136 matches
-
dezvăluie, nici măcar indirect, istoria cu sacrificarea câinelui. Mormăi totuși ceva despre suferința pe care copiii din cartier i-o provocau lui Dimi. Doar știi, Yael, că nu e chiar ca toți ceilalți, un copil cu ochelari, prea serios, albinos și miop, se poate spune chiar pe jumătate orb, mult mai scund decât copiii de vârsta lui, poate din cauza unei deficiențe hormonale pe care voi o neglijați, un copil sensibil, interior - nu interior - introvertit, nici introvertit nu e chiar cuvântul corect, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
nu e nevoie să o afle Rim dacă Lina nu i-a spus-o. Lina, probabil, păstrase secretă aventura verișoarei cu zugravul, pentru a ocoli aprecieri neplăcute asupra familiei. Rimul era cât se poate de moralist și predica neobosit. " Ce miop e omul, cu el!" gândea Mini. Ea nu credea pe Rim virtuos, fără să fi putut spune de ce. Nu numaidecât pentru că întrevăzuse ce formă avea trupul lui sufletesc. Nici pentru că doctorul admira exagerat plastica Lenorei și avea slăbiciune de nuduri
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
înalț în aerul tare peste arbori, peste cîmpuri și peste baldachinul tău. Imaginea Elenei se rotește încet, de zeci de ori de la capăt, spre semiprofil și V. bolnavul riscă să o piardă. Tînăr și bătrîn te privesc de aproape precum miopii în timp ce imaginea se schimbă, înfățișînd-o. nu pe Elena ci, camera în care se afla atunci. Spoturi de lumină dansînd pe suprafețe, pe două mîini, pe fructele de pe masă. Atingînd perfecțiunea, icoana s-a spulberat. Și bine a făcut că a
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ochii subordonaților... După alți ani, Ghiță a trecut pragul în lumea de dincolo și abia atunci am aflat de la un nepot al meu că Ghiță nu m-a recunoscut din orgoliu, din vanitate, ci din simplul fapt că el era miop în ultimul grad în momentul reîntâlnirii noastre... Bietul om! și eu care... l-am judecat nedrept, încercând să-i menajez un orgoliu pe care el nu-l avea... De-aș fi știut adevărul, schimbul de cuvinte și aducerile aminte l-
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
modelat. În dimineața aceasta, Doamne, vei face ascultare desăvârșită, așa cum eu, 33 de ani, am pășit pe urmele Tale mâlite de cer înnourat. În dimineața aceasta, cu ochii închiși vei desface noduri, pe când eu, cu ochii închiși, în nevederea ta, Miopule, voi pune masă aici, în fața Ușilor Împărătești și voi chema toți nepoftiții la ospăț. Hai, curaj, dezleagă ce-ai înnodat de catargul acesta rupt! Nu-ți fă griji, nu-ți fie milă de o funie putredă, știm pe de rost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
von Helldorf, care avea reputația de homosexual, ca și răposatul șef al SA, Ernst Röhm, s-ar fi putut foarte bine ca Schulenberg să fi avut acel gen de fund care ar fi indus în eroare un hoț de buzunare miop. Simțind că se putea merge chiar mai departe pe această linie de falsă sinceritate a discuției inchizitoriale, el adăugă: — Poate chiar un indiciu cu privire la tipul de caracter pe care îl căutăm? — Cred că aici îl pot ajuta eu pe președintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
strigă. Am trecut cu privirea peste zidul de capete pe care-l aveam în față și am întâlnit pentru o clipă ochii mamei tale. Și ea trebuie să fi fost cu cel puțin un pahar dincolo de limită, ochii îi luceau miopi. Își duse cu întârziere mâna la gură să ascundă un început de căscat. Nu dansez prea ușor, aproape întodeauna mă țin deoparte de agresiunea muzicii prea tari. Dar dacă totuși se întâmplă, mă postez în metrul meu pătrat și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ascunde o parte din primul alineat. Mirosul de gară e străbătut de o pală de mirosuri de la bufetul gării. Cineva privește prin geamurile opace, deschide ușa cu geamlâc a barului; totul e neclar, chiar și înăuntru, văzut cu ochi de miop, sau ochi iritați de grăunțele de cărbune. De fapt, paginile cărții sunt aburite, ca geamurile unui tren vechi; pe fraze se așterne norul de fum. E o seară ploioasă; bărbatul intră în bar; își desface pardesiul umed; un abur îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
mie și una de nopți. Notezi, deci, Întreabă, nerăbdător să asculte povestirea pe lista de titluri pe care le-ai cerut inutil de la bibliotecă. — Pot să mă uit? - întreabă al șaselea cititor; ia lista de titluri, își scoate ochelarii de miop, îi pune în toc, deschide alt toc, își pune pe nas ochelarii de prezbit și citește cu glas tare: „Dacă într-o noapte de iarnă un călător, în afara localității Malbork, ițindu-se de pe coasta abruptă fără a se teme de vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
strigă Bis! Dar eu una n-am auzit de vreo femeie care să strige Bis! la orgasm. Prea ar fi ca la teatru. Pe Lionel chiar l-am iubit. Mi s-a părut teribil de neajutorat, cu aerul lui de miop, privind mereu în jos, și cu costumele lui gri, care-l făceau invizibil. Mai era și român pe deasupra. Știu că asta nu înseamnă nimic, dar orișicât, era altceva decât un Gérard de duzină. Ce n-am înțeles e de ce m-
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
care era însă prea boem și nepăsător. Deci, Ștefan, zis Fănică... trăise cu Laura, mititica pentru care își tot trăgeau pumni amatorii, apoi, scurt, cu Nora, apoi se însurase, surprinzător, cu Salomeea, fecioara uscată, căreia i-a turnat rapid doi miopi rotofei, apoi o părăsise, pentru o tânără ingineră handbalistă, frumoasă, masivă, lascivă, apoi, apoi nu se mai știe. Fănică vanitosul, harnic, eficient. O fi reușit, cine știe, să-și valorifice calitățile. Da, nu se văzuseră din tinerețe. Iși aminti de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ajutorul tatălui, un bărbat de vreo treizeci de ani, slăbănog, cu păr lung și rar, cu tricou și pantaloni uzați. Pe fața copilului își pusese amprenta o suferință tăcută, așa cum îți este dat să vezi la anemici, la subdezvoltați, la miopi: își arăta dinții de lapte, expresia pierdută, răbdătoare, întipărită pe chipul lui compunându-se în cea mai potrivită rugăminte. Tatăl a făcut grăbit corecțiile necesare - nu fără blândețe, nu, în nici un caz. Mâna palidă a copilului era ridicată și, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
banca treia, rândul de la geam, deci mai crescuse nițel și nu trebuia să-l pună profesoara chiar în prima bancă, cum era obișnuit până atunci. Pe Magi, deși cel mai înalt din clasă, l-a instalat coleg cu el, fiind miop, iar el stătea la margine, acolo unde se simțea în largul său. Când începeau profesorii să strige catalogul, primul era Kemi și se amuza de situație: - Ești turc? Îl întrebau unii profesori curioși de numele alambicat Keamuran, totuși crezând că
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
amicul Dobrescu. Habar n-am! ridică Victor din umeri, agasat de întrebare. Cum, dar n-ați auzit? se băgă în vorbă un tip slab și deșirat de la altă grupă, cu ochii lucindu-i ca două lumânări, în dosul ochelarilor de miop, aflat pe acolo în trecere, parcă anume ca să le dea și lor de veste. Ce s-auzim, mă, Romică? i-o întoarse Dobrescu, uitându-se la celălalt de sus. Nu cumva a căzut pentru a doua oară blocul Carlton?... Ochelaristul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Húsvágó Tamás Húnór Într-un loc nu prea Îndepărtat 1. Pălăria de gabor Îl prindea bine. La fel și mustața sură, stufoasă și pe „oală”. Ca să nu mai vorbim de laibărul verde și de cămașa albă. Își puse ochelarii de miop comandați anume pentru acest drum, dar și pentru ultimul... Când va sosi ceasul. Cu ochelarii pe nas arăta ca un chirurg, iar cu cizmele și pantalonii bürger ca un grof. La anii săi, 75 Împliniți În octombrie trecut, nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Dumnezeu onoarea nu înseamnă nimic. Acum mă convingeam că asta nu fusese o simplă butadă. Avea un tremur nervos în tot corpul și ceva gelatinos în slăbiciunea lui; o frică moale care îi aburea privirea, dându-i o nesiguranță de miop. Ceva mai devreme îl zărisem pe coridor, ridicând brațele afectuos și slugarnic spre Aristide. Dacă n-aș fi știut cât îl disprețuia, aș fi putut crede că-l bântuiau cine știe ce porniri rușinoase. În realitate, se agăța de cine putea; instinctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
eu c-o să fie bine. O privi. — Dolores, zise el. Ai auzit? O să plecăm mâine-dimineață. Plecăm. — Da, răspunse ea, dis-de-dimineață. Vom coborî pe plajă, ca de obicei, iar eu îți voi duce scaunul, fiindcă ești așa de stângaci și de miop. Iubirea mea. — O, Doamne! zise Virgil Jones. — Nu-i vina ta, îi spuse el afară lui Vultur-în-Zbor. Te rog, nu te învinovăți. E răspunderea mea. Mea culpa. — Bineînțeles, o să rămâi cu ea, spuse Vultur-în-Zbor. — Nu, îi răspunse Virgil. Dacă-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
meticulos În oglindă de acești Narciși imperturbabili. Privirea trebuie să fie când absentă, trădând nepăsarea, când afectată, de o superioritate disprețuitoare. Nici o lacrimă, nici o sclipire de interes, nici măcar o melancolie. Monoclul, lornionul, ochelarii au o funcție precisă: chiar dacă nu sunt miopi, dandy-i trebuie să semnalizeze că nu văd sau, mai exact, că nu doresc să vadă pe nimeni atunci când intră Într-un salon, club ori sală de spectacol. Privirea vitrificată (formula Îi aparține lui Sartre), mijită printre pleoape, rătăcește absentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
nu i-au Încețoșat și distorsionat viziunea atât de mult, de altfel deosebit de penetrantă, aceste sulemeneli-dătătoare-de-orbire ca În acest capitol despre Corporația Filfizonilor! Dar poate că e o satiră intenționată; poate că Profesorul și Vizionarul nu este chiar atât de miop pe cât se preface! În cazul unui muritor de rând am fi dat un răspuns afirmativ; dar la Teufelsdröckh plutește Întotdeauna o umbră de Îndoială. Oricum, dacă satira a fost realmente intenționată, cazul se prezintă ceva mai bine. Căci nu vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
într-o oră măturăm, spălăm pe jos, aerisim... Aduc eu cârpe, domnule! ARTUR: Și cu călăul? GARDIANUL: Punem mâna de la mână și-i luăm un rachiu. E ramolit de tot. Dacă nu bea, îi tremură mâna. Și mai e și miop. ARTUR: Asta întrece orice măsură. GARDIANUL: Nu, știu eu cât să-i dau. Odată... Pufnește în râs.) știu eu când... cuiva... știu eu cui... dintr-o mișcare greșită... hârști! i-a tăiat o ureche... Ce-am mai râs! Apoi... i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
țină sub vraja ei strălucitoare poeți, prinți și oameni de stat, Într-un salon cu mobile aurite și tapițerii de mătase. Ar fi continuat să spere, dacă n-ar fi apărut Lenski, un tânăr preceptor rus, cu ochi blânzi și miopi și opinii politice ferme, care fusese angajat să ne instruiască asupra unor subiecte variate și să participe la distracțiile noastre. Avusese mai mulți predecesori, și nici unul nu-i plăcuse Mademoiselleei, dar el, după cum se exprima ea a fost „le comble
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
inimă ușoară, sărăcia, dragostea, culoarea de mandarină a luminilor din vitrine aprinse prematur și un dor animalic dureros după mirosul Încă proaspăt al Rusiei - toate acestea erau versificate, copiate de mână pe curat și expediate la biroul redactorului-șef, unde miopul I.V. Își apropia de față noua poezie și după această scurtă luare la cunoștință, mai mult sau mai puțin tactilă, o punea pe birou. În 1928, romanele mele Începuseră să-mi aducă niște bani din traducerile lor În germană și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
pe lângă ele aproape că nu mai avea importanță ce scrii, așa că, dacă nu mai apare nimic până mâine la amiază, cu fotografia și cu poeziile satirice ale lui Marion (colegul Dumitru-Marinescu) se poate salva numărul. Pavel își scoase ochelarii de miop și se uită cu atenție la imagini. Una era cu Calea Victoriei văzută de sus, de la etajul Teatrului și era făcută pe ninsoare, se distingeau fulgii unul câte unul, ca niște bulinuțe albe, cu trăsuri și oameni micșorați de perspectivă. Alta
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
de domnul Quin Savory, pe care venise să-l intervieveze. Fața acestuia Îi era bine cunoscută din fotografiile apărute În Tatler, caricaturile din New Yorker, desenele În peniță din Mercury. Privi grijulie În lungul culoarului, clipind puțin din ochi, ca miopii, apoi se depărtă cu pași grăbiți. Pe Quin Savory n-avea cum să-l găsească În compartimentele de clasa Întâi, dar Îl găsi ascuns Într-o cușetă de clasa a doua. Cu bărbia vârâtă În pelerină, cu mâna peste căușul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
O femeie, care din fundul localului își ridicase chipul din cartea pe care o citea, îl privi cu interes. Să tot fi avut puțin peste treizeci de ani și ar fi putut fi frumoasă fără ochelarii cu sticle groase de miop și aerul ei de lehamite. Era încă deschis și intră. Parcă ar fi intrat în peștera lui Ali Baba, singurul paradis al civilizației la care visa în coliba lui din lagună. Tot felul de cărți: de la cele nelegate, la cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]