243 matches
-
a suferit vreodată de vreo dependență dacă nu se-ntîmpla să-i plătească altcineva pentru ea. Dar era mereu pe ceva - iarbă, benzedrină sau cu mințile duse de la pastile. Apărea la Angle seară de seară cu un bolovan de polonez, o matahală pe nume Whitey. Erau patru Whitey În stabilimentul de la Angle, ceea ce dădea naștere la confuzii. Whitey al lui Herman combina o sensibilitate de nevrotic cu predilecția pentru violență a unui psihopat. Era convins că nimeni nu-l place, un fapt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
un om mare, gros, cu favorite negre. — Ai un bilet alături? bucureștiul în 1871 163 315. Reprezentațiile începeau la ora opt seara. — Am numărul 5. — Adu-l. Și Nicu Crețeanu ia numărul 5 și intră. La no. 3 vede o matahală. Un ăla înalt, gros, cu o jiletcă cadrilată, cu pantaloni prăzulii, cu niște ghete grosolane în picioare și pieptănat cu freză bărbierească. Se juca Trovatore 316! Când Nicu Crețeanu savura cu mai mult deliciu armonia vocală, se pomenea cu câte
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
care autorul încearcă să realizeze o descriere echilibrată atunci când face distincția între două tipuri de polițiști, dar tot sfârșește prin a realiza o caricatură grosolană a unuia din ele: "Polițiștii par să se împartă în două categorii: în prima intră matahalele blajine care își îndeplinesc îndatoririle profesionale cu plăcere, dar fără nici o căldură, iar în a doua polițiștii mai înceți la minte, cu privirea goală, angajați special ca brute (345). Wilson nu a reușit să atingă ceea ce Lincoln Steffens numește "idealul
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
mort”: ”Satul parcă e mort. Zăpușeala ce plutește în văzduh țese o tăcere năbușitoare. Doar în răstimpuri fâșie alene frunzele adormite prin copaci. Un fuior de fum albăstrui se opintește să se înalțe dintre crengile pomilor, se bălăbănește ca o matahală amețită și se prăvale peste grădinile prăfuite, învăluindu-le într-o ceață cenușie”. Drumul cedează locul descrierii caselor satului: casa învățătorului și cea a lui Ion, descriere ce ilustrează, prin aspect și așezare, condiția socială a locuitorilor, dar și rolul
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
Eh, hai, fetițo, fără nazuri, că nenea este maestru. Nélida s-a lămurit cu Alfaro. Contează de acum doar pe ea. Macias o cuprinde tandru, o mîngîie și apoi o sărută. Vorbește șoptit. Nu te încurca cu țînci, Nélida. Deodată matahala scoate un răget care sparge liniștea serii. Nélida fuge și cei trei rămîn ca de piatră. Macias se ține cu o mînă de abdomen. M-a spintecat, vipera. M-a omorît... Se prăbușește, cu ochii privind deja spre alte tărîmuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
sau alta. Dacă ar fi să stabilim un plus, mai aprecia tata, acesta i s-ar cuveni lui Fanache, ăsta e viclean și de aceea extrem de periculos, dar nu se compară cu Cameniță, oho, Cameniță are stofă de zbir, o matahală de om, mută munții dacă-și pune-n cap, trece prin zid, tatei i se părea că descoperise la el vocația aceea rară de tiran adevărat, pentru unul ca el scena orășelului nostru era în chip evident prea strâmtă, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
se întâmplă cu ei. Instructorul "politic", un căpitan, cu mare funcție pentru acei ani (de la începutul ceaușismului), era un ins porcin, foarte elegant, cu cizmele lustruite-oglindă, ras zilnic și duhnind tot timpul a țuică și colonie, un căpitan. Era o matahală oscilând între o lene organică și crize de energie violentă. Mă aflam acolo pentru că încurcasem un concurs la care trebuia să mă prezint, postul fiindu-i atribuit altcuiva; de aceea concentrarea avea să dureze mult, cum s-a și întâmplat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
o clipă. Având timp suficient în fața noastră, am pornit pe jos de la gară până spre centru, unde, chiar lângă piață, se afla autobaza IRTA. Ajunsesem la cinci minute de dânsa când, în dreptul județenei de partid, am fost opriți de o matahală de milițian, care ne pofti să-l urmăm. I-am dat ascultare, nedumeriți, până la o cameră destul de strâmtă de la etaj, în care se aflau mai mulți ofițeri de miliție, dar și urâtul din vagonul de cale ferată de la Zărnești. Atunci
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
nești, războiul. Nae Ionescu, cu sprinteneala lui obișnuită, Îmi spunea, la Înapoierea cărții ce i-o Împrumutasem: „De la Descartes n-am mai citit ceva mai interesant.“ PE DEASUPRA ACOPERIȘURILOR BACĂULUI PLUTEAU, CA niște aripi negre, sentințele Curții Marțiale prezidate de o matahală obeză și sinistră, King Kong, cuadrumanul din Borneo, genera lul Pangrati, culpabil de a fi trimis la moarte pe sublocotenentul Ciulei, pe care l-am auzit strigând pe străzile Bacăului, când Îl duceau să-l Împuște la bariera Letea: „Nu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
străinătate și anume ceea ce privea realizarea de „...camioane grele și de părți componente ale mașinilor agricole”. Până și construirea unui turn de televiziune la Brașov fusese considerată o informare ultrasecretă chiar dacă și orbii de-a binelea ar fi văzut coșcogea matahală de oțel. O altă cenzurare a unui text ni s-a părut de-a dreptul năucitoare deoarece era vorba de o știre care făcea cinste țării și anume că „...România exportă autoturisme ARO În 45 de țări”, cunoscându-se apetitul
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
dacă nu voiam să câștig niște bani frumoși. Mi-au oferit pe loc cincizeci de mii de yeni, urmând să-mi mai dea tot pe-atâta dacă le duceam craniul. Am vrut să-i refuz, dar când am văzut ce matahală era unul din ei, mi s-a făcut frică. Vă rog să mă înțelegeți, am făcut-o fără voia mea. Vă implor să-mi cruțați viața. Am două fete de liceu. — Două fete de liceu? — Da, una în clasa a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
toată viața de dușmani, cu craniul la subsuoară. În clipa în care am terminat de mâncat salata de cartofi și de băut berea, am auzit ușa de oțel sărind din țâțâni. Când s-a prăbușit spre interior, am zărit o matahală de bărbat cum nu mai văzusem în viața mea. Era îmbrăcat cu o cămășă hawaiană și pantaloni militari kaki, pătați pe ici-colo cu grăsime și o pereche de teniși albi, imenși, care arătau ca niște flotoare. Avea capul ras, nasul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
o clipă prin minte că erau ochi de sticlă, dar mișcarea pupilelor adeverea că nu erau. Cred că avea un metru nouăzeci și cinci și era foarte lat în umeri. Cămașa, uriașă de altfel, stătea să-i plesnească peste piept. Matahala și-a admirat câteva clipe opera - adică ușa dărâmată - și apoi m-a privit ca pe un dop scos dintr-o sticlă de vin. Nu cred că-i făceam impresia unei ființe umane. Mă analiza ca și pe alte piese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de centimetri - ar fi putut deveni actor TV. Bărbatul cel solid a intrat în bucătărie fără să se sinchisească să-și scoată pantofii. A tras scaunul din fața mea. Pitic a apărut și el imediat și s-a așezat pe scaun. Matahală și-a rezemat fundul de marginea chiuvetei și și-a încrucișat brațele. Erau mai mari decât niște coapse normale. Privirile și le-a ațintit pe spinarea mea, undeva deasupra rinichilor. Mă ardeau pur și simplu. Ar fi trebuit s-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
luat două cutii de Cola, pe care le cumpărasem ca să le beau cu whisky. Am pus și două pahare pe masă. Am scos și pentru mine o cutie de bere. — El nu bea? am întrebat eu arătând cu degetul spre Matahală. Acesta se apropie de masă, la un simplu gest al lui Pitic, fără să scoată o vorbă. În ciuda faptului că avea statura aia uriașă, era extrem de rapid în gesturi. — După ce termini de băut, fă-i o mică demonstrație, i se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
s-a clintit pe față. Cutia roșie s-a transformat într-o clipă într-o simplă foiță de metal. Parcă era o pagină de ziar în bătaia vântului. — Cred că aproape oricine poate face așa ceva, zise Pitic. Eu nu pot. Matahală luă apoi foița de metal cu vârful degetelor și o făcu fâșii-fâșii în câteva clipe. De data asta doar un pic strâmbă din colțul buzelor. Îmi mai fusese dat să văd un carnet de telefon metalic rupt în două, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ne-a adus aici. Am venit, de fapt, să te ajutăm. — Cum? Spărgându-mi ușa? Pitic se înroși brusc. Nările îi fremătau. — Ți-am mai spus s-o lași încolo de ușă, zise el aparent calm. Se întoarse apoi spre Matahală: Nu-i așa că i-am spus? Individul dădu doar din cap. Mi se părea foarte umil, iar mie nu-mi plac umilii absolut deloc. — Am venit la tine ca să-ți facem o favoare, zise Pitic. Știm că te afli într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
e că nu mai am ușă. Pitic a luat bricheta aurie de pe masă și a azvârlit-o în ușa frigiderului. A reușit să-i facă o mică ciobitură, iar zgomotul produs de impact mi s-a părut de rău augur. Matahală a luat bricheta de jos și i-a dat-o posesorului ei. Pitic a băut și restul de Cola ca să se mai liniștească. Ori de câte ori dau peste umili sau fricoși, îmi vine să-i strâng de gât. — Ce contează o ușă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu înțelegi ceva, întreabă-mă. Dacă pot să-ți răspund, îți răspund. — De acord. Deci, mai întâi și mai întâi, cine sunteți și ce aveți de gând să faceți? În ce calitate? — Astea da întrebări! zise Pitic întorcându-se spre Matahală de parcă voia să fie aprobat. Matahală dădu din cap și apoi își fixă iar privirile asupra mea. Mergi direct la țintă, nu-ți irosești nici un pic timpul. Pitic își scutură țigara în scrumieră de data asta. — Te rog să judeci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pot să-ți răspund, îți răspund. — De acord. Deci, mai întâi și mai întâi, cine sunteți și ce aveți de gând să faceți? În ce calitate? — Astea da întrebări! zise Pitic întorcându-se spre Matahală de parcă voia să fie aprobat. Matahală dădu din cap și apoi își fixă iar privirile asupra mea. Mergi direct la țintă, nu-ți irosești nici un pic timpul. Pitic își scutură țigara în scrumieră de data asta. — Te rog să judeci lucrurile în felul următor. Am venit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
faceți parte dintr-un grup independent și vânați și voi partea voastră... vârându-vă în treburile altora. Poate mai mult în ale celor de la Fabrică. Am dreptate? — Vezi? Nu ți-am zis eu? E deștept individul! îi spuse Pitic lui Matahală. Uriașul încuviință. — Mult prea multă minte pentru un individ care locuiește într-un asemenea apartament! Și pe care l-a părăsit nevasta... adăugă Pitic. Nu m-a mai lăudat nimeni așa de foarte multă vreme. M-am înroșit tot. — Îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
foarte bine. Dar nu putem face lucrul ăsta singuri. Avem nevoie de ajutor. Dacă ai fi în locul nostru, cui i-ai cere să-ți întindă o mână? — Sistemului. — Mamă, ce deștept e! Nu ți-am spus eu? se adresă el Matahalei. Se întoarse iar spre mine. Dar pentru asta avem nevoie de o momeală și ne-am gândit că ai fi foarte potrivit pentru așa ceva. — Chiar n-am chef să mă bag, am zis eu repede. Nici nu te-am întrebat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Altceva? M-am gândit un pic dacă mai aveam și alte lucruri la care țineam. Nu în mod special și nu sunt omul care să-și țină în casă lucrurile de valoare. — Atât, am zis. Pitic a dat din cap. Matahală a încuviințat și s-a repezit la ușile bufetului și ale dulapului de haine. A găsit halterele pe care le mai foloseam din când în când ca să fac mușchi. Le-a apucat cu o mână, le-a învârtit în aer
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
făcut într-o clipită. Și mii de scântei. Televizorul meu cumpărat cu trei luni în urmă a plesnit precum un pepene copt. — Stai puțin! am strigat eu, ridicându-mă. Pitic a dat cu pumnul în masă ca să mă țintuiască locului. Matahală a ridicat apoi videoul și l-a izbit de câteva ori de colțul televizorului. I-au sărit toate butoanele, a făcut scurtcircuit și o dâră de fum alb s-a ridicat în aer precum sufletul unui mort. Ca să se asigure
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mine pe care să mă pot bizui. M-a ținut de mână tot timpul. Hai, dormi! am auzit-o zicând. Cuvintele au ajuns la mine de undeva, dintr-o beznă îndepărtată. 15 În țara aspră a minunilor Whisky, tortură, Turgheniev Matahală a spart în chiuvetă toate sticlele de whisky din colecție. Nu a lăsat nici măcar una întreagă. Mă împrietenisem cu vânzătorul de băuturi din apropiere și-mi aducea, de fiecare dată când primea marfă de import, câte o sticlă la preț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]