KorAP: Find »[drukola/base=masoretic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...4 5 6 ...10 >

242 matches

Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421

masoreți. Până relativ recent, masora era privită ca o parte bine definită al tradiției, uniform dezvoltată și transmisă din generație în generație. Cu toate acestea, întotdeauna a existat nemulțumirea legată de numărul mare de diferențe dintre conținuturile lucrărilor și tradițiilor masoretice. Lui Paul Kahle îi revine meritul de a fi rezolvat această problemă atunci cînd a explicat, pe baza documentelor, că masora nu a constituit niciodată un corpus complet și nici nu a prezentat o dezvoltare uniformă. Au existat cel puțin

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
a fi rezolvat această problemă atunci cînd a explicat, pe baza documentelor, că masora nu a constituit niciodată un corpus complet și nici nu a prezentat o dezvoltare uniformă. Au existat cel puțin două mari școli sau centre de activitate masoretică, fiecare total independentă de cealaltă, cu propriile sale metode și principii; este vorba de școala răsăriteană (yatnydm) sau babiloniană și de școala apuseană (yabrum) sau palestiniană. Și mai mult, școala răsăriteană era împărțită în mai multe centre, cum ar fi

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
sau palestiniană. Și mai mult, școala răsăriteană era împărțită în mai multe centre, cum ar fi Nehardea, Sura, iar mai târziu Pumbedita, fiecare având o dezvoltare proprie. Și în Palestina, la o dată mai târzie, vor apărea cel puțin două școli masoretice, sau, cum sunt cunoscute acolo, două familii de masoreți: ben Așer și ben Neftali. Vom arăta, într-o secțiune ulterioară, cum, în cursul timpului, masoreții palestinieni au câștigat supremația, textul tradiției ben Așer devenind singura formă textuală recunoscută 1. În ceea ce privește

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
al V-lea d.Hr. începe dificila muncă de redare în scris a acestor codificări. Așa cum am mai spus, chiar și în perioada premasoretică mai întâlnim note în manuscrise, cu scopul de a face anumite remarci asupra textului; în perioada masoretică însă, notele sunt mult mai ample, iar marginile manuscriselor erau completate cu date de care trebuia să țină cont scribul. Problema este că aceste date nu erau uniforme, abia acum devenind clare diferențele dintre tradiția apuseană și cea orientală. Uneori

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
se deosebesc în multe privințe de edițiile standard, diferențele principale vizând adăugarea sau omiterea unor cuvinte sau expresii, schimbarea ordinii cuvintelor într-o propoziție, variante de pronunție. Comparată cu acestea, transmiterea textului biblic ebraic este virtual perfectă datorită dezvoltării regulilor masoretice 1. Încercări de transmitere a textelor clasice sau a lucrărilor sfinte se întâlnesc și în alte culturi. De exemplu, literatura greacă clasică, în special opera poetică, era atent studiată de gramaticienii școlilor alexandrine, a căror activitate atinge apogeul în secolele

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
și mii de masoreți, generație după generație, o lungă perioadă de timp, al căror început și sfârșit nu se cunoaște”. Adevărul este că noi nu știm mai nimic despre acești masoreți ale căror roade se văd în ansamblul de note masoretice. Notele masorei nu păstrează decât câteva nume de masoreți, însă majoritatea aparțin generațiilor mai recente; de obicei, erau fixate în scris doar numele masoreților care aveau păreri personale legate de vocalizare și accentuare, fapt ce ne determină să îi contextualizăm

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
enumeră o listă de șapte generații de masoreți, primul fiind rabbi Așer ha-Yaqen ha-Gadol (sfârșitul secolului al VIII-lea), iar ultimul binecunoscutul Aharon ben Așer. În orice caz, se poate vorbi totuși de o anumită omogenitate de principiu a listelor masoretice. În primul rând, să nu uităm că masoreții erau specialiști care se ocupau cu tradiția transmiterii textuale. Tehnic vorbind, erau trsmh ylub, adică oameni responsabili cu „lanțul tradiției” transmise de la o generație la alta, încă din primele zile ale activității

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
mai fluentă 2. O notă sebirin se referă la un cuvânt sau la o formă care ridică probleme în contextul în care se află și „sugerează” (rbs) că un alt cuvânt ar fi mai potrivit. În orice caz, potrivit terminologiei masoretice, sugererarea era întotdeauna greșită: /yufmw /yrybs „s-a sugerat greșit”1; de exemplu, la 2Cron. 13,3, apare următoarea notă masoretică numită sebirin: în acest verset se află unul dintre cele trei cazuri din Biblie în care s-a sugerat

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
care se află și „sugerează” (rbs) că un alt cuvânt ar fi mai potrivit. În orice caz, potrivit terminologiei masoretice, sugererarea era întotdeauna greșită: /yufmw /yrybs „s-a sugerat greșit”1; de exemplu, la 2Cron. 13,3, apare următoarea notă masoretică numită sebirin: în acest verset se află unul dintre cele trei cazuri din Biblie în care s-a sugerat greșit forma yrwbg. Masora parva consta în special din note extrem de scurte, cel mai adesea sub forma unor abrevieri; un mic

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
a atrage atenția asupra unui text anume; 2. pentru a atrage atenția asupra corectitudinii discutabile a textului; 3. pentru a informa cititorul că un anumit text a fost amendat de către masoreți dintr-un motiv sau altul. Atunci când o anumită notă masoretică se referea la întregul text al Bibliei, acest lucru era indicat prin literele qb (prescurtarea de la hyyrqb); dacă notele masoretice se refereau doar la anumite cărți sau pasaje din textul biblic, acest lucru era indicat în felul următor: în Tora

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
informa cititorul că un anumit text a fost amendat de către masoreți dintr-un motiv sau altul. Atunci când o anumită notă masoretică se referea la întregul text al Bibliei, acest lucru era indicat prin literele qb (prescurtarea de la hyyrqb); dacă notele masoretice se refereau doar la anumite cărți sau pasaje din textul biblic, acest lucru era indicat în felul următor: în Tora: (hrwtb) wtb în cărțile profetice: (<yaybnb) ybnb în „Scrieri”: <ybwtkb) wtkb în carte: (arpysb) pysb în context: (anyynyub) nyub Literae

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
vor moșteni de la vechii scribi, poate fi pusă în legătură directă cu formarea canonului ebraic, la începutul perioadei mișnaice. Procesul de fixare a „canonului rabinic” a pus în lumină procesul paralel de fixare a „textului protorabinic”1. 3.4. Vocalizarea masoretică a textuluitc "3.4. Vocalizarea masoretică a textului" Până spre începutul Evului Mediu, textul biblic era transmis doar sub formă consonantică. Tratatul Soferim din Talmudul babilonian se referă la diferite aspecte ale activității scribale, fără a face însă vreo precizare

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
fi pusă în legătură directă cu formarea canonului ebraic, la începutul perioadei mișnaice. Procesul de fixare a „canonului rabinic” a pus în lumină procesul paralel de fixare a „textului protorabinic”1. 3.4. Vocalizarea masoretică a textuluitc "3.4. Vocalizarea masoretică a textului" Până spre începutul Evului Mediu, textul biblic era transmis doar sub formă consonantică. Tratatul Soferim din Talmudul babilonian se referă la diferite aspecte ale activității scribale, fără a face însă vreo precizare legată de existența unui sistem de

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
la consoane: au introdus semne care reprezintă accente ale cuvintelor și propozițiilor. Cel mai vechi manuscris biblic cu vocalizare tiberiană este codexul Profeților din genizah sinagogii din Cairo, text ce a fost copiat, vocalizat și înzestrat cu toate celelalte semne masoretice în anul 896, de către Moșe ben Așer, al cărui fiu, Aaron, a vocalizat celebrul „manuscris Alep” ce conținea toată Biblia. Desigur, nu putem nesocoti posibilitatea ca masoreții occidentali să fi avut în vedere o anumită sistematizare a pronunției, mai ales

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
de standardizare a textului ebraic. Însă așa cum standardizarea textului consonantic, în forma adoptată de către masoreți, presupune un îndelungat proces de dezvoltare dintr-o varietate de forme textuale, tot astfel, vocalizarea tiberiană s-a definitivat în urma mai multor dispute între școli masoretice tiberiene rivale. În ansamblu, se poate spune că sistemul tiberian, numit și infralinear datorită faptului că semnele vocalice sunt plasate în majoritatea cazurilor sub consoane, își are originile spre sfârșitul secolului al VIII-lea, a fost definitivat în jurul anului 900

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
secolul trecut în genizah din Cairo, au contribuit la o mai bună cunoaștere a evoluției procesului de sistematizare vocalică. Potrivit lui Revell 1, diferențele dintre vocalizarea palestiniană și cea tiberiană reflectă diferitele dialecte palestiniene; ele nu trebuie atribuite neapărat diferitelor sisteme masoretice. În plus, nici chiar tradiția Ben Așer nu este uniformă. În general, edițiile moderne ale Bibliei ebraice preferă să aleagă reproducerea textului unui singur manuscris, pe care îl socotesc cel mai reprezentativ pentru tradiția masoretică, fie Codex Aleppo, fie Codex

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
trebuie atribuite neapărat diferitelor sisteme masoretice. În plus, nici chiar tradiția Ben Așer nu este uniformă. În general, edițiile moderne ale Bibliei ebraice preferă să aleagă reproducerea textului unui singur manuscris, pe care îl socotesc cel mai reprezentativ pentru tradiția masoretică, fie Codex Aleppo, fie Codex St. Petersburg. Reproducerea codexului ales încearcă să fie întru totul fidelă manuscrisului de bază, mergând până la preluarea întocmai a greșelilor. Prin urmare, criticismul modern evită stabilirea unei ediții „eclectice” a textului masoretic ebraic, ca și cum un

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
reprezentativ pentru tradiția masoretică, fie Codex Aleppo, fie Codex St. Petersburg. Reproducerea codexului ales încearcă să fie întru totul fidelă manuscrisului de bază, mergând până la preluarea întocmai a greșelilor. Prin urmare, criticismul modern evită stabilirea unei ediții „eclectice” a textului masoretic ebraic, ca și cum un singur manuscris ar conține textul masoretic, iar toate celelalte manuscrise ar deriva din acest manuscris. În acest context, devine clar rolul pe care îl joacă legătura dintre textul codexului și ansamblul de note care formează masora. Într-

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
St. Petersburg. Reproducerea codexului ales încearcă să fie întru totul fidelă manuscrisului de bază, mergând până la preluarea întocmai a greșelilor. Prin urmare, criticismul modern evită stabilirea unei ediții „eclectice” a textului masoretic ebraic, ca și cum un singur manuscris ar conține textul masoretic, iar toate celelalte manuscrise ar deriva din acest manuscris. În acest context, devine clar rolul pe care îl joacă legătura dintre textul codexului și ansamblul de note care formează masora. Într-un codex eclectic este practic imposibil să stabilești o

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
stabilesc pe baza regulilor de întrebuințare a accentelor. În general, Atnah împarte versetul în două, Zaqef marchează următoarea împărțire a versetului, iar Pașta și Revia accentuează următoarele subdiviziuni 2. 3.6. Tradiții și note masoreticetc "3.6. Tradiții și note masoretice" Notele masoretice se deosebesc foarte mult unele de altele în privința caracterului lor. În principal există două tradiții masoretice, în Babilon și în Palestina, cele două mari centre ale iudaismului după a doua revoltă a iudeilor împotriva Romei (132-135 d.Hr

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
baza regulilor de întrebuințare a accentelor. În general, Atnah împarte versetul în două, Zaqef marchează următoarea împărțire a versetului, iar Pașta și Revia accentuează următoarele subdiviziuni 2. 3.6. Tradiții și note masoreticetc "3.6. Tradiții și note masoretice" Notele masoretice se deosebesc foarte mult unele de altele în privința caracterului lor. În principal există două tradiții masoretice, în Babilon și în Palestina, cele două mari centre ale iudaismului după a doua revoltă a iudeilor împotriva Romei (132-135 d.Hr.). În cadrul iudaismului

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
împărțire a versetului, iar Pașta și Revia accentuează următoarele subdiviziuni 2. 3.6. Tradiții și note masoreticetc "3.6. Tradiții și note masoretice" Notele masoretice se deosebesc foarte mult unele de altele în privința caracterului lor. În principal există două tradiții masoretice, în Babilon și în Palestina, cele două mari centre ale iudaismului după a doua revoltă a iudeilor împotriva Romei (132-135 d.Hr.). În cadrul iudaismului babilonian și a celui palestinian s-au dezvoltat două școli de interpretare biblică, ale căror învățături

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Talmudul babilonian și în cel palestinian. O bună perioadă s-a crezut că rabbi Akiba este acela care, imediat după stabilirea textului consonantic, a fixat masora care însoțește textul biblic ebraic. Dacă așa ar fi stat lucrurile, diferențele dintre tradiția masoretică babiloniană și cea palestiniană ar fi fost rezultatul modificărilor textuale de-a lungul timpului. Kahle a demonstrat că aceste diferențe reflectă tradițiile cunoscute în Babilonia, în școlile de la Nehardea, Sura și Pumbedita (masoreții orientali), și din Palestina, în special școala

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
formei qere sunt puse sub formele ketiv din text, în timp ce consoanele formei qere se găsesc pe marginea textului, fiind indicate prin litera ebraică qof având un punct deasupra. În textele ebraice tiberiene se introducea un cerc (indicatorul tipic al notelor masoretice) deasupra formei ketiv din text, iar forma qere era scrisă la marginea rândului, precedată de q sau rq sau yrq; de exemplu, la Ier. 50,44, în text apare forma <u@w°r!, iar pe margine q)) <xwra. Gordis apreciază

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
mă citesc așa cum mă scriu; mă scriu cu yod he, dar mă citesc cu cu alef daleth”. Alt exemplu de Qere perpetuum îl reprezintă cuvântul ml?wry care se citește: mylâ?âWry!. Deși notarea lui qere și ketiv în manuscrisele masoretice datează dintr-o perioadă relativ târzie, această practică este totuși menționată în literatura rabinică 3. Orlinsky vine cu un punct de vedere nou, socotind că formele qere erau scrise la început pe marginile manuscriselor, ca variante adunate din mai multe

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]