154 matches
-
Prisăcilor.” De aici înainte, pretențiile Zlataustului se măresc: „Acmu iarăși, de iznoavă (din nou), epitropul lui Sventâi Ioan scornind pâră au cerut și locul Prisăcilor de la mănăstire Aron Vodă și locul mănăstirii Clatii (Păun) ce se află în stăpânirea Dancului, metohul lui Xiropotamo.” După o cercetare atentă, mitropolitul spune: „S-au dovedit că mănăstire lui Sventâi Ioan n-au avut nici o dreptate a cere nici locul mănăstirii Clatii, nici locul Prisăcilor, și precum și mai înainte vreme...și acmu am aflat bună
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
mănăstirii aflăm abia la 18 aug. 1668 (7176), din mărturia marilor boieri, care adeveresc precum Canila, fratele lui Hristodor cămănar, au dăruit mănăstirii Dealul Mare niște locuri de case pe Ulița Mare din Iași. Aceștia spun: „Care mănăstire iaste închinată metoh la ascultarea svinției sale ocârmuitoriul de legea noastră, patriiarhul de Ierusalim.” - Mănăstirea Dealul Mare a fost înzestrată - cum aflăm din zapisul de la 6 mai 1676 (7184), cu numeroase locuri de casă, dugheni, pivnițe și altele - toate cumpărate de Iane Hadâmbul
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
nu exista. În locul acela era o casă întunecoasă cu o curte mare, după modelul caselor boierești de pe vremuri, proprietatea colonelului Filitis, fost aghiotant regal. Grădina Ateneului nu exista și nici Palatul Ateneului. Exista în locul Ateneului un început de biserică și Metohul Episcopiei de R. Vâlcea. De aceea locul acesta se numea „la Episcopie“, iar strada din dreapta purta numele de strada Episcopiei. Mai târziu Casa Episcopiei a fost dărâmată, iar curtea plantată primind numele de Grădina Episcopei.151 *** bucureștiul în 1871 121
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
fost greu, după trecere de 50 de ani, să precizez unde sfârșea una și începea cealaltă. Un cititor îmi scrie că în actualul squar al Ateneului nu a fost propriu-zis o episcopie, ci numai un început de biserică, unde era Metohul episcopiei de Râmnicul Vâlcea. Desigur că a fost așa, dar când am venit eu în București biserica dispăruse. (Id., ibid., nr. 11567, 18 decembrie 1921, pp. 1-2.) După cum se poate constata, la publicarea în volum Bacalbașa a operat îndreptările sugerate
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
cofetăria; cafeneaua; res taurantul; hotelul): 59, 118, 119, 127, 130, 131, 141, 264, 303 Capul Podului (Piața Victoriei): 113, 371 Carul cu bere (berăria; restaurantul): 117 Casa de economii și consemnațiuni (Casa de depuneri; C.E.C.): 146, 312 Casa Episcopiei v. Metohul Episcopiei de Râmnicu Vâlcea Casa Poporului: 142 casa (casele) particular: Anagnostiadi 122; Nicolae Andronescu 258; Assan 120, 131, 397; Bălcescu 127; Băleanu 50; indice de nume de locuri 445 Bărcănescului 126; Stancu R. Becheanu 123; Ștefan Bellu (Ienăchiță Văcărescu; Prager
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
31; Delea Veche 21; Izvor 139; Lucaci 258; Popa Soare 21; Tabaci 139, 264; Tabacii de Jos 139 Maior-Mura (restaurantul): 127 Măgurele (comună; jud. Ilfov): 298, 307 mănăstirea: Mihai-Vodă 215; Plumbuita 344; Radu-Vodă 73, 258; Sf. Sava 124; Văcărești 201 Metohul Episcopiei de Râmnicu Vâlcea: 121, 122, 138 ministerul: Administrației și Internelor 121; Economiei 122; Comerțului și Mediului de Afaceri 122; de Externe 123, 125, 175; de Finanțe (Vistieria) 122; Industriei și Comerțului 116; Instrucțiunii Publice și al Cultelor 66, 283
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
că aici a fost numit un anume egumen Dionisie fapt ce ar duce la concluzia că la acea dată funcția de biserică de mir era schimbată în aceea de schit de călugări. La moartea Smarandei Bălăceanu-Apostoli în 1780 biserica devine metoh al scaunului episcopal din Târgoviște. La 1832, Zamfira, cu un venit de 1800 de taleri, trece drept schit de maici și închinat mănăstirii Câmpulung, aceasta la rândul ei aparținând de scaunul Mitropoliei din București. Cutremurele din 1802 și 1838 aduc
Mănăstirea Zamfira () [Corola-website/Science/301204_a_302533]
-
de locuitori, care trăiau în 521 de case. În comună funcționau 6 mori de măcinat porumb pe râul Sărățelul Bălăneștilor (din care 2 ale statului), o stână (tot a statului), 4 biserici (una la Cozienii de Jos, fost schit și metoh al Episcopiei Buzăului; și celelalte trei la Cozienii de Sus, Bălănești și Cocârceni), precum și o școală cu 58 de elevi (din care 3 fete). Pe actualul teritoriu al comunei funcționa, în cadrul aceleiași plăși, și comuna Trestia, formată din satele Ciocănești
Comuna Cozieni, Buzău () [Corola-website/Science/300810_a_302139]
-
a stabilit pe aceste locuri. Prima atestare documentara o găsim la 23 iulie 1512, din vremea domnitorului Neagoe Basarab. Actul confirmă participarea a 12 boieri hotarnici, cu moșii în apropierea satelor Bășești și Băcălești, la trasarea hotarelor moșiei schitului Comanca, metoh al mănăstirii Cutlumuș de la muntele Athos. În prezent se pot vedea ruinele schitului în apropierea comunei Crîngeni. Dintre cei 12 boieri sunt amintiți cu numele Brața și Vlad Județ. Acesta din urmă se numea așa pentru că îndeplinea funcția de judecător
Comuna Călmățuiu de Sus, Teleorman () [Corola-website/Science/301790_a_303119]
-
nu și-a mai regăsit originea la Bordești după nici una din aceste reforme. În 1646 moșnenii din Bordești vindeau o parte de moșie și dăruiau Domnului Matei Basarab "“un loc de pomet, cât se va alege, să-și facă Măria Sa metoh. Așijderea și Măria Sa, căt se va îndemna să ne facă bine”". Anii tulburi de la sfârșitul domniei l-au împiedicat pe "“domnul prea creștin”" să-și țină făgăduiala. A îndeplinit-o însă un boier buzoian, ridicat prin mijloace proprii la rangul
Bordești, Vrancea () [Corola-website/Science/301865_a_303194]
-
despre viața locuitorilor din acest cătun. Ascendența activității monahale a făcut posibil ca în anul 1670 mânăstirea, independentă, să fie renumită în sudul Câmpiei Băileștilor. Apoi, subordonată Patriarhiei de la Ierusalim, prin reprezentanța acesteia Sf. Gheorghe din București și ulterior ca metoh al mânăstirii Căluiu, dar și datorită luptelor de acaparare din partea boierilor locali, mânăstirea Lipovu a început să decadă devenind schit. Ultimul călugar, Rafail, adus la schit în anul 1715 a murit necuminecat. Sub ocupația austriacă, între anii 1718-1739 cătunul Lipovu
Comuna Lipovu, Dolj () [Corola-website/Science/300405_a_301734]
-
cu hramul �Înălțarea Domnului�, construită din lemn de Dumitrache Sărariul la 1810, renovată în anul 1881, cealaltă cu hramul �Adormirea Maicii Domnului�, construită de Anghel Bojoianu, vistier, la 1820), un schit �Robănești� (datând de la începutul secolului al XVII-lea, fost metoh al Mănăstirii Brâncoveni). În anul 1928, avea primărie, post de jandarmi, un post telefonic, două biserici, o școală. În anul 1941 � primărie, un post de jandarmi, un post telefonic, o școală, o bibliotecă parohială, un cămin cultural (înființat în 1938
Comuna Robănești, Dolj () [Corola-website/Science/300415_a_301744]
-
construcție au început la o dată anterioară celei de 27 noiembrie 1640, când, în actul solemn emis de voievod, având semnătura autografă și pecetea mare a țării, prin care readucea mănăstirile autohtone la stăpânii lor firești și oprea practicile dării ca metoh, se pomenea de mănăstirea Brebu ca despre o mânăstire ridicată din temelii de domnia sa, iar, în aprilie 1641, în actul de întărire al Patriarhiei de la Constantinopol se confirma același lucru („Catalogul documentelor Țării Românești din Arhivele Statului”, vol.V 1640-1644
Mănăstirea Brebu () [Corola-website/Science/298849_a_300178]
-
sau Sfântul Nicolae din Pâlcov. Între anii 1558-1559 aflându-se în ruină, bisericuța este refăcută de jupâneasa Caplea din Stănești, urmașă a boierului Mogoș, mătușă a boierilor Buzești. Jupâneasa dotează așezământul cu cele necesare rânduielilor bisericești și închină biserica ca metoh mănăstirii Simonopetra de la Muntele Athos. La moartea sa, în jurul anului 1585, va fi îngropată aici, iar mănăstirea primește numele de Mănăstirea postelnicesei Caplea sau Mănăstirea Sf. Nicolae al postelnicesei. La porunca lui Petru Cercel, fratele lui Mihai Viteazul, rămășițele trupești
Mănăstirea Mihai Vodă () [Corola-website/Science/308013_a_309342]
-
a Mănăstirii Mihai Vodă se găsește în grammata patriarhală din 1591 întocmită de egumenul Evghenie de la Mănăstirea Simonopetra de la muntele Athos. Conform acestui document Evghenie i-a cerut lui Mihai Viteazul să clădească o nouă mănăstire, cea veche, Biserica Albă-Postăvari, metoh al Mănăstirii de la Athos aflându-se în apropierea unei mlaștini aducătoare de boli. Conform documentului din 1591 ctitoria lui Mihai Viteazul avea statut de stavropighie patriarhală și era în jurisdicția canonică a patriarhiei de la Constantinopol. Ulterior bisericii i se vor
Mănăstirea Mihai Vodă () [Corola-website/Science/308013_a_309342]
-
august 1616, în timpul domniei vărului său, Radu Mihnea (1616-1619), și a regăsit „"mănăstirea noastră de la Hlincea pustie și toate satele răshirate și pustiite, căci de la mănăstire de la Dionisiate călugării n-au mai venit, nici au mai purtat de grije de metoh și de sate, ci-au lăsat tot de s-au pusteit"". Ea a luat măsuri de restaurare a mănăstirii (care nu au dat roade) și a făcut-o metoc al Mănăstirii Galata din Iași (ctitorie a lui Petru Șchiopul), care
Mănăstirea Hlincea () [Corola-website/Science/307813_a_309142]
-
pus Mănăstirea Hadâmbu sub ascultarea Mănăstirii "Sfântul Sava" din Iași (închinată și ea la Ierusalim), care administra averile din Moldova ale Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Ulterior, începând de prin anul 1734 Mănăstirea de pe Dealul Mare este amintită în documente ca metoh al Mănăstirii Galata (închinată și ea Sfântului Mormânt). Biserica a fost reparată în anul 1780, după ce a fost pusă sub administrarea unei epitropii. La Mănăstirea Hadâmbu au viețuit mai multe generații de călugări greci până la promulgarea legii privind secularizarea averilor
Mănăstirea Hadâmbu () [Corola-website/Science/307380_a_308709]
-
cutremurului din 1802 complexul este probabil dărâmat în întregime. Ulterior, în 1815 fresca este repictată și sunt executate câteva lucrări de refacere, însă este desființată ca manăstire căci, într-un act din 15 ianuarie 1820, apare ca biserică de mir metoh al bisericii Kretzulescu din București. În anul 1926, vizitând zona, istoricul I.C. Filitti menționa că a găsit "[...]în stare de ruină zidurile înconjurătoare al mănăstirii de altă dată și biserica, frumos exemplar de biserică mare din vremea lui Matei vodă
Mănăstirea Plăviceni () [Corola-website/Science/303075_a_304404]
-
posibil identificabil cu cea de-a doua soție a lui Tudor Rudeanul. Restul numelor traduse de G. Teodorescu nu se regăsesc printre membrii familiei atestați documentar în acea perioadă. Sigur este că schitul apare menționat documentar mult mai târziu, ca metoh al mitropoliei, în două acte din 1 martie 1766 și 19 iunie 1777. Nu se cunoaște momentul în care a încetat viața monahală la schitul Dobrotinet, cert este că în catagrafia din 1845, în satul Curtișoara sunt pomenite două biserici
Schitul Dobrotinet () [Corola-website/Science/303087_a_304416]
-
istoric Schit ce poartă hramul “Buna Vestire”, ridicat de Climent, episcopul Râmnicului și al Noului Severin, la mijlocul veacului al XVIII-lea . Tradiția spune că biserica a fost ridicată pe o moșie a părinților săi, construită la începuturi din lemn și metoh al mânăstirii Bistrița, aflată în ruină la moartea tatălui și a mamei sale. Lăcașul a fost reconstruit în același loc sub isprăvnicia fraților lui Climent - Popa Mihul și Simion Vătășelul. Pisania săpată în piatră deasupra intrării, în pronaos, are următorul
Comuna Pietrari, Vâlcea () [Corola-website/Science/302038_a_303367]
-
desfășurat în jurul bisericilor situate în cătunele Pietreni și Ciorobești. Cea mai veche, biserica din Pietreni a fost construită din zid în anul 1701 de către ieromonahul Ștefan, egumenul mănăstirii Bistrița, fiind cunoscută sub denumirea de Schitul de Supiatră, ce era inițial metoh al mănăstirii vecine. Schitul va fi zugrăvit abia în anul 1763, prin grija proegumenului Grigore de la aceiași mănăstire și cu cheltuiala preotului Pătru Schiteanu. Schitul deservea cătunele Pietreni, Mejdini și Ruget. Anterior aici existase o mai veche biserică sau schit
Pietreni, Vâlcea () [Corola-website/Science/302039_a_303368]
-
vol.III, București, 1984, p.94), iar biserica a fost clădită tocmai pe acel loc. Fiind construită pe pământuri domnești și în imediata apropiere a curții voievodale, dacă nu chiar în incinta acesteia, biserica Doamnei Maria devine, încă de la început, metoh al bisericii domnești "Buna Vestire". La câteva decenii de la ctitorire, în 1595, în urma invaziei armatelor otomane ale lui Sinan Pașa, Bucureștiul este devastat iar Biserica Doamnei Maria este demolată până la temelii. Amintirea tragicului eveniment, dar și a bisericii demolate, este
Biserica Doamnei Maria și a Doamnei Stana din București () [Corola-website/Science/302068_a_303397]
-
de cancelaria lui Matei Basarab. De altfel patrimoniul acesteia, "[...]locul bisericii doamnei Maria și cu tot locul împrejur cât s-ar alege și cu loc de prăvălii la uliță[...]" (DRH, B, vol.XXII, p.654), este dat bisericii a cărei metoh a fost abia 34 de ani după demolare.
Biserica Doamnei Maria și a Doamnei Stana din București () [Corola-website/Science/302068_a_303397]
-
doua domnie a sa, el a închinat Mănăstirea Aroneanu la Mănăstirea Prodrom ("Sf. Ioan") din Sozopol. Mănăstirea și-a schimbat din nou statutul cinci ani mai tâziu, când domnitorul Alexandru Coconul (1629-1630), fiul lui Radu Mihnea, a transformat mănăstirea în metoh al Mănăstirii Sf. Ioan din insula Halki (aflată în Marea Marmara). Ulterior, Mănăstirea Aroneanu a devenit metoh al Patriarhiei de la Constantinopol, veniturile sale urmând să susțină activitatea vestitei Școli Patriarhale , la care au învățat printre alții cărturari români cum ar
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
și-a schimbat din nou statutul cinci ani mai tâziu, când domnitorul Alexandru Coconul (1629-1630), fiul lui Radu Mihnea, a transformat mănăstirea în metoh al Mănăstirii Sf. Ioan din insula Halki (aflată în Marea Marmara). Ulterior, Mănăstirea Aroneanu a devenit metoh al Patriarhiei de la Constantinopol, veniturile sale urmând să susțină activitatea vestitei Școli Patriarhale , la care au învățat printre alții cărturari români cum ar fi principele Dimitrie Cantemir și spătarul Nicolae Milescu, primul călător român în China. Multe din documentele din
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]