413 matches
-
brațe. Curînd avea să se ivească o movilă de flori și verdeață, un rug de lalele, hortensii și trandafiri, un osuar de gladiole, iar crucea care se Înălța deasupra purcoiului proaspăt, movila Însăși, va dispărea sub uriașul stog care exala miasma putridă a liliacului veștejit. CÎnd va interveni poliția, zona distinsă a cimitirului era deja despuiată, prădată, „de parcă trecuse un nor de lăcuste“, cum va scrie presa (Rotte Fahne va publica un articol nesemnat În care vor fi expuse atrocitățile poliției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Îi presimțea pe cei doi prieteni ai săi, pe păstorul Ioan și pe Malhus, căzuți Într-un somn letargic, Îi simțea, deși erau duși cu dușii, neclintiți și făr-de suflare, ca Îmbălsămați, nu mai aveau nici un miros de om, nici o miasmă, deși el le simțea prezența nepămînteană, presimțind mai la stînga sa, la picioarele lui Iovan, și trupul nepămîntean și Îmbălsămat al cîinelui păstorului care, cu labele din față Întinse, zăcea lîngă stăpînul său, veghindu-l inert la poarta somnului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
odoare de mătase, era tot vis? Oare și ăsta era tot vis, izul pămîntului care-i umplea nările amorțite de atîta somn și lîncezeală, mirosul reavăn al pămîntului și al ierbii, binecuvîntata suflare a luminii și a vieții care, după miasma mucedă a grotei, Îl Îmbia ca o mireasmă de măr? Oare și ăsta era tot vis? Binecuvîntata licoare a spiritului și a trupului său, străfulgerarea de care nu se Încumeta să deschidă ochii, pentru că-l pălea În frunte cu atîta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ar putea fi de ajutor, În sfârșit. Fără să Îi mai răspundă, sienezul Îl urmă. Coborâră În subterana unde se aflau expuse trupurile morților. Aerul era aproape irespirabil, otrăvit de fumul lămpilor alimentate cu ulei de proastă calitate și de miasmele care se ridicau de sub giulgiurile murdare azvârlite peste cadavre. Ocrotindu-și fața cu vălul, Dante se apropie de ultima masă, pe care oamenii de la Arhiconfreria Mizericordiei reconstituiseră mădularele nude ale mortului. Capul fusese potrivit pe bust și numai cârpa scămoșată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
acea rușine, a cărei cauză involuntară se simțea. Zăpăcit de acea reacție neașteptată, omul se Îndreptă spre o scară din lemn care ducea către un coridor umed, abia luminat de câteva ferestruici deschise sus, spre curte. Aerul greu, Îmbâcsit de miasmele de excremente, Îi tăie răsuflarea. Învingându-și amețeala, urcă până la celulele unde erau ținuți deținuții cei mai periculoși, până când ajunse Într-o Încăpere mai largă. De-a lungul Întregului traseu, un țipăt sfâșietor, repetat, Îi slujise drept călăuză. Dinaintea ochilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
milostiv. Abia pe scări Își dădu seama că folosise formula păgânilor. Poetul o coti spre malul Arnului, trecând pe lângă atelierele tăbăcarilor. Încerca să se ferească de soarele după-amiezii cu vălul beretei și fluturându-și cu mâna prin fața nasului ca să alunge miasmele ce ieșeau din căzile stăteau pieile unde la muiat. Era un gest inutil, dar continua să Îl repete În mod automat, afundându-se din ce În ce mai mult În valul acela căldicel și cleios care Îneca totul. Cu capul plin de bâzâitul muștelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
deschizătura din capăt. Ajută-mă, În doi putem reuși. Învingându-și scârba pe care acea deschidere fetidă i-o stârnea, se coborî În pasaj. Nu era vreme să facă rost de o torță, iar aerul era atât de plin de miasme, Încât orice flacără l-ar fi făcut de nerespirat. În depărtare, Întrezări o galerie ce pătrundea În zid. Începu să Înainteze de-a bușilea, pipăind pereții pentru a se orienta. Tavanul galeriei era atât de jos, Încât Îi silea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
câțiva pași, ridicase două castane și le mângâiase ca și cum ar fi fost tâmplele înfierbântate ale nebunului, fruntea lui palidă, lividă din cauza tuturor morților și a supliciilor adunate de-a lungul umanității, a rănilor în putrefacție deschise de secole, alături de care miasmele rahatului nu înseamnă nimic, da, nimic altceva decât un miros slab, searbăd și înțepător de trup încă viu, viu, care nu trebuie să ne dezguste, să ne umilească sau să ne distrugă. Nu era posibil ca tânăra să locuiască în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pentru o rasă omogenă, că ar fi fost mai lesne să lupți așa cum luptaseră coloniile americane, așa cum luptase Confederația. În noaptea aceea n-a Închis un ochi, ci i-a ascultat pe străinii aceia grohăind sforăind și umplând compartimentul cu miasma grea a celei mai noi Americi. La Princeton tot omul lua războiul În derâdere În public, dorindu-și Însă În particular ca moartea să-i fie cel puțin eroică. Studenții de la litere Îl citeau cu pasiune pe Rupert Brooke; stâlpii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
după ele, câțiva oameni răzlețiți, ai căror ochi, de cum ieșeau, cercetau invariabil mai Întâi strada udă, apoi aerul impregnat de ploaie, iar la urmă cerul deprimant; la sfârșit, o masă deasă de lume, mergând agale, care l-a dezgustat cu miasma ei grea, compusă din mirosul de tutun al bărbaților și fetidul iz senzual al pudrei râncezite pe fețele femeilor. După grupul compact au ieșit alți spectatori răzleți - cam o jumătate de duzină -, un bărbat În cârje și, la urmă, pocniturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
linia țărmului, sărind peste un gard scund de sârmă, și s-a pomenit În mijlocul unui șantier naval dezordonat de lângă doc. În jurul lui zări cocile multor ambarcațiuni În diferite faze de reparație. Mirosea a rumeguș și a vopsea și se simțea miasma abia distinctă a fluviului Hudson. Un om s-a apropiat prin pâcla deasă. - Hello, l-a salutat Amory. - Ai permis? - Nu. E o proprietate privată? - Este Hudson River Sporting and Yacht Club. - O. N-am știut. Mă odihneam doar. - Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
se suprapunea, În mintea mea, cu aceea a camerei de hotel În care-și făceau apariția personajele despre care povestea Keiko Kataoka, acoperite de secreții ce se scurgeau alene pe trupurile lor. Praful care plutea În cameră se amesteca cu miasmele orgiilor sexuale ce se răspândeau În toate colțurile, dar nici unul din personajele amintite nu mi se arăta limpede la față. Chiar și chipul vagabondului, deși-l văzusem clar În New York, acum Îmi apărea Încețoșat, acoperit de umbre, În mijlocul camerei dezolante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Doar n-ai de gând să ucizi o fecioară fără apărare! PALOȘ: (cu sânge rece) Ești o nălucă ispititoare a nopții! Prințesa nopții face câteva piruete ispititoare. PRINȚESA: (suavă) Sunt ursita inimii tale! PALOȘ: (ferm) Răspunde: ești ființă umană sau miasmă a întunericului? PRINȚESA: (cu voce ademenitoare care se pierde în ecouri line) Vino și vei afla! PALOȘ: Nu mă păcălești cu vicleniile tale ca să mă atragi în ungherele întunecate ale bârlogului tău. Nu mă tem de dușmanul în carne și
REGATUL LUI DRACULA (I) (SCENARIU FILM) de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1068 din 03 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/362936_a_364265]
-
Ediția nr. 1067 din 02 decembrie 2013 Toate Articolele Autorului Îndurare Se-ndură cerul de mine, Sunt critic, prea sunt criticat, Drumu-i abrupt, strălumine Prin crengile-brațe străbat. Lăsați mohorâtele pagini. Neînduplecatele legi, Uitate-s atâtea imagini Din cărțile vechilor regi. Miasmele urii și fricii Mai stăruie-n suflete, dar Priviți ce senin este cerul Când treci peste norii-hotar. Sfielnic este gându-nainte De a ajunge cuvânt, Lăudat fie cel care minte Că ultimul drum e-n mormânt. Să mergem privind doar
ÎNDURARE de BORIS MEHR în ediţia nr. 1067 din 02 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363082_a_364411]
-
fecioare cu rochii largi subțiri , de borangic revine-n vechile săli goale. Seniorii le privesc cu ochii reci,nici foame, nici pasiune. Sunt de piatră. Iar lupul tremură de indignare, compasiune. Urmează țipete dezordonate de lilieci bolnavi de întuneric și miasme. Vin priculicii ce înveselesc castelul. Și lupul urlă lung de groază , gelozie. Dar poți sări pe stânci? E nebunie. Două cadrane - ochii lupului, în ele trece timpul. Se mută Soarele în casa Lunii, vai, se mută. Se nasc noi stele
LUPUL SINGURATIC de BORIS MEHR în ediţia nr. 1072 din 07 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363319_a_364648]
-
călătoream pe traseul respectiv când la un moment dat unul din cei de față, un francez, scoate o boțoghină de brânză și o juma de baghetă de pâine albă din traistă și începe să mănânce. Tot vagonul se umple de miasme pestilențiale... Mirosea a mort! O distinsă doamnă îl întrebă ce mănâncă de emană un asemenea miros... „Pont l'Eveque, fromage morbide, madame...!” De atunci până la Singapore nu am mai simțit un asemenea miros. Fructul durianului cred că eclipsează brânza „Pont
ESCALĂ LA SINGAPORE: ESCAPADA DIN PRIMA SEARĂ de GEORGE ROCA în ediţia nr. 1075 din 10 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363304_a_364633]
-
CUVINTELOR Autor: Irina Lucia Mihalca Publicat în: Ediția nr. 122 din 02 mai 2011 Toate Articolele Autorului Exodul cuvintelor Prin timp, orbit, omul aruncă în lume lanțuri grele. Un zeu plin de temeri! Pe norii gândurilor, o molimă grea împrăștie miasme, plăgi negre în adâncuri, în cer și în ape, în sânge și inimi, în vis, în iubiri, în cuvinte. Stâlpii și ușile caselor cu sânge au fost însemnate, cu sânge de albi porumbei praguri de uși au fost însemnate. Tot
EXODUL CUVINTELOR de IRINA LUCIA MIHALCA în ediţia nr. 122 din 02 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/361193_a_362522]
-
adus fu în Cetate cu schela lui în Lume și-n sufletele noastre ne inventarăm groaza și ne-aduserăm moarte [71] Și sufletele noastre ce sânt dacă nu schele ale-unui suflet cosmic ce-l închidem în noi din care ies miasme și izvorăsc credințe din care curge miere și sânge și puroi [72] Și pe câmpia Lumii zărești împerecheate oasele unei Troie și-ale unui Cal Troian din Egipt la Roma strania formă-n spume coboară și nechează în fiecare an
POEME PROFETICE de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 1897 din 11 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368475_a_369804]
-
Aviv, 2017), la vârsta și experiența maturității creatoare împlinite. Citesc și râd. Adevăru-i că, nu știu când, cum și de ce, am cam uitat să zâmbim: e-n lichidare umorul blajin, cald, amical; i-a luat locul cel grosolan, nutrit din miasmele politicii și afectat de grobianism primitiv. Zâmbetul de încântare l-am înlocuit cu rictusul satisfacției înrăite. E-o mare bucurie să citești o carte scrisă în buna tradiție a umorului evreiesc, în care, după cum observa Schor într-un interviu, se
RÂZÂND CU GURA PÂNA LA URECHI ! de MIRCEA RADU IACOBAN în ediţia nr. 2313 din 01 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/367415_a_368744]
-
somptoase și de mare lux și rafinament de o cu totul altă destinație, legate prin însuși “actul de naștere” și prin “vocație” - de ușurătatea lesnicioasă a preocupărilor și pasiunilor de “ochiul dracului”- care este dintotdeauna banul, de lăcomie, fudulie și miasmele figurațiilor cărpănoase, ditirambice și și sfertodocte pe care individul, oricât de sus s-ar afla pe scara evidenței și reprezentării sociale, comite un sacrilegiu și un grav afront adus devenirii firești a instituției cununiei convenționale !? Din aproape suta de mari
ALTARUL ÎNLOCUIT DE CASINO-URI LA SFINŢIREA CĂSĂTORIILOR ÎN LAS VEGAS ! (X) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 231 din 19 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/364728_a_366057]
-
fără sfârșit am trecut printr-un crâng - și nici azi n-am ieșit dintre coșmarurile întrezărite - între două pășiri năclăite - și un gând de îngenunchere cu totul - între noroaiele fără fund ale apei *** TEATRUL LUI DUMNEZEU soarele-aprinzi - zilnic - conștiincios dar miasma sălii la fel de rea-i - mereu - și-l stingi - pe seară - economicos: a mai trecut o zi - în țeapănul muzeu... sub becul rece - sunt butaforie copacii - păsările putrezite-n zbor: și-au supt într-înșii muguri - euforie cum sugi măsele-n
CONTRADICŢII DE PRIMĂVARĂ de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 89 din 30 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349630_a_350959]
-
în reviste de specialitate, ci l-a promovat pe un preot ortodox Nicolae Feier, care l-a citat copios. Țânco consideră ignorarea să confesionala, doar pentru că el era credincios unit. Frustrarea confesionala a lui Teodor Țânco răzbate vizibil că o miasma în carte, alterând valoarea și întunecând claritatea ipotezelor. El acuză pe corifeii lui Valeriu Anania din literatura clujeana, în frunte cu universitarul Mircea Popa, pe care il amintește de mai multe ori, ca făcând parte din lista „privighetorilor literare” ale
SFINŢII ŞI SECURIŞTII LUI TEODOR TANCO, ARTICOL DE DR.IONUŢ ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1194 din 08 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/348516_a_349845]
-
prețuiește dintotdeauna, creațiile omenești nu sunt decât răspunsuri firești și consistente ce vin din nevoile eclatante ale spiritelor superioare. O astfel de creație superioară este noul volum, intitulat sugestiv MEANDRE ALTRUISTE, pornit din sufletul fără oboseală, fără egoism, lipsit de miasma vanității, ci înmiresmat de evidența altruismului, a modestiei, a scumpei smerenii, a inspirației de bun simț și expirației de complexitate vitală a scriitorului Mihai LEONTE. Dacă ar fi să privim istoric am cunoaște că lucrurilor le sporește valoarea direct proporțional
NOI APARIŢII EDITORIALE ARMONII CULTURALE – FEBRUARIE 2015 de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 1517 din 25 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/366026_a_367355]
-
2012. Undeva, pe întinsa Câmpie a Tăcerii, Ultimul Far semnalizează palid și intermitent. Fire sticloase și rare de iarbă străpung fără convingere cochilia roșietică și fărâmicioasă a solului. Curenți incandescenți de aer învolburează pânze albe de praf, generând tornade rebele. Miasme fetide viciază aerul, incitând Marea angoasă spre a-și flutura aripile cenușii. Cortegii șerpuitoare de proteze se precipită busculându-se, într-un lugubru scârțâit de balamale ruginite, către Ultimul Far, ignorând Nelimitata Crevasă ascunsă dincolo de el. Ultimul Far pâlpâie spasmodic atrăgând
ION IANCU VALE [Corola-blog/BlogPost/365986_a_367315]
-
mult Undeva, pe întinsa Câmpie a Tăcerii, Ultimul Far semnalizează palid și intermitent. Fire sticloase și rare de iarbă străpung fără convingere cochilia roșietică și fărâmicioasă a solului. Curenți incandescenți de aer învolburează pânze albe de praf, generând tornade rebele. Miasme fetide viciază aerul, incitând Marea angoasă spre a-și flutura aripile cenușii. Cortegii șerpuitoare de proteze se precipită busculându-se, într-un lugubru scârțâit de balamale ruginite, către Ultimul Far, ignorând Nelimitata Crevasă ascunsă dincolo de el. Ultimul Far pâlpâie spasmodic atrăgând
ION IANCU VALE [Corola-blog/BlogPost/365986_a_367315]