166 matches
-
prea mult de spus despre acest film. Jocul actorilor e esențial, și nici Jentsch, nici Held nu se dezmint. Dar melodrama sau excesiva sentimentalizare lipsesc cu totul din peisaj, preferîndu-se o observare clinică, dacă tot vorbeam de claritate. În rest, mizanscena e minimală, iar regia face tot ce-i stă în putere pentru a rămîne discretă, toată "fibra" lungmetrajului provenind din animarea dialogurilor. Numeroși critici au remarcat capacitatea regizorului Marc Rothemund și a scenaristului Fred Breinersdorfer de a lăsa evenimentele să
Două fețe ale aceluiași trecut european by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10669_a_11994]
-
fiecare experiență, fiecare etapă. Ca și împlinirile, ca și neîmplinirile. Cînd îi pronunț numele, mă gîndesc automat la spectacolul său de la Mic, primul de acolo, Dragostea celor trei portocale de Carlo Gozzi. La gradul de inocență păstrat în formula de mizanscenă și în jocul actorilor, la inventivitatea spumoasă, la plăcerea alcătuirii unei povești pe scenă, cu elemente simple, funcționale, cu o articulație flexibilă, coerentă, încîntătoare. După ce am văzut varianta scenică a Nonei Ciobanu după Povestiri din Canterbury de Geoffrey Chaucer, mi-
Pelerinaj spre lumea poveștilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12311_a_13636]
-
vizuală a spațiului. Cutia neagră ar fi fost simplă și elegantă pentru spiritul psihanalist al dialogurilor, pentru ce bănuiesc că au dorit să numească atît regizorul, cît și scenograful pentru tema angoaselor din "Artă". Teatru-n teatru ca sugestie pentru mizanscenă și pentru ideea de amplasare a poveștii mi se pare cu adevărat o idee! Punerea ei în pagină mi se pare că îl lasă complet descoperit pe scenograf. Toată cutia-loc al disputelor mai mult sau mai puțin teatrale, tot acest
Fețele mirării by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6020_a_7345]
-
fost premiera Operei Naționale cu Oedip de George Enescu. Lucrurile nu au atins tensiunea și amploarea celor de acum cîțiva ani, atunci cînd Andrei Șerban a montat, tot aici, Oedip. Interesul a fost mare poate și datorită faptului că pentru mizanscenă a fost invitat un regizor de teatru cu nume sonor, exilat de prin anii ’70 la Paris, un nume cu rezonanță în lumea spectacolelor de operă, a montărilor grandioase. Este vorba despre Petrică Ionescu. Aproape nimeni nu a uitat valurile
Două perspective by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13371_a_14696]
-
a părăsit România acum treizeci de ani, este stabilit la Paris, se bucură de o carieră internațională recunoscută și apreciată, este un personaj cu o imaginație debordantă, îndrăzneață, ieșită din tipare, lucru care se vede din plin și în această mizanscenă. De cînd a plecat și pînă acum, Oedip este primul proiect concretizat în țară. Petrică Ionescu a lăsat în România un Conu’ Leonida înăbușit de cenzura comunistă și nu a mai fost invitat în țară decît acum ceva vreme, la
Două perspective by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13371_a_14696]
-
și ea lăsată cu "sechele") face un joc subtil, asta dacă te convinge să te prinzi în el. Mai precis, dacă alți regizori încurajează sutura, Verbinsky îți ține bine implicarea în frîu și nu te lasă să abuzezi de ea. Mizanscena încurajează această manevră, arătînd de obicei aseptică și nesărată, marcată de o sărăcie în obiecte. Exteriorul de Chicago este înghețat și frigid față de privire, atitudine care debutează cu cadrul de început, iar "meteorologul" e prima victimă de pe listă... Sutura reticentă
Familii în război by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10417_a_11742]
-
Franța sau Germania, în care se întîmplă minuni teatrale, mai mult sau mai puțin convenționale, care rămîn, în fărîme sau în totalitate, pe memoria retinei. Văzînd cum arată spațiul de la Mundi, mă întreb dacă nu cumva este cel mai adecvat mizanscenei, cel mai fidel viziunii artiștilor Frunză-Grand? Mă întreb dacă nu cumva o sală tradițională rejectează istoria neobișnuit tratată a măririi și decăderii unui rege cînd totul în jur este cuminte și bine pus la punct, fotoliile spectatorilor, așezarea lor regulată
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
care Alexandru e întâmpinat la intrarea în Babilon, s-a avut grijă să nu fie incluse petale de trandafiri galbeni, deoarece aceștia se găseau la acea vreme doar în China. Ca atare, Stone se comportă ca Penelopa: ce face cu mizanscena, distruge cu scenariul! Oricum, revenind la scena intrării lui Alexandru în Babilon spre marea bucurie a perșilor, mie mi-a trezit amintirea unor imagini documentare ale lui Hitler intrând în Austria: și austriecii îl întâmpinau și erau veseli nevoie mare
Alexandru and Aristotel by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12094_a_13419]
-
impun e să fie o dorință utopică, o iluzie căreia îi stă bine să nu se împinească niciodată. Din acest motiv, nu voi evoca diminețile hipnotice în care-l ascultam înmărmurit de coerența discursului, de limpezimea judecăților și de spectaculozitatea mizanscenei pe Vladimir Tismăneanu. Lumina filtrată blând prin perdele, canapelele moi, în care te scufundai ca-ntr-un al doilea somn, muzica pusă exact la intensitatea dintre murmur și articulare coerentă din apartamentul ocupat de el și Mary Sladek mi s-
Cu cine v-ar plăcea să vă beți cafeaua? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8460_a_9785]
-
cele două contexte în care apare! Iar dacă faceți și ,racordurile" între ce bălmăjește Lăzărescu cufundându-se din ce în ce mai mult în afazie, și vorbele celor din jurul său, atunci chiar sunteți spectatorul ideal! Acestea find spuse, să mai adaug câteva cuvinte despre mizanscenă. Jocul actorilor e motivat mai degrabă psihologic decât diegetic cu toate că nu e timp să construiești personaje (repet, chiar în contextul acestor crochiuri, prestația thespiană se apropie de perfecțiune). Alt atribut: fără excese expresioniste, temperat către minimalist, drama e întotdeauna mai
Extaz și agonie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11546_a_12871]
-
timp să construiești personaje (repet, chiar în contextul acestor crochiuri, prestația thespiană se apropie de perfecțiune). Alt atribut: fără excese expresioniste, temperat către minimalist, drama e întotdeauna mai acută când personajele par nereceptive și insensibile la ea. Tot la capitolul mizanscenă merită adăugat zvonul neverificat că regizorul a folosit doar lumină naturală (adică cea existentă în locație) și faptul observat că decorurile sunt natural-sordide, nu urâțite artificial cu toată fauna de kitschuri disponibile. Acum e rândul ,detaliilor tehnice"cu care nimeni
Extaz și agonie by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11546_a_12871]
-
și căști pe urechi, cu o sexualitate incertă, proclamând teroarea absolută: "ei bine acum, că am puterea - am să vărs în ea laptele dulce al armoniei. Am să tulbur pacea universală, am să distrug orice înseamnă unitate pe acest pământ". Mizanscena are o forță de grup omogenă și bine articulată. Câțiva protagoniști imprimă strălucirea ansamblului, dând pregnanță concepției regizorale. Seiya Nakano în Duncan, voluptuos, ușuratic, cabotin extravagant, cu o mască absurdă pe chip, este o hieroglifă tragicomică puternică a acestui vis-coșmar
Un spectacol autobiografic: Macbett - Caramitru by Ludmila Patlanjoglu () [Corola-journal/Journalistic/14630_a_15955]
-
recuperează din personalitatea contrafăcută, de tip colaj, prin intermediul gesticulației, a expresivității remarcabile a personajelor. Există o întreagă coregrafie a atingerii, a îmbrățișării, un dialog al privirii care se sustrage, ocolește obstacole, revine, roagă, întreabă, exprimă vinovăția cu candoare etc. Dincolo de mizanscenele unui conflict oedipian cu reglaje dificile, există o tandrețe reprimată, guturală, a unui tată autoritar, deloc lipsit de sensibilitate artistică, și fragilitatea emoțională a copiilor săi și a soției sale. Acesta ascultă muzică clasică - ne și arată nu tocmai subtil
Noduri și semne by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5171_a_6496]
-
se cere tămăduit. Istoria drogului poate fi privită ca o istorie a avataturilor conștiinței, corolarul unei făgăduințe neîmplinite: "...vi se vor deschide ochii, și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul". (Facerea 3:5) Afirmația biblică trasează perimetrul unei mizanscene pe care vor urca vraci șamanici, preoți cunoscători ai tehnicilor divinatorii, scriitori, muzicieni, medici, și toți aceia care și-au amanetat parcursul unui "destin apocrif", deci unei "farse metafizice". în aceste două formulări, Gheorghe Grigurcu sintetizează una dintre cele mai
Fructul oprit din corpul nesănătos by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/12186_a_13511]
-
un model posibil. Există o scenă în care naratoarea recunoaște o femeie fiindcă i-a privit întîi, în altă zi, portretul. Iar pînă la un punct, de fapt, pînă în etapa finisajului, este posibil ca modelele să fie interșanjabile. Odată mizanscena stabilită și poziția modelului definitiv fixată în tabloul ce urmează a fi pictat, modelul poate să lipsească o vreme (ne amintim că și cele din Harry Potter mai dispar, din cînd în cînd, din cadru, ca să-și mai rezolve și
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
silit să privească atît de fix, de îndelung și de intens, încît ajunge să-l vadă pe pictor și obiectele din jur, ca și cum ar privi, din stradă, printr-un geam. Nimic nu pare a mai fi realitate. Totul e ficțiune, mizanscenă. Doar astfel un portret, din clipa cînd e gata, poate să privească și să fie viu. Teroarea Fetei cu cercel de perlă este că, într-un moment incert din viitor, rivala și stăpîna ei o va descoperi nu ca pe
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
aluvionar. Nu e lipsit de temei să presupunem că forța risipită a cărții semnifică nu ratare ori irosire, ci voia firii autorului - chiar peste voia lui. Consecințele bune ale acestei "strategii" sunt un ton liber asumat, curgător, absența salutară a mizanscenei și transparența confortabilă a bibliografiei. Vasile Băncilă, Spațiul Bărăganului, Editura Muzeul Literaturii Române și Editura Istros - Muzeul Brăilei, ed. îngrijită de Dora Mezdrea, 2000, 305 p. O uitare prea manifestă Un alt brăilean, Sorin Pavel, rămâne un autor în genere
Împliniri majore by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15690_a_17015]
-
opera? P. P. : Defel. Când e cântată bine se bucură de un succes uluitor. Totuși, o problemă a muzicii de operă nu poate fi trecută cu vederea: caracterul ei teatral, scenic, dramatic. De aici, necesitatea unei mai accentuate atenții pe mizanscenă, pe îmbinarea elementului muzical cu cel dramatic. Astfel, Opera își va demonstra, cu atât mai mult, forța de expresie și de dăinuie. D. M. : Ce spune dirijorul de simfonic, când e confruntat cu un text de operă? P. P. : Că
Atunci, c?ndva, cu dirijorul Paul Popescu by Doina MOGA [Corola-journal/Journalistic/84015_a_85340]
-
ei se formează un aliaj permanent prin care ea e marcată pe veci de el, motiv pentru care ea nu îl va înșela niciodată. Odată ce personajele sunt plasate în această sferă a neplauzibilului, spectatorul se poate aștepta la orice. Și mizanscena contribuie la această impresie, tonurile de roșu, mov și verde subminând veselia uneori forțată a personajelor. Senzația de apropiere de lumea lui Lewis Carroll pe care o viza regizorul se obține de la primul cadru: "o partidă de ceai". Pornind de la
Din operetă în musical by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11612_a_12937]
-
coboare în sală. Unul dintre actori are o inerție în reacție preț de cîteva secunde. Nu-și dă seama dacă este o farsă, dacă regizorul a schimbat ceva fără știrea lui. Spectatorii sînt calmi și aproape convinși că așa este mizanscena. Actorul principal este adus de la cabină ca un infractor și alungat de pe scenă în șuturi. Spectatorii cred în continuare că se află în convenția spectacolului. Instrumentiștii sînt scoși, unul cîte unul, din fosă și așezați în primele rînduri. Cecenii înarmați
Spectacolul morții by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14603_a_15928]
-
mari, are o echipă de clasă și avizată (în sensul că mulți, de la operator pînă la machieur, au lucrat, odinioară, cu Maria Callas). Ar fi putut fi un film splendid. În schimb, e un film, vorba cîntecului, "banal à pleurer"! Mizanscena, decupajul, dirijarea actorilor, totul trădează nesiguranță, sau soluții la-ndemînă, sau, uneori, chiar prost gust (v. începutul șablonard, v. culoarea de "carte poștală ilustrată" în care e pus în pagină amorul celor doi artiști homosexuali). Dacă tot se face mare caz
Callas contra Callas by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14178_a_15503]
-
nuanțează structuri actoricești și registre diferite. Si cum rămîne ceva din tensiunea experienței comune, de la începutul spectacolului, acelui "nu-i nimic nou sub soare". Ce n-am înțeles și ce cred că nu avea în comun cu ideea centrală a mizanscenei este devierea către un fel de teatru de revistă, ostenit, prăfuit și inutil. O alunecare gratuită către derizoriu și superficial, nejustificată nici de text, nici de modul tensionat și dramatic în care este susținută prima parte, care nu face nici un
Locuri și întîmplări by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12815_a_14140]
-
motiv, complementar, este din capul locului mai străveziu: Radu Anton Roman lasă impresia că știe într-adevăr, cu fiecare virgulă și papilă, despre ce vorbește. În încurcata rețea de rețete tradiționale, de pofte legitimate savant pentru vinuri și țuici, de mizanscene minuțios proiectate pentru diferite ospețe, de anecdote, citate și interpretări - literare, istorice, geografice, mitologice, etnografice și antropologice, de amintiri de călătorie, fotografii etc., R.A. Roman se mișcă în voie, ba chiar cu tropăitul unei bune dispoziții molipsitoare. Cartea își trece
Cartea poftelor by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16801_a_18126]
-
reputatului critic și profesor Bernard Dort, doctoratul de ciclu III (cu tema Orientul și noul utopic. Brecht, Meyerhold, Eisenstein), și apoi, în 1987, prestigiosul Doctorat d'Etat, coordonat tot de Bernard Dort și avînd drept subiect Practicile memoriei în arta mizanscenei secolului XX. Prima carte, pe care o semnează alături de Anne Ubersfeld, cunoscută semioticiană a teatrului, este consacrată spațiului teatral și apare în 1980. În 1981, publică un volum de referință despre Costumul de teatru și, tot acum, opera care îi
Laudati odomini George Banu by Anca Măniuțiu () [Corola-journal/Journalistic/11144_a_12469]
-
face să semene cu o pizza umană și să nu se poată mișca, iar halucinațiile elaborate sunt o formă de viață alternativă. Procesul lui de vindecare se face pe principiul mens sana in corpore sano: adică halucinațiile pierd din perfecțiunea mizanscenei (cu excepția de pe final), din "literatură" în favoarea unui subconștient din ce în ce mai nud pe măsură ce trupul se face bine. Dar și savoarea acidității limbajului se vindecă în favoarea melodramatismului și de aici i se trage peliculei șchiopătatul. Altă peliculă, altă maladie: Punctul Limită, regizat de
Despre gangsteri, psoriazis și bomba atomică by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11056_a_12381]