1,324 matches
-
Asta e! — Organismul ce spune? Sunt sigură că ai scuipat sânge. — De unde știi? Am avut o criză mai serioasă zlele trecute, dar n-am spus nimănui. — Exact același miros ca înainte de a muri mama. — Beau de disperare. Viața e prea mohorâtă ca s-o pot suporta altfel. Sărăcie, singurătate, degradare spirituală... Sunt sfâșietoare toate. Ori de câte ori auzi posomorâtele suspine ale nenorocirii, care vin dinspre cei patru pereți din jurul tău, știi bine că nu ți-a mai rămas nici o șansă de fericire. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
de zi nefastă, ci grindina. Nu trecerea pragului cu piciorul stîng e act prevestitor de rele, ci roua căzută azi-noapte. Nu bufnița care mă privește din zațul ceștii de cafea mă avertizează că e prudent să stau acasă, ci tivul mohorît al norilor adunați deasupra orașului. Aceste amănunte malefice devin obsesii, idei prevalente, monomanii irepresibile. Și ajungi să urăști ploaia nu fiindcă îți udă hainele, ci fiindcă îți aduce nenoroc. Și o detești nu pentru umezeala aerului sau pentru igrasia pereților
Defuncta ploaie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8721_a_10046]
-
e abluția ritualică a zeului planetar, sau libația ceremonioasă săvîrșită de același zeu în numele regenerării Pămîntului; ploaia e cauza potopului și a cataclismelor; ploaia strică vremea și spulberă buna-dispoziție; ploaia compromite petrecerile și atmosfera festivă; ploaia provoacă urîtul și clima mohorîtă; ploaia furnizează apă nepotabilă; ploaia nu e pentru oamenii veseli și sănătoși; ploaia te indispune și te întristează. Toate aceste verdicte potrivnice ploii sunt respinse de autorul francez, căruia nu-i scapă însă amănuntul statistic că, dată fiind schimbarea climei
Defuncta ploaie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8721_a_10046]
-
căror unde nemișcate n-ar mai fi în stare / Să recunoască chipul focului din care au purces. / Sunt spulberate troiene de rumeguș, / Reminiscențe tîrzii din arborele paradisului./ Culorile credincioase curcubeului, răsfățul superb al penetului / Sunt convertite la adorația unui zeu mohorît. / Anevoie se articulează viziunile tale, de parcă ar trebui / Să recompui, să descrii un coșmar care te-a istovit" (Vești dintr-un tărîm de ceață). Aidoma ființei schilodite de "garnizoana tîlcurilor mele, aproape decimată", cuvîntul se vede convulsionat de neputința unui
Miza spirituală (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8781_a_10106]
-
din foștii tovarăși de teama ca aceștia să nu-l denunțe pentru recompensa generoasă a autorităților, cel care zvîntă în bătaie un copil ca apoi să izbucnească în lacrimi, cel care se mișcă asemeni unei stafii, mereu într-o veghe mohorîtă. Regizorul a reușit să creeze suspansul la nivelul dialogului, punctat de tăceri aiuritoare înlocuite gesturi nervoase, o altă reușită a filmului fiind o gradare impecabilă a degradării personajului luptînd împotriva unei maladii care-l macină și a sentimentului inutilității. Figurii
Cronica unei morți anunțate by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8823_a_10148]
-
de mărire și bogăție fără rușine/ ale sicofanților/ nu ar mai fi pătruns în cercul/ sau infernul tău/ naive amândouă/ (sate înfrățite)" (p. 44). Dacă imaginarul poetic al lui Nicolae Prelipceanu este unul dominat de culori terne, acoperit de nori, mohorât, în care nu răzbate nici o rază de soare, la nivelul frazei se simte, ici colo, urma unei ironii. Intertextualitatea și aluziile culturale abundă (Biblia, Shakespeare, Ion Heliade Rădulescu, Eminescu, Creangă, Virgil Mazilescu, Nichita Stănescu, James Joyce, Giuseppe Tomasi di Lampedusa
Tristeți crepusculare by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9935_a_11260]
-
prin gesturi decise de policromia vană a superficiilor adnotate cu parcimonie: "Acum sînt obosit. Aproape/ cred că nu o să mai vină seara.// Dimineața am ieșit// în Pădurea de Pini pe care/ tu o știi la fel de bine./ Spre lacuri. Vremea era mohorîtă.// Peste toată carnea omului ploua.// Mi-am adus aminte de Monte Casino./ De Dominicani. Și Colanul. Mort/ pe rug în anul Domnului 1601. între// monadele reci./ Și lumile infinite" (Din jurnalul lui Anselmus). Poetul se mișcă în parametrii unor factori
Reveria conceptelor by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9992_a_11317]
-
de turlele mari ale Bisericii Sf. Pantelimon. Inițial mi-a atras atenția lăcașul înalt și așezat la loc larg, spre deosebire de majoritatea bisericuțelor înghesuite între blocuri cenușii. Părea o prințesă în mijlocul unei grădini, însă burta ei albă era sigilată de obloanele mohorâte și strânse sub apăsarea unui lacăt gras. Și-a rămas așa închisă până în ziua de azi. Nu pentru că ar fi părăsită. Doamne-Ferește! Ci pentru că este o instituție cu program. Se deschide dimineața devreme, chiar foarte devreme, odată cu zorile. Preoții își
Programul și Bunul Dumnezeu by Doina Ruști () [Corola-journal/Journalistic/9244_a_10569]
-
mare adâncime în straturile cuvântului, făcută nu altfel decât cu ajutorul acestuia. Într-adevăr, Nichita Stănescu a intrat încă din tinerețe în manualele școlare; a avut ușa deschisă tuturor și un număr indefinit de prieteni; a strălucit și a cucerit (critici mohorâți și cititori iubitori de literatură, femei frumoase și invidioși colegi de breaslă); n-a rezistat la plăcerile omenești, prea omenești, de care a abuzat până l-au distrus fizic, la cincizeci de ani. Dar toate acestea nu sunt de ajuns
Aventuri lirice by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9422_a_10747]
-
tura-vura! Să le chemăm la porunca Măriei Sale. LINGUȘITORUL (vestește): Fiica cea mare a Măriei Sale, cu părul ca pana corbului, cu ochii ca strălucirea stelelor, cu obraz slăvit și lăudat... Domnița Ana! ANA (vine, se înclină în fața împăratului): Măria Ta... PRICINĂ (mohorât): Bine, bine... treci de-a dreapta mea. (Ana trece în dreapta împăratului) LINGUȘITORUL: Fiica mijlocie a Măriei Sale, cu părul ca arama frunzelor de toamnă, cu mers ușor de căprioară tânără, cu glas mângâietor... Domnița Dana! DANA (intră, la fel ca Ana) PRICINĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
bine... treci de-a dreapta mea. (Ana trece în dreapta împăratului) LINGUȘITORUL: Fiica mijlocie a Măriei Sale, cu părul ca arama frunzelor de toamnă, cu mers ușor de căprioară tânără, cu glas mângâietor... Domnița Dana! DANA (intră, la fel ca Ana) PRICINĂ (tot mohorât): Hm... da... Treci lângă soră-ta. (Dana trece) LINGUȘITORUL: Fiica cea mică a Măriei Sale, cu părul bălai ca lumina primăverii, mlădie ca trestia în vânt, înțeleaptă ca zicerea bătrânească... Domnița Liana! LIANA (intră, la fel ca celelalte) PRICINĂ (tot mohorât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
mohorât): Hm... da... Treci lângă soră-ta. (Dana trece) LINGUȘITORUL: Fiica cea mică a Măriei Sale, cu părul bălai ca lumina primăverii, mlădie ca trestia în vânt, înțeleaptă ca zicerea bătrânească... Domnița Liana! LIANA (intră, la fel ca celelalte) PRICINĂ (tot mohorât): Mda... treci și tu... (arată spre celelalte două. Liana trece) Mda... Trei fete, trei belele... Unde mi-ați umblat? Iaca, de supărat ce-s, m-am așezat pe jâlțul cel negru, și nu cred să mă ridic de-aici prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
întors! Acum, se tot uita cu luareaminte la înfățișarea lui din oglindă și constata că, dacă ar fi fost slut, pe cât era de solitar, nimeni n-ar mai fi privit la el vreodată! Însă acea imagine întunecată și atât de mohorâtă ascundea secrete la fel de adânci, ca și cele din inima lui. Pricepea bine că oglinda aceea este singura care putea să-l asculte și să-l înțeleagă, și știa ce înseamnă durerea, singurătatea și neputința crudă, ce foarte adesea îl copleșeau
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
întrebările lor, iar, atunci când era, totuși, întrebat câte ceva, te privea mereu pieziș, cu niște ochi exagerat de iscoditori, de parcă te-ar fi bănuit că încerci să afli de la dânsul cine știe ce secret. Tocmai de aceea, el răspundea întotdeauna la întrebări sec, mohorât și cu zgârcenie-n cuvinte. Acesta este și motivul pentru care el aproape că era obișnuit să apară n ochii lumii ca fiind un neîncrezător, un nesociabil și un ursuz, dar, deși cunoștea lucrul acesta bine, nu se obosea deloc
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
afla situat Într-o zonă mărginașă, având puține case și dintre acestea, doar câteva mai răsărite. Străzile dau o senzație stranie de pustiu. Cei care locuiesc aici sunt mai ales bătrâni, care arar ies la plimbare. Din acest peisaj șters, mohorât, nu lipsește, nici biserica, nici cimitirul. „Străina” a ieșit să facă primele cumpărături. Cu sufletul abătut și pasul nehotărât, Își aruncă privirea de la o casă la alta, căutând „Fornaia” (așa se numesc magazinele din Italia, care vând pâine. A traversat
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
promis că voi aduce la lumină o altă antologie, dar nu vă mai spun nimic.” „Cum ar fi viața fără cultură?” George Nechita) Și cât de frumos și adevărat o spune! Viața fără cultură este ca o zi fără soare; mohorâtă, searbădă. Este ca o fântână fără un strop de apă lângă care te prăbușești. “Literatura este ca ziua: are o dimineață, o amiază, o seară și o noapte. Aurora este de preferat crepusculului? Dar oare lăsarea serii nu-și are
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
gândesc la toate păcatele strămoșești, la fratele meu drag, Ionel, la tatăl meu, amândoi plecați spre cele veșnice, și cum aș fi putut uita de toate nefericirile mele!? Cât de greu imi era sufletul Încărcat de lacrimi, asemenea unor ploi mohorâte, În care s-au cuibărit Înfinite tristeți. Am plâns o vreme, cu lacrimi fiebinți, În care flăcările răzvrătirilor Își căutau eliberarea din temnița sufletului, mereu cu gândul la această trecere efemeră prin viață. La ce bun toate acestea?! De ce atâta
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
domnișoare, cu toate rezervele ce le manifesta față de persoana sa, o socotea ca pe un dat al sorții. Cineva acolo sus îi veghea pașii și îi prilejuia bucuria de a se întâlni și cu fețe luminate, nu numai cu cele mohorâte și crispate și fără a fi purtătoare de un așa-zis vino-ncoace! * Încă de la prima întâlnire cu Alex, deși parase elegant și cu discreție feminină fiecare ocazie în care îi apăruse în cale acest cavaler, Ina trăi în forul
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
lucru la ștrandul orașului și avea întotdeauna forța necesară de a ajunge la mal, chiar dacă înotul îi cerea un efort sporit. Era stăpână pe ea și nu dispera nici chiar în diminețile când soarele acoperit de nori prevestea o zi mohorâtă. * Alex, pe de altă parte, putea spune că o cunoaște mai bine pe Olga decât pe Ina, dar îi era greu să ia o hotărâre. S-au văzut cazuri când unii oameni, aflându-se între două pâini, au declarat, oarecum
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
nas, după care Își lua din nou avânt și pica la loc. Ce naiba era? Ce nu se potrivea deloc? Afară se Întunecase ușor. Câțiva nori se Încruntau la orizont, iar dimineața Însorită era pe cale să se preschimbe Într-o amiază mohorâtă. Vera cotrobăia În continuare prin șifonier, iar eu prin propria tărtăcuță, căutând ciorapul desperecheat al unei idei. Brusc, mi-am dat seama. M-am dus lângă Vera, care bodogănea cu mâinile În șold, ca un general al rochiilor de seară
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
era un scaun liber acolo. În trecere către bar, Își aruncă ziarul și pardesiul pe scaun, pentru a nu fi ocupat de altcineva Între timp, apoi comandă o votcă și se așeză. De partea cealaltă a mesei stătea un bărbat mohorît ținîndu-și bărbia În podul palmei și cotul sprijinit de tăblia mesei. Privea În gol. După ce doctorul deschise foile ziarului, bărbatul mohorît privi involuntar către titlurile de pe prima pagină. Știa oricum despre ce e vorba, dar simți nevoia să-l Întrebe
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
de altcineva Între timp, apoi comandă o votcă și se așeză. De partea cealaltă a mesei stătea un bărbat mohorît ținîndu-și bărbia În podul palmei și cotul sprijinit de tăblia mesei. Privea În gol. După ce doctorul deschise foile ziarului, bărbatul mohorît privi involuntar către titlurile de pe prima pagină. Știa oricum despre ce e vorba, dar simți nevoia să-l Întrebe pe doctor: — Ce zice? — Minciuni, răspunse Thomas. Ăștia-s niște imbecili. Acum, vor să pună măști pe fețele funcționarilor, ca să nu
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
la un dispozitiv cu cristale lichide care va rezolva definitiv problema. Vorbise cu atîta siguranță, Încît se umplu el Însuși de admirație față de sine. Desigur, nu-i scăpă amănuntul că cei de la masa vecină deveniseră și ei mai atenți. Bărbatul mohorît Își ridică halba de bere și, Înainte de a bea, se uită prin ea ca printr-o lupă. — Și... care-i concluzia? — Vezi dumneata, Întrebărilor simple nu li se pot da Întotdeauna răspunsuri la fel de simple. Un surdomut, noaptea, nu aude lătrătura
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
acătării, doar blocuri paralelipipedice, un fel de barăci din beton cu vopseaua scorojită, din balcoanele cărora femei obeze Își supravegheau copiii tembeli care zgîriau pe furiș vreo mașină parcată În preajmă - astfel protestau ei contra inechității sociale - acoperișuri cenușii, oameni mohorîți cărînd ceva În sacoșe, trotuare asfaltate mărginite de vitrine din profile de oțel sudat, străzi murdare, pline de gropi, terenuri virane pe care se depozitau gunoaie, bîntuite după lăsarea serii de haite agresive de cîini... O imensă cazarmă, sau mai
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
Într-o familie În care banii, chiar dacă nu curgeau În valuri, nu erau o problemă,, Locul În care cerșește Antoniu, este gura de metrou, a stației Obor, stație extrem de animată, din care ies și intră zilnic puhoaie de oameni. Puhoaie mohorâte, triste, Încruntate, și arțăgoase. Rareori, privind cu atenție, vei descoperi un chip luminos sau un zâmbet autentic. Astăzi, intrarea metroului e destul de pustie; a doua zi de Crăciun nu poate fi prea rodnică, oamenii Încă vegetează după ce au băut din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]