234 matches
-
mituri de origine: cavalerii prin ciclul arthurian, care sub "pojghița subțire de creștinism" ascunde un imens filon celtic, breslele, cărturarii, țăranii, trubadurii (cei care dau naștere mitului Femeii, care depășește cu mult cadrele acceptate de către Biserică). Abundă și frapează viziunile milenariste și miturile escatologice, atât de pregnante în Cruciade, în mișcările unor Tanchelm ori Eude de l'Étoile, sau mitul Inocenților și exaltarea pruncului Isus în dezastruoasa Cruciadă a Copiilor, și chiar ridicarea lui Frederic al II-lea la rang de
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
mesianică de sorginte biblică, cu rol profetic și soteriologic al proletariatului, lupta finală Bine-Rău, urmată de victoria inevitabilă a Binelui, care consfințește ieșirea din Istorie și astfel Vârsta de Aur, milenarismul.286 Lucian Boia consideră comunismul "cel mai mare proiect milenarist din toate timpurile", expresia cea mai frapantă, de fapt, a unui reflux generalizat al ideologiilor, căci, "ceea ce părea o cale regală de ieșire din istorie a fost pur și simplu o fundătură".287 Berdiaev arătase și el că ideologia comunistă
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Durand atrăgea atenția asupra "exploziilor mitice în istorie", precipitate istorice care survin atunci când instituțiile unei civilizații nu se adaptează la lenta evoluție a viziunilor asupra lumii.318 Lucian Boia profită de această deschidere teoretică, înaintând ideea că toate fantasmele mitologiei milenariste tradiționale ale "religiei științifice moderne" au fuzionat într-o sinteză explozivă care a oferit omenirii ceea ce aștepta: transformarea lumii și a condiției umane, iar ponderea determinărilor mitice în tot ceea ce îl privește pe om nu mai poate fi subestimată (istoria
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
nedreptățile sale. Vârsta de aur, Paradisul terestru, Regatul de o mie de ani sunt tot atâtea variante ale acestui refuz, exprimând nostalgia, dorința nicicând atinsă, nicicând astâmpărată, a unei alte lumi, a unui timp definitiv de libertate și armonie. Visul milenarist, cu episoadele sale revoluționare de la sfârșitul Evului Mediu și începutul epocii moderne, prefigurează cât se poate de limpede trăsăturile reprezentative ale ideologiei comuniste."319 Conform lui Boia, religiile științifice, cum le numește, aveau trei scopuri, ca orice religie: explicarea completă
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
dispun natura), mitul previziunii științifice (realitățile inobservabile pot fi prevăzute), mitul Progresului (sensul Universului este strict ascendent), mitul transformării lumii (pe plan științific și rațional), mitul lumii noi și al omului nou, toate acoperite în mare parte de giganticul mit milenarist.321 Comunismul, în felul în care s-a manifestat (și probabil că nici nu se putea manifesta altfel) a fost, după expresia aceluiași Lucian Boia, "cel mai mare regres, poate de la Antichitate până azi" ("nicicând nu a existat un asemenea
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
un loc central au ideea de predestinare și mitul cowboy-ului, simbol al marșului spre vest și purtător de noi valori (căutarea identității naționale, adorația aproape superstițioasă a naturii, conexiunea dintre America pastorală și cea industrială)339. Întâlnim de asemenea obsesiile milenariste, cu șiruri de profeți ai catastrofelor și spaimele apocaliptice în cazul mitului anului 2000 sau al dezastrelor nucleare, în care este valorizat și aspectul negativ al mitului progresului, cu accent plasat pe plata prea mare pentru avantajul acestuia (Prometeu dublat
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Facultatea de teologie catolică din Bonn, Chiliasmus und Antichrist‑Mythos. Eine frühchristliche Kontroverse um das Heilige Land. Așa cum arată subtitlul, lucrarea se concentrează exclusiv asupra atitudinii Părinților față de Ierusalim și de pământul Palestinei, cele două mari simboluri care structurează gândirea milenaristă. Un loc important îl ocupă în lucrare doctrina lui Marcion precum și viziunea cristologică pe care o au Tertulian, Irineu și Hipolit. Cât despre mitul Anticristului, el este abordat dintr‑un unghi complet diferit de cel al lucrării noastre. Este vorba
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
norii cerului, înconjurat de cete de îngeri, va ridica pe cei morți din morminte și îi va judeca după dreptatea sa. Va instaura apoi Împărăția cerurilor pe pământ, reclădind templul din Ierusalim. Nu este momentul să ne oprim asupra credinței milenariste a lui Iustin. Facem doar mențiunea că mărturisirea de credință hiliastă a apologetului este provocată de o aluzie malițioasă a lui Trifon la grupurile de creștini care nu acceptau învierea cu trupul a celor morți și, în consecință, nu acceptau
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și caduc în istoria mântuirii. Irineu reacționează împotriva acestor tendințe, adoptând poziția tradiției reprezentate, în opinia sa, de Pavel, Ioan, Policarp și Iustin. El opune spiritualismului extrem al gnosticilor un materialism moderat, dictat de împrejurări, vizibil îndeosebi în doctrina sa milenaristă. Cartea a V‑a poate fi împărțită în trei secțiuni. Prima (1-15) se ocupă de mărturiile lui Pavel despre învierea trupurilor; a doua (15-24) insistă asupra identității dintre Dumnezeu‑Creatorul și Dumnezeu‑Tatăl pornind de la trei evenimente din viața lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ale capitolului 28 necesită o analiză unitară. Irineu face apel la tradiția „săptămânii milenare”, pe care o folosește în manieră originală, conferindu‑i, pentru prima dată, o expresie cu totul coerentă. La baza acesteia se află două credințe: a) credința milenaristă, potrivit căreia a doua venire a lui Cristos va inaugura, pe pământ, o perioadă de o mie de ani de pace și de bunăstare, de care vor beneficia exclusiv sfinții; b) credința că vârsta lumii este de șase mii de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de primul caz de antipapalitate din istorie). În 235, va fi deportat, împreună cu Pontianus, în Sardinia, unde va muri ca martir. În monografia sa din 1925, Ippolito di Roma, Donini merge pe linia tezei lui Döllinger. Contrastul existent între viziunea milenarist‑antiimperială comună scrierilor De Christo et Antichristo și Comentariu la Cartea lui Daniel, pe de o parte, și cea radical antimilenaristă a celorlalte fragmente, pe de altă parte, este explicat de Donini din perspectiva contactului autorului cu „atmosfera sincretistă” dominantă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și Contra Noetum se cuvin atribuite unui episcop și scriitor oriental activând cu câteva decenii înaintea lui Hipolit din Roma, undeva între secolele al II‑lea și al III‑lea [...]. Autorul operelor exegetice, în afara spiritului său antiroman și a tendințelor milenariste, e o persoană închisă într‑un orizont cultural de tip strict eclezial, fără nici o deschidere spre cultura clasică; în schimb, Hipolit din Roma, respectuos față de Roma și non‑milenarist - e o persoană cu o vastă cultură, cu legături la curtea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lea [...]. Autorul operelor exegetice, în afara spiritului său antiroman și a tendințelor milenariste, e o persoană închisă într‑un orizont cultural de tip strict eclezial, fără nici o deschidere spre cultura clasică; în schimb, Hipolit din Roma, respectuos față de Roma și non‑milenarist - e o persoană cu o vastă cultură, cu legături la curtea imperială, căruia îi place să‑și etaleze erudiția și preocupările culturale sau științifice. Iată de ce este preferabil să ne gândim la doi scriitori diferiți și nu la unul singur
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
teoretice; lectura lor trebuie făcută în funcție de contextul și de scopul lor practic. Ipoteza Loi‑Simonetti este acceptată și de autorul lucrării de față. De Christo et Antichristo și Comentariul la Cartea lui Daniel sunt operele unui episcop oriental cu convingeri milenariste, neinteresat de cultura clasică păgână și care nutrește profunde antipatii față de Imperiul Roman. Acest personaj nu este autorul operelor cu caracter filozofic semnalate pe statuia descoperită pe Via Tiburtina. În cazul nostru este vorba de un exeget de înalt nivel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în monografia sa, exegetul adaugă un singur element, legat de cronologie. Într‑adevăr, unul din scopurile sale este de a stabili data venirii Anticristului, cât mai departe cu putință de vremea în care trăiește, contracarând astfel producerea unor noi mișcări milenariste, similare celor montaniste. Asemenea mișcări anarhice nu puteau decât să stârnească mânia autorităților împotriva unei Biserici aflate în dificultatea de a‑și crea o structură ierarhică stabilă și autentică. Din acest motiv, Hipolit mizează pe demonstrația persuasivă „științifică”, propunând o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Hipolit, perspectiva este ușor diferită, deoarece el încearcă să aducă, pe baza mărturiilor scripturistice, răspunsuri clare și convingătoare unor întrebări ivite într‑o comunitate care se confruntă cu grave probleme politice și religioase. Aceste întrebări sunt legate de credința milenaristă, de raportul dintre parusie și persecuții, de sensul răbdării și al martiriului, de raportul dintre mesia iudeu și mesia creștin. Strategia sa hermeneutică rezidă în identificarea referirilor la Anticrist și la predecesorii săi în diferitele fragmente ale Vechiului și Noului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
la un milenarism moderat), de origine iudaică sau stoică, precum și de un tip de interpretare mai curând literală a Scripturii (fără a exclude tipologia). Interpretarea literală a capitolelor 20 și 21 din Apocalipsă se află, de exemplu, la originea concepției milenariste, atât de evidentă în cazul lui Iustin sau al lui Irineu, foarte discretă la Hipolit. La polul opus, „tradiția alexandrină”, elitistă și spiritualistă, este rezultatul întâlnirii dintre creștinism și filozofia greacă, în varianta sa platoniciană. Pentru a nu cita decât
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
autor meritoriu, desigur, dar care, altfel, ar fi fost sortit uitării. În 398, la cererea unui prieten călugăr, pe nume Anatolius, dalmatul realizează o ediție a Comentariului la Apocalipsă al lui Victorin, în care își ia libertatea să înlocuiască secțiunea milenaristă din final cu un comentariu personal, alegoric. Această rectificare esențială a asigurat perpetuarea operei în spațiul creștinismului occidental de‑a lungul secolelor. Deși greu de găsit, ediția originală nu s‑a pierdut definitiv. J. Haussleiter a descoperit‑o, la începutul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pierdut definitiv. J. Haussleiter a descoperit‑o, la începutul secolului XX, într‑un manuscris din Vatican, Ottobonianus Latinus 3288, pe care l‑a publicat în 1916 în CSEL 49. Textul propus de manuscris cuprinde prefața lui Ieronim, dar păstrează finalul milenarist al comentariului original. Din nefericire, Ottobonianus prezintă numeroase lacune, ceea ce face obligatorie consultarea familiei manuscriselor tradiției lui Ieronim. Ediția propusă de M. Dulaey pornește de la confruntarea celor două tradiții, una creată de Victorin, cealaltă de Ieronim. Înainte de a aborda secțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu cel de‑al douăzecilea an al domniei lui Artaxerses (anul în care regele încuviințează reconstruirea Ierusalimului) și încheindu‑se cu Întruparea; o dată cu întruparea începe domnia sfinților, Africanul fiind adept al milenarismului. Eusebiu, în Demonstrația evanghelică, se opune acestei viziuni milenariste. Mai întâi, el distinge cele șapte săptămâni de cele șaizeci și două de săptămâni de care vorbește textul de la Daniel: „Aflați acestea și păstrați‑le în inimile voastre: De la ieșirea cuvântului pentru răspuns și pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Cristos
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
5). Cu siguranță autorul este familiarizat cu descrierile împărăției de o mie de ani (ex. 2 Baruh 29, 4‑8), dat fiind că reia una dintre acestea, dar o plasează într‑un context preeshatologic și nu posteshatologic, din pricina condamnării doctrinei milenariste. Astfel se explică de ce această perioadă de prosperitate inaugurează domnia lui Anticrist. În al doilea rând, autorul insistă asupra cadențării și scurtării timpului anterior Judecății (cap. 8): „Vremea aceea va dura trei ani, și voi face trei ani ca trei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Londra, 1994; R.M. Grant, „Irenaeus and Hellenistic Culture”, în Harvard Theological Review, 42, 1949, pp. 41‑51; Idem, Irenaeus of Lyon, Londra, New York, 1997. * În această lucrare, termenul „ortodox” are sensul de „conform cu doctrina Bisericii universale” (n.t.). . Potrivit credinței milenariste, înaintea sfârșitului lumii va avea loc o înviere, a sfinților care, timp de o mie de ani (Apoc. 20,2), vor domni împreună cu Cristos pe pământ. Împărăția milenară este deci pământească, amintind de domnia mesianică a iudeilor. Milenarismul își are
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
îmbrăcat nuanțe evident materialiste” (M. Simonetti, „Milenarisme”, în Dictionnaire encyclopédique du christianisme ancien, Paris, 1990, t. 2, p. 1643.) Cf. de asemenea lucrarea foarte utilă a lui L. Gry, Le millénarisme dans son origine et ses développements, Paris, 1904. Printre milenariști figurează nume importante: Papias din Hierapolis; Iustin (Dial., 80), Irineu al Lyonului (Adu. haer., V, 33‑35); Tertulian (Adu. Marc., II, 24). În paralel cu acest milenarism moderat, „care se înscrie în cadrul unei versiuni organice și totalizante a istoriei lumii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
L. Gry, Le millénarisme dans son origine et ses développements, Paris, 1904, și A. Luneau, L’histoire du salut chez les Pères de l’Église. La doctrine des âges du monde, Paris, 1964, îndeosebi pp. 81‑83. . În ceea ce privește originea credinței milenariste, sunt invocate de regulă capitolele 20 și 21 ale Apocalipsei. Capitolul 20 descrie scenariul următor: înlănțuirea diavolului pentru o perioadă de o mie de ani; învierea martirilor; domnia lor pe pământ împreună cu Isus, vreme de o mie de ani (este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în cazul împărăției de o mie de ani? De ce numai pasajul care se referă la domnia sfinților trebuie interpretat literal? În capitolele 20 și 21 nu există absolut nici un element care să ne facă să ne gândim la o concepție milenaristă. Cel mai semnificativ aspect, după părerea noastră, confirmând faptul că sensul prim al pasajului era alegoric, este absența imaginii templului din Ierusalimul ceresc. Dacă lucrurile sunt în felul acesta, autorul Apocalipsei „prin prezentarea sa sobră și simbolică a domniei milenare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]