234 matches
-
colonial dispun fiecare de un neobișnuit grad de putere. Statul revoluționar Înfrânge regimul precedent deseori partizanii Îi Încredințează misiunea de a reface societatea după chipul său, iar capacitatea vlăguitei societăți civile de a opune o rezistență activă este limitată. Așteptările milenariste, asociate Îndeobște cu mișcările revoluționare, nu fac decât să dea un nou impuls ambițiilor extrem-moderniste. Regimurile coloniale, În special cele târzii, au constituit deseori locul de punere În aplicare a unor vaste experimente de inginerie socială. Ideologia „colonialismului bunăstării” asociată
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
cei defavorizați, este firesc să Își asume un risc când practicile curente nu le sunt utile. Uneori, atunci când o Întreagă comunitate sau cultură are un sentiment de neputință și când categoriile sale nu mai redau realitatea, aceste riscuri iau turnuri milenariste și apar noi profeți care pretind că arată calea de urmat. Cucerirea colonială a popoarelor preindustriale, războiul țărănesc german din vremea Reformei, războiul civil englez și Revoluția Franceză par să se Încadreze toate În această categorie. James Ferguson, The Anti-Politics
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
Parcul (1991) și Cocoșul s-a ascuns în tăietură (1996), pentru ca Fugi postmoderne (2000) și Îmi mănânc versurile (2003) să releve o atracție către postmodernismul în variantă biografistă. Îndeosebi prin aceste ultime cărți M. devine o figură emblematică pentru poezia milenaristă, după cum anterior fascinase o serie de reprezentante ale optzecismului. Tot în aria de iradiere a poeziei se plasează și Jurnal scris în a treia parte a zilei (2003), care dovedește aptitudini pronunțate de autopsiere a „eului profund”, dar o slabă
MARINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
Facultatea de teologie catolică din Bonn, Chiliasmus und Antichrist‑Mythos. Eine frühchristliche Kontroverse um das Heilige Land. Așa cum arată subtitlul, lucrarea se concentrează exclusiv asupra atitudinii Părinților față de Ierusalim și de pământul Palestinei, cele două mari simboluri care structurează gândirea milenaristă. Un loc important îl ocupă în lucrare doctrina lui Marcion precum și viziunea cristologică pe care o au Tertulian, Irineu și Hipolit. Cât despre mitul Anticristului, el este abordat dintr‑un unghi complet diferit de cel al lucrării noastre. Este vorba
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
norii cerului, înconjurat de cete de îngeri, va ridica pe cei morți din morminte și îi va judeca după dreptatea sa. Va instaura apoi Împărăția cerurilor pe pământ, reclădind templul din Ierusalim. Nu este momentul să ne oprim asupra credinței milenariste a lui Iustin. Facem doar mențiunea că mărturisirea de credință hiliastă a apologetului este provocată de o aluzie malițioasă a lui Trifon la grupurile de creștini care nu acceptau învierea cu trupul a celor morți și, în consecință, nu acceptau
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și caduc în istoria mântuirii. Irineu reacționează împotriva acestor tendințe, adoptând poziția tradiției reprezentate, în opinia sa, de Pavel, Ioan, Policarp și Iustin. El opune spiritualismului extrem al gnosticilor un materialism moderat, dictat de împrejurări, vizibil îndeosebi în doctrina sa milenaristă. Cartea a V‑a poate fi împărțită în trei secțiuni. Prima (1-15) se ocupă de mărturiile lui Pavel despre învierea trupurilor; a doua (15-24) insistă asupra identității dintre Dumnezeu‑Creatorul și Dumnezeu‑Tatăl pornind de la trei evenimente din viața lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ale capitolului 28 necesită o analiză unitară. Irineu face apel la tradiția „săptămânii milenare”, pe care o folosește în manieră originală, conferindu‑i, pentru prima dată, o expresie cu totul coerentă. La baza acesteia se află două credințe: a) credința milenaristă, potrivit căreia a doua venire a lui Cristos va inaugura, pe pământ, o perioadă de o mie de ani de pace și de bunăstare, de care vor beneficia exclusiv sfinții; b) credința că vârsta lumii este de șase mii de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de primul caz de antipapalitate din istorie). În 235, va fi deportat, împreună cu Pontianus, în Sardinia, unde va muri ca martir. În monografia sa din 1925, Ippolito di Roma, Donini merge pe linia tezei lui Döllinger. Contrastul existent între viziunea milenarist‑antiimperială comună scrierilor De Christo et Antichristo și Comentariu la Cartea lui Daniel, pe de o parte, și cea radical antimilenaristă a celorlalte fragmente, pe de altă parte, este explicat de Donini din perspectiva contactului autorului cu „atmosfera sincretistă” dominantă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și Contra Noetum se cuvin atribuite unui episcop și scriitor oriental activând cu câteva decenii înaintea lui Hipolit din Roma, undeva între secolele al II‑lea și al III‑lea [...]. Autorul operelor exegetice, în afara spiritului său antiroman și a tendințelor milenariste, e o persoană închisă într‑un orizont cultural de tip strict eclezial, fără nici o deschidere spre cultura clasică; în schimb, Hipolit din Roma, respectuos față de Roma și non‑milenarist - e o persoană cu o vastă cultură, cu legături la curtea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lea [...]. Autorul operelor exegetice, în afara spiritului său antiroman și a tendințelor milenariste, e o persoană închisă într‑un orizont cultural de tip strict eclezial, fără nici o deschidere spre cultura clasică; în schimb, Hipolit din Roma, respectuos față de Roma și non‑milenarist - e o persoană cu o vastă cultură, cu legături la curtea imperială, căruia îi place să‑și etaleze erudiția și preocupările culturale sau științifice. Iată de ce este preferabil să ne gândim la doi scriitori diferiți și nu la unul singur
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
teoretice; lectura lor trebuie făcută în funcție de contextul și de scopul lor practic. Ipoteza Loi‑Simonetti este acceptată și de autorul lucrării de față. De Christo et Antichristo și Comentariul la Cartea lui Daniel sunt operele unui episcop oriental cu convingeri milenariste, neinteresat de cultura clasică păgână și care nutrește profunde antipatii față de Imperiul Roman. Acest personaj nu este autorul operelor cu caracter filozofic semnalate pe statuia descoperită pe Via Tiburtina. În cazul nostru este vorba de un exeget de înalt nivel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în monografia sa, exegetul adaugă un singur element, legat de cronologie. Într‑adevăr, unul din scopurile sale este de a stabili data venirii Anticristului, cât mai departe cu putință de vremea în care trăiește, contracarând astfel producerea unor noi mișcări milenariste, similare celor montaniste. Asemenea mișcări anarhice nu puteau decât să stârnească mânia autorităților împotriva unei Biserici aflate în dificultatea de a‑și crea o structură ierarhică stabilă și autentică. Din acest motiv, Hipolit mizează pe demonstrația persuasivă „științifică”, propunând o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Hipolit, perspectiva este ușor diferită, deoarece el încearcă să aducă, pe baza mărturiilor scripturistice, răspunsuri clare și convingătoare unor întrebări ivite într‑o comunitate care se confruntă cu grave probleme politice și religioase. Aceste întrebări sunt legate de credința milenaristă, de raportul dintre parusie și persecuții, de sensul răbdării și al martiriului, de raportul dintre mesia iudeu și mesia creștin. Strategia sa hermeneutică rezidă în identificarea referirilor la Anticrist și la predecesorii săi în diferitele fragmente ale Vechiului și Noului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
la un milenarism moderat), de origine iudaică sau stoică, precum și de un tip de interpretare mai curând literală a Scripturii (fără a exclude tipologia). Interpretarea literală a capitolelor 20 și 21 din Apocalipsă se află, de exemplu, la originea concepției milenariste, atât de evidentă în cazul lui Iustin sau al lui Irineu, foarte discretă la Hipolit. La polul opus, „tradiția alexandrină”, elitistă și spiritualistă, este rezultatul întâlnirii dintre creștinism și filozofia greacă, în varianta sa platoniciană. Pentru a nu cita decât
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
autor meritoriu, desigur, dar care, altfel, ar fi fost sortit uitării. În 398, la cererea unui prieten călugăr, pe nume Anatolius, dalmatul realizează o ediție a Comentariului la Apocalipsă al lui Victorin, în care își ia libertatea să înlocuiască secțiunea milenaristă din final cu un comentariu personal, alegoric. Această rectificare esențială a asigurat perpetuarea operei în spațiul creștinismului occidental de‑a lungul secolelor. Deși greu de găsit, ediția originală nu s‑a pierdut definitiv. J. Haussleiter a descoperit‑o, la începutul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pierdut definitiv. J. Haussleiter a descoperit‑o, la începutul secolului XX, într‑un manuscris din Vatican, Ottobonianus Latinus 3288, pe care l‑a publicat în 1916 în CSEL 49. Textul propus de manuscris cuprinde prefața lui Ieronim, dar păstrează finalul milenarist al comentariului original. Din nefericire, Ottobonianus prezintă numeroase lacune, ceea ce face obligatorie consultarea familiei manuscriselor tradiției lui Ieronim. Ediția propusă de M. Dulaey pornește de la confruntarea celor două tradiții, una creată de Victorin, cealaltă de Ieronim. Înainte de a aborda secțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu cel de‑al douăzecilea an al domniei lui Artaxerses (anul în care regele încuviințează reconstruirea Ierusalimului) și încheindu‑se cu Întruparea; o dată cu întruparea începe domnia sfinților, Africanul fiind adept al milenarismului. Eusebiu, în Demonstrația evanghelică, se opune acestei viziuni milenariste. Mai întâi, el distinge cele șapte săptămâni de cele șaizeci și două de săptămâni de care vorbește textul de la Daniel: „Aflați acestea și păstrați‑le în inimile voastre: De la ieșirea cuvântului pentru răspuns și pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Cristos
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
5). Cu siguranță autorul este familiarizat cu descrierile împărăției de o mie de ani (ex. 2 Baruh 29, 4‑8), dat fiind că reia una dintre acestea, dar o plasează într‑un context preeshatologic și nu posteshatologic, din pricina condamnării doctrinei milenariste. Astfel se explică de ce această perioadă de prosperitate inaugurează domnia lui Anticrist. În al doilea rând, autorul insistă asupra cadențării și scurtării timpului anterior Judecății (cap. 8): „Vremea aceea va dura trei ani, și voi face trei ani ca trei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Londra, 1994; R.M. Grant, „Irenaeus and Hellenistic Culture”, în Harvard Theological Review, 42, 1949, pp. 41‑51; Idem, Irenaeus of Lyon, Londra, New York, 1997. * În această lucrare, termenul „ortodox” are sensul de „conform cu doctrina Bisericii universale” (n.t.). . Potrivit credinței milenariste, înaintea sfârșitului lumii va avea loc o înviere, a sfinților care, timp de o mie de ani (Apoc. 20,2), vor domni împreună cu Cristos pe pământ. Împărăția milenară este deci pământească, amintind de domnia mesianică a iudeilor. Milenarismul își are
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
îmbrăcat nuanțe evident materialiste” (M. Simonetti, „Milenarisme”, în Dictionnaire encyclopédique du christianisme ancien, Paris, 1990, t. 2, p. 1643.) Cf. de asemenea lucrarea foarte utilă a lui L. Gry, Le millénarisme dans son origine et ses développements, Paris, 1904. Printre milenariști figurează nume importante: Papias din Hierapolis; Iustin (Dial., 80), Irineu al Lyonului (Adu. haer., V, 33‑35); Tertulian (Adu. Marc., II, 24). În paralel cu acest milenarism moderat, „care se înscrie în cadrul unei versiuni organice și totalizante a istoriei lumii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
L. Gry, Le millénarisme dans son origine et ses développements, Paris, 1904, și A. Luneau, L’histoire du salut chez les Pères de l’Église. La doctrine des âges du monde, Paris, 1964, îndeosebi pp. 81‑83. . În ceea ce privește originea credinței milenariste, sunt invocate de regulă capitolele 20 și 21 ale Apocalipsei. Capitolul 20 descrie scenariul următor: înlănțuirea diavolului pentru o perioadă de o mie de ani; învierea martirilor; domnia lor pe pământ împreună cu Isus, vreme de o mie de ani (este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în cazul împărăției de o mie de ani? De ce numai pasajul care se referă la domnia sfinților trebuie interpretat literal? În capitolele 20 și 21 nu există absolut nici un element care să ne facă să ne gândim la o concepție milenaristă. Cel mai semnificativ aspect, după părerea noastră, confirmând faptul că sensul prim al pasajului era alegoric, este absența imaginii templului din Ierusalimul ceresc. Dacă lucrurile sunt în felul acesta, autorul Apocalipsei „prin prezentarea sa sobră și simbolică a domniei milenare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și simbolică a domniei milenare ar fi reacționat împotriva reprezentării realiste și materialiste a millenium‑ului” (M. Simonetti, „L’Apocalissi e l’origine del millennio”, în Vetera Christianorum, 26, 1989, p. 340). Cât despre Irineu, acesta dă o interpretare tipic milenaristă capitolelor Apocalipsei, urmând îndeaproape modelul dascălului său, Iustin. . ©ϑ4 Π∴84∀ ♣ϑ0 ƒ< ∉ν2∀8:≅℘Η Φ≅Λ 〉Η ≡ ≡:ΞΔ∀. . A. Luneau, L’histoire du salut chez les Pères de l’Église; F. Cumont, „La fin du monde selon les
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Quod unum..., PG 83, col. 1440. . Biblioth. 121. . Simonetti, op. cit., p. 6. . Regensburg, 1853, apud Simonetti, Bénédictions..., pp. 8‑9. . M. Simonetti, op. cit., p. 11. E. Prinzivalli face o demonstrație incontestabilă privind existența a două personaje cu numele Hipolit, unul milenarist, celălalt non‑milenarist, în articolul „Note sull’escatologia di Ippolito”, în Orpheus, 1980, pp. 305‑333. . P. Nautin, Hippolyte et Josipe. Contribution à l’histoire de la littérature chrétienne du troisième siècle, Paris, 1947; Idem, Lettres et écrivains chrétiens des IIe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
83, col. 1440. . Biblioth. 121. . Simonetti, op. cit., p. 6. . Regensburg, 1853, apud Simonetti, Bénédictions..., pp. 8‑9. . M. Simonetti, op. cit., p. 11. E. Prinzivalli face o demonstrație incontestabilă privind existența a două personaje cu numele Hipolit, unul milenarist, celălalt non‑milenarist, în articolul „Note sull’escatologia di Ippolito”, în Orpheus, 1980, pp. 305‑333. . P. Nautin, Hippolyte et Josipe. Contribution à l’histoire de la littérature chrétienne du troisième siècle, Paris, 1947; Idem, Lettres et écrivains chrétiens des IIe et IIIe siècles
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]