266 matches
-
a dinților jugali este tuberculosectorială (secodontă). Molarii sunt trituberculați sau secodonți. Speciile erbivore sau frugivore au molari cu o suprafața de masticație lată ca și cei de erbivore sau rozătoare euteriene. Cea mai primitivă și mai răspândită dentiție întâlnită la marsupiale este dentiție de tip insectivor, așa cum se găsește, spre exemplu, la dasiuride și didelfide: cu incisivi tăietori, canini conici, puternici și mult mai înalți decât ceilalți dinți, cu premolari triconodonți, tăietori și înțepători, și cu molari trituberculați. Plecând de la acest
Marsupiale () [Corola-website/Science/300102_a_301431]
-
găsește, spre exemplu, la dasiuride și didelfide: cu incisivi tăietori, canini conici, puternici și mult mai înalți decât ceilalți dinți, cu premolari triconodonți, tăietori și înțepători, și cu molari trituberculați. Plecând de la acest tip primitiv, dentiția la diferite familii de marsupiale s-a modificat în raport cu regimul alimentar la care s-a adaptat ulterior. Mai puțin modificată în raport cu tipul insectivor primitiv a rămas dentiția marsupialele carnivorelor și mai mult s-a modificat cea a marsupialele erbivorelor. În aparatul circulator la cele mai multe marsupiale
Marsupiale () [Corola-website/Science/300102_a_301431]
-
tăietori și înțepători, și cu molari trituberculați. Plecând de la acest tip primitiv, dentiția la diferite familii de marsupiale s-a modificat în raport cu regimul alimentar la care s-a adaptat ulterior. Mai puțin modificată în raport cu tipul insectivor primitiv a rămas dentiția marsupialele carnivorelor și mai mult s-a modificat cea a marsupialele erbivorelor. În aparatul circulator la cele mai multe marsupiale sunt prezente canalele lui Cuvier și vena azigos. Temperatura corpului este mai mică decât la mamiferelor placentare, și poate varia ușor în funcție de schimbările
Marsupiale () [Corola-website/Science/300102_a_301431]
-
tip primitiv, dentiția la diferite familii de marsupiale s-a modificat în raport cu regimul alimentar la care s-a adaptat ulterior. Mai puțin modificată în raport cu tipul insectivor primitiv a rămas dentiția marsupialele carnivorelor și mai mult s-a modificat cea a marsupialele erbivorelor. În aparatul circulator la cele mai multe marsupiale sunt prezente canalele lui Cuvier și vena azigos. Temperatura corpului este mai mică decât la mamiferelor placentare, și poate varia ușor în funcție de schimbările temperaturii mediului ambiant; în mod normal, aceasta variază de 34
Marsupiale () [Corola-website/Science/300102_a_301431]
-
marsupiale s-a modificat în raport cu regimul alimentar la care s-a adaptat ulterior. Mai puțin modificată în raport cu tipul insectivor primitiv a rămas dentiția marsupialele carnivorelor și mai mult s-a modificat cea a marsupialele erbivorelor. În aparatul circulator la cele mai multe marsupiale sunt prezente canalele lui Cuvier și vena azigos. Temperatura corpului este mai mică decât la mamiferelor placentare, și poate varia ușor în funcție de schimbările temperaturii mediului ambiant; în mod normal, aceasta variază de 34 la 36° C. Aparatul genital femel este
Marsupiale () [Corola-website/Science/300102_a_301431]
-
ovare, două utere, fiecare cu trompa sa, două vagine. Penisul, de regulă, cu un gland bifid (bifurcat). Testiculele sunt cuprinse într-un scrot (cu excepția cârtiței cu pungă), care este situat prepenial (așezat înaintea penisului). Osul penian lipsește. Marea majoritate a marsupialelor nu au placentă. Există totuși câteva placentare adevărate (exemplu, câteva specii de șobolani și carnivore marsupiale). Din cauza lipsei placentei, puii sunt foarte puțin dezvoltați la naștere. La unele specii, puii se deplasează singuri până in marsupiu, la altele sunt luați
Marsupiale () [Corola-website/Science/300102_a_301431]
-
bifurcat). Testiculele sunt cuprinse într-un scrot (cu excepția cârtiței cu pungă), care este situat prepenial (așezat înaintea penisului). Osul penian lipsește. Marea majoritate a marsupialelor nu au placentă. Există totuși câteva placentare adevărate (exemplu, câteva specii de șobolani și carnivore marsupiale). Din cauza lipsei placentei, puii sunt foarte puțin dezvoltați la naștere. La unele specii, puii se deplasează singuri până in marsupiu, la altele sunt luați cu gura de mamă și introduși în această pungă tegumentară. În marsupiu ei apucă un mamelon
Marsupiale () [Corola-website/Science/300102_a_301431]
-
mamelon) va sta până își va desăvârși dezvoltarea. La început, din cauza slabei sale dezvoltări, puiul nu poate să sugă singur și laptele îi este pompat în cavitatea bucală cu ajutorul unor mușchi cu care este prevăzută glanda mamară. În trecutul geologic, marsupialele erau larg răspândite pe suprafața globului terestru. Astăzi se mai găsesc numai în Australia și America de Sud. Ajung însă și până in partea sudică a Americii de Nord. În Australia găsim un număr extrem de mare de forme de marsupiale, fapt datorat lipsei placentarelor
Marsupiale () [Corola-website/Science/300102_a_301431]
-
mamară. În trecutul geologic, marsupialele erau larg răspândite pe suprafața globului terestru. Astăzi se mai găsesc numai în Australia și America de Sud. Ajung însă și până in partea sudică a Americii de Nord. În Australia găsim un număr extrem de mare de forme de marsupiale, fapt datorat lipsei placentarelor, care lipsă a permis dezvoltarea unor tipuri paralele cu ordinele mamiferelor placentare din restul lumii. Criteriul de clasificare este tipul de dentiție, care depinde de regimul alimentar. Cei mai cunoscuți reprezentanți sunt: cangurul și koala.
Marsupiale () [Corola-website/Science/300102_a_301431]
-
speciile de pești de apă dulce, 76% dintre speciile de amfibieni, 33% dintre speciile de mamifere și 30% dintre speciile de păsări sunt endemice. Un exemplu în acest sens este '"monito del monte" ("dromiciops gliroides"), o specie endemică de mamifer marsupial, singurul reprezentant actual al ordinului Microbiotheria. Zona marină din nord-vestul insulei Chiloé se caracterizează printr-o faună marină variată, ce include balene albastre, balene nordice, balene cu cocoașă, delfini de Chile și delfini Peale ("Lagenorhynchus australis", o specie găsită doar
Insula Chiloé () [Corola-website/Science/316875_a_318204]
-
Oceanul Pacific și Oceanul Indian (Sulawesi, Maluku, Filipine, Taiwan și Madagascar), din zona Caraibilor și alte câteva insule oceanice. Câinele dingo ("Caniș dingo") a fost introdus în Australia de către de omul preistoric, știut fiind că acest continent a adăpostit timp îndelungat numai marsupiale (dintre mamifere), iar placentarele (cu exceptia liliecilor) au fost introduse de om. Rolul canidelor în natură este deosebit de important. Unele sunt stricătoare, altele folositoare. În general canidele sunt animale folositoare, reducând mult numărul rozătoarelor și menținând în echilibru populațiile de iepuri
Canide () [Corola-website/Science/300072_a_301401]
-
bun exemplu de coevoluție. Apar de asemenea și primii arbori cu frunze, inclusiv smochini, magnolii și platanaceae, chiar dacă nu se răspândesc extensiv și coniferele rămân dominante. Pe uscat, mamiferele reprezintă o componentă mică și încă relativ minoră de faună. Mamifere marsupiale timpurii au evoluat în Cretacicul timpuriu, iar în perioada Cretacicului târziu apar primele mamifere marsupiale cu placentă. Fauna este dominantă de reptile archosaur, în special dinozauri, care se aflau în cele mai diverse etape. Pterozaurii, reptilele zburătoare, erau stăpânii aerului
Cretacic () [Corola-website/Science/304552_a_305881]
-
și platanaceae, chiar dacă nu se răspândesc extensiv și coniferele rămân dominante. Pe uscat, mamiferele reprezintă o componentă mică și încă relativ minoră de faună. Mamifere marsupiale timpurii au evoluat în Cretacicul timpuriu, iar în perioada Cretacicului târziu apar primele mamifere marsupiale cu placentă. Fauna este dominantă de reptile archosaur, în special dinozauri, care se aflau în cele mai diverse etape. Pterozaurii, reptilele zburătoare, erau stăpânii aerului în Cretacicul timpuriu însă până la sfârșitul Cretacicului pierd bătălia cu păsările care sunt mai bine
Cretacic () [Corola-website/Science/304552_a_305881]
-
sale mult mai mari și prin activitatea vulcanică mai intensă, având drept cel mai înalt punct său Puncak Jaya, care ajunge la o altitudine de 4884 m (16023 ft). Cu toate acestea, cele două teritorii prezintă o faună similară, cu marsupiale, inclusiv wallabies, possums, monotreme care depun oua, anteater cu spini sau echidna . În afara liliecilor și a două duzini de tipuri indigene de rozătoare, [9] nu exista soiuri indigene de mamifere placentare. Porci împreună cu mai multe specii de șobolani și strămoșul
Noua Guinee () [Corola-website/Science/310185_a_311514]
-
și Albrecht, și a fost bine studiat în 1883 de către Bardeleben, care l-a numit osul trigon. Osul trigon există în mod normal la un număr mare de vertebrate inferioare, în special la axolotl. El se întâlnește destul de frecvent la marsupiale. Corpul talusului formează cu colul talusului două unghiuri: unghiul de înclinație și unghiul de declinație, unghiuri ce se formează prin faptul că, la talus, colul nu continuă direcția corpului, ci este înclinat în jos și medial. Aceste două unghiuri se
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
fost avansate pentru a explica avantajul existenței osului penian la unele specii, dar nici una dintre ele nu este acceptată în unanimitate. Osul penian este prezent la 5 ordine de mamifere: Este absent la ordinele: lagomorfe (iepuri), cetacee (balene, cașaloți, delfini), marsupiale, și la familiile bovide, ecvide și cervide. Osul penian este un os heterotopic, adică nu este legat de restul scheletului. Echivalentul feminin al osului penian este osul clitorisului (os clitoridis) sau baubellum. Osul penian se află în mijlocul țesuturilor erectile ale
Os penian () [Corola-website/Science/332897_a_334226]
-
Diavolul tasmanian ("Sarcophilus harrisii") este un marsupial carnivor, mic de statură, însă cu o musculatură foarte bine dezvoltată. Blana sa este neagră și poate degaja mirosuri neplăcute dacă este deranjat. Diavolul tasmanian este singurul membru al genului Sarcophilus. Are mărimea unui câine mic, dar îndesat și musculos
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
musculatură foarte bine dezvoltată. Blana sa este neagră și poate degaja mirosuri neplăcute dacă este deranjat. Diavolul tasmanian este singurul membru al genului Sarcophilus. Are mărimea unui câine mic, dar îndesat și musculos. Diavolul tasmanian este acum cel mai mare marsupial carnivor din lume, după dispariția lupului marsupial în 1936. Diavolul tasmanian a dispărut de pe continentul australian acum cel puțin 3000 de ani, cu mult înainte de debarcarea europenilor în 1788, singurul loc în care mai este prezent fiind insula Tasmania. Deoarece
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
neagră și poate degaja mirosuri neplăcute dacă este deranjat. Diavolul tasmanian este singurul membru al genului Sarcophilus. Are mărimea unui câine mic, dar îndesat și musculos. Diavolul tasmanian este acum cel mai mare marsupial carnivor din lume, după dispariția lupului marsupial în 1936. Diavolul tasmanian a dispărut de pe continentul australian acum cel puțin 3000 de ani, cu mult înainte de debarcarea europenilor în 1788, singurul loc în care mai este prezent fiind insula Tasmania. Deoarece aceste animale au fost văzute ca o
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
Sarcophilus harrisii") aparține familiei Dasyuridae. Genul "Sarcophilus" conține două alte specii cunoscute numai din Pleistocen, "S. laniarius" și "S. moomaensis". Relațiile dintre cele trei specii nu sunt clare. Analiza filogenetică arată că diavolul tasmanian este cel mai apropiat de felinele marsupiale, și mai la distanță de lupul tasmanian. Genomul diavolului tasmanian a fost secvențiat în 2010 de către "Wellcome Trust Sanger Institute". Ca și celelalte specii de dasyuride, diavolul tasmanian are 14 cromozomi. Ei au o diversitate genetică redusă în comparație cu alte marsupiale
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
marsupiale, și mai la distanță de lupul tasmanian. Genomul diavolului tasmanian a fost secvențiat în 2010 de către "Wellcome Trust Sanger Institute". Ca și celelalte specii de dasyuride, diavolul tasmanian are 14 cromozomi. Ei au o diversitate genetică redusă în comparație cu alte marsupiale australiene sau cu alte carnivore placentare, acest lucru fiind compatibil cu un efect de fondator datorită variabilității alelice reduse și aproape continue în toate subpopulațiile studiate. Diversitatea alelică a fost măsurată între 2,7 și 3,3 în subpopulațiile eșantionate
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
cel puțin opt tipuri de MHC, cu un maxim pentru West Pencil Pine cu 15 tipuri. În medie, în regiunea de vest au fost identificate 10,11 tipuri de MHC pentru fiecare sit analizat. Diavolul tasmanian este cel mai mare marsupial carnivor din Australia. Un mascul cântăreste între 10-12 kg, iar o femelă între 6 și 8 kg. Vârsta la care aceste animale devin adulte este de 3 ani. Țipetele sale i-au speriat pe primii europeni. Dacă mai adăugăm și
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
marsupiul deschis înspre spatele mamei, de care ei se prind cu dinții în primele 4 luni. Are o construcție ghemuit și gros, cu un cap mare și o coadă care este de aproximativ jumătate din lungimea corpului. Neobișnuit pentru un marsupial, picioarele sale din față sunt ușor mai mari decât picioarele din spate. Diavolul poate alerga cu până la 13 km pe oră pe distanțe scurte. Blana este de obicei neagră, deși prezintă și niște pete albe neregulate pe piept. Masculii sunt
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
interne. În acest sens, diavolul a câștigat recunoștința agricultorilor tasmanieni, pentru viteza cu care curăță o carcasă și ajută la prevenirea răspândirii insectelor care ar putea afecta altfel de animale. De ceva timp, Tasmania a fost ultimul refugiu al carnivorelor marsupiale. Toate marsupiale carnivore au dispărut de pe continentul Australian și au ajuns la scurt timp după om. Doar cele mai mici și mai adaptabile au supraviețuit. Fosile din vestul Victoriei arată că diavoli tasmanieni au fost prezenți pe continentul australian până în
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
acest sens, diavolul a câștigat recunoștința agricultorilor tasmanieni, pentru viteza cu care curăță o carcasă și ajută la prevenirea răspândirii insectelor care ar putea afecta altfel de animale. De ceva timp, Tasmania a fost ultimul refugiu al carnivorelor marsupiale. Toate marsupiale carnivore au dispărut de pe continentul Australian și au ajuns la scurt timp după om. Doar cele mai mici și mai adaptabile au supraviețuit. Fosile din vestul Victoriei arată că diavoli tasmanieni au fost prezenți pe continentul australian până în jur de
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]