828,913 matches
-
poezii Elegii întâmplătoare, autor al volumului Eminescu și Novalis. Paradigme romantice (1999), Ștefan Melancu propune în 2001 o exegeză ferventă asupra pamfletului arghezian, sub titlul Apocalipsa cuvântului, recomandată de Nicolae Balotă. Structura studiului critic despre pamfletul arghezian, organizat pe trei mari capitole, indică o miză triplă: 1) să stabilească fundamentele teoretice ale pamfletului ca scriitură și ca apartenență la un gen literar; 2) să descrie repertoriul tematic al pamfletului arghezian, explorând aria lui de cuprindere, în capitolul II, Universul pamfletar; 3
Pamfletul apocaliptic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11256_a_12581]
-
Tudor Vianu, deși e greu de văzut altceva dincolo de ,rara sa facultate de a disprețui", evidențiată de același exeget. Fără îndoială că în opera argheziană pamfletul are o ,istorie" particulară, o evoluție cu metamorfoze, deviații, ambiții mai mici sau mai mari, până la cele demiurgice și apocaliptice. Ștefan Melancu întreprinde o schiță de istorie a pamfletului românesc (căruia Cornel Munteanu i-a consacrat în 1999 un studiu special, Pamfletul ca discurs literar), în cadrul căreia îl plasează pe Arghezi. Istoria de ansamblu, reconstituită
Pamfletul apocaliptic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11256_a_12581]
-
stilistice. Elementele satirice și critice dau combinații foarte diferite în Icoane de lemn, Poarta neagră și în restul operei publicistice. O secvență a cărții lui Ștefan Melancu include un istoric al pamfletului arghezian, o diagramă internă, acoperind un interval mai mare de patru decenii, din 1904, de la primul text de acest fel, până în 1946 sau 1948. În mod explicabil, prin contextul politic al cenzurii comuniste și poate și prin vârstă, flacăra pamfletului se stinge în conștiința scriitorului după 1948. Capitolul median
Pamfletul apocaliptic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11256_a_12581]
-
expresiv. Periferia geografică și socială era dublată de o subterană morală, din care o închipuire infernală avansa în prim-plan, smulgând hălci și devorându-le cu o înfrigurată ferocitate: ,după ce ucid nu mănânc câteva zile sau mănânc/ cu ochii. o mare scârbă îmi încrețește pielea/ și atunci m-aș jupui de viu. caut un pumn de pământ/ mâinile merg în jos nu ating zgura sunt zile și nopți/ când mănânc lumea care este o plantă amară și atunci/ unde e carnea
Vremea ratării by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11254_a_12579]
-
seducția minții a deconstruit vezi bine omul a mâncat lumea", ,risc zeflemeaua anatema papilor postmoderniști amenda sectoristului"), Nicolae Coande îmi pare un postmodern tipic prin aceea că își recunoaște și își înglobează predecesorii. Fără a fi relativist și a deconstrui marile narațiuni, trecând totul prin acizii ironiei, el se înscrie fără ezitări într-o tradiție, asumând-o și apărând-o în vremi de restriște poetică. Acum nu se mai vede/ ce se aude dar altădată se arăta instantaneu", notează cu o
Vremea ratării by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11254_a_12579]
-
ochi albaștri). De observat cum renunțările în ordine lumească tind să se suprapună cu cele în ordine poetică. Marginalitatea despre care vorbeam nu e, în Folfa, exclusiv socială, cu toate că numeroase versuri configurează și deplâng existența pe un fund obscur de ,mare ațipită", de ,baltă uscată", fundătură purtând numele ,orașului adormit/ întru Domnul Craiova". Mai gravă decât această lipsă de vizibilitate a autorelui, decât ,ratarea" biografică, este ratarea marilor teme, conștiința acută a faptului că viziunile fulgurante nu pot trece în ,pagina
Vremea ratării by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11254_a_12579]
-
socială, cu toate că numeroase versuri configurează și deplâng existența pe un fund obscur de ,mare ațipită", de ,baltă uscată", fundătură purtând numele ,orașului adormit/ întru Domnul Craiova". Mai gravă decât această lipsă de vizibilitate a autorelui, decât ,ratarea" biografică, este ratarea marilor teme, conștiința acută a faptului că viziunile fulgurante nu pot trece în ,pagina răbdătoare." Din această perspectivă, imaginile stridente și versurile rele pe care le găsim în volum (mai ales în secțiunea ce-i dă titlul) sunt documente semnificative ale
Vremea ratării by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11254_a_12579]
-
par, în schimb, inflexiuni publicistice de genul ,soluția la-ndemână contemporana wash and go pentru firile perplexe" ori ,Kursk în de sine avariat cântă în vis de atomi kalinka maia oci ciornîi/ judocanului Putin", complet nepotrivite în texte de o mare densitate simbolică. în întregul său, volumul e meritoriu, sub cota atinsă de Nicolae Coande în Fundătura Homer, dar peste nivelul multor autori din prezentul nostru literar.
Vremea ratării by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11254_a_12579]
-
puterea (divină și divinatorie) a poeziei de a inventa trecutul, prezentul și viitorul ca lumi fictive ce concurează sau exploatează realul. O astfel de convingere ar fi putut fi combătută sau contracarată de Cătălin Ghiță dacă acorda o atenție mai mare vizionarismului lui Rimbaud, poetul care nu este în mod natural vizionar, ca romanticii, ci se face vizionar, după cum el însuși pretinde, printr-un program (deci printr-un act de voință ca premisă rațională) de dereglare a tuturor simțurilor. Episodic, criticul
Un patapievicios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11279_a_12604]
-
cu caracterul spontan, natural, atât de des subliniat de exeget, al viziunii profetice, religioase, onirice, maladive sau narcotice? Nu este oare dicteul - transcendent-religios, spiritist sau poetic -, considerat natural și spontan, fără nici cea mai mică suspiciune, una dintre cele mai mari farse din istoria psihologiei și a literaturii? Se câștigă oare dimensiunea estetică a unui text vizionar, fie că e vorba de poezie, fie că e vorba de proză, într-un mod spontan și natural? Noțiunea de ,produs" ca sinonim al
Un patapievicios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11279_a_12604]
-
mai ales subtextul într-un text românesc decît pot să mă exprim eu însămi. Eu n-aș putea să scriu în limba română dar, cu cuvintele ,de-a gata", merge... R.B.: Ați reușit de minune, a fost pentru toți o mare surpriză . Acest joc literar în care textul ,își face uneori de cap" o ,ia razna" înseamnă și o relaxare literară sau dimpotrivă, implică o concentrare, un travaliu intens? H.M.: Nu este o relaxare în sensul curent al termenului.Este un
Cu Herta Müller despre colaje by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11289_a_12614]
-
de rețete despre cum să-nfuleci, fără furculiță, un oraș? Mai multe lucruri care le leagă. Întîi, împrejurarea că Bucureștiul, deși, spune Gheorghe Parusi, despre el s-a scris enorm, e, în primul rînd, un oraș vorbit. Și guraliv nevoie mare. Un tîrg ale cărui bîrfe și cancanuri s-au tot întins de bouche ŕ l'oreille și care n-a dus lipsă de pețitori printre scribii onești și, deopotrivă, în rîndul mondenilor cu talent. Gheorghe Parusi mizează în prima parte
Praznic de tîrgoveți by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11272_a_12597]
-
cu un fragment din Radu Popescu în care vine vorba despre o luptă domnească ,den jos de București". Așadar, simplu punct de reper. Abia prin 1574, un călător străin îl vede ca pe un ,sat" de castori, construit din ,trunchiuri mari de copac înfipte în pămînt". O cutiuță din lemn, gata să se aprindă la prima scînteie. Așa rămîne și prin 1800 pe terminate, timpul în care poposește, scurt și plăcut, Dan C. Mihăilescu. Fel de fel de amănunte scoase în
Praznic de tîrgoveți by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11272_a_12597]
-
ia în posesie, din punct de vedere al angajării morale și al filosofiei implicite, chipul artistului ia o altă înfățișare. Pictura devine o formă necruțătoare de luptă , ea se naște dintr-o evidentă spaimă de vid, exuberanța devine simptomul unei mari angoase în fața încremenirii și a morții, iar pata de culoare se transformă într-un vehicul al vieții care tinde să se manifeste exploziv, ca singură alternativă la neant. Pictînd pînze mari, suprafețe care se substituie realului însuși, Dan Bota încearcă
Expresivitatea contrariilor by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11288_a_12613]
-
o evidentă spaimă de vid, exuberanța devine simptomul unei mari angoase în fața încremenirii și a morții, iar pata de culoare se transformă într-un vehicul al vieții care tinde să se manifeste exploziv, ca singură alternativă la neant. Pictînd pînze mari, suprafețe care se substituie realului însuși, Dan Bota încearcă o reproiectare a lumii, o reconfigurare a acesteia printr-un scenariu aproape mistic - adică prin mîntuirea imaginii brute și prin transubstanțierea culorii. Ordine și voluptate Aureliu Răzvan Ionescu administrează, în structurile
Expresivitatea contrariilor by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11288_a_12613]
-
seducător în același timp. Pictorul este, simultan, un spirit auster și voluptuos, un contemplativ sever al ritmurilor unei geometrii transcendente, evadate din grafica denotativă și îngropată în preistoria culorii, și un epicureic al tonului reținut, al exploziilor monocrome pe spații mari. Dar așa cum geometruia sa este una subtilă, imponderabilă, abil camuflată în hățișuri serialiste, și voluptățile sale cromatice sînt discret apărate de orice suspiciune a eșuării în sălbăticie. Nefiind un grafician prin incizia și prin claritatea desenului, ci prin memoria și
Expresivitatea contrariilor by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11288_a_12613]
-
tonului unic pînă la pregnanța tridimensionalului. Sprijinindu-și discursul plastic pe repere culturale din categoria textului (a literei, a paginii scrise, a inscripției generice sau a sigiliului vag), cu atît mai fertile vizual cu cît gradul de ambiguitate este mai mare, pictorul deturnează livrescul și potențează valorile optice pure. Repetiția exacerbată a semnelor opace și manipularea continuă a unui alfabet butaforic, fără istorie și, aparent, fără consecințe, - strategii care imping meditația către misterul unor coduri corupte, sursă de confuzie și dezordine
Expresivitatea contrariilor by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11288_a_12613]
-
ca bezmeticii după ,informație". Există sectoare în care, o recunosc, își fac datoria admirabil. Tocmai de aceea e păcat ca un domeniu prin excelență al nuanțelor e lăsat pe seama unor bieți copii lipsiți de cultură și de drag de cultură. Marea mea problemă, în acest articol, sunt scriitorii. N-am participat la Festivalul de la Neptun, unde Uniunea Scriitorilor i-a decernat lui Vargas Llosa Premiul ,Ovidius", în valoare de zece mii de dolari. Cunosc, însă, destule din dedesubturile organizatorice ale Festivalului, știu
Struții și povestașul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11269_a_12594]
-
multe cazuri, alergăm pe culoare ce se înfundă în deșertul delirurilor verbale și-al modelor revolute. Confruntarea cu Mario Vargas Llosa ar fi avut și rolul de a percepe cu propriile simțuri cum gândește, cum respiră, cum se mișcă un mare artist. Probabil că ar fi rezultat și niscaiva concluzii deprimante pentru scriitorul român: că ne aflăm departe de principalele drumuri culturale ale lumii, că n-avem o concepție clară despre lumea în care trăim, că suntem complet dezinformați în ce privește ideile
Struții și povestașul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11269_a_12594]
-
sensibilitatea noastră este cea care s-a uzat ireparabil. Nici o punte de legătură nu mai poate sta între noi și carte. Și dacă istoria literaturii trebuie rescrisă periodic este pentru că numărul cărților supuse unei perpetue uzuri morale este tot mai mare. Iată de ce Paravanul venețian este o carte a cărei uzură morală vine dinspre noi.
Paravanul regretelor noastre by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11284_a_12609]
-
Alexandra Olivotto Că tot vorbeam de filmul de ficțiune care a gonit documentarul afară din sala de cinema, iată un contraexemplu: Marele Jaf Comunist, comis de Alexandru Solomon. Care se avântă pe foarte marile ecrane din mall-uri. Unii zic că bine face, alții, că ar merita dat pe postul național la o oră de maximă audiență. Eu zic că, în timp
Șase personaje în căutarea unui jaf by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11287_a_12612]
-
Alexandra Olivotto Că tot vorbeam de filmul de ficțiune care a gonit documentarul afară din sala de cinema, iată un contraexemplu: Marele Jaf Comunist, comis de Alexandru Solomon. Care se avântă pe foarte marile ecrane din mall-uri. Unii zic că bine face, alții, că ar merita dat pe postul național la o oră de maximă audiență. Eu zic că, în timp, cele două nu se exclud (poate fi dat la TV după ce părăsește
Șase personaje în căutarea unui jaf by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11287_a_12612]
-
a inserat pentru că părerea lui coincidea cu cea a rudelor celor executați, dar argumentul nu mi se pare convingător. Dar acestea sunt defecte minore într-un documentar major. Sunt absolut de acord cu afirmația lui Alex Leo Șerban cum că Marele Jaf Comunist este unul dintre cele mai inteligente filme românești. Trecând la "conținutul ideatic și informațional" al peliculei, din punct de vedere istoric ea spune răspicat lucruri care trebuiau spuse, "adevăruri de nișă" și care sunt mult mai percutante în
Șase personaje în căutarea unui jaf by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11287_a_12612]
-
Igor Sevianu a mărturisit motivat doar de anchetatorul care i-a arătat armele sunt cel puțin nerealiste. Cu toate acestea, nu trebuie uitat că, la vremea respectivă și după, se desfășurau și aveau să se mai desfășoare procese politice în mare secret. Făcându-l public pe acesta prin intermediul - trucat, firește - filmului, linișteai oarecum publicul, fixându-i în cap o paradigmă neabuzivă a procedurii polițienești. Și acum, întrebarea definitivă: au comis cei șase jaful sau nu? Părerea mea, deși e în contradicție
Șase personaje în căutarea unui jaf by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11287_a_12612]
-
de atenuator, iar obiectul interogației, mai puțin precis, e starea generală a celui vizat - și Ce faci? - întrebarea directă, concretă, neritualizată, asupra acțiunilor desfășurate de cineva - mi s-a atras atenția că, de fapt, formula actuală de politețe este în mare măsură tocmai Ce faci?. De multe ori din afară lucrurile se văd mai bine, și studenții aveau dreptate. Formula presupus mai directă este într-adevăr folosită curent în contexte care nu au nimic dintr-o intruziune agresivă în treburile altuia
Ce (mai) faci? by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11302_a_12627]