1,712 matches
-
formulează imaginea mai multor stări modale ale postmodernității pornind din anii '60 și până la nivelul anilor '80, atunci când sfârșitul modernismului avangardist a devenit vizibil: 1. Un prim postmodernism, de reacție, constă în respingerea nevoii constante de transformare și originalitate (criteriu modernist), dificultatea crescândă și abordarea (pur) intelectuală a moderniștilor determinând revenirea la o muzică mai tradițională și accesibilă: George Rochberg - forme și sintaxa tradițională, David Del Tredici și Ellen Zwillich - revenirea la tonalitate și narativismul convențional, William Bolcom - integrarea idiomurilor muzicii
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
logică a organizării structurale interne (definind doar natură relaționării fragmentelor moștenite). Această mutație are loc, însă, mai degrabă în termenii proprii postmodernității atâta timp cât nu mai este posibil s-o resusciteze în termenii concepției originare. Astfel, postmodernitate ar putea însemna proiectul modernist al lui Habermas<footnote Jürgen Habermas, Modernity - An Incomplete Project, în: Hal Foster (editor), The Anti-aesthetic: Essays on postmodern culture, Bay Press, 1983, pp. 3-15. footnote>, minus conștiința colectivă (deja în faza de) post-mutație, minus posibilitatea de re-lipire a fragmentelori
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
deja în faza de) post-mutație, minus posibilitatea de re-lipire a fragmentelori, minus disponibilitatea, dar și capacitatea de a o face. Fragmentul reprezintă unitatea primară, indivizibila a conștiinței postmoderne. Fragmentul devine, el însuși, un întreg în sine, definiția întregului în termeni moderniști nemaifiind nici practică și nici practicabila în nouă ordine a lumii, în noile stări de conștiință colectivă, precum și în noua stare a gândirii muzicale. Situația se prezintă drept una comică, dar și absurdă în egală măsură, deoarece ne-o putem
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
înflăcărata a predecesorilor (moderniști-avangardiști). Ne putem întreba în mod logic, daca valorile modernității ar fi putut fi moștenite altfel decât într-o formă distorsionată, adică fragmentată. Iar răspunsul ar putea fi unul negativ, dacă prin comparație luăm în considerare modelul modernist al rupturii radicale de trecut, tabularasismul avangardist militant, și îl raportăm la simplă incredulitate și, în același timp, indiferență a postmodernității, două atitudini care de la bun început exclud exclusivismul eliminatoriu cu care modernismul și-a tratat trecutul, indiferent cât de
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
atitudini care de la bun început exclud exclusivismul eliminatoriu cu care modernismul și-a tratat trecutul, indiferent cât de îndepărtat ar fi acesta. Deseori în diverse scrieri conținutul fragmentelor, precum și o posibilă imagine a relaționării lor sunt realizate prin extrapolarea modelului modernist și căutarea unor potriviri cu contextul postmodern. Sau din contră, mai degrabă se caută o potrivire a contextului postmodern, mult prea ambiguu, la claritatea și simplitatea imaginii, ambele fiind împrumutate din modernitate. Atâta timp cât intenția este de resuscitare, deci de reîncălzire
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Comment la culture pop recycle son passé pour s'inventer un futur, Le moț et le reste, 2012. footnote>. Reciclare reprezintă o cheie de lectură aproape universală a postmodernității, deoarece nu mai este nevoie să explicăm starea "răcita" a fragmentelor moderniste, este evident că ele sunt "resuscitate", insă prin reinventarea lor sub aparentă de simulacre<footnote Că o replică la conceptul de simulacre în proza savanta a lui Baudrillard, putem considera realitatea virtuală în proza cyberpunk a scriitorului american William Gibson
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
și artiști prin definitie postmoderni. Este vorba despre John Cage, Iannis Xenakis, Alfred Schnittke, precum și despre membrii școlii minimaliste americane - Philip Glass, Terry Riley, Steve Reich și La Monte Young. Conform criteriului genealogic, al identității și provenienței, toți sunt compozitori moderniști din mai multe motive: (a) Fiecare dintre cei menționați mai sus își formulează propria ideologie, estetică și stil în termenii unei raportări critice prin negarea exclusivă a referentului determinant care era orientarea pan-serialistă (serialismul integral) definitorie în ipostaza ei de
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
în care cazul curentului minimalist relevă într-un mod radical problemă compatibilității între gândirea stilistica și mentalitatea postmodernă soluționând-o într-un mod negativ. Minimalismul american ridică aceeași problemă a determinantei stilistice că un criteriu de identificare. Aparținând ultimei avangarde moderniste, în opinia lui Kyle Gann minimalismul se prezintă drept un ultim nou stil identificabil în istoria muzicii<footnote Kyle Gann, New Musical Currents Since Minimalism, Bard College, Fall 1998, în: Robert Fink, (Post-) minimalisms 1970-2000: the search for a new
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ale lui - ca o continuare (evoluata și transformată) a minimalismului, un minimalism postmodern(izat), sau ca definire generală a situației după sfârșitul minimalismului<footnote Că explicitare a acestei idei sunt relevante două citate din textul lui Robert Fink: (1) "Proiectul modernist al acestui secol a fost definitivat, cu aproximare, în anii șaizeci în fenomenul minimalismului că apogeu al modernismului (s.n. - O.G.), ca o reușită în deconstrucția muzicii până la semnificanții ei de bază: pulsația, acordul, sonoritatea. Muzică anilor șaptezeci a marcat
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
altă ordine de idei, este în egală măsură incitant și sugestiv jocul pe care il întreprinde John Rea atunci când încearcă o resemnificare a istoriei muzicii filtrând-o prin grila de lectură a binomului modern-postmodern: "După epoca lui Wagner, toți compozitorii moderniști, precum și cei postmoderniști mizează pe un «timp istoric », deoarece istoria și conștiința istorică servesc ambele categorii de artiști. În fapt, miza este anume această și nu altă! În această perspectivă Brahms este postmodern, în timp ce Wagner este modern. Brahms pariază pe
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
modernism din operele pe care le-a impus între anii 1959-1969 precum Threni pentru victimele din Hiroshima, Anaklasis, De natură sonoris, etc. Atunci cand scrie Pasiunile după Luca în 1964, el este un compozitor politic și nu religios, dar probabil încă modernist (s.n. - O.G.)"<footnote "Stravinsky après 1918 de même que «Leș Six» et tous leș autres épigones de la périodes allant de 1918 à 1945 șont postmodernes par rapport à Schönberg et au modernisme de son milieu. Penderecki, après să Symphonie
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
composées entre 1959 et 1969, comme leș Thrènes pour leș victimes d'Hiroshima, Anaklasis, De natură sonoris, etc. Lorsq'il écrit la Passion selon saint Luc en 1964, îl est un compositeur politique, pas religieux, mais îl est probablement encore moderniste.", John Rea, pag. 61. footnote> Vizualizat astfel, postmodernismul reprezintă o cheie de lectură funcțională în interpretarea trecutului nu doar cu scopul privilegierii canonizante a unor contexte punctuale și, poate, chiar extrase dintr-un context firesc, organic și în orice caz
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
dezmembrare, fragmentare, secționare, împrăștiere sau risipire, si a ansamblului de atitudini postmoderne, din ale căror conținuturi nu putem deduce existența unor intenții care ar fi determinat această destrămare. Altfel spus, postmodernismul nu a reprezentat un program de sabotare a proiectului modernist și de deconstruire sau de dezinstalare programată, ci s-a relevat treptat și susținut că o neîncredere în plauzibilitatea soluțiilor pe care acesta le oferea. Astfel, termenul fragmentarism nu pare să aparțină unei definiții proprii postmodernismului, ci mai degrabă se
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
o realitate surprinzător de diversificata într-o infinitate de detalii, fiecare fiind important în felul său particular. Această idee a particularității importante multiple, una înspăimântătoare și nulă deopotrivă pentru mentalitatea de tip avangardist, reprezintă, surprinzător, o redefinire a aceleeași idei moderniste de totalitate, insă aplicând o inversare radicală a sensului - concepția unei totalități exclusiviste este reformulata în termenii unei totalități recuperative. Abandonul metanarațiunilor că și grile restrictive de lectură eliminatorie a fenomenelor artistice determina un aflux inimaginabil de extins și consistent
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
1976) de Philip Glass. Etapă 2 (1980-1991+). Sfârșitul războiului rece (a doua jumătate a anilor '80), încheierea războiului în Afganistan (1989), căderea zidului Berlinului (1989) și prăbușirea Uniunii Sovietice (1991). Compromiterea definitivă a metanarațiunilor colective. Deceniul clasicizant. Constatarea sfârșitului perioadei moderniste și împreună cu ea, trecerea în istorie a ultimei avangarde occidentale (europene și americane). Perioadă cristalizării și consacrării muzicii postmoderne. Relevarea post-minimalismului că metisaj între moștenirea minimalistă propriu-zisă și resuscitarea elementelor tonale în creația lui John Adams - fuziunea între procesualitatea post-minimalistă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
român (Ed. Univers Enciclopedic, 234 350 lei); Tim O'Brien - Vrăjitorul (Ed. Polirom, 169 000 lei); Umberto Eco - Numele trandafirului (Ed. Polirom, 239 000 lei); xxx Septuaginta, vol. I (Ed. Polirom, 495 000 lei); Emil Manu - Istoria poeziei românești moderne și moderniste, vol. I-II (Ed. Curtea Veche, 341 000 lei); Liviu Timbus - Istoria teribilă (Ed. Albatros, 196 200 lei); Claudine Monteil - Îndrăgostiți de libertate (Ed. Vivaldi, 300 000 lei); Silviu Neguț, Ion Nicolae - Enciclopedia recordurilor geografice (Ed. Meronia, 261 600 lei
Agenda2004-10-04-timpliber () [Corola-journal/Journalistic/282161_a_283490]
-
Iar aceea care a răzbătut, între puținele, în ultimele trei decenii, este paradoxismul. Potrivit „Dicționarului estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicației...“, de Ion PachiaTatomirescu (2003, p. 298 sq.), «Paradoxismul desem nează [...] curentul literar fundamentat de generația Labiș-Stănescu-Sorescu, imediat după resurecția modernistă ce a culminat cu „marea explozie lirică“ din 1964-1965, curent (pe care și-l revendică și Florentin Smarandache) apărut ca reacție la paradoxurile sociale din România regimurilor de tip totalitarist-comunist, ca reacție la limitele tragic existențiale ale ens-ului din a
Elegii paradoxiste. In: Editura Destine Literare by Theodor Codreanu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_205]
-
că o porumbița... spune resemnata, în timp ce își ridică privirea către vitraliul, prin sticlă căruia, Duhul Sfânt zboară fără aripi. Vitraliul este doar un simulacru de artă veche, comandă sută la sută contemporană și în care artistul a adus în colajul modernist, și câteva fragmente de sticlă veche de Boemia. Mărțina este specialist în Istoria Artei, recunoaște îmbinarea artificială dintre detalii. Știe pe de rost fiecare centimetru pătrat din zidăria care sprijină fereastră, ce leagă între ei, pereții groși de mai bine
Vara leoaicei. In: Editura Destine Literare by Melania Cuc () [Corola-journal/Journalistic/97_a_208]
-
alt tip de experiență nu ar fi modificat hotărîtor topografia și spiritul acestei opere. În România anilor '30-'40, fără a avea aceeași anvergură și fără imensă autoritate a unui Paris care iradia omnidirecțional cultură și fascina aproape mistic, experiențele moderniste și febrilitatea cu care se căutau noile resurse ale limbajului artistic erau comparabile cu acelea europene. Chiar și fără să ajungă la Paris, dar interesat de acel segment al expresiei care marca ruptură cu trecutul și contesta convențiile obosite, Babă
Corneliu Baba si Europa Centrală by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17701_a_19026]
-
le ilustrează: Precursorii (deosebind pentru simbolism pe: Macedonski, Iliu Săvescu, Ștefan Petica; pentru neoclasicism pe Duiliu Zamfirescu și pentru semănătorism pe G. Coșbuc și Al. Vlahută. Alte proecte de antologii clasează: Poeții Semănătorului și Luceafărului din Ardeal; Poeții simboliști; Poeții moderniști; Poeții Tradiției și Gândirii. Grupează apoi într-altfel poeții în vederea alcătuirii unei Antologii liricei române de după război , iar în 1942, notează numele a 50 de scriitori Pentru o Antologie a poeților mai noi, oferind și o nouă ediție revăzuta și
Voluptatea lecturii by Cornelia Pillat () [Corola-journal/Journalistic/17665_a_18990]
-
o perspectivă postmodernă și uneori chiar într-o manieră postmodernă. Un paralelism se lasă descoperit pe alocuri între tema însăși a cercetării și metodă pe care cercetătorul o adoptă. E destul să notez încercarea să de a evidenția - împotriva ipotezei moderniste a evoluției interne, a "biologismului spiritual" -, "interrelațiile pe orizontală între curentele și autorii unei epoci". Deși Mircea Cărtărescu face din doctrina postmodernista un criteriu de unitate a demersului sau investigativ și chiar a generației optzeciste, nu le confundă, nu le
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
sine și în care logicul se transformă în paralogic, a proiectului iluminist din veacul al optsprezecelea". "Utopia transparenței" în literatura modernista? Transparență nu are cum să fie nici macar utopia literaturii moderne cîtă vreme programul ei era unul radical diferit. Poezia modernista mimează pe sugestie, pe opacitate, nu pe transparență, pe refracție nu pe reflexie. Convingerea literatorilor moderniști era că lumea nu e rationalizabilă, inteligibila, cu instrumentele rațiunii, ei invocă nu o dată potențialul cunoașterii sensibile. Nici macar hermetismul - care reia programul manierist al
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
Utopia transparenței" în literatura modernista? Transparență nu are cum să fie nici macar utopia literaturii moderne cîtă vreme programul ei era unul radical diferit. Poezia modernista mimează pe sugestie, pe opacitate, nu pe transparență, pe refracție nu pe reflexie. Convingerea literatorilor moderniști era că lumea nu e rationalizabilă, inteligibila, cu instrumentele rațiunii, ei invocă nu o dată potențialul cunoașterii sensibile. Nici macar hermetismul - care reia programul manierist al secolului al șaisprezecelea - nu mizează deloc pe transparență, ci pe varianta intelectualista a unui sens la
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
ei invocă nu o dată potențialul cunoașterii sensibile. Nici macar hermetismul - care reia programul manierist al secolului al șaisprezecelea - nu mizează deloc pe transparență, ci pe varianta intelectualista a unui sens la care se succede printr-o inițiere răbdătoare, progresivă. Restul poeților moderniști cereau chiar, la un moment dat, cum știm, "o dezintelectualizare răbdătoare, progresivă". Transformarea logicului în paralogic (de care vorbește autorul nostru) nu e o trăsătură a modernismului, făcînd, probabil, chiar diferența între modernism și postmodernism. În altă parte, îi este
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
La o anumită pagina i se atribuie (și i se reproșează) modernismului atitudini care nu-i sînt deloc caracteristice; criteriul exhaustivității, ca și acela al "punerii la punct definitive" sînt deziderate ale pozitivismului în critică, cîtuși de puțin ale criticii moderniste. Toți criticii moderniști importanți - inclusiv cei români -, au polemizat îndelung cu susținătorii unor asemenea exigente scientiste neadecvate, în cîmpul literar și artistic. O mică paranteză referitoare tot la critică modernista: nu începe, oare, "fictionalizarea" ei și a istoriei literare chiar
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]