177 matches
-
bazele Antantei Cordiale (Entente Cordiale) din anul următor. // În Serbia, o lovitură militară sîngeroasă înlătură dinastia Obrenović și readuce pe tron dinastia Karadjordjević. // La Congresul Partidului Social-Democrat ținut la Londra la 17 noiembrie, bolșevicii conduși de Lenin se desprind de menșevici. // Samuel Butler publică The Way of All Flesh. // Elgar termină oratoriul The Apostles, iar Frank Bridge scrie Coronation March. 1904. Se semnează Antanta Cordială în ziua de 8 aprilie (v. NOTA 31). // Sir John Fisher ("Jackie"), prietenul regelui, este numit
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
marinar ce era, regele George poate că știa că un seism marin poate provoca tsunami care să măture totul în cale. Așadar, pentru a-și salva tronul, George și-a sacrificat onoarea, însărcinîndu-l pe premier să-i informeze oficial pe menșevicii lui Kerenski că chestiunea nu este deocamdată de actualitate, dar că situația s-ar putea schimba dacă guvernul provizoriu s-ar îngriji de transportul familiei, suportînd toate costurile, și ar asigura posibilitățile financiare necesare unui exil în străinătate al familiei
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
via. Tatăl meu era un anticomunist convins chiar din timpul tinereții, deoarece aflase despre ororile regimului comunist încă din timpul studenției la Facultatea de Teologie din Cernăuți. Comuniștilor le spunea tot “bolșevici” ca în URSS, dar nu prin comparație cu “menșevicii” de acolo ci pentru a exprima tocmai diferența dintre nomenclatura comunistă și oamenii simpli care nu aveau nimic de a face cu această ideologie. Avea însă și un prieten comunist, domnul Cioană, de meserie pietrar (făcea cruci din piatră), pe
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
republicană sau radical-socialistă. în 1917, Lenin* procedează la fel, propunând renunțarea la numele de Partid muncitoresc social-democrat din Rusia și înlocuirea lui cu cel de Partid Comunist Bolșevic, aceasta pentru a rupe cu „revizioniștii” și cu „oportuniștii” ostili violenței revoluționare - menșevicii, socialiștii revoluționari, social-democrația*. Sub diverse etichete - luxemburgism, troțkism*, stalinism, bordighism, gramscism, castrism, guevarism, maoism*, ciuce nord-coreean - „comunismul a trasat astfel o frontieră între reformist și revoluționar care, pentru Lenin, „extinde recunoașterea luptei de clasă până la recunoașterea dictaturii proletariatului”. Dar nici o
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
a fost nevoit să sacralizeze un muncitor de șoc - pe Stahanov - și producția de masă, continuând să-l priveze pe omul de rând de orice posibilitate de a se îmbogăți. Această situație paradoxală l-a făcut pe Iuri Martov, liderul menșevicilor ruși, să denunțe încă din 1919 instituirea de către Lenin a „comunismului consumatorist” care căuta obținerea unui „maximum de rezultate imediate fără a ține cont de situația obiectivă”. Martov le reproșează bolșevicilor* incapacitatea lor de a aprecia corect producția și de
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
17 noiembrie 1917; instaurarea dublei puteri: cea legală a Adunării, a deputaților aleși și a guvernului; cea considerată legitimă, a activiștilor revoluționari și a străzii; competiția feroce pentru putere între revoluționari: iacobinii contra girondinilor; bolșevicii contra socialiștilor revoluționari și a menșevicilor; instaurarea dictaturii unui grup de activiști, deturnată apoi în beneficiul unui dictator: crearea pe 6 aprilie 1793, a Comitetului Salvării Publice, controlat de iacobini, iar, după aceea numai de Robespierre; crearea pe 7 noiembrie 1917, a Consiliului Comisarilor Poporului, sub
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
1917, este format un nou guvern cuprinzând nouă miniștri K-D și șase specialiști, printre care Kerenski la Ministerul Războiului. în mai, 20 de milioane de alegători își desemnează delegații la congresul panrus al sovietelor, la care socialiștii revoluționari (SR) și menșevicii obțin 600 de delegați - față de 105 ai bolșevicilor - și ratifică o coaliție a guvernului provizoriu cu CEC. în timp ce în sate, au loc tulburări, la primul Congres al sovietelor țărănești, întrunit cu începere de pe 30 mai, Lenin, care cere confiscarea pământurilor
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
trimisă pe front. Bine prelucrați de propaganda* anarhiștilor* și a bolșevicilor*, acești oameni, în cea mai mare parte a lor tineri țărani impregnați de cultura buntului, se revoltă, ocupă strada, își propun să răstoarne guvernul și să-i expulzeze pe menșevici din CEC. Bolșevicii se instalează la cârma mișcării și, de pe 16 până pe 18 iulie, încearcă să pună mâna pe putere. Dar guvernul și CEC reacționează, Partidul bolșevic este scos în afara legii, Lenin fuge și se ascunde în Finlanda, Troțki și
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
niciunul la atacanți. în dimineața zilei de 7 noiembrie, Lenin proclamă că puterea a trecut în mâinile CMR și cere deschiderea imediată a lucrărilor unui congres panrus al sovietelor. Pe 8 noiembrie, în fața acestui congres, Troțki îi atacă vehement pe menșevici și pe socialiștii-revoluționari. CEC este remaniat, fiind dominat acum de bolșevici împreună cu o fracțiune SR, socialiștii-revoluționari de stânga sperând să-i controleze în felul acesta pe bolșevici. Congresul adoptă decretele lui Lenin referitoare la pace, chemând la oprirea imediată a
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
difuzează anticomunismul în țara de exil. și unele forțe socialiste, revoluționare chiar, se pronunță împotriva bolșevismului, în numele unui socialism democratic și al unui marxism* determinist: așa au fost corespondentul ziarului l’Humanitî la Petrogard, Kricevski - în Scrisorile sale din 1917 -, menșevicul Iuri Martov în Bolșevismului mondial (1923) sau social-democratul german Kautsky în Dictatura proletariatului (1918) și Terorism sau comunism (1920). De asemenea, în timpul congresului de înființare a PCF*, în 1920, Lîon Blum recuză metodele de acțiune leniniste și se opune aderării
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
mâna. Obținând majoritatea voturilor, Lenin și complicii săi sunt calificați ca „majoritari” - bolșeviki - în timp ce învinșii se numesc menșeviki - minoritari. Din 1903 până în 1917, viața POSDR este dominată de confruntarea dintre cele două tendințe, exacerbată de revoluția rusă din 1905. în vreme ce menșevicii văd în ea o etapă a revoluției burgheze contra autocrației țariste, Lenin este convins că are acum confirmarea radicalismului său și preconizează instaurarea unei „dictaturi revoluționar-democratice a proletariatului și a țărănimii” care trece prin insurecția armată, prin teroarea* instaurată de
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
mult partidul ca pe o organizație luptând în cadrul unui război civil* prelungit care îmbracă forma unui război social înverșunat și cheamă la exterminarea necruțătoare a dușmanului. Eșecul acestei revoluții și instruirea de către țar a unei dume par să dea dreptate menșevicilor care ajung curând majoritari în partid. Lenin este atunci obligat să accepte unele compromisuri, dar continuă să-și dezvolte facțiunea; în 1909, el publică Materialism și empiriocriticism, în care condamnă erezia ideologică a lui Bogdanov, principalul său contracandidat la șefia
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
sale care-și desemnează propriul comitet central regrupându-i pe principalii săi locotenenți - Zinoviev, Kamenev, Sverdlov, Stalin* -, în cea mai mare parte intelectuali din exil. Această inițiativă condamnată de ceilalți lideri socialiști - Plehanov, Troțki*, Martov, Rosa Luxemburg -, pecetluiește ruptura cu menșevicii și-l izolează pe Lenin în sânul celui de-a II-a Internaționale unde el se străduia să dețină monopolul reprezentării sindicaliștilor ruși. în timpul revoluției din februarie 1917, bolșevicii, reduși la un grupuscul de 5000 de membri, îi urmează pe
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și-l izolează pe Lenin în sânul celui de-a II-a Internaționale unde el se străduia să dețină monopolul reprezentării sindicaliștilor ruși. în timpul revoluției din februarie 1917, bolșevicii, reduși la un grupuscul de 5000 de membri, îi urmează pe menșevici în susținerea guvernului provizoriu format din democrați liberali. întors din exil în aprilie, Lenin își impune vederile: el atacă guvernul provizoriu, refuză menținerea Rusiei în război și cere ca partidul său să pună mâna pe putere pentru a instaura dictatura
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Marx* și cu Manifestul partidului comunist din 1848. Acum „bolșevismul” simbolizează o teorie și o practică a revoluției din Rusia, antireformistă și antidemocratică, și care are pretenția să se extindă la scara întregii lumi. Totuși, Lenin încă nu terminase cu menșevicii. începând din 1919, Martov, plecat în exil*, lucra la o carte pe care o va publica în 1923: Bolșevismul mondial. El este printre primii care degajă caracteristicile care fac din bolșevism prototipul mișcărilor totalitare din secolul XX. El arată că
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
restabilirii monarhiei și care se definesc ei înșiși drept „contrarevoluționari”. Dar bolșevicii califică în acest fel toate forțele politice și sociale care le sunt ostile. Prin această stigmatizare, ei caută să-și descalifice concurenții direcți în câmpul revoluționar - socialiști revoluționari, menșevici, anarhiști*, soviete țărănești - acuzându-i mai întâi că fac jocul contrarevoluției, apoi - ca la Kronstadt* - că sunt contrarevoluționari. Această stigmatizare a concurentului cel mai apropiat va fi practicată de ansamblul partidelor comuniste. Astfel, după congresul de înființare a PCF* în
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
timp, să controleze fluxul migrator de la țară înspre oraș, și să epureze orașele de „elementele indezirabile”. Țăranii și „lîșențî” - persoane private de drepturi civice din cauza fostei lor poziții sociale (aristocrați, preoți ortodocși, foști ofiței țariști etc.), ori politice (S-R, menșevici etc.), sau din cauza vreunei condamnări - sunt privați de acest prețios document, expulzați manu militari din orașe și vizați de deportare la cel mai mic delict - de exemplu, dacă se întorc clandestin acasă. Astfel, în 1933, țiganii de la Moscova sunt deportați
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
1921, 121.000 de persoane se întorc în Rusia, și mai mult de 180.000 între 1921 și 1931. Este reprezentativ întreg spectrul opoziției la bolșevism: social-democrați din Georgia după anexarea țării lor de către URSS* în primăvara anului 1921; lideri menșevici care editează, la Berlin, Curierul socialist, difuzat în URSS până la sfârșitul anilor 1920; socialiști revoluționari ca Alexandr Kerenski; anarhiști ca Volin și Mahno, refugiați în Franța; monarhiști sau liberali ca Pavel Miliukov. Emigrația rusă se răspândește în lumea întreagă: în
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
pe Nikolai Ejov, care va fi maestrul Marii Terori. Aceasta este lansată pe 7 iulie 1937 printr-o directivă a Biroului Politic către autoritățile locale, recomandându-le să întocmească lista „dușmanilor poporului” aflați încă în libertate - chiaburi, gărzi albe, socialiști-revoluționari, menșevici etc. - și să constituie câte o troika - tribunal excepțional compus din primul secretar al partidului, șeful local al NKVD și un procuror - pentru a-i judeca pe acești indivizi în mod expeditiv. Nu se au în vedere decât două sentințe
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
este comandată prin primul ordin operațional, nr. 00447 din 30 iulie 1937, care-i vizează pe chiaburii care și-au ispășit pedeapsa sau care au evadat din lagăr, pe oamenii Bisericii și pe credincioși, pe foștii membri ai partidelor necomuniste (menșevici, socialiști revoluționari etc.), pe criminali și, în general, pe „oamenii trecutului” (aristocrați, burghezi, foști ofițeri țariști, comercianți etc.). Destinat să elimine „rămășițele” categoriilor sociale persecutate din noiembrie 1917, el antrenează arestarea a 767.397 de persoane, din care 386.798
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
mare parte cititori ai Iskrăi, Lenin trece la acțiune. Esențialul dezbaterilor are ca obiect chestiuni de conducere și de persoane, opunându-i pe cei numiți de Lev Troțki „iskriștii duri” „iskriștilor moi”, desemnați ulterior cu numele de bolșevici și respectiv menșevici. între Lenin și Martov, dezbaterea se focalizează asupra primului articol al statutului, cel care definește calitatea de membru al partidului, Lenin privilegiindu-i pe revoluționarii de profesie și susținând modelul unei organizații foarte centralizate și disciplinate. Logica care se degajă
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de drept, a democrației pluraliste și a statuluinațiune. El devine un război al claselor care, din punct de vedere al lui Lenin, trebuie să fie preventiv și este fundamentat pe deosebirea radicală dintre prieteni și dușmani - adversari politici, inclusiv revoluționari (menșevici, anarhiști*, sindicaliști etc.) sau grupuri considerate realmente ori numai la modul fantasmat ca opunându-se noii puteri (aristocrați, burghezi, ofițeri, cler etc.). Punând mâna pe putere, Partidul Bolșevic devine un partid-stat care îndeplinește simultan atât funcțiile unui stat, cât și
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
vast plan de „expulzare a scriitorilor și profesorilor care sprijină contrarevoluția” și dă directive pentru redactarea unui nou cod penal, care va servi la organizarea procesului* trucat ai socialiștilor revoluționari. Pe 17 iulie, are convorbiri cu Stalin*, privitoare la deportarea* menșevicilor. Iar la sfârșitul lunii septembrie, dispune expulzarea din țară a 160 dintre cei mai cunoscuți intelectuali ruși. Nemulțumit de a impune doar Rusiei acest regim, Lenin plănuiește generalizarea lui și creează în acest scop Internaționala Comunistă*, partidul mondial al revoluției
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în care explică falimentul inevitabil al economiei planificate. Socialiștii revoluționari ruși din exil* publică în 1922 Ceka, o descriere detaliată a diferitelor forme de represiune bolșevică, completată în 1924 de cartea lui Melgunov Teroarea roșie în Rusia. La rândul lor, menșevicii publică la Berlin în 1921 Curierul socialist, și tot ei sunt la originea unei literaturi analitice de înaltă ținută. După liderul social-democrației germane, Karl Kautsky (Dictatura proletariatului, 1918, șeful menșevicilor, Iuri Martov, critică în Bolșevismul mondial (1919) concepțiile iacobine și
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
cartea lui Melgunov Teroarea roșie în Rusia. La rândul lor, menșevicii publică la Berlin în 1921 Curierul socialist, și tot ei sunt la originea unei literaturi analitice de înaltă ținută. După liderul social-democrației germane, Karl Kautsky (Dictatura proletariatului, 1918, șeful menșevicilor, Iuri Martov, critică în Bolșevismul mondial (1919) concepțiile iacobine și nemarxiste ale lui Lenin; economistul David Dallin publică una dintre primele lucrări asupra muncii silnice în URSS, juristul Solomon Schwartz descrie condiția muncitorului (Muncitorii în Uniunea Sovietică, 1952), iar Boris
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]