398 matches
-
a literei, a cuvântului, un întreg ciclu din primul său volum fiind dedicat alfabetului. În culegerile recente, Lumina absentă (2000) și Ceremonia ruinelor (2003), tema morții devine dominantă. Eseurile publicate de M. în reviste vizează mai ales poeți din familia manieriștilor fanteziști, iar micromonografia Leonid Dimov (2000), scrisă în colaborare cu Traian Ștef, oferă un util dosar critic. SCRIERI: Scrisori din Muzeul pendulelor, București, 1982; Biblioteca de os, Cluj-Napoca, 1991; Pietrele Nimicului, Cluj-Napoca, 1995; Ramele Nordului, Cluj-Napoca, 1998; Leonid Dimov (în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288307_a_289636]
-
în film, fiind distins cu Premiul de Stat. Pe scenă, e o apariție inconfundabilă. Fără să denatureze personajele, el le împrumută întotdeauna o intensitate a trăirii la limita calcinării. Hieratic în gest și vorbă, fără teamă de a trece drept manierist, creează în juru-i un spațiu singular de aristocrație intelectuală, de poezie dureroasă. Apogeul carierei actoricești coincide cu redescoperirea scrierilor sale literare, care sunt reeditate - Poezii (1966), Trântorul (1967) -, nu însă fără remanieri uneori substanțiale. Chiar în aceste condiții, cele două
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
care consideră că le-a scris acum: cartea va fi editată într-o ediție de lux, ilustrată de poet și pictorița Daciela Rotaru și de sculptorul Marian Gheorghe". S-au formulat despre operele lui Cezar Ivănescu termeni ca "labirintic", "paradoxal", "manierist"; nu de puține ori poetul fusese negat radical, în totul. S-au invocat afinități ori coincidențe cu François Villon, cu Jules Richepin și Paul Laforgue, cu Apollinaire și Paul Fort, cu Francis Carco, cu Alfred Jarry, cu Antonin Artaud și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
postură centristă respinge adorația, care este idolatrie, condamnă execrația, care ar fi un refuz fanatic al lumii (contemptus mundi) și acceptă imaginea ca mediere indispensabilă, în același timp pedagogică și liturgică. Forma ca transitus spre divin. Restricție jansenistă sau permisivitate manieristă? Un mesianism al Literei pure, cu un randament politic slab, și un estetism cu caracter păgân care, ca să spunem așa, "merge prea bine", acestea ar fi cele două extreme sau cel puțin cei doi poli de care am putea lega
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
banilor, relativ tolerant, se simte abilitat să-și exploreze propria țară cu noile aparate de văzut, ca acea camera obscura inventată în secolul precedent. Olandezul bogat și sedentar, la jumătatea drumului între austeritate și ostentativ, între purismul puritan și grandilocvența manieristă, își îndreaptă privirea spre ceea ce este în apropiere. Libertatea conștiinței și atenția la circumstanțe merg împreună. Omul se simte destul de bine în pielea lui, în țara lui și pe pământ ca să nu mai caute dincolo. Vermeer din Delft se așază
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
din București pentru placheta Cântecele desăvârșirii interioare (1994) și pentru lucrarea Textualism, postmodernism, apocaliptic (I-II, 2000-2001). Ca poet, S. a fost privit ca un optzecist netipic sau „disident”, în răspăr cu majoritatea colegilor de generație, echinoxist, menestrel, autor livresc, manierist etc. De fapt, specificitatea rezidă în apartenența liricii sale la estetica proprie curentului oniric, mai precis spus, în faptul că el este un reprezentant - așa-zicând întârziat - al onirismului românesc, fundamentat și ilustrat încă din anii ’60 ai secolului trecut
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289806_a_291135]
-
mai decisiv Lyotard de postmodernism ca în acest moment. Sporirea informației deja trimite la prezența arheității în repetiție. Postmodernii radicali renunțaseră la orice gând de potențare a misterului prin încercare, paradisul fiind însuși acest muzeu nelimitat de simulacre. Respingând erezia manieristă a simulacrelor, Lyotard nu mai crede necesară nici ipoteza morții lui Dumnezeu, ceea ce deschide o fereastră spre transmodernitate. Interesant că pentru aceasta el inventează o ontologie a arheilor, dar, evident, pe urmele monadologiei lui Leibniz. Cu această monadologie improvizată ad-hoc
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ceilalți au rafinamentul verbiajului miticist, pe care-l admira antifrazic nenea Iancu. De altfel, în chip grăitor, textualiștii pretind că se trag din mantaua lui Caragiale, ceea ce e doar pe sfert adevărat. În orice caz, nu se poate nega performanța manieristă a literaturii postmoderniste românești și, în general, a întregii literaturi din perioada post-proletcultistă, căci nevoia de evazionism s-a compensat la modul estetic, cum a observat și Monica Lovinescu. Tocmai fiindcă nu a avut o disidență de amploare, zice doamna
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
atunci, cl?dirile agricole cu portice (barchesse, �n dialect vene? ian) se unesc cu locuin?a st?p�nului, centru al unei compozi?îi arhitecturale frontale ?i teatrale, c?reia �i r?spunde o decoră?ie interioar? iluzionist? de factur? manierist?. Vilele Badoer (�ncep�nd din 1556), la Frata Polesine ?i Barbaro (1567-1569), la Maser, demonstreaz?, �ntre altele, capacitatea arhitectului de a traduce modelul s?u ca expresie func?ional? ?i estetic? a unei puteri aristocratice, economice ?i culturale, fasonat? de
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
a cărui operă ne prezintă celălalt aspect al realității din epoca sa: condițiile mizere de viață ale plebei și ignoranța claselor de mijloc din Gallia secolului al VI-lea: cu Grigorie nu mai surprindem atmosfera rafinată, chiar dacă abstractă, din poezia manieristă, din compozițiile pentru ocazii importante sau considerate ca atare, pe care ne-o oferise Venantius, ci analiza atentă a lucrurilor și evenimentelor ce nu pot fi înlăturate din istorie. Născut în 538 la Arverna (astăzi Clermont-Ferrand) cu numele de Georgius
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
invită nu la o lectură, ci la o vizionare din interior a poemelor. Privirea lucidă descompune imaginile lumii; figuri și obiecte, lumini și culori, senzații și stări sunt reordonate liber, după logica visului sau a delirului și sub influența uneori manieristă a practicilor suprarealiste. Diversitatea haotică, hazardul combinațiilor constituie încă de acum o dimensiune a „irealității”. Viața apare ca un „umblet” printre șiruri de lucruri, sub cerul nedefinit, insensibil, o rătăcire prin lumea sinelui. Poetul propune un corectiv acestei veșnice evanescențe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285762_a_287091]
-
în lume, cu chinurile și plăcerile ei: „Cam ce să mă mai doară ca să pot / rosti apocaliptic - ca profeții / că voi rămâne-același sacerdot / slujind mereu prin grajdurile vieții”. P. se dovedește un poet cantabil, performant, conservatorist în temă și ingenios manierist în formă: „M-am îmbrăcat în cântec mai târziu / am așteptat să mi se-nchege chipul / la fel de-nalt cât pot de scund să fiu, / la fel să-mi știu granitul și nisipul”. SCRIERI: Patima muntelui, București, 1978; Lumile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289018_a_290347]
-
polemic, „născut din fantezia unui om care gustase puterea, era frustrat de ea și o dorea încă”. Se evidențiază, de asemenea, spiritul și ideile iluministe în textul scris de Cantemir în 1705, cât și inovațiile în plan literar, de la artificiile manieriste la deformarea programatică a realității. Un capitol aparte este dedicat construcției narative, urmărindu-se consecințele alegoriei în redimensionarea subiectivă a evenimentelor și în modificarea ordinii narative. Referitor la tipul de povestire, S. crede că poate fi definit prin „intriga apologetică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
și năbădăioasă din fața ochilor săi, spre a le dibui mereu înșelătoarea asemănare, călătorul lasă condeiul jos, nu fără a încheia cu o frumoasă explicație: "Eu port în retina mea un Bosfor ideal". Așadar, dacă viața imită arta (viziune mai curând manieristă decât... platoniciană), ochiul trebuie să se îndrepte spre veritabilele modele, acordând naturii privilegiul consolator de frumusețe imperfectă a copiei. Așa e, în lumea artei Lovinescu se simte mult mai în largul său decât pe creasta valurilor 30. De aceea se
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
preferința pentru funebru și macabru, căutarea de noi orizonturi și călătoria (corabia, pelerinul, drumul, gările), geografia exotică (cu o toponimie sonoră și extravagantă), nestematele, parfumurile rare și florile luxuriante etc. Toate acestea întăresc aerul de artificiu și decor, de scenerie manieristă. Acuzat de „lirism comun” (Paul Zarifopol) sau de a fi un simplu „versificator” (Tudor Arghezi), M. face voit poezie decorativă, plină de „fantezie ingenuă, pitoresc și improvizație” (Perpessicius), în care filonul nostalgic are o vibrație autentică, iar sinceritatea nu e
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288163_a_289492]
-
a virtuozității verbale, prilej de combinații frapante și de acumulări imagistice din sfera demonicului. Superioare acestor poezii, care, fatal, întâlnesc concurența prestigioasă a lui Tudor Arghezi și Ion Barbu, sunt creațiile cu aspect baladesc sau descriptiv. Cu Vămile văzduhului, dominanta manieristă se etalează deplin. Poezia stă acum sub semnul căutării cuvântului prin care himericul devine tangibil. Aluziv și încifrat la suprafață, de ecou expresionist, distilat, discursul liric trezește, prin vibrația lui de profunzime, rezonanțe grave. În Donna Sixtina, fidel propriei înzestrări
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285239_a_286568]
-
înseriază eonului baroc, pe care îl și teoretizează sui-generis ca expresie a unei „mari disperări”, dar și a unei „mari pofte de a trăi”. Influențați ori nu de opiniile poetului, criticii Al. Piru și Mihai Ungheanu îl definesc ca barochist/manierist (în sensul lui G.-R. Hocke), afiliere contestată de Eugen Simion, care-l consideră un „poet de atelier”. Oricum ar fi, fapt este că el glorifică arta barocă (de exemplu catedrala abstrusă a lui Gaudí, La Sagrada Familia) și-i
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287216_a_288545]
-
avânt pe măsura clarității, de manierismul comunist de dinaintea secolului XX, face parte din inspirația adevărată, adică formală, a lui Buttitta. El a râvnit întotdeauna la oficialitatea comunistă: și nu există nimic care să alimenteze cu mai multă vitalitate o inspirație manieristă decât o oficialitate care nu se află încă la putere, iar în anumite situații, este aproape clandestină, având un caracter de rezistență. Neruda (citat de Sciascia, care a scris prefața acestei cărți de Buttitta) este exemplum-ul unei asemenea operațiuni poetice
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
în stratul său cel mai de sus, singurul loc în care era posibil conflictul, aparent erotic, de clasă. Ingenuitatea și puritatea lui Di Giacomo sunt uimitor de mimetice: dar ele imită un model inventat. În realitate, toată lumea sa populară este manieristă sau, cel puțin, văzută doar în stratul cel mai înalt, în care Di Giacomo putea să o cunoască și în care cultura clasei dominante este în curs de a-și încredința valorile culturii clasei dominate, iar aceasta este în curs
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
cea mai josnică, cea mai rece și mai nemiloasă. Deoarece este o intoleranță mascată de toleranță. Deoarece nu este adevărată. Deoarece este revocabilă ori de câte ori puterea simte nevoia s-o facă. Deoarece este adevăratul fascism din care se trage apoi antifascismul manierist: inutil, ipocrit, în linii mari, plăcut regimului. L’Europeo, 26 decembrie 1974 Hotărârea pripită a țapului ispășitortc "Hotărârea pripită a Țapului ispășitor" Insist. Casalegno 1 se comportă exact cu agresivitatea inconștientă a unui răufăcător sau a unei curve. Explic și
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
a Bisericii - poate să joace feste inclusiv oamenilor aflați, în linii mari, în afara sa. De exemplu, Jurnalele lui Ioan al XXIII-lea sunt foarte urâte: nu se știe cum de-a putut să le scrie un om ca el. Sentimentale, manieriste, superficiale: par să aducă mărturie imposibilității omului modern occidental de a trăi o adevărată experiență religioasă. Dar și în proza lui Don Milani, de exemplu, se insinuează o degenerare lingvistică asemănătoare. Ca să nu mai vorbim despre revistele stângii catolice, fie
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
autorității? Dar apoi mi-am făcut curaj și am început să citesc serios aceste predici pe care, dintr-o umilință prost înțeleasă (uneori, omul Bisericii poate să-și îngăduie să fie ultragiant, nu?), Dom Franzoni a vrut să le modeleze manierist după predicile bunilor parohi (care nu există). Sunt niște predici extraordinare; adică nu sunt predici. Sunt niște mici discursuri improvizate în fața comunității, ce stabilesc evident datele unor probleme pe care comunitatea le cunoaște și le dezbate. În plus, trimiterile sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
română, Gh. V. Milica, rămâne mefient. Nu prea crede în talentul liric al acestui neserios elev care se joacă, improvizează, imită pe alții. O suspiciune care îl va însoți multă vreme pe S. Unii comentatori, îl socotesc și azi un „manierist”, nimic mai mult. Admiratorul lui Topîrceanu încerca, în ultimele clase de liceu, și alte modele. Caietele din această epocă, păstrate de Doina Ciurea, a doua soție a lui S., cuprind, în afară de balade (publicate ulterior sub titlul Argotice), parafraze după Tudor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
modelele modernității și să rescrie (să recicleze, cum zic teoreticienii postmodernismului, printre ei: Guy Scarpetta) fantasmele vechi ale poeziei, cu precădere fantasmele (vederile) și miturile romantismului. Postmodernismul românesc, în latura lirică, debutează probabil cu această carte în care ludicul, vizionaristul, manieristul S. reabilitează un număr de specii corupte de timp (romanța, de pildă, sau mica elegie erotică) și împinge jocurile limbajului foarte departe în timp. În al doilea rând, el destructurează voit discursul liric sau, mai bine zis, îl silește să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
ne prezintă în opera sa celălalt aspect al realității din epoca sa, adică mizerele condiții de viață ale plebei și ignoranța claselor de mijloc din Galia secolului al șaselea: cu Grigorie nu mai surprindem atmosfera rafinată, chiar dacă abstractă, din poezia manieristă, din compozițiile pentru ocazii importante sau considerate ca atare, pe care ne-o oferise Venantius, ci examenul atent al lucrurilor și al evenimentelor ce nu pot fi înlăturate nicicum din istorie. Născut în 538 la Arverna (actualul Clermont-Ferrand) cu numele
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]