212 matches
-
a întocmit și el o listă a minunilor pusă în versuri de Venance Fortunat.Astfel, încă din sec. al V-lea, orașul Tours devenise primul loc de pelerinaj din Galia; alegerea lui Martin de Tours ca patron spiritual tutelar al Merovingienilor este realizată sub Clovis. Tours rămâne în continuare un important centru spiritual. În perioada carolingiană, Alcuin, consilierul lui Charlemagne, a fost numit abate de St. Martin de Tours și de Cormery. Aceste mănăstiri au constituit centre importante ale renașterii carolingiene
Martin de Tours () [Corola-website/Science/299681_a_301010]
-
magister equitum" al împăratului Honorius). În tinerețe a fost ostatic la huni, Constantius fiind negociatorul cu aceștia, pentru eliberarea lui Aetius (c. 410-416). În 428 (sau 431), Flavius Aetius îi învinge pe francii conduși de Chlodion, primul reprezentant al dinastiei merovingiene, stopându-le încercarea de a se extinde pe râul Somme. În 436, în alianță cu hunii, îi distruge pe burgunzi. În 451 pe Câmpiile Catalaunice, aliat cu vizigoții și francii, îl înfrânge pe rege hunilor, Attila. În 454 din ordinul
Flavius Aetius () [Corola-website/Science/299089_a_300418]
-
Antică. Cuvântul a ajuns în uz mai ales în anturajul conducătorilor barbari ce s-au succedat la conducerea Imperiului Roman de Apus. Astfel, persoana însărcinată cu conducerea unei curții regale sau ducale se numea "major domus". La curtea regilor francilor merovingieni, "major domus" sau "praefectus palatii" avea o putere atât de mare încât își putea detrona stăpânul (cazul lui Pepin de Herstal).
Primar () [Corola-website/Science/299835_a_301164]
-
Marche, înainte de a intra în Villers-devant-Orval. Abația se situează în proximitatea imediată a stației "Orval carrefour" deservită în timpul săptămânii doar de linia de autobuz 24 a TEC din Provincia belgiană Luxemburg. Situl abației ("Aurea vallis") a fost ocupat în Epoca merovingiană. O capelă a fost construită acolo în secolul al X-lea. În 1070, un grup de benedictini, veniți din Calabria (Italia), au construit acolo o biserică și o stăreție, pe terenurile donate ca uzufruct de contele de Chiny, Arnoul I.
Abația Orval () [Corola-website/Science/298509_a_299838]
-
pe plan internațional în principal datorită clubului de fotbal R.S.C. ce se află pe teritoriul acesteia. Primele urme ale unor așezări uname datează din epoca pietrei iar pe teritoriul comunei au fost găsite și vestigiile unei așezări române și onecropolă merovingiana. De actualul Anderlecht putem vorbi cu începere din secolul al XI-lea, cănd actualul teritoriu al Anderlechtului și al Dilbeekului constituiau un domeniu seniorial. Alte două sate, Dilbeek și Ăă, vor depinde de Anderlecht până în 1260. Între secolele al XII
Anderlecht () [Corola-website/Science/298528_a_299857]
-
Vandali în anul 409, apoi de Vizigoți în 414 și de Franci în 498, condamnând orașul la o perioadă de obscuritate. La sfârșitul secolului al VI-lea, orașul revine la titlul de "Scaun al țării" și ca arhiepiscopie a Regatului Merovingian a Francilor, dar puterea regală a francilor nu a fost niciodată stăruitoare. Orașul a început să joace un rol de centru urban în zona regională a noului ducat franc format, Ducatul Vasconiei. Orașul a fost jefuit de către trupele lui Abd
Bordeaux () [Corola-website/Science/307911_a_309240]
-
romană Germania, în ultimii ani ai împăratului roman Magnus Maximus (c. 388). Se pare că tot ei au condus și alte triburi în luptă. ar putea fi un predecesor al legendarului duce Pharamond, un strămoș al dinastiei regale france a merovingienilor.
Marcomer () [Corola-website/Science/303187_a_304516]
-
a reprezentat partea nord-estică a regatului francilor merovingieni, cuprinzând părți ale estului Franței, vestului Germaniei, Belgiei și Olandei de astăzi. Capitala principală era la Metz, deși unii regi ai Austrasiei au domnit și de la Rheims. După moartea regelui franc Clovis I în 511, cei patru fii ai săi
Austrasia () [Corola-website/Science/303180_a_304509]
-
(Rheims, c.496 - 13 decembrie 558) a fost regele franc al Parisului, făcând parte din Dinastia Merovingiană, unul dintre cei patru fii ai lui Clovis I care și-au împărțit regatul francilor la moartea tatălui lor în 511. A fost unul dintre fiii Sfintei Clotilda. La împărțirea regatului , a primit orașul Paris, teritoriul său mărginindu-se la
Childebert I () [Corola-website/Science/303242_a_304571]
-
Clovis s-a extins peste aproape întreaga fostă provincie romană Galia (corespunzând Franței de astăzi) situată în centrul Europei. Este considerat fondatorul atât al Franței (cu care statul său semăna îndeaproape din punct de vedere geografic) cât și al Dinastiei Merovingiene care s-a aflat la conducerea francilor în următoarele două secole. În 486, cu ajutorul lui Ragnachar, Clovis l-a înfrânt pe Syagrius, ultimul oficial roman din nordul Galiei, care conducea zona de lângă Soissons din Picardia de astăzi. Această victorie a
Clovis I () [Corola-website/Science/303235_a_304564]
-
biserica și a crea o legătură puternică între coroană și episcopatul catolic. Acesta a fost Primul Conciliu de la Orléans. a murit în 511 și e îngropat în Basilica Saint Denis din Paris, în timp ce tatăl său fusese îngropat alături de ceilalți regi merovingieni la Tournai. La moartea sa, teritoriul său a fost împărțit între cei patru fii ai săi, Theuderic, Chlodomer, Childebert, și Clotaire. Această împărțire a creat noile unități politice ale Regatelor din Reims, Orléans, Paris și Soissons și a inaugurat o
Clovis I () [Corola-website/Science/303235_a_304564]
-
ai săi, Theuderic, Chlodomer, Childebert, și Clotaire. Această împărțire a creat noile unități politice ale Regatelor din Reims, Orléans, Paris și Soissons și a inaugurat o perioadă de dezbinări ce a continuat, cu scurte întreruperi, până în 751, la sfârșitul Dinastiei merovingiene. Moștenirea lui Clovis se bazează pe trei acțiuni importante: unificarea națiunii france, cucerirea Galiei și convertirea la religia romano-catolică. Prin prima acțiune, și-a asigurat influența asupra poporului său în probleme majore, lucru pe care un mic rege regional nu
Clovis I () [Corola-website/Science/303235_a_304564]
-
așezat ca "laeti" (aliați fără "civitas" fără cetățenie romană). Migrarea francilor spre sud probabil a influențat migrarea saxonilor spre Anglia și coasta olandeză care a dus ulterior la conflictele dintre franci și sași (saxoni). Francii devin o putere militară în timpul "Merovingianului" Clovis I. (ca. 500 e.n.) care învinge în Galia de Nord pe alemani (popor germanic) și pe goții de vest, ajungând până la Munții Pirinei, Clovis și o parte a francilor trec la crestinism. Fiii lui Clovis I continuă politica de
Franci () [Corola-website/Science/302424_a_303753]
-
prezintă perioada de tranziție de la Antichitate la epoca medievală, în care sunt descrise societatea francă, organizarea bisericii, mentalitățile vremii etc. Lucrarea este scrisă într-o latină barbarizată, cu greșeli gramaticale asumate de autor. A reprezentat o sursă fundamentală pentru epoca merovingiană. Isidor din Sevilla (560-636), arhiepiscop de Sevilla, istoric, unul din marii intelectuali ai Evului Mediu Timpuriu, mare teolog, prezidând 2 concilii locale (al-II-lea de la Sevilla și al-IV-lea de la Toledo), a scris lucrări ca "Etymologiae" („Origynes”) - lucrare enciclopedică principală, reprezentând un
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
din 1848, fiind specialist în istoria medievală. Fustel de Coulanges (1830-1889) a studiat la Paris și la Atena, efectuând săpături arheologice în insula Chios. A fost profesor la universitatea din Strasbourg, apoi la Paris unde se va concentra pe perioada merovingiană. A publicat lucrări ca "Cetatea Antică (" "Cité Antique"), "Istoria Instituțiilor în Franța", "Monarhia francă" și "O sinteză de istorie a Franței". A susținut că istoria se face numai cu documente. Gabriel Monod (1844-1912 )a inițiat, în 1875, "Revista istorică", fiind
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
francă" și "O sinteză de istorie a Franței". A susținut că istoria se face numai cu documente. Gabriel Monod (1844-1912 )a inițiat, în 1875, "Revista istorică", fiind prima revistă de specialitate axată pe istoriografie franceză. A fost specialist în epoca merovingiană și carolingiană. Profesorul Karl Lamprecht (1856-1915) a studiat istoria socială și economică medievală, a pus accent pe interdisciplinaritate, iar în cadrul universității din Leipzig a organizat un centru de studiere a istoriei culturale. A fost criticat pentru metodologia să îndrăzneață, pentru
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
tradițională care plasa sfârșitul Antichității în secolul V, în contextul invaziilor germanice. Teoria sa se baza pe economie și pe debutul evului mediu în legătură cu ruperea legăturilor comerciale dintre Occident și Orient, în contextul invaziei arabe. A arătat că, în epoca merovingiană, comerțul dintre Galia și Bizanț se intensificase, negustorii greci, sirieni și evrei constituind comunități numeroase în Galia. Invazia arabă a rupt, însă, Mediterana la mijlocul secolului VII. Arabii au cucerit supremația maritimă, cucerind Tunisul - în 698, Spania - în 711. În Occident
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
în 629, numindu-l pe fratele său Charibert al II-lea în fruntea acestuia. După moartea lui Charibert (631 sau 632) și a fiului său Chilperich, asasinat la ordinul unchiului său în 632, regatul este condus de mai mulți feudali merovingieni cu titlul de duci, titlul regal purtându-l, cu întreruperi, numai Eudes cel Mare. Odată cu uzurparea tronului de către Pépin cel Scurt, ducii Aquitaniei caută să obțină independența față de regii franci revoltându-se periodic împotriva acestora, fiind înfrânți și executați. Regatul
Regatul Aquitaniei () [Corola-website/Science/299026_a_300355]
-
Eudes cel Mare. Odată cu uzurparea tronului de către Pépin cel Scurt, ducii Aquitaniei caută să obțină independența față de regii franci revoltându-se periodic împotriva acestora, fiind înfrânți și executați. Regatul este reorganizat de Carol cel Mare pe fostul teritoriu al regatului merovingian al Aquitaniei. Teritoriul este anexat definitiv după decapitarea ducelui Lupus al II-lea în 778 și dat fiului său Ludovic în anul 781, însă regatul devine independent abia cu fiul acestuia Pépin care, la moartea tatălui său, reclamă această parte
Regatul Aquitaniei () [Corola-website/Science/299026_a_300355]
-
însă renunță trei ani mai târziu, pentru ca, în 986 să urce pe tronul Franței. Odată cu acesta Dinastia Carolingienilor se stinge iar noua familie ce succede la tron renunță definitiv la titulatura de rege al Aquitaniei. Regi și duci din perioada Merovingiană Dinastia Carolingiană
Regatul Aquitaniei () [Corola-website/Science/299026_a_300355]
-
al administrației. Era aceasta a durat până când Napoleon a dizolvat toate teritoriile ecleziastice în 1803. Castelul vechi ("Altes Schloss") este menționat pentru prima dată într-un document din 1113, dar este cu siguranță mult mai vechi. Se crede că regele merovingian Dagobert I a construit aici o fortificație în secolul al VII-lea pe care carolingienii care i-au urmat au folosit-o ca palat regal și imperial. În 1268, după ce a trecut din mâinile Guelfilor în cele ale Hohenstaufenilor, castelul
Meersburg () [Corola-website/Science/304686_a_306015]
-
au pornit de la stadiul de prefecți și au ajuns în cele din urmă regi ai francilor (751). Unul dintre cele mai importante lucruri este faptul că această dinstie a reînviat ideea unui împărat în Occident. Carolingienii i-au succedat Dinastiei Merovingiene și s-au aflat la putere în unele regate până în 987. Numele "carolingian" vine de la Carol Martel, care i-a învins pe mauri în bătălia de la Tours în 732. Cel mai cunoscut membru al dinstiei este Carol cel Mare, sau
Dinastia Carolingiană () [Corola-website/Science/303585_a_304914]
-
acestui titlu. Prăbușirea dinstiei a fost mai rapidă decât ridicarea ei. Se crede că dinastia a fost fondată de Sfântul Arnulf din Metz, episcop al acestui oraș la începutul secolului al VII-lea, care avea o putere enormă asupra regatelor merovingiene. Fiul său Ansegisel s-a căsătorit cu Sfânta Begga, fiica lui Pepin de Landen, iar fiul lor a fost Pepin de Herstal. De la bunicii lui Pepin și-a primit dinastia numele sale inițiale (înainte de Carol Martel): arnulfigi sau pippinizi. Rangul
Dinastia Carolingiană () [Corola-website/Science/303585_a_304914]
-
după Bătălia de la Tertry din 687 și a întins autoritatea lui Arnulfing asupra tuturor francilor. Lui i-a urmat fiul său, Carol Martel, ca majordom, care, la rândul său, era tatăl lui Pépin cel Scurt. În acea perioadă "rois fainéants" merovingieni (regi-care-nu-fac-nimic) nu mai aveau putere, aceasta rămânând în mâinile majordomilor, care o luaseră în secolul precedent, prin minorități, regențe și războaie civile. Din cauza scăderii puterii centrale și proastei administrări, dinastia merovingiană va pierde puterea. În 751, Pépin, fiul lui Carol
Dinastia Carolingiană () [Corola-website/Science/303585_a_304914]
-
lui Pépin cel Scurt. În acea perioadă "rois fainéants" merovingieni (regi-care-nu-fac-nimic) nu mai aveau putere, aceasta rămânând în mâinile majordomilor, care o luaseră în secolul precedent, prin minorități, regențe și războaie civile. Din cauza scăderii puterii centrale și proastei administrări, dinastia merovingiană va pierde puterea. În 751, Pépin, fiul lui Carol Martel, îl înlătură de la putere pe regele Childéric al III-lea (743-751), pe care îl trimite la mânăstire. Nimeni nu l-a susținut pe monarhul deposedat, astfel că, în noiembrie 751
Dinastia Carolingiană () [Corola-website/Science/303585_a_304914]