608 matches
-
cea moțata (1942). Fără un ecou deosebit au rămas alte două mici române, Povestea unei fete (1927) fiind mai degrabă un reportaj din viața mahalalei bucureștene, iar Veșnicul învins (1931) o încercare de analiză psihologică, schematica și cu multe elemente melodramatice, în pofida științei de a ritma alert narațiunea. Tot atunci a dat multe traduceri, cu deosebire din autori în vogă (Maurice Dekobra, Claude Farrère, Myriam Harry, Pierre Loti ș.a.), dar și din Jules Verne, Maxim Gorki, Émile Zola, Knut Hamsun, Anatole
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288702_a_290031]
-
pe alb - Scrisori la un prieten) sunt ocupate de scrieri în proză, capitolul de poezie intitulându-se, cu autoironie, Neghină și pălămidă. Lipsit de facultatea invenției, N. fie recurge la anecdotică, fie se bizuie pe propriile suveniruri. În Zoe, nuvelă melodramatică, dincolo de gesticulația exaltată, se conturează o imagine colorată și exactă a societății mondene a Iașilor. Eroina, o femeie pierdută, dar inocentă sufletește, e în stare de pasiuni extreme; căzută pe mâna unor curtezani cinici, ea sfârșește prin a se sinucide
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]
-
îi dă marea explicație care o biruie pe Ileana, convingând-o că iluziile sunt de fapt realitate. Dar în aceeași clipă are loc catastrofa care taie orice fir și îi unește pe Tristan și Isolda prin moarte. Finalul enorm de melodramatic vrea să repună în drepturi atât mitul, cât și realitatea. Dar, în primul rând, Eliade vrea să se distanțeze de soluția ibseniană. În adâncul lui, Eliade tinde către Kierkegaard. Mai puțin acel Kierkegaard pe care îl citise Ibsen, cât acela
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
Amoral din principiu, personajul străbate fără participare afectivă experiențe sexuale deocheate: cu o prostituată, cu o epileptică. Prima are sfârșit tanatic. Arhip face totul cu o impasibilitate analoagă aceleia a lui Meursault, personajul lui Albert Camus, însă disimulată prin exteriorizări melodramatice, suspecte. Pe de altă parte, Minciuna se deosebește de Străinul prin aceea că, în loc de întrebuințarea tehnicii narative comportamentiste, alternează introspecția cu fracturări ale discursului, cu abrevieri, în genere cu procedări prin care sunt introduse echivocul, enigma, confuzia, misterul. Intimidat până la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286325_a_287654]
-
romanului de senzație, dar și a aventurii și meandrelor psihologice. Din nou o crimă fără semnificație trezește chiar de la debut curiozitatea activă a cititorului, îndreptându-l spre o dramă ce se convertește până la urmă într-o poveste cu puternice accente melodramatice. Mediul extravagant, lumea eterogenă a plajelor hispanice și a unui univers romantic francez mult prelungit în actualitate dau impresia unei anume artificialități. Darul de a nara și știința de a conferi un mesaj sugestiv povestirii, extrăgând-o din simpla și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286269_a_287598]
-
liderului liberal care vorbea publicului, cu ocazia turneelor sale electorale, de la geamul compartimentului de tren. Într-o scrisoare adresată secretarului ei particular, Sir Henry Frederick Ponsonby, îl numește pe Gladstone. *** În "Jurnalul" ei, ea se defulează, scriind, în stilul ei melodramatic: Monsters! You Liberals shall be punished. Revenge! Revenge! Revenge! ††††††††† Un caz paralel în istoria României îl furnizează Ferdinand și Mihai, cu excepția pregătirii militare (completă la primul, incompletă, din cauza vîrstei fragede, la cel de-al doilea). ** O atitudine asemănătoare vor adopta
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
poreclit Țața, a fost o figură memorabilă a boemei bucureștene, ilustrând perfect tipul publicistului literat de la sfârșitul secolului al XIX-lea, funcționar de nevoie, oscilând veșnic între literatură și gazetărie. A murit ca unul dintre protagoniștii boemi ai povestirilor sale melodramatice, sărac și uitat de toți. Primele nuvele și schițe ale lui T. nu depășesc nivelul unei proze foiletonistice. Subiectele sunt ori exotice, cu aventuri galante, ori simple anecdote amplificate. Despre veteranii Războiului pentru Independență imaginează mai multe povestiri cam afectate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290125_a_291454]
-
îmbrățișează ca pe propria-i fiică. Tenta aceasta de umanism și de înfrățire peste durere trece și în celelalte cărți, fiind o idee constantă a prozei lui V. Scris cu nerv și cu inventivitate verbală, romanul rezistă, în pofida unor formule melodramatice. Impresia de artă autentică o transmite și cel de-al doilea roman, Moartea fratelui meu - definit chiar de autor ca „o povestire prea tristă pentru lumea veselă de acum” -, cuceritor mai ales prin explorarea universului infantil. Doi copii, Lucu (orfan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290605_a_291934]
-
are de ales („...din două una: ori tu mă iubești și eu trăiesc [...]; ori nu, și atuncea mor”), din moment ce Zoe e sigură de sentimentele prefectului față de ea. Evident, venerabilul iese momentan din ecuație. El acționează independent. Gustul teatralizării, predispoziția spre melodramatic, șantajul sentimental sunt Însă - În creația comică a lui Caragialeși apanajul personajelor masculine; ca, ipotetic, să se sinucidă, eroii au nevoie de spectatori, de martori implicați care, impresionați, să intervină ferm. Veta e bănuită de necredință de amantul care dă
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
Parisului. E greu Însă de imaginat că Mița Baston ori Didina Mazu mai au timp, cu atâtea amoruri oficiale și tăinuite, să citească altceva decât scrisori de amor. Nae frizerul frecventează, se pare, spectacolele de varieteu; el cataloghează o situație melodramatică din viața lui (Încăierarea dintre Mița și Didina) prin raportare la o tragedie lirică În două acte cu ecou În epocă: „Asta e curat ca la Norma... Acu-i acu!...”. Lache și Mache „la teatru merg câteodată amândoi la galerie
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
file rupte” (File rupte, 1909), secvențe și instantanee surprinse „din goana vieții” (Din goana vieții, 1892). O notă aparte fac amintirile, cu nostalgia duioasă a copilăriei (Un Crăciun, Mogâldea ș.a.). Proza are un caracter reflexiv, liric și confesiv. Sentimentale, chiar melodramatice, într-o atmosferă sumbră la început, schițele și nuvelele câștigă treptat sub raportul realismului, adăugându-și energice note pamfletare și protestatare. După 1900 V. scrie mai anevoie, preferând să-și fixeze impresiile în epistole sau în carnete de însemnări zilnice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290607_a_291936]
-
lui Demostene, amenințarea războiului a rămas depărtată. Numai atunci când, prea târziu ca să se mai poată salva, au înțeles natura Imperiului Macedonean și a politicilor sale războiul a devenit inevitabil. Această corelație dintre înțelegere și inevitabilitatea conflictului este una dintre lecțiile melodramatice pe care istoria le oferă posterității: adesea, cu cât înțelegi mai bine poziția, caracterul și intențiile celuilalt, cu atât conflictul pare inevitabil. Indiferent de marile lui merite intrinsece, programul UNESCO este lipsit de relevanță în problema comunității globale pentru că diagnosticul
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
Petrescu prezintă în bloc și evoluat la un defect capital procedeul de care am vorbit (al coincidentelor fatale, n.n.). Fără un înalt accent subiectiv, oscilând între obiectivitate epica și lirism, d. Petrescu, neatingând soliditatea construcției caracterelor, reduce lirismul la procedeul melodramatic al coincidentelor fatale"1. Nici bruioanele obsesionale ceva mai reușite din Paianjenul negru ("obsesia enigmei păianjenului negru reminiscența dintr-un vers ce a determinat carieră mizera a actorului ambulant Tărcuș și care se materializează cu o stăruința stupida și totuși
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
critică vremii, proza lui fantastică va fi redusă drastic la observații generale, prea puțin favorabile, precum aceea a lui E. Lovinescu: "...e de semnalat, totuși, în celelalte volume de nuvele predilecția lui pentru senzaționalul de fapt divers și pentru coincidență melodramatica" 4. Ori, în cel mai bun caz, interpretată drept încercarea (firește, eșuată) de adaptare la un gen literar mult prea subtil pentru un scriitor realist, autodeclarat și certificat ca atare în epoca: "Paralel cu acest aspect de realism ușor asimilabil
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
povestire - Robinson în țara românească (1904). Utopie sămănătoristă în felul ei, scrierea, apropiată ca subiect de drama Năpasta a lui I.L. Caragiale, combină datele mitului justițiar cu acțiunea eroului civilizator. Romanul nu este lipsit de farmec, dar declamația și nota melodramatică destramă uneori epicul. În schițele din Taina a șasea (1905) domină fondul înnegurat al vieții de familie asupra căreia s-a abătut păcatul greu (Grăuntele, Afișul) sau în care mezalianța duce la o conviețuire insuportabilă (La jug). Odată cu Lume necăjită
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287319_a_288648]
-
submerge codurilor și convențiilor literare. Parafrazând o expresie cu care Jean Starobinski calificase preocuparea lui de Saussure pentru existența unei structuri ascunse a versului latin, e o "formă de sub formă". Psihanaliza vine aici să furnizeze conceptul care să traducă fluxul melodramatic subteran care străbate literatura lovinesciană: "în loc să reproducă o fantasmă brută după regulile stabilite de un cod artistic precis, imită o fantasmă deja romanțată" (Marthe Robert). Evident, nu e vorba de un scenariu al traumei, de un "complex", ci de posibilitatea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
fabricare prin simplă aglomerare de episoade. Antonio Patraș ne face să vedem, în esență, un mod de producere a unui rebut romanesc, o poetică a eșecului: asistăm la orchestrarea unei vaste operațiuni de deconstrucție a mașinii epice, în care ideea melodramatică se convertește în tehnică narativă iar tehnica deformează romanul. Mulți vor găsi aici explicația ultimă a ratării lui Lovinescu. Ceea ce a produs perplexitatea criticii interbelice, ceea ce a rămas ca o parabolă a insuficienței experienței în fața talentului, se găsește aici expus
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
la "tragica luptă a omului cu fatalitatea"47. Motivul rezistenței în timp a piesei lui Sofocle nu s-ar datora, prin urmare, excelenței estetice (altminteri, indiscutabile), formei artistice în sine, cât "fondului" psiho-moral, "conflictului" și celorlalte elemente compoziționale (de factură melodramatică). Pentru că, susține Lovinescu, "această minunată tragedie e clădită în fond pe melodramă. Iar melodrama e eternă și apare sub toate formele și cu toate epocile literaturii universale"48. Așadar, în melodramă criticul întrezărește acum un fel de formă estetică genuină
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
că "o operă de artă nu se judecă prin violența emoției ce trezește, ci prin calitatea ei"), afirmația de fond rămâne în picioare: indiferent de natura și de calitatea emoției, simpla sa prezență semnalează existența unui fond psihic cu potențial melodramatic, convertibil oricând în valoare estetică. Acestea fiind spuse, nu ne rămâne decât să regretăm faptul că, deși a experimentat ca scriitor aproape toate posibilitățile de expresie ale genului în cauză, Lovinescu nu a cutezat să fructifice teoretic observația de mai
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
cutezat să fructifice teoretic observația de mai sus, potrivit căreia, nu-i inutil să insist, literatura se sustrage de la inevitabilul proces de mutație a valorilor estetice exact prin elementele (de fond psihologic, dar și de formă teatrală) ce definesc categoria melodramaticului. Pe de altă parte, când scoate în evidență dimensiunea melodramatică (recte: psihodramatică) a tragediei lui Oedip, Lovinescu se referă de fapt la procesul receptării, care, printr-o interpretare abuzivă a teoriei aristotelice despre catharsis, ar reclama înțelegerea oricărui text literar
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
nu-i inutil să insist, literatura se sustrage de la inevitabilul proces de mutație a valorilor estetice exact prin elementele (de fond psihologic, dar și de formă teatrală) ce definesc categoria melodramaticului. Pe de altă parte, când scoate în evidență dimensiunea melodramatică (recte: psihodramatică) a tragediei lui Oedip, Lovinescu se referă de fapt la procesul receptării, care, printr-o interpretare abuzivă a teoriei aristotelice despre catharsis, ar reclama înțelegerea oricărui text literar sub specie theatri, în două moduri posibile: 1. fie prin
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Aristotel suscită și azi vii controverse, majoritatea specialiștilor creditându-l pe autorul Bacantelor drept precursorul dramei burgheze (și prin veriga aceasta, zic eu, al melodramei). Într-o foarte inteligentă interpretare, ce rezonează surprinzător cu câteva observații fundamentale despre natura imaginației melodramatice, asupra cărora ne vom opri în cele ce urmează, Mihai Gramatopol 51 sublinia că, dat fiind acentul pus de Aristotel pe importanța elementelor de intrigă și pe "acțiune" în sine, în defavoarea caracterelor propriu-zise, catharsis-ul nu înseamnă identificarea spectatorului cu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
apartenență organică la o colectivitate (ca în tragediile lui Eschil, unde rolul corului e predominant și determină "acțiunea"), fie pe exaltarea virtuților individuale, prin care omul își înfruntă destinul (ca în teatrul lui Sofocle, de pildă). În acest sens, fondul melodramatic vizat de Lovinescu în Oedip rege52 ar viza ambele tipuri de catharsis, atât cel al identificării cu eroul, cât și celălalt, al participării la acțiune, la dramă ("tragica luptă a omului cu fatalitatea" despre care vorbea criticul român). Și apoi
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
practica vieții curente. Produs prin excelență al culturii burgheze, melodrama câștigă de fapt aprecierea genuină a copilului din noi, satisfăcut la gândul că povestea se termină bine (printr-o confuzie deliberată între artă și viață, în cel mai pur mod melodramatic, Goethe atribuia catharsis-ul nu atât spectatorului, cât personajelor înseși, vindecate moral prin binemeritata pedepsire finală a vinovaților). De altfel, în una dintre cele mai consistente lucrări dedicate subiectului, Michael R. Booth 60 consideră melodrama o mise en scène cu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
să se datoreze satisfacției facile cu care publicul a recunoscut (și s-a identificat cu) niște situații tipice ideale, grație unei relații directe între "conținut" și "expresie" ușor traductibile în termeni ideologici, atunci declinul speciei ca atare și metamorfoza categoriei melodramaticului în arta modernă s-ar explica prin modificarea gustului public, devenit mai sofisticat o dată cu eroziunea vechilor certitudini. După același Michael R. Booth, melodrama ar corespunde unei concepții "tari" despre pasiuni, desemnând nu atât o formă literară propriu-zisă, cât mai degrabă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]