6,144 matches
-
elevilor, cât să ia un cinci și cei "defavorizați". Dacă vrei notă mare, trebuie să fii pila directă a directorului, a profului făcător de subiecte, a președintelui sau a vicepreședintelui de comisie. Ori a inspectoratului. Dac-ați ști ce jale metafizică se așterne în școli când se schimbă directorul! Vai, mafia se dă de ceasul morții: dar dacă următorul e corect? Știți ce înseamnă într-o școală a fi corect și omenos? A fi ciumat! Dar schimbările astea nu au loc
Bacalaureatul se joacă în vestiare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10424_a_11749]
-
cărora li s-a raliat aduceau o notă de prospețime prin poezia lor zisă "de notație". Spre deosebire de generația ^60, care, prin cîțiva reprezentanți ai săi îmbrățișați fără întîrziere, a ocupat prim-planul, cultivînd un exaltat vizionarism "cosmic", propunînd o miză "metafizică" la vedere, autorul Arheologiei blînde s-a mulțumit cu lumea neostentativă a cotidianului, a banalului, a existenței curente ce se autentifica prin ea însăși. Tonului grandilocvent, clamoros (,țipătul", "urletul" erau nu o dată invocate ca atare), de sorginte expresionistă, i-a
Un clasic al poeziei noastre actuale by Gheorghe Istrate () [Corola-journal/Journalistic/10452_a_11777]
-
autorităților/ autocrate sau blînde sau amețite de somn// fii atent ce cravată îți pui/ în ce partid te înscrii/ dă dovadă de patriotism înfășurat/ în mantie de pîslă grosime menită/ să te apere de agresiunea/ pornită din citadela viespiilor" (Sfaturi metafizice). Acestei demonii lîncede, roase de plictis i se opune (vorba vine!) o imagistică flamboaiantă, o țîșnire a unui imaginar violent, suspect de violent, făurit din aceeași materie mic-provincială precum un obiect kitsch. Pufăind din pipa împrumutată din tabloul lui Magritte
Un clasic al poeziei noastre actuale by Gheorghe Istrate () [Corola-journal/Journalistic/10452_a_11777]
-
Sorin Lavric La tîrgul de carte Bookfest a fost lansat cel de-al treilea volum din opera lui Alexandru Dragomir. În comparație cu Crase banalități metafizice (2004) și Cinci plecări din prezent (2005), volumul acesta, intitulat , reprezintă der Schlußstein (cheia de boltă) a operei filozofului român. Vreme de mai bine de 50 de ani de zile, începînd din anul 1948 și mergînd pînă în pragul anului
Caietele timpului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10475_a_11800]
-
ca formă clară, netrucată, o teatralitate extraordinară. Și o muzicalitate a frazei care mi s-a părut foarte modernă. Sub învelișul scriiturii naive, asemănătoare poveștilor sau basmelor pentru copii, picturilor caraghioase cu linii care deformează, palpită o literatură mare, filosofică, metafizică, o literatură care se sustrage șabloanelor de gîndire și de rostire. O literatură protestatară, să-i spunem, fie și pentru simplul motiv că se sustrage canoanelor. De fapt, Harms a cam făcut asta și în viață, și în scrierile sale
Codul lui Harms by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10478_a_11803]
-
Pentru el, însă, e un adevăr. Și ce e adevărul? Nu e adevărul și la fel de nesigur, și la fel de necesar ca Dumnezeu? Vă dați seama ce ar însemna să fie luată "ca adevăr" ideea lui Nietzsche că "Dumnezeu a murit"? Duhoarea metafizică răspândită de cadavrul lui Dumnezeu ar face viața irespirabilă. Pentru mine, Matisse, care răspunde întrebării "credeți în Dumnezeu?" prin "da, când pictez", nu e foarte departe de Don Quijote. La fel, Gauguin când pleacă la Tropice întorcând spatele Parisului. Iar atunci când
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]
-
se dibuie un substrat erudit sui generis? Spre a nu mai vorbi de Caragiale, ale cărui avataruri critice i-au descoperit o impredictibilă față sumbră (M. Iorgulescu) sau una racordabilă la clasicii din toate timpurile, ca și la o "comedie" metafizică (I. Vartic). Are incontestabil dreptate Marin Mincu (și aci e un gest de cavalerism pe care sperăm că și-l asumă întîi de toate ca o pildă personală), cînd, sprijinindu-se pe un articol al lui Dumitru Țepeneag, subliniază că
Un muschetar by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10514_a_11839]
-
texte întinse pe aproape o jumătate de veac, Nicolae Manolescu nu ni se pare în nici un caz că ar putea fi taxat drept "un post-călinescian întîrziat ce uzitează fastidios un neoimpresionism critic debusolat, pasabil numai cînd se aplică asupra fondului metafizic al textului literar", care "devine prolix și este nevoit să capoteze în fața mecanismelor textuale ce comandă noile forme de conținut și noile forme de expresie". La fel de nedrept ni se înfățișează a fi polemistul cabrat cu prozatorul Mircea Horia Simionescu, care
Un muschetar by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10514_a_11839]
-
studii și cercetări pe teren, în toată lumea): ,,Civilizația s-a născut acolo unde trăiește azi poporul român, răspândindu-se, apoi, atât la Răsărit, cât și spre Apus, acum 13-15 mii de ani”. Cu un, parcă, ultim oftat visceral, istoric și metafizic, Dumitru Ioncică își încheie, astfel, excursul său științific: Dacă opera istorică a lui Carlo Troya ar fi fost cunoscută în România, multe cărți sau lucrări de referință, tratate de istorie, dicționare, istoria propriu-zisă și istoria arhitecturii ar fi arătat ALTFEL
CARLO TROYA a scris istoria europeană REALĂ ! [Corola-blog/BlogPost/94300_a_95592]
-
Mihali et company să descopere chintesența capodoperei lui Eugen Ionescu. Cu toții, împreună, în ritm de metronom implacabil (precum curgerea timpului), ei dau viață pachetului miraculos de mijloace histrionice și vizual-auditive prin care copleșesc spectatorii prin transmiterea genuina a unui fior metafizic. Se pare ca Robert Wilson nu e străin de rădăcina incendiară a acestui fior metafizic, care își are geneză în profilul fugos creionat de Emil Cioran lui Eugen Ionesco: “Un Charlie Chaplin care l-a citit pe Pascal”. Instalația vizuală
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
metronom implacabil (precum curgerea timpului), ei dau viață pachetului miraculos de mijloace histrionice și vizual-auditive prin care copleșesc spectatorii prin transmiterea genuina a unui fior metafizic. Se pare ca Robert Wilson nu e străin de rădăcina incendiară a acestui fior metafizic, care își are geneză în profilul fugos creionat de Emil Cioran lui Eugen Ionesco: “Un Charlie Chaplin care l-a citit pe Pascal”. Instalația vizuală Rinocerii, de sub cupola Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova, a fost construită de Robert Wilson
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
unici prin bizareria universului lor de semne precum De Chirico, Magritte, Dali. Dacă te lași cu totul furat de universul metaforelor regizoral-scenografice ale lui Robert Wilson, este imposibil să nu te înfiorezi de frigul existențial ce coboară din aceste tablouri metafizice, cu orizonturi onirice, din tensiunea halucinanta a galopului de imagini bântuite de spectrul maliției. Simplificând la extrem formele, ca în Minimal art, Robert Wilson pare urmărit de mărturisirea lui Yves Klein conform căruia acesta fusese străfulgerat, din 1947, de ideea
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
fusese străfulgerat, din 1947, de ideea de a umple, riguros și uniform, câmpul tablourilor sale cu o singură culoare. În Rinocerii de la Craiova ai lui Robert Wilson, toate tablourile vivante - în care actorii pot fi asemuiți, nu rareori, cu marionete metafizice sau ,,convivi de piatră“ - sunt pictate în unică, fada culoare a rinocerilor, culoarea noroiului ordinar (sau de cea mai pură esență... noroioasa!) în care ei se cufunda, clipă de clipă, cu o plăcere satanista. Parafrazându-l, parcă, pe pictorul rus
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
-te pe tine însuți! - se impune a fi aplicată strict, sub forma Cunoaște-te și fii stăpân pe tine însuți! Infraneaza-ti pornirile agresive, de fiara a pădurilor! Sub invizibilă baghetă a lui Robert Wilson, actorii craioveni fac, în plan metafizic, acrobații comparabile cu acelea, în plan fizic, realizate de zburătorii la trapez și acrobații la bascule ai Școlii Chineze de Circ de la Shanghai - care execută, în sincronizare perfectă, acrobații la mare înălțime, de o dificultate ...inumana, unice în lume, parcă
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
mă-ntâlnesc în somn cu Dumnezeu să-i cer o audiență fără să afle băieții Să mi se demonteze microfoanele Să mă grăbesc să mă antologhez la Hyperion la patruzeci și cinci de ani să-mi cârpesc ciorapii asta da metafizică Să șofez o pasăre Să fug unde văd cu ochii dar să ajung cu bine la Florența. Păcat De n-ar avea poemul o rană incontestabilă ca ordinul de vânătoare al Dianei în pădurile Traciei Splendoarea mea moartea mea te-
Poezie by Ovidiu Genaru () [Corola-journal/Imaginative/4503_a_5828]
-
unor stăruitoare preocupări agreste, Ajung prin cartiere democrate uneori, Ca în literatura cu lozinci și manifeste În care pentru un ideal erai pregătit să și mori. Cum să ies, îmi spun, din conturul acestei provincii, Să mă pierd în fiori metafizici, prin coduri ale lumii moderne, În enigmele lui Nostradamus, Edgar Poe ori da Vinci, Cu știința neantului, cu nălucirea vieții eterne? Pe urmele lui Dumnezeu, prin cosmice infinituri, Să mă întreb de ce-l caut, Dumnezeu e în mine Ori nu
Poezie by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/4141_a_5466]
-
acelui loc pământesc, în care eu eram singura ființă (sau, mai degrabă, singurul suflet de-acolo), m-a pătruns un gând insistent: „Ce poezii teribile aș putea să scriu!" .Și-aceasta în starea de pace a acelui colț, mai curând metafizic decât natural, în care verdeața și lumina nu păreau a fi tulburate de nimeni și de nimic. ( Deși, poate, totuși.) Dar tot atunci m-a fulgerat și un gând de îndoială și teamă: „Pentru cine să scriu poezii?" Și parcă
Revelație nocturnă by Eugeniu Nistor () [Corola-journal/Imaginative/6014_a_7339]
-
Constantin Abăluță Lacul Bled e un lac metafizic. Malurile lui sunt gândurile noastre. (extras dintr-un volum încă nescris) 1 Seara se lasă - o rață și luna au ales lacul Bled 2 În lacul Bled și-au făcut baza cei 10.000 de extratereștri ai inimii mele în
Viziuni la Bled by Constantin Abăluță () [Corola-journal/Imaginative/7360_a_8685]
-
nimeni Stăpânul lui, stăpânul fostului câine de cum intră în grădina uitată simte tot sufletul câinesc al acestei lumi Pe străzi, plimbându-se fragezi și triști mă silesc să văd trecătorii cum dau alene din coadă, pentru a traversa acest prag metafizic 13 martie 2008 Din Nord Din Nord vin vânturi care ne doboară din Sud aproape nu mai vine niciun vânt degetul tău subțire și plăpând îmi sparge tâmpla cu-o atingere ușoară. E mult de când n-am scris un rând
Poezie by Radu Ulmeanu () [Corola-journal/Imaginative/7403_a_8728]
-
cu al său "Concept de nostalgie".) Abordând personalitatea marelui său mentor, eseistul reușește să se comporte ca un hermeneut postmodern tip Vattimo sau Rorty ce cultivă critica de identificare , simpatetică, reperând pars pro toto structura tare, stabilă și incoruptibilă, structura metafizică de rezistență a operei, dragostea lui Mircea Zaciu pentru teritoriile "detemporalizate", pentru secvențele de eternitate temporară. Cu toate acestea, sursa principală a autorului Bivuacului rămâne ceea ce îl pune în criză cu lumea: "Sursă, firește negativă, însă nu mai puțin sursă
Călătoria, ruptură și întoarcere by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8170_a_9495]
-
lucru puțin, într-o vastă bibliotecă a enormei - din multe perspective - probleme. Subiectul nu doar că rămâne actual, dar s-a regenerat după falimentul celuilalt totalitarism, de extremă stângă. Cartea lui Dieter Schlesak este una despre producerea și asumarea (etică, metafizică, religioasă) a vinovăției, mai ales a celei reale, directe, dar și despre responsabilitatea omului ca agent, martor, pacient al terorii și suferinței. Există în noua carte o dispunere în timp, dar și o sistematizare a actelor și evaluării lor morale
Sunetul universal by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/8080_a_9405]
-
perioada în care devine mistic, cu o credință șchioapă, latentă, pe toată viața. Doar astfel se maturizează și pricepe că sărăcia și frustrările de orice fel nu înseamnă nimic. Că dacă n-au nici un rol în educație au un sens metafizic. „Fericiți cei săraci, că aceia se vor milui.“ Prima achiziție comportamentală prețioasă. Slăbesc reflexele de agregare. S-a plictisit de meciurile și berile de la cămin, de barurile ceva mai stilate unde cafeaua caldă, țigara și banalizatul Sinatra dădeau iluzia melancoliei
Portretul intelectualului la tinerețe by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/13130_a_14455]
-
primeia. Șeful lui Anghelache, inspectorul financiar, omul care reprezintă Autoritatea - recte Ministerul, Guvernul, Statul, într-un cuvânt, ideea de structură organizațională de rang superior - n-are într-însul nimic feroce, spăimos, de căpcăun administrativ capabil să inspire coșmaruri fizice ori metafizice. Dimpotrivă, este un tip simpatic și chiar puțin populist în comportament: descinde fără pic de morgă într-o berărie oarecare, „se apropie cu bunăvoință” de cei trei amploiați, cere voie, civilizat, să se așeze la masa lor și face glume
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
este cel ce revelă, de fapt, fiorul religios cel mai profund și înfiorat. Căci, prin intermediul lui Lefter ori Anghelache, Caragiale ne dezvăluie un transcendent capricios, ce se joacă, amuzat, cu omul, strivindu-l, numai pentru a înscena o ingenioasă comedie metafizică”. O extrem de incitantă declarație de principii privind menirea criticului comparatist este la un moment dat strecurată, ca într-o capcană întinsă cititorului neatent, nici mai mult nici mai puțin decît într-o paranteză. S-ar putea spune, glumind numai pe
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
e o falsă impresie!) se lărgește din ce în ce mai mult o prăpastie, care îi va înstrăina unul de altul: Ioana crede, se roagă, pare să practice în secret un fel de „magie albă” care o spiritualizează, pe când Ștefan trece printr-o criză metafizică, nu poate crede în nimic și, ceea ce e mai rău, se îndoiește de capacitatea sa de a mai putea iubi. Minunea se produce și exaltarea Ioanei are drept rezultat însănătoșirea inexplicabilă a bolnavului ce părea incurabil. Ioana e adulată, idolatrizată
Un scriitor pierdut în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13190_a_14515]