409 matches
-
viitoare condiția lui va fi cea a Aleșilor 118. Să Însemne oare că acești auditores vor deveni electi Într-o ultimă viață, Înainte de a ajunge În Paradisul de Lumină, cum sugerează Augustin 119? Este adevărat, cum afirmă Augustin, că doctrina maniheistă a reîncarnării prevede că se vor Întoarce la viață sub formă de plante sau de animale toți oamenii, cu excepția auditorilor maniheeni și a aleșilor? Ar fi Într-adevăr o explicație pentru adîncul respect manifestat de maniheeni față de toate formele de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
un sclav cumpărat - pentru a deveni ales, și să contribuie la ridicarea de mănăstiri 129. Aserțiunea tendențioasă a lui Augustin, conform căreia maniheenii „nu dau pîine cerșetorilor” se referă, cu siguranță, la aleși, nu la auditori 130. La fel, etica maniheistă a muncii nu e probabil atît de revoluționară cum pare să implice același Augustin, afirmînd că e mai bine să fii cămătar decît agricultor, Întrucît „cel care dă bani cu Împrumut nu aduce suferințe Crucii de Lumină”. În realitate, după cum
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
binelui. Prin urmare, se va feri să-i tulbure acesteia armonia. Nu va ara pămîntul, căci n-ar putea s-o facă fără să tortureze mădularele dumnezeiești. Nici nu va face baie, de teamă să nu sfîșie apa132. 7. Dualismul maniheist Maniheismul este o reelaborare originală a tipului de gnosticism numit de Ipolit „sethian”, de la care moștenește dualismul radical Lumină-Întuneric, atenuat Întrucîtva prin prezența Spiritului (pneuma) Între acestea. Mani a acordat de asemenea credit și povestirilor gnostice referitoare la „rasa neclintită
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Învățați, ca Mani să-i fi purtat un respect deosebit lui Marcion. Ca și Marcion, dovedește o preferință marcată față de parabola celor doi arbori din Evanghelia lui Luca 6:43 (și Matei 7:18), cu care se Începe expunerea doctrinei maniheiste, după Faptele lui Archelaus 133: Dumnezeu nu putea fi creatorul lui Satan. În mod similar, docetismul maniheist, care afirmă nașterea lui Cristos din sînul Tatălui (Ioan 1:18) și nu din „sîngele, carnea și alte murdării ale unei femei” (ex
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
preferință marcată față de parabola celor doi arbori din Evanghelia lui Luca 6:43 (și Matei 7:18), cu care se Începe expunerea doctrinei maniheiste, după Faptele lui Archelaus 133: Dumnezeu nu putea fi creatorul lui Satan. În mod similar, docetismul maniheist, care afirmă nașterea lui Cristos din sînul Tatălui (Ioan 1:18) și nu din „sîngele, carnea și alte murdării ale unei femei” (ex sanguine et carne ac reliquis mulierum spurcitiis)134, poartă amprenta lui Marcion pînă și În alegerea cuvintelor
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de Îndurerată ar fi de Încleștarea Materiei, Lumina se arată În fiecare fir de iarbă. Mai mult, Soarele și Luna sînt o prezență constantă, benefică, ce dezvăluie În lumea de aici viitorul Paradis de Lumină. Pe de altă parte, universul maniheist nu poate fi numit „bun” În sensul platonic al cuvîntului. Dispariția lui, care va marca Încheierea recuperării Luminii, este văzută ca un eveniment eliberator. În felul acesta, maniheismul este la antipodul pesimismului. Absența pesimismului decurge nu numai din evicțiunea finală
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
numeroaselor interdicții și abțineri. Maniheanul nu cultivă acea lipsă de respect dovedită de unii dintre gnostici În fața creației. Există o parte a naturii care reprezintă epifania Luminii și care constituie pentru manihean un mister, obiectul unei nesfîrșite uimiri. Această conștiință maniheistă a miracolului naturii se află descrisă admirabil Într-un text pahlavi: „Cei Înțelepți și cei drepți sînt În stare să recunoască bunătatea curată, nesfîrșită În spațiu și În timp, a Paradisului, În bunătatea amestecată, mărginită și trecătoare a lumii de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de la CXXIIIe Homélie de Sévère d’Antioche, III: L’inscription de Salone, Lamertin, Bruxelles, 1912. Omilia CXXIII a lui Severus, patriarhul monofizit al Antiohiei (512-518), condamnat de Sinodul din 536 de la Constantinopol, se Întemeia pe o altă versiune a Genezei maniheiste (posibil Cartea Giganților), utilizată și de Titus din Bostra În scrierea sa contra maniheenilor ulterioară anului 370, copiată de Epifaniu (Pan. 66.14 - text În Kugener, Recherches II, pp. 154-156) și de Theodoret din Cyr (Hereticarum Fabularum compendium I. 26
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
utilizînd probabil textul grecesc. 3. Cumont, Recherches I, pp. 7-8. 4. Kugener, Recherches II, p. 97. 5. Traité 1913, pp. 114-116. Sir Aurel Stein a descoperit În „Peștera celor o mie de Buddha” de lîngă Dûnhuang, În XÎnjiîng, trei texte maniheiste În chineză. Ulterior, două dintre acestea au fost achiziționate de Aurel Stein și Paul Pelliot, iar al treilea a fost dus la Beijing și publicat, În 1909, de Luo Zhenyn sub titlul Bôsîjiao canjîng („Scriere incompletă a unei religii persane
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Kashkar) din Mesopotamia. Se păstrează numai Într-o traducere latină făcută Înainte de anul 400, Acta Archelai, ed. Charles Henry Beeson (GCS 16), Hinrichs, Leipzig, 1906. Epifaniu (Pan. 66.6-7 și 25-31) a făcut să ne parvină fragmente privitoare la cosmologia maniheistă În limba greacă, editate de Beeson Împreună cu versiunea latină (op.cit., pp. 5-22). E oarecum ironic faptul că Archelaus nu este mai puțin eretic decît Mani, dovedindu-se atras de o formă rudimentară de adopționism (vezi Introducerea). Din fericire pentru soarta
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
asiutic) au fost descoperite În 1930 la Medinet Madi, În oaza Faiyum (Egipt) și achiziționate de colecționarul irlandez A. Chester Beatty din Dublin și de Muzeul de Stat din Berlin. PÎnă acum au fost restaurate 620 de pagini de fragmente maniheiste copte. Paginile rămase nerestaurate la Muzeul din Berlin s-au pierdut În 1945. Principalele colecții de mărturii copte au fost publicate după cum urmează: Manichäische Handschriften der staatlichen Museen Berlin, vol.I: Kephalaia, prima jumătate (Lieferung 1-10), ed. Hans Jacob Polotsky
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Coptic Papyri in the Chester Beatty Library: Facsimile Edition, 4 vol., Patrick Cramer, Geneva, 1986-1988. Vezi recenzia lui A. Guillaumont În Revue de l’histoire des religions 207 (1990), pp. 82-85. O excelentă traducere germană a celor mai importante texte maniheiste, Însoțită de o bună introducere, a fost publicată de Alexander Böhlig (asistat de Jes Peter Asmussen) În al treilea volum al antologiei de texte gnostice a lui Foerster: Gnosis III: Der Manichäismus, Artemis, Zürich & München, 1980 (cu o Întinsă bibliografie
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
În limbi iraniene, maniheismul nu devine prin asta mai iranian decît este, să zicem, chinezesc; traducerile chineze sînt atît de pline de termeni budiști, Încît maniheismul ar putea fi interpretat ca o transformare a budismului. Viceversa, se pare că influența maniheistă asupra budismului nu a fost neglijabilă, același lucru fiind valabil și pentru textele zoroasteriene În pahlavi. 74. M7983 = T III 26odI În Asmussen, Manichaean Literature, pp. 130-131. 75. Fihrist, p. 783 Dodge. 76. Vezi Alexander Böhlig, Gnosis III, p. 108-109
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pe care n-a făcut decît s-o construiască. În gnosticism, materia lumii nu are, În general, origine divină, ori dacă are, este vorba de rămășițe sau de emoții negative. Și pentru Marcion materia este negativă și ne-dumnezeiască. Întunericul maniheist este un principiu rău, părtaș la veșnicie cu Dumnezeu. În ciuda atît de coloratului mit al creației, bogomilismul se află la mare depărtare de aceste forme vechi de dualism. Ar putea deriva bogomilismul din paulicianism? Și acest lucru pare imposibil. Paulicianismul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Narr. 93. = Pan. col. 1301. 48. Narr. 93 = Pan col. 1301. 49. I. Ioh. 186-188 V, pp.74-75 Bozóki. 50. I. Ioh. 240-242 V, pp. 82-83 Bozóki; Puech, Traité, p. 211, compară această obscuritas tenebrosa cu Focul Negru al eschatologiei maniheiste. 51. I. Ioh., p. 884-85 Bozóki. 52. Obolensky, TheBogomils, pp. 127-129. 53. Cosmas 32. 12-18V; Puech, Traité, p. 209 sq; Obolensky, The Bogomils, pp. 131 sq. 54. Obolensky, The Bogomils, pp. 130-138; Puech, Traité, pp. 213-237, 260-277. 55. Epist. 38
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
după Interrogatio, Satan a făcut Într-adevăr o vizită În Iad), iar Lucifer i-a sedus, la rîndul său, pe Îngerii cerești. Nu este imposibil ca descrierea acestui Spirit Rău să fie doar o vagă amintire livrescă a descrierii Regelui maniheist al Întunericului la Augustin, contaminată cu simbolurile mut mai bine cunoscute ale evangheliștilor. Lucifer este Dumnezeul din Vechiul Testament. El a plăsmuit din noroi trupurile lui Adam și al Evei și a introdus cu de-a sila În ele Îngeri. Eva
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
a avut În Occident ponderea pe care a asumat-o În Răsărit. Avem de-a face cu un fenomen de redeșteptare* - redeșteptare a unei doctrine extrem de sofisticate, reinterpretată astfel Încît să poată fi larg acceptată și combinată cu un element maniheist (antagonismul celor două Principii), tot de origine livrescă Însă ceva mai superficial. Au fost revitalizate În catharismul radical următoarele trăsături ale orgenismului: preexistența sufletelor; corporalitatea Îngerilor; dubla creație și lumile paralele; judecățile multiple; trupul Învierii; negarea atotputerniciei și a liberului
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
gnostice directe, Însă atitudinea nihilistă a lui Leopardi se află În mod cert la polul opus În raport cu cea a gnosticilor 9. În 1953, René Nelli a făcut observația că marii poeți epici ai romantismului francez sînt pătrunși de un spirit maniheist 10. Acest lucru ar fi valabil pentru poemul lui Lamartine (1790-1869) Căderea unui Înger (La Chute d’un ange, 1837-1838)11, precum și pentru La Fin de Satan al lui Victor Hugo. Observația nu-i chiar adevărată În privința poemului lui Lamartine
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Capitolul I: Dualismul: o cronologie Capitolul II: Mituri despre gnosticism: o introducere Capitolul III: Mitul gnostic 1: Înțelepciunea căzută Capitolul IV: Mitul gnostic 2: Demiurgul ignorant Capitolul V: Abolirea Legii și a Tatălui real: Marcion din Sinope Capitolul VI: Mitul maniheist Capitolul VII: Paulicianismul sau marcionismul popular Capitolul VIII: Bogomilismul: un pseudodualism Capitolul IX: Cele două religii ale catharilor Capitolul X: Arborele Gnozei Capitolul XI. Nihilismul modern - Epilog: Jocurile oamenilor - Bibliografie * În original: Grace (n.tr.). * Ediția românească a cărții: Ioan
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ce urmează să stabilim cîteva delimitări conceptuale și structurale. O primă tentativă de delimitare, la noi, cum am afirmat deja, vine de la Lovinescu, al cărui merit, în ciuda erorii sale de a gândi polemica și pamfletul în termenii unei opoziții radicale, maniheiste, dând câștig de cauză primei în defavoarea celui de-al doilea, considerat declasant pentru că "recurge la afirmații masive, globale" și la boicotarea "propriei demnități", este de a intui corect elementele structurale și formale care, prin dispoziția polarizantă, fac posibilă departajarea teoretică
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
dac... „influență iugoslav... asupra mișc...rîi nealiniate În afara zonei mediteraneene a fost tot timpul superficial..., mai ales din cauza slabei economii iugoslave” (J. Krullic), numele lui Țîțo și titoismul au r...mas legate de aceast... mișcare, care a anulat Împ...rțirea maniheist... a lumii În dou... tabere. Experiență titoist... a cunoscut din 1965 o cotitur... notabil..., Încît s-a vorbit de „al doilea titoism”. Dup... ce a ezitat mult... vreme Între tendința Rankovici și tendința Kardelj, si dup... ce a p...rut
[Corola-publishinghouse/Science/2022_a_3347]
-
Bulgar, fostul Partid Comunist) În Bulgaria, la alegerile legislative din 1994; sau cîștigarea alegerilor prezidențiale din Polonia, În anul urm...tor, de c...tre Aleksander Kwasniewski, fost ministru În perioada comunist..., sînt tot atîtea avertiz...ri Împotriva unei interpret...ri maniheiste a trecutului recent din aceste ț...ri est-europene. Dificult...țile economice, rata foarte ridicat... a șomajului, Îngrijorarea făt... de viitor, adîncă decepție provocat... de incapacitatea primelor guverne post-comuniste de a Îmbun...ț...ți nivelul de trai, slabă Încrede În liberalism
[Corola-publishinghouse/Science/2022_a_3347]
-
precădere asupra efectelor. Rezultatul a fost multe secole de teroare inchizitorială, întărirea opoziției și ocultarea imaginilor interzise. Au fost două surse fundamentale care au determinat dezvoltarea ereziilor în Occident. Prima este constituită din numeroșii preoți având credințe dualiste, de origine maniheistă sau bogomilistă care au predicat în Occident 22. Ei au constituit sursa de la care au pornit respectivele concepții, dar motivul pentru care au avut succes este dat de către corupția bisericii în acest spațiu. Acesta era remarcată chiar de Inchizitorii care
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
acestei cercetări este o anume fidelitate. Biserica n-a fost atât de aspră cu ereticii decât pentru că socotea că nu există dușman mai primejdios decât un fiu care a părăsit drumul cel drept. Dar istoria îndrăznelilor gnostice și persistența curentelor maniheiste au făcut mai mult pentru făurirea dogmei ortodoxe decât toate rugăciunile. Păstrând proporțiile, tot astfel stau lucrurile și cu absurdul. Recunoaștem drumul său propriu, pe măsură ce descoperim căile ce se depărtează de el. La capătul raționamentului absurd, într-una din atitudinile
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
identificat cu păcatul... Există o mare necunoaștere a corpului și a funcțiilor sale și a ajutorului pe care ni-l poate aduce în devenirea noastră interioară. Acestea nu pot fi separate..."63 Modernii, veneratori ai trupului, comit agresiunea inversă ascetismului maniheist, fiindcă ei îi reduc existența la biologic, frustrându-l de dimensiunea spiritualității, care-i dă adevărata frumusețe și vigoare. Un caz elocvent e cel oferit de Mircea Cărtărescu, în celebrul număr din Dilema anului 1998, dedicat lui Eminescu. Unii l-
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]