264 matches
-
Ahile vs. Patrocle ori Patrocle vs. Lizuca. Pe Vătămat l-am întâlnit pe când ucenicea în preajma produselor și personalității unui megaloman feroce. O poștă a redacției îi recomanda lui Turnatu’ să nu-l mai imite pe maestru. N-a ascultat. Astăzi, megalomania Vătămatului a atins proporții epopeice. Ca și goana sa după învârteli. Se consideră o instituție, își vorbește cu Domnia voastră și se ia drept Gramsci, Soljenițân, Michnik, Pivot, Lukács, Eco, Buharin și Kolakowski împreună. După decembrie 1989, mi-a ajuns la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
Domnia sa pare a-și fi regăsit integral aplombul fostului important aparatchik comunist și elasticitatea carieristului atât de grăbit. Cum dl Breban recidivează virulent, mă văd obligat să repun, încă o dată, în albia lor adevărată câteva fapte. Dacă nu cred că megalomania este o maladie tratabilă, nu cred nici că ziarul în care semnăm amândoi, Cotidianul, trebuie să promoveze dezinformarea. În continuu proces de rescriere a propriei biografii morale, dl Breban nu se rezumă la asemenea exerciții cosmetice, ci încurajat probabil de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
Capitală. Profesorul Askenasy se dovedise deci un mare amator de teorii ale specificului național românesc. Acest vast domeniu, care ne pasionează pe toți la Dunăre și Carpați, constă într-un interminabil discurs narcisic, uneori exaltat, adesea toxic, care oscilează între megalomanie și ură de sine - ori le combină neașteptat pe ambele în doze variabile. Preocuparea maniacală de a defini românitatea, înainte sau în loc de a trece la acțiune pentru transformarea țării, preferința pentru mania autocriticii naționale în detrimentul căutării unor soluții practice de
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
pasul peste „originali” și „atipici”, ca să nu le spunem... nebuni?!.. Într-adevăr, credința profundă În „adevărul tău”, care uneori se amestecă, În optica celorlalți, mereu grăbiți să te claseze Într-o serie sau alta prestabilită, cu „orgoliul” sau chiar cu „megalomania”, această credință În puterile tale, dar și În „posibilitatea creației” indiferent de „condițiile date”, nu seamănă, adeseori, cu o manie, cu nebunia Însăși? Cui Îi este Însă teamă de nebunie - sau de verdictul ei pe care Îl citește În ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și că, Între timp, „dreptatea lor” devenise pur și simplu o grosolană eroare! Dar această... ezitare a mea În a-mi da mie Însumi dreptate m-a ferit de aroganta și pernicioasa boală psihologică care se cheamă sau narcisism, sau megalomanie, sau absența simțului autocritic, sau, mai blând, absența simțului humorului! Deși... nu puțini mă taxează drept „megaloman”, dar, dacă prin aceasta ei Înțeleg o anume fidelitate neabătută la idealurile juneții, a crezului În romanul clasic așa cum Îl profesez eu și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
În romanul clasic așa cum Îl profesez eu și cum l-am Învățat de la maeștrii mei, români și străini, a credinței oarbe În literatură, roman, poezie, filosofie și muzică romantică, pictură renascentistă și impresionistă, atunci, da!, sufăr de un soi de megalomanie, dar nu a persoanei, ci mai ales a acelei pulsiuni care mă locuiește și-mi dictează de a da și a fi dat totul la o parte pentru a sluji litera scrisă: românească În formă, universală În conținut! 2 Pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Grigurcu În frunte, că am fost „supraevaluați” atunci, În timpurile de semi-liberalism politic și cultural. Dar, repet, nu acest lucru mă interesează, aici și acum, În primul rând; de altfel, eu Însumi, În ciuda aparențelor și a unor bâiguieli critice despre „megalomania lui Breban”, nu sunt convins de „absoluta valoare” a textelor mele și cred, am mai spus-o În câteva rânduri, că adevărata valoare În cariera noastră „ciudată”, a artiștilor creatori, se arată abia În postumitate! Nu atât „valoarea”, pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
spus-o eminentul ziarist Tudor Teodorescu Braniște, în niște „note pe marginea unor prefețe de Mihail Dragomirescu”, în care criticul exagera valoarea cîtorva scriitori autohtoni, dar exactitatea „diagnosticului” o probează cel mai bine vremurile de acum: „Fără îndoială suferim de megalomanie. Ne supraprețuim. Aceasta, în toate privințele. Se crede încă - și cu o adorabilă naivitate - că sîntem o națiune superioară. Alecsandri, într-o clipă de primejdios entuziasm, spunea cu seninătate că românul e născut poet. De atunci, zicala a căpătat varietate
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
jignește, minimalizează, pentru a-l putea lăuda apoi pe cel de care e interesat. Pune atîta ostentație în gestul său, încît beneficiarul, dacă e om subțire, trebuie să se simtă teribil de jenat atunci cînd își citește encomionul. Nu o dată, megalomania e nu numai antipatică, iritantă, ci și jalnică. Aceasta e senzația pe care am încercat-o, cu puține minute în urmă, citind ceea ce a spus Jean Genet, într un interviu din „L’Autre Journal” (18/1987), despre cel care l-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și <<...adunării În care a fost dezbătut planul de măsuri elaborat de comitetul de măsuri>>”. Care este, deci, diferența dintre verbele „a lua măsuri” și „a elabora măsuri”? Poate doar o anumită prețiozitate În expresie și de un pic de megalomanie. Motivarea pigulitorului de firimituri lingvistice neadecvate realismului socialist a fost aceea citită, cel mai sigur, În „Statutul de organizare a partidului muncitoresc român”: „Plenara comitetului de partid nu Întocmește și nu ia planuri de măsuri ci adoptă și elaborează planuri
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
pentru ca nu cumva, dracul ferește, să se amestece „foncțiile” deținute de tovarăși. De această tribună nu se puteau apropia decât milițienii, securiștii Îmbrăcați civil și ziariștii verificați la sânge. Uneori, la publicarea articolelor și pozelor de la aceste adevărate probe de megalomanie politică altoite pe o sărăcie cruntă și o exploatare a oamenilor pe măsură, se mai strecurau și mici greșeli transformate de cerberii de serviciu pe presă În mari catastrofe. În adresa nr.63/ 2 septembrie 1965, tocmai o astfel de
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
negru”, făceam tot soiul de trocuri, născoceam mijloace de încălzire ilegale. Prin urmare, „veghetorii” ne aveau potențial la mână cam pe toți. Figurile „emblematice” ale spațiului public s-au redus la două. Locul unei specializării în producție l-a luat megalomania industrială. Consumul a început să fie normat din 1979. Minimele repere individuale s-au topit în anonimat. Minima libertate de exprimare a fost sugrumată sub cenzură. Am moștenit o societate ruinată moral, politic, economic, cultural. Cu această ruină în și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
legală veterinară, un volum de 1239 pag., la un preț de 1.400.000 lei!!! La primirea a 12 exemplare, ca drept de autor m-am supărat foarte tare, În primul rând pentru titlul Tratat complet ... care făcea parte din megalomania responsabilului de carte, care se repercuta Însă și asupra noastră. Un tratat ori este complet, ori nu este tratat. Și cum noi nu avem documentarea pentru a scrie un tratat “nici chiar de vânătoare” m-am opus de la Început acestui
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
este necesară schimbarea mentalității. În special principalii responsabili ai crizei economice mondiale bancherii, guvernatorii băncilor centrale, politicienii și jurnaliștii trebuie să recunoască faptul că, în spatele creșterii aprige a pieții financiare, inflația și golurile imobiliare erau forțele avidității incontrolabile și ale megalomaniei economice, iar ele trebuie înfrânate. Economia e obligată, din nou, să se supună politicii, și, ambele, eticii. Acest lucru înseamnă că banul nu trebuie să mai fie înțeles ca valoarea supremă. Că "proprietatea obligă" este deja scris în Constituția Republicii
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
și publice, în care totul se plătește prin credit, a dus la prăbușirea sistemului bancar. În noiembrie 2008 am ținut o serie de conferințe în Statele Unite și am putut constata cum și acolo se deplâng aviditatea profitului în economie și megalomania în politică. În acest sens, mi-au fost confirmate convingerile de președintele Obama, care, în discursul instaurării din ianuarie 2009, a luat act de faptul că: "În cele din urmă este foarte limpede că ne aflăm în mijlocul unei crize. Țara
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
literaturii noastre și direcția spiritului public"12. În abordarea sa de pe pozițiile istoriografiei, Alexandru Zub sesizează această "obsesie a adevărului", insuflată de Maiorescu tuturor junimiștilor: "Respectul pentru adevăr definește activitatea Junimii în toate direcțiile. În numele adevărului se condamnă falsa erudiție, megalomania, exagerările lingvistice, formele fără fond etc. Deviza ei era: adevărul înainte de toate, declară memorialistul, iar Eminescu recunoaște drept principiu fundamental al operei maioresciene naționalitatea în marginile adevărului, sub-scriind el însuși la acest principiu, fiindcă ceea ce-i neadevărat nu devine adevărat
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
tot așa aveau să-l socotească Mircea Eliade și Mircea Vulcănescu, care i-a fost prieten. A întemeiat Societatea de Estetică (1925-1928), de ale cărei activități s-a ocupat împreună cu Lucian Blaga și O.W. Cisek. Înălțat pe coturnii unei megalomanii în proces, conferenția adesea la Fundația „Regele Carol I”, la Asociația Studenților Creștini din România și în alte locuri, intrigând auditoriul cu înfățișarea lui stranie și mimica răvășită, sugerând o insuportabilă combustie lăuntrică, de om mistuit de idei. De la o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288061_a_289390]
-
au locuit În „capitala culturii” decenii la rând și au rezistat anilor lungi de sărăcie, umilințelor „editoriale”, singurătății aspre, ridicolului chiar! Ceva, cum mai spuneam, ce se Învecinează cu anumite „boli nervoase”, cu anumite „manii”, Înrudite unui tip accentuat de megalomanie, dacă nu chiar de paranoia! Dar, pentru a detalia cumva „treptele succesului”, trebuie spus că prima condiție, cum am numit-o, aceea de a locui un timp Într-un mare centru de cultură, este deja o formă de succes. Apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
de adaptare la atâtea și obositor de diverse ocazii și situații existențiale. Trăitor Într-un mediu latino-balcanic, această lene sau Încetineală În reacții au putut părea nu de puține ori semne sigure ale unei „prostii Încăpățânate, arogante” sau ca o „megalomanie evidentă, asumată”, Înconjurat fiind nu de puține ori de „deștepți, de inși Înzestrați cu calități „evidente”, cu o replică usturătoare și cu un accentuat simț al ridicolului. Simț care Îi Împinge spre sarcasm și sarcasme facile, ignorând cu seninătate și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
de „frica” mea din primii ani ai șederii mele la Paris; eu care - poate și unele accente din textele mele! - dau multora, probabil, impresia de o prea mare Încredere În sine, nu puțini comentatori ai cărților mele se războiesc cu „megalomania” lui Breban!... Confuzii care se nasc dintr-o ținută socială, exterioară a autorului care sunt și care, dintr-o decență elementară, moștenită și de la tatăl meu, a refuzat să facă, precum atâția simpatici colegi ai mei, să mă lamentez public
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Am scris în 93, în Dilema, un articol care se intitula Despre un Cinematograf care nu există (acela românesc), în care era vorba, da, și despre două biete filme semnate de Laurențiu Damian (Rămânerea și Drumul câinilor)... Duce L. Damian megalomania până ntr-acolo încât consideră că cele două lungmetraje de ficțiune ale sale reprezintă tot Cinematograful românesc ? E problema/fantasma dumisale. în ce mă privește, spun doar atât : Laurențiu Damian e un regizor care există, dar e ca și cum n-ar exista
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
în cei patru-cinci ani când am conceput-o. Refuzând să debutez cu o carte de povestiri, cum a făcut toată „lumea bună” în proza română, de la Negruzzi și Sadoveanu la Bănulescu și Preda - unul din primele semne de „insolență, de megalomanie” ale lui Breban, nu-i așa?! -, eram lucid că trebuia să propun „formulă nouă”, o formulă „a mea”, cea în care spiritul, habitudinile, reflexele mele de gândire, ca și cele culturale, iubirea față de un Stendhal, Proust sau Dostoievski - să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
mulțumesc, este unul din rarii prieteni care mi-a rămas fidel și care mi-a suportat, cum spuneam, verbiajul, ca și cele o mie de „planuri și idei” fanteziste care au pus nu o dată pe fugă alți amici, exasperați de „megalomania și lipsa de simț practic a lui Breban”. La mulți ani, prietene! Seara cinam, copios, ascultam ceva muzică clasică la radio și mă culcam în jur de zece, iar la orele „două fix” mă trezeam, ca să mă apuc de lucru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și cum nu va mai avea, mi-este teamă, încă cincizeci! Așa cum nu vor putea fi ignorate nici cele aproape două decenii care au urmat, absolut „inexplicabile” pentru generațiile ce vin; atât prin „cotitura radicală” a dictatorului - care, printr-o megalomanie unică în Est, se voia doar pe sine Dictator, în afara partidului și a sistemului susținut de Moscova! -, cât și prin susținerea acestuia, multă vreme, de către statele mari și puternice ale lumii, plus lumea a treia, până la căderea Imperiului Sovietic, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
excepțiuni, fruntașii conservatori și fruntașii liberali erau oamenii aceleiași epoci. Deosebirea o făcea nu ceea ce erau, dar ce reprezentau. Lascăr Catargiu nu era reacționar, după cum nici Ion Brătianu nu era revoluționar. Lascăr Catargiu era burghezul fără nimic din grandoarea și megalomania celor cari se cred ieșiți din pulpa lui Jupiter. Era un om de bun simț, deloc rău, om cu o slabă cultură, dar având vederea clară asupra lucrurilor pe care este destul să le lumineze experiența pentru ca să le poți pricepe
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]