190 matches
-
necontenit, dar că, între două izbucniri de furie, făceau schimb de glume și râdeau zgomotos. Îmi mai aduc de asemenea aminte că auzisem vorbindu-se în încăpere despre al-Amira, Prințesa. Era un personaj bizar. Văduvă după un văr al sultanului, meșteră în toate științele oculte, ea întemeiase o ciudată confrerie alcătuită doar din femei, unele alese pentru talentele lor de ghicitoare, altele pur și simplu pentru frumusețea lor. Oamenii cu o lungă experiență a vieții le numesc pe aceste femei sahacat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a putut să-mi explice din ce cauză. Faptul că își aducea soția după el în sala de lectură fără ca ea să aibă permis i se părea o pură înscenare. Mai ales că el avea o explicație implacabilă: „Din gelozie, meștere, o car după mine. Sunt gelos. Io cu Shakespeare și ea cu marțafoii? Și mă mai ajută la traducere...“. Când se construia Aripa Nouă îmi plăcea - când plecam, pe înserat, de la Bibliotecă - să trec prin șantier. Era o potecă printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu Gelu că petreceam și noi de ziua lui Ceaușescu. Nu știu dacă Gelu era născut chiar în acea zi, dar atunci ne adunaserăm să-l sărbătorim. Tot am închinat în cinstea lui și-a lui Ceaușescu. „Îți bag meniu, meștere, țin-te tare“, l-am avertizat pe Paul în gând. Mă gândeam amuzat că mă confundase cu unul dintre cei care fuseseră la petrecerea mare, dată de Ceaușescu la Sala Palatului. Probabil cheful se lățise, unii dintre invitați, cei de pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
călugărița a terminat cu Închinatul și a pornit cu toaca În jurul bisericii. Ritmul bătăilor e mai Întâi lent și apoi accelerat până ce dă impresia unei sambe. Grințu scoate din buzunar un pix și se apucă să scrie pe cartea poștală: Meștere, Mă aflu În X. Din tot ce mi-ai sugerat nimic nu se conturează ca sigur. Ar mai fi răspunsul de bun simț: „părerile sunt Împărțite și nimeni nu știe nimic, nimeni nu are certitudini“. Numai că simplul exercițiu al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
știut de ce mi-a încredințat mie direcția acestui liceu: pentru că, fiindcă... deoarece... întrucît... așadar... prin urmare... Și Jujucă s-a dovedit în scurtă vreme a fi un om cu totul lipsit de inimă și de înțelegere! CAPITOLUL XIII MANOLE, MANOLE, MEȘTERE MANOLE! Parcă nici o primăvară din cei 18 ani pe care îi trăisem nu fusese atât de frumoasă ca această primăvară a lui 1926! Ah, cât de mare era ispita de a ne rătăci în grădina noastră vrăjită de basm! Dar
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
plini de curiozitate în același timp. O fântână obișnuită, cu troiță frumoasă și cu o arhitectură originală. Apa curgea limpede și îmbietoare. Fără să vreau, mi-au venit în minte versurile din minunata poezie poporană, "Legenda mănăstirii Curtea de Argeș": "Manole, Manole, Meștere Manole, Zidul rău mă strânge, Trupușoru-tni frînge..." Iar după îngrozitoarea prăbușire a ziditorului de biserici, pe locul unde a căzui, s-a ivit ca prin farmec: "O fântână lină Cu apă puțină, Cu apă sărată, De lacrimi udată!" Am rămas
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
să-l arunc, dar nici nu vreau să mai dau de el. Să-l pun undeva bine, undeva unde să poată sta o veșnicie fără primejdia de-a fi aruncat cu vreun ziar sau alte hârtii, căci nevastă-mea este meșteră la așa ceva... GEMENII Bărbieritul îi luă mai mult timp decât crezuse. Se mai răsese cândva la subțiori, iar de vreo două săptămâni, adică de atunci, își mai răsese de câteva ori și barba, dar acum era altceva: acum nu avea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
întîmplat? Fata continua sa-l privească, adânc, în ochi, cu același zâmbet trist uitat pe buze. - Nu mă mai recunoști, Maestre, spuse foarte încet. E adevărat, a trecut atâta timp, adăugă. Tăcu o clipă, apoi începu să recite: Manole, Manole, Meștere Manole... - Melania! exclamă Antim. Ce e cu tine? De ce-ai venit? Fata îi prinse mâna. - Manole, Manole, meștere Manole, n-ai uitat numai logodnica, ai uitat și de logodnă... Îl trase încet spre ea: Trebuie să ne grăbim, că
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
recunoști, Maestre, spuse foarte încet. E adevărat, a trecut atâta timp, adăugă. Tăcu o clipă, apoi începu să recite: Manole, Manole, Meștere Manole... - Melania! exclamă Antim. Ce e cu tine? De ce-ai venit? Fata îi prinse mâna. - Manole, Manole, meștere Manole, n-ai uitat numai logodnica, ai uitat și de logodnă... Îl trase încet spre ea: Trebuie să ne grăbim, că ne așteaptă... Se lăsă dus ca un copil, întrebîndu-se ce i-ar putea spune, acum, după atâția ani, când
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
domestic și arhibanal pentru unul ca mine -, însă total inadecvat pentru unul ca domnia sa. Am prefirat mental mai multe variante de a-l aborda. Surâsul nătâng blazat al formulei „Ce să-i faci? asta e!“. Stupida nonșalanță a teatralului „Vaaai, meștere, ce plăceeere, ce onoaaare!“. Scrobitul „stimate maestre, dați-mi voie să mă prezint“... Vezi bine că, până să-mi aleg eu maniera de abordare, omului i-a venit rândul la ghișeu. Să vezi acum spectacol, mi-am zis, gata să
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Izbășescu“. Din oftarea lui exasperată mi-am înțeles gafa: când ai jucat așa de trăznitor cu Dinică în Godot, a fi evocat ca partener de sforăituri cu Caragiu, ori ca Guliță cu Draga Olteanu-Chirița, asta devine curat asasinat la blazon. Meștere, s-avem iertare, însă domnia voastră și când pune mâna pe-o scobitoare face spectacol de neuitat. Nu vă mai ierarhizați aparițiile! Când ești Marin Moraru, fiecare gest, fiecare suflare, grimasă, pas, tăcere, încruntare... devine teatru copleșitor. Scenă tare, de șocantă
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Cum să nu știe? Dă-i și nu te mai codi atîta! Libarcă șterse gura sticlei cu palma și i-o Întinse lui Julius, dar meșterul Îi spuse să nu se uite la ei, „sînt cam afumați“, adăugă. — Da’ de unde, meștere! Lasă-l să se-nvețe! Să nu bei decît o gură, Îi spuse meșterul și adăugă: iar voi gata, la treabă, să poată veni și ceilalți. Julius, care ținea sticla cu amîndouă mîinile, o duse la gură fără să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
urmă luă găleata de jos și i-o Întinse lui Julius. Nu! Nu! Terminați odată cu glumele! porunci meșterul, care făcea parte, Într-un fel, din conducere: stătea de vorbă cu inginerul și chiar cu arhitectul. — Nu mă bate la cap, meștere! — Lasă-l să Învețe! Albinețu, alb ca laptele și adus puțin de spate, ajuns În mod inexplicabil zidar, se ridică În picioare lăsîndu-și strachina cu mîncare pe o piatră, luă găleata lui Agheasmă și-i spuse lui Julius să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
gâtul înnodat. Un fapt peste care am dat zilele acestea ne-a făcut să ne amintim de această societate și să constatăm o mare lipsă. Iată despre ce e vorba. Școlile noastre profesionale au scos deja câteva rânduri de absolvente, meștere în croitorie, în arta florilor artificiale și altele. Ce s-au făcut, ce fac aceste profesioniste? Întâmplarea ne-a scos în cale pe una din ele. Cu micul capital pe care l-a căpătat la ieșirea din școală, a deschis
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
svon de clopot; Atunci văzu în zarea lui palatul În care - nchise fata-i Împăratul. 145În ziduri de oțel lucea castelu-i Cu streșini de - aur și cu turnuri nalte Și scris pe muri-i, minunat în felu-i, Făptură grea a meșterelor dalte. În mari grădine i se arătă lui 150Isvorul viu ce cade, vrând să salte. El se mira cum toate - astfel a fi pot: Grădine, rediuri, lacuri, ziduri, șipot. Dar un balaur tologit în poartă Soria cu lene pielea lui
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Doamna care-aduce neaua: Haina albă ea și-o pierde Și îmbracă una verde. Seamănă cu o paradă De belșug și de lumină; Omul pare o albină Și pe câmp și în livadă. Umblă-n ploaie și-n răcoare Și e meșteră-n culoare; Când își umflă pânzele, Rupe toate frunzele Și provoacă-n tot minutul Când tușitul, când strănutul. Uneori e mai domoală Și obrajii nu-i ciupește, Cu făina ei din poală Ea pe toate le albește. Însă, când e
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
era un fel de pasăre. - Ia zi... Îmi făcu el cu ochiul. Cum face Vinas la tăvăleală? Mi-am dat ochii peste cap și am plescăit. - O fi fost tânără Runa asta a ta, măi Enkim, dar Vinas e mare meșteră... Rămase cu gura căscată. Apoi Înghiți În sec. - Meșteră? Hoașca... Ia zi, cum face? Am plescăit și iarăși mi-am dat ochii peste cap: - Hoașcă, zici? M-a sleit de tot, cât mă vezi de mare! Mormăia așa, ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
el cu ochiul. Cum face Vinas la tăvăleală? Mi-am dat ochii peste cap și am plescăit. - O fi fost tânără Runa asta a ta, măi Enkim, dar Vinas e mare meșteră... Rămase cu gura căscată. Apoi Înghiți În sec. - Meșteră? Hoașca... Ia zi, cum face? Am plescăit și iarăși mi-am dat ochii peste cap: - Hoașcă, zici? M-a sleit de tot, cât mă vezi de mare! Mormăia așa, ca un urs din ăla care a dat peste un cuib
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ca zăpada și mă amestecam cu ea, de parcă aveam aceeași piele amândoi. Ea respira prin nările mele, iar eu prin nările ei. Când dădea aerul afară, eu răsuflam În locul ei, de parcă nu mai așteptam decât să ne dăm ultima suflare. Meșteră, ce mai Încoace și Încolo. Mare meșteră. - Ah... Krog... Pricep... Pfuuh... Să mor dacă nu știu cum ați făcut! - zise el, holbându-se și plescăind. Știu, știu... Am avut și eu una din asta. Era din alt sat și o chema Zuga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de parcă aveam aceeași piele amândoi. Ea respira prin nările mele, iar eu prin nările ei. Când dădea aerul afară, eu răsuflam În locul ei, de parcă nu mai așteptam decât să ne dăm ultima suflare. Meșteră, ce mai Încoace și Încolo. Mare meșteră. - Ah... Krog... Pricep... Pfuuh... Să mor dacă nu știu cum ați făcut! - zise el, holbându-se și plescăind. Știu, știu... Am avut și eu una din asta. Era din alt sat și o chema Zuga. Știu, măi Krog, măi, dar astea sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mirositoare și ne-am pus pe așteptat. - Enkim te-a adus Încoace? Runa dădu din cap că da. - Și celelalte femei? - Cum să vină? Doar una l-a cunoscut pe Enkim, zise ea, râzând. Și niciuna pe Krog, nici măcar Vinas, meștera aia pricepută foarte să-i tăvălească pe cei mai aprigi vânători, adăugă ea, dregându-și glasul. Noroc că era beznă căci am simțit cum mă Îmbujorez. - Vinas știe că ești aici? - Nu. Runa nu se mai Întoarce niciodată În satul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
unor necunăscători, cărora, în chip obișnuit, probabil, nu le-aș fi încredințat nici un ac. Aeronava mozambicană decola de pe Otopeni, la orele 10,45. 121 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Zice: Du-mă, în vână, la madam Nicolici. Cică e meșteră și numai dumneaiei se pricepe ce picături trebuie scurse în ceaiul de crușin, ca să nu ți-l faci cu briceagul harcea-parcea pe gât... Ho diábolos tăcea. Stafidita nu descleșta botul. Genel cârmi și el, pe tăcere, clonțul. Cucoana se juca
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
neîncrezători. Le-ar fi trebuit praful străinului, că-i sugeau lighioanele, dar de unde să știe ei că e bun? În cele din urmă, caramangiul înșfăca pe câte unu! și-i punea în mină un cornet făcut la iuțeală de degetele meștere ale lui Paraschiv, plin vârf, și striga: - Ia-l, unchiule! De pomană ți-l dau, dacă n-o fi bun. Gorobetele scotea doi lei și-i așeza în palma celui tânăr. Veneau și ceilalți pe urmă. Cereau câte două cornete
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
atâtea lucruri extraordinare. Ce lume străină, ce oameni străini, ce limbă, parcă era a noastră, dar totuși străină, alta"... Ciudat! Călugărul Dan se visase mirean cu numele Dionis... pare că se făcuse în alte vremi, între alți oameni! Ciudat! "Ah meștere Ruben, zise el zâmbind - cartea ta într-adevăr minunată este!... numai de n-ar ameți mintea; acuma simt eu, călugărul, că sufletul călătorește din veac în veac, acelaș suflet, numai că moartea-l face să uite că a mai trăit
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el zâmbind - cartea ta într-adevăr minunată este!... numai de n-ar ameți mintea; acuma simt eu, călugărul, că sufletul călătorește din veac în veac, acelaș suflet, numai că moartea-l face să uite că a mai trăit. Bine zici, meștere Ruben, că egiptenii aveau pe deplin dreptate cu metem-psicoza lor. Bine zici cumcă în sufletul nostru este timpul și spațiul cel nemărginit și nu ne lipsește decât varga magică de a ne transpune în oricare punct al lor am voi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]