144 matches
-
se facă oareșicare adunare de istorie.”". Ionașcu a concluzionat "„în chip neîndoios”" că "„acel medelnicer Ștefan, scriitor de proză și versuri, este aceeași persoană cu anonimul cronicar Zilot Românul”". Căutând prin catagrafiile anilor 1829, 1830 și 1831, Ionașcu găsește doi medelniceri cu acest nume dar nu reușește să tragă o concluzie hotărâtoare asupra familiei lui Zilot Românul. Oricum, după cum se va vedea, din 1827 medelnicerul Ștefan devenise serdar; în plus a fost omis în catagrafiile din 1829 și 1831. În poezia
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
cu anonimul cronicar Zilot Românul”". Căutând prin catagrafiile anilor 1829, 1830 și 1831, Ionașcu găsește doi medelniceri cu acest nume dar nu reușește să tragă o concluzie hotărâtoare asupra familiei lui Zilot Românul. Oricum, după cum se va vedea, din 1827 medelnicerul Ștefan devenise serdar; în plus a fost omis în catagrafiile din 1829 și 1831. În poezia „Altele asupra nenorocirei mele cu grabnică văduvie”, rămasă inedită multă vreme, Zilot spune: "„De aceea, ticăloase Ștefane, ajung atât, / Ajungă atâtea lacrămi, nu mai
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
pentru a-și recupera suma împrumutată, ceea ce va și reuși în final. Cu alți bani cumpără o brutărie scoasă la mezat, actul încheindu-se la 4 aprilie 1815. La această dată, Ștefan ocupa funcția de pitar, iar din 1817 devine medelnicer. Din această funcție va scrie un memoriu către Poarta Otomană din partea boierilor patrioți, nemulțumiți de politica domnitorlui Ioan Gheorghe Caragea În jurul anilor 1818 - 1819 Ștefan se mai afla încă în funcție, moment în care cumnatul său Fotache Prisiceanul, fost căpitan
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
Dascălul, aflat în exil la Buzău, a dorit să adune toate cronicile țării și să le publice. Astfel, prin corespondența cu frații Bâțcoveni (pitarul Ioniță și logofătul Mitropoliei, Nicolae) a reușit să intre în posesia unor "„izvoade făcute de dumnealui medelnicer Ștefan”". Curând după reinstalarea sa în scaun (22 august 1833), mitropolitul Grigore Dascălul a înființat o tipografie, vrând să-și ducă la bun sfârșit intenția sa, dar nu a mai apucat, murind la 22 iunie 1834. În 1837, Simion Marcovici
Zilot Românul () [Corola-website/Science/307947_a_309276]
-
introduce la domnitor soliile și pe cei veniți în audiență. Era ultimul membru al sfatului domnesc. Numărul postelnicilor a crescut în secolul al XVI-lea. Îi turna apă domnului pentru a-și spăla mâinile. În secolul al XVI-lea marele medelnicer era membru al Sfatului domnesc. Avea în grijă viile și pivnițele domnești. Se ocupa de aprovizionare și de ospețele domnești, în special cu vin. Gusta vinul înainte de a fi servit de domn, pentru a verifica dacă nu era otrăvit. Apare
Dregătorie () [Corola-website/Science/302173_a_303502]
-
acolo... drept în Movila lui Fulger... și lovește în coastele Boghicenilor... pînă în potriva hotarului din gios de lac...” Satul Boghiceni este amintit și în actele domnești de mai tîrziu, inclusiv la 8 noiembrie 1666, când Iliaș Alexandru Voievod întărește medelnicerului Mihalcea Hîncu niște părți din moșia satului Secăreni, și apoi la 30 mai 1669, în actul de hotărnicire și împărțire a moșiei Iurcenilor din ținutul Lăpușnei. Din vechile documente aflăm că pe vremuri o parte a moșiei Boghicenilor aparținea răzeșilor
Boghiceni, Hîncești () [Corola-website/Science/304348_a_305677]
-
XIX se constată o înviorare în ceea ce privește dezvoltarea localității. "Condica liuzilor" de la 1803 fixează în s. Boghiceni 82 de gospodari, cu un impozit anual de 1.932 lei. Pământurile din hotarul moșiei le stăpîneau țăranii răzeși, precum și un proprietar mai înstărit, medelnicerul Todirascu Măcărescu. În afară de plugărie, localnicii făceau în mod obișnuit și cărăușie. Conform recensămîntul din 1817, aici existau de acum 140 de gospodării, moșia avînd în total 1.741 fălci: 41 fălci sub vatra satului, 400 fălci de pădure, 400 fălci
Boghiceni, Hîncești () [Corola-website/Science/304348_a_305677]
-
a lucrat la boierii Sturdza, datoria lui Mihalache Luca s-a stins. Domnitorul a hotărât printr-un document din 15 martie 1765 ca moșia Cernăuca să trecaă în proprietatea lui Ștefan Luca (tatăl lui Mihalache Luca). În același an, 1765, medelnicerul Constantin Hurmuzachi cumpără moșia satului de la Ștefan Luca (fratele mamei sale) cu 1.000 ducați . În ianuarie 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic (Austria
Cernăuca, Noua Suliță () [Corola-website/Science/311755_a_313084]
-
făcând parte din districtul Sadagura (în ). Familia Hurmuzachi a așezat Cernăuca în centrul vieții culturale și politice a Bucovinei. Un membru proeminent al familiei a fost Doxachi Hurmuzachi (1782-1857). Acesta se născuse în satul Horodiștea din regiunea Dorohoi, în familia medelnicerului Constantin Hurmuzachi și a soției sale, Ruxanda. Părinții săi s-au mutat în anul 1804 în Bucovina, la moșia din Cernăuca, pe care familia o deținea din jurul anului 1680. Doxachi s-a căsătorit în anul 1810 cu Iuliana Murguleț, fiica
Cernăuca, Noua Suliță () [Corola-website/Science/311755_a_313084]
-
acestuia, Andrei ( d. 21 iulie 1685), Ecaterina (d. 1674) și Ion. Pietrele familiei Racoviță sunt din marmură albă, sculptate îngrijit și decorate cu motive florale, contrastând cu piatra de pe mormântul Doamnei Nastasia. A mai fost identificat în biserică și mormântul medelnicerului Mihu. Biserica dispunea de obiecte de cult prețioase, valoroase documente, manuscrise și cărți, majoritatea acestora fiind trimise în anul 1860 la Muntele Athos de către egumenul Nathanail de la Mănăstirea Zografu. Dintre obiectele de cult valoroase s-au mai păstrat până astăzi
Mănăstirea Dobrovăț () [Corola-website/Science/309112_a_310441]
-
dregător polonez care stăpânea la acea vreme Corjeuții, transmite satul vornicului Nicoară în schimbul la 300 de ughii roșii, haine și alte lucruri. În 1654 o hotărăre de judecată a lui Gheorghe Ștefan voievod întărește închinarea satului către Andreiaș, fost mare medelnicer. La 1661 Radu stolnicul, un urmaș al lui Andreiaș, lăsa moștenire moșia Corjeuți, soției sale, Elena. Aceasta din urmă, se învoiește în 1692 cu ginerii ei Preda Palade și Gheorghe Moțoc, pentru a stăpâni în două toate moșiile, printre care
Corjeuți, Briceni () [Corola-website/Science/305135_a_306464]
-
în "„Albina românească”" nr. 8 din 27 ianuarie 1844, p.32, în articolul "„Cine au înmormântat pe Lumânărică?"". El afirmă acolo că îngroparea cerșetorului a fost plătită de cucoana Marghioala (d. ianuarie 1859), soția vornicului Scarlat Miclescu. Aceasta era fiica medelnicerului Dumitru Beldiman și nepoata arhiereului Filaret Apamias. Alexandru Papadopol-Calimah aduce și alte precizări. Auzind clopotele de la Biserica Talpalari, arhiereul Filaret Beldiman "Apamias", locțiitorul de mitropolit al Moldovei, l-a întrebat pe arhidiacon care este motivul. I s-a spus că
Biserica Talpalari () [Corola-website/Science/317941_a_319270]
-
Biserica "Sf. Dumitru" - Balș din Iași este o biserică ortodoxă din municipiul Iași, care a fost construită în anul 1690 de către medelnicerul Ioan Balș. Lăcașul de cult este situat în centrul orașului Iași, pe str. 14 Decembrie 1989 nr. 15. El are hramul "Sf. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir" (26 octombrie). Biserica "Sf. Dumitru" din Iași a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice
Biserica Sfântul Dumitru-Balș din Iași () [Corola-website/Science/318006_a_319335]
-
denumit Fundacul Pârlita. În prezent, lăcașul de cult se află în spatele clădirilor din perimetrul delimitat de străzile Cuza Vodă, Gh.I. Brătianu și Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Biserica "Sf. Dumitru" din Iași a fost zidită în anul 1690 de către medelnicerul Ioan (Ionașcu) Balș (1663-1738). Acesta a îndeplinit mai multe dregătorii în Moldova medievală și anume: vătav de păhărnicel (1693), stolnic (1705), ban (1714) și vornic (1716). Acest lăcaș de cult era construit în stil moldovenesc și a fost mistuit de
Biserica Sfântul Dumitru-Balș din Iași () [Corola-website/Science/318006_a_319335]
-
a dus la aflarea ctitorilor bisericii: marele logofăt Constantin Balș și soția sa, Ana (din familia Catargi). Ctitorul bisericii, Constantin Balș "Ciuntul" (n. 2 iunie 1744 - d. 1828, Dresda), era fiul logofătului Lupu Balș (1691-1782) și a îndeplinit următoarele demnități: medelnicer (1768), stolnic (1772), clucer (1782), ban (1783), vornic (1790) și logofăt (1800-1814). El a fost căsătorit de două ori: mai întâi cu fiica lui beizadea Mihai Racoviță și a doua oară cu Anița Catargi (decedată la 27 iulie 1812). În
Biserica rotundă din Lețcani () [Corola-website/Science/315957_a_317286]
-
boierii veliți" sau "divaniți", ori "boierii cu barbă", pentru că numai lor li se permitea portul acestei podoabe capilare. ii din următoarea clasă erau paharnicul, clucerul, stolnicul și comisul, iar boierii din clasa a III-a erau slugerul, pitarul, serdarul, șetrarul, medelnicerul, portarul, armașul și clucerul de arie. Tuturor acestora le era permis portul doar de mustață. Distincția rangurilor boierești se mai putea face și în funcție de blănurile purtate, de forma și dimensiunea ișlicului ori de nuanța giubelelor. Începând cu prima jumătate a
Boier () [Corola-website/Science/297384_a_298713]
-
în Imperiul Bizantin , familie care s-a mutat din Lesbos în Țările Române la începutul secolului al XVIII-lea. Este cert că înrudirea cu împărații Bizanțului nu poate fi nici confirmată, nici infirmată.Strămoșul direct dovedit al lui este un medelnicer, Mihai Nicolae Paleologa, venit din insula Lesbos (Mitilini)."Catagrafia oficială de toți" "boerii Țării Românești la 1829"îl menționează astfel: "Mihail Nicolae Paleologa,n. Mitilini, 58 ani, medelnicer, șade în Buc., n-are nici o stare." După tradiția de familie, acesta
Alexandru Paleologu () [Corola-website/Science/297589_a_298918]
-
fi nici confirmată, nici infirmată.Strămoșul direct dovedit al lui este un medelnicer, Mihai Nicolae Paleologa, venit din insula Lesbos (Mitilini)."Catagrafia oficială de toți" "boerii Țării Românești la 1829"îl menționează astfel: "Mihail Nicolae Paleologa,n. Mitilini, 58 ani, medelnicer, șade în Buc., n-are nici o stare." După tradiția de familie, acesta venise împreună cu tatăl său în suita domnitorului Alexandru Ipsilanti. Medelnicerul Mihalache Paleologu a fost printre fondatorii Ordinului avocaților -pe la sfârșitul sec.18, începutul sec.19. Prin diverse
Alexandru Paleologu () [Corola-website/Science/297589_a_298918]
-
oficială de toți" "boerii Țării Românești la 1829"îl menționează astfel: "Mihail Nicolae Paleologa,n. Mitilini, 58 ani, medelnicer, șade în Buc., n-are nici o stare." După tradiția de familie, acesta venise împreună cu tatăl său în suita domnitorului Alexandru Ipsilanti. Medelnicerul Mihalache Paleologu a fost printre fondatorii Ordinului avocaților -pe la sfârșitul sec.18, începutul sec.19. Prin diverse înrudiri, Paleologu a fost descendent al domnitorului Constantin Brâncoveanu. Medelnicerul Mihalache (Mihai) Paleologu a avut, printre alți descendenți, un fiu Nicolae Paleologu
Alexandru Paleologu () [Corola-website/Science/297589_a_298918]
-
de familie, acesta venise împreună cu tatăl său în suita domnitorului Alexandru Ipsilanti. Medelnicerul Mihalache Paleologu a fost printre fondatorii Ordinului avocaților -pe la sfârșitul sec.18, începutul sec.19. Prin diverse înrudiri, Paleologu a fost descendent al domnitorului Constantin Brâncoveanu. Medelnicerul Mihalache (Mihai) Paleologu a avut, printre alți descendenți, un fiu Nicolae Paleologu, ajuns până la rangul de serdar (d. 1874). Fiul său Mihail (Mișu) Paleologu (1848 - 31 decembrie 1903) și-a susținut doctoratul în drept la Paris, în 1869, cu teza
Alexandru Paleologu () [Corola-website/Science/297589_a_298918]
-
poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea. a fost fiul medelnicerului Vasile Alecsandri și al Elenei Cozoni. După unii cercetători, anul nașterii ar putea fi 1821, 1819 sau chiar 1818. Locul nașterii sale este incert, deoarece nașterea s-a petrecut în timpul refugiului familiei Alecsandri în munți din calea armatei lui Alexandru
Vasile Alecsandri () [Corola-website/Science/297595_a_298924]
-
spre Țarigrad. Oastea lui Nicoară Potcoavă intră în Iași fără a întâmpina vreun obstacol. Noul domnitor numește ca dregători pe oamenii săi de încredere: moș Petrea Gânj devine mare armaș, Radu Suliță - vel logofăt, Alexa Totârnac - stolnic, iar Mitrea Lăcusteanul - medelnicer. Sunt organizate judecățile boierilor ce l-au trădat pe Ion-Vodă, iar celor vinovați de vânzare de țară li se taie capul. Mezinul Alexandru pleacă la Dăvideni, dar își pierde mințile după ce află că jupânița Ilinca murise de Sântilie (20 iulie
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
realizat niște grafite pe pereții bisericii, unele fiind în limba latină - "Hic fuit Teophilus, Rex in 1691 Ponicz". Cu prilejul călătoriei în Moldova din luna septembrie a anului 1732, domnitorul Grigore al II-lea Ghica l-a numit pe vel medelnicerul Șerban Cantacuzino, proprietarul moșiei Horodniceni, ca epitrop al bisericii și l-a însărcinat să acopere cu cheltuiala voievodului țării „biserica gospod, ce este în mijlocul Târgului, în numele sfântului mare mucenic Dimitrie”. Mitropolitul Iacov Putneanul (1750-1760) a reparat-o și a acoperit
Biserica Sfântul Dumitru din Suceava () [Corola-website/Science/316641_a_317970]
-
Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Ilișești este o biserică ortodoxă ctitorită între anii 1709-1714 de marele medelnicer Ionașcu Isăcescu în satul Ilișești (județul Suceava). Această ctitorie a funcționat ca mănăstire de călugări până în 1783 când a fost desființată de austrieci, iar biserica mănăstirii a devenit biserică parohială. Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Ilișești a fost inclusă pe
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ilișești () [Corola-website/Science/321181_a_322510]
-
scrise, vechea biserică a satului s-a aflat în Săliște, de unde au fost recuperate în secolul al XIX-lea câteva grinzi vechi de stejar semiars care au fost folosite la construirea a două troițe, astăzi dispărute. În anul 1709, marele medelnicer Ionașcu Isăcescu și soția sa, Alexandra, au început construcția unei mănăstiri la Ilișești. Din cauza războiului ruso-turc din 1710-1711, construcția bisericii s-a prelungit, iar lăcașul de cult a fost sfințit abia la 20 iunie 1714, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ilișești () [Corola-website/Science/321181_a_322510]