251 matches
-
asemenea contrastul dintre întunericul din fața chipului directorului, pe care privirea lui Stephen nu îl poate străpunge și lumina de dincolo de fereastră, unde o zi frumoasă de vară e pe sfîrșite. Acest contrast dintre lumea exterioară strălucitoare, veselă și atmosfera gravă, mohorîtă din camera preotului este intensificat la sfîrșitul întîlnirii. După ce a fost condus la ieșire de către director și după ce a părăsit clădirea, Stephen vede un grup de tineri care se plimbă pe străzi, cîntînd și dansînd pe muzica unui acordeon 281
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și citită o poezie.” (J.W. Goethe) Explicația o găsim la W. Shakespeare: „Cel ce n-are muzică În sine, cel pe care nu-l mișcă armonia suavă a tonurilor, e copt pentru trădare, furt și perfidie: inteligența lui e mohorîtă ca noaptea, năzuințele lui sumbre ca Erebul. Nu te Încrede În asemenea om!”. „Nu cunosc nimic mai greșit decît a traduce pe un poet cuvînt cu cuvînt.” (Voltaire) Tot Voltaire dă și explicația: „Poezia e muzica sufletului... trebuie s-o
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
vrea să vadă asta! intervin, Încercînd să Înșfac catalogul, dar Jess ajunge la el prima. — La ce pagină? zice. — Mamă? Ne Întrerupe o voce și ne Întoarcem cu toții să vedem cui Îi aparține. În pragul ușii se află un tip mohorît cu părul ciufulit ca naiba și Început de barbă. E Înalt și uscățiv, are În mînă o carte ieftină și terfelită, și n-am nici cea mai mică idee cine-o fi... Ia stai așa. Că doar n-o fi
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
iar mâinile multora dintre cei în viață, indiferent de vârstă, sunt jupuite de pelagră. Ca urmare, înfățișarea oamenilor pare sumbră, sălbatică. Chipurile apar uscate, „sulegete”, „lingave”, de culoare gălbui-pământie, numai ochii sunt câteodată „zbanghii”, sfredelitori, dar de obicei căutătura e mohorâtă, „împosocată”. Încruntați, închiși în ei, oamenii se exprimă sobru, adesea laconic, vorbirea lor caracterizându-se prin absența culorii, singura notă de pitoresc fiind conținută în termenii regionali aspri, pietroși. Asprimea, brutalitatea ar putea fi arma indispensabilă a supraviețuirii, de aceea
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
dușmani în pulberi să-i prefaci etc. În mod simplist, stereotip, tratează I.C. Poiană problema dragostei în poezia La arie (Cultura poporului nr. 7). Un exemplu de denaturare a spiritului de partid, prin însușirea proletcultistă a unor lozinci, este piesa Mohora tractoristul de Gh. Martiniuc (Cultura poporului nr. 3). (...). Acelorași clișee este supusă și prelucrarea dramatică a nuvelei Desfășurarea de Marin Preda - prelucrarea purtând subtitlul În satul din vale. Liana Maxy deformează și caricaturizează în mod vulgar o operă literară deosebit de
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
care unul nu învățase încă să meargă, Frosa pleca astfel în necunoscut... ne mai fiind niciodată pe acele meleaguri, pentru a-și cunoaște socrii. A trebuit să schimbe câteva trenuri și autobuze până la destinație și a ajuns într-o zi mohorâtă de toamnă în comuna Plopu. Coborând din autobuzul ce avea stație în dreptul cârciumii s-a adresat unei bătrâne ce ieșea din magazinul mixt, alăturat: - Sărut mâna, mamaie! Unde locuiește familia Gheorghe? - Care? Că e mai multe la noi în sat
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
din urmă dintre provinciali are posibilitatea să ceară ajutorul principelui cu condiția să fie cetățean, atunci sigur că Scribonius Libo o va face și el! Când îndrăznește în sfârșit să-și înalțe ochii din pământ, tresare descumpănit. Principele îl studiază, mohorât la chip. Dar ceva din mimica lui îl face să bănuiască că iritarea sa e îndreptată în acest moment mai degrabă împotriva lui Libo decât a lui per sonal. Nu înțelege de ce, dar prinde curaj: — Vine la el Claudia Appia
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
două stații. Am reușit să mă așez. Eram recunoscător. Mă simțeam un pic mai bine. Cel mai ciudat mi s-a părut când am ieșit afară de la metrou. Totul era în beznă. De fapt, nu era chiar întuneric, parcă era mohorât. «Straniu! Până acum a fost vreme frumoasă.» Am mers pe jos până la firmă. Încercam să merg drept, dar mi se împleticeau picioarele. Mă durea cumplit capul. Respiram greu. Îmi venea să vomit. Mă apăsa ceva pe piept. Parcă era mahmureala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
răbdători și stenici venirea și plecarea iernii ale cărei zile le numărau după scăderea și apoi, încrezători, după creșterea, minut cu minut, a luminii până la echinocțiul de primăvară. Asta acum de când domnul Pavel era pensionar, dar numai când timpul era mohorât, căci în zilele cu soare cât de cât dezmorțitor, pleca la obișnuita lui plimbare în centru în jurul micii grădinițe și pe strada principală, strada „Republicii” cum îi spunea acum, obișnuită și în după-amiezile mai blânde ale neîndurătoarei părți a anului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
care numai destinul o poate zămisli), aici pe bulevardul acesta, la căpătui căruia se află grădina publică unde am cunoscut-o pe Keti... Cum trec anii, îmi spuneam, cum rămânem prizonieri, cărui destin? cărei finalități anume? 24. Era o zi mohorâtă de noiembrie când tatăl Anei bătu la ușa birou lui meu, la tribunal. Total neașteptat; trecuse vreme de când nu ne mai văzusem, câteva scrisori ținuseră punte peste golul de timp, și el veni în chiar una din zilele în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Cu puțin înainte de condoleanțele din a patruzecea zi de doliu, am fost chemat de urgență la palat. Sultanul tocmai se întorcea din noua sa campanie de vară împotriva portughezilor și, cu toate că nu înregistrase vreun eșec, nu-mi prea explicam expresia mohorâtă de pe chipurile care m-au întâmpinat de îndată ce trecusem de poarta principală. Monarhul nu mi-a arătat nici o ostilitate, însă primirea sa a fost lipsită de căldură, iar vocea îi era gravă: — Ai solicitat acum doi ani iertarea pentru cumnatul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
scrisului, în băut și deznădejdi de tot felul, iată că poate veni simplu, din sentimentul că, din cuvintele ordonate de tine, înțelesurile se revarsă umplând cu apă vie vasul care ești. Scriu ca și cum aș constata că afară e o zi mohorâtă de toamnă. Scriu nu spre a dezvălui ceva, cum credeam cândva, ci spre a mă construi pe mine, spre a umple cu duh vasul meu și, de ce nu, ca într-o ascultare a lui Dumnezeu. Dacă voi reuși ca măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
câteva ori la catedra custodelui. L-am privit, m-a privit, ca și cum nu ne-am fi văzut ieri. Biblioteca, totuși, ne unește, ne adună din cine știe ce vâscozități de timp. 21tc "21" Pe jos, pe Bulevardul aproape pustiu în această dimineață mohorâtă de început de iarnă. Cer greu, coborât, frunze zburătăcite, nori trecători, rare troleibuze. Nimic sărbătoresc, în afara celor câtorva drapele tricolore fluturând pe ici-colo. O sărbătoare, de altfel, mai mult mimată în acest an. Tensiunea surdă de după aceste alegeri ciudate sporește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Soldatul cel viu e tânăr, are o față rotundă, grăsulie și imberbă. El ține mâna dreaptă Întinsă deasupra crucii simple de lemn și pare că jură răzbunare. Imaginea este solemnă și gravă și este Înscrisă Într-un peisaj de câmpie mohorâtă cu mai mulți copaci tineri, desfrunziți, răspândiți ici-colo. Totul este foarte cenușiu, deci putem deduce că e toamna târzie și că plouă. O sală de tribunal cu bănci de lemn În care stau așezate mai multe persoane. În față un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
vor porni În toate direcțiile și că cel puțin unul din ele va ajunge la Amir și la Alexandru. Semnul era limpede. „Continuați-vă drumul. Nu sunt În primejdie”. 23 februarie 1476, Istanbul Era una din puținele zile cu adevărat mohorâte pe care le cunoștea capitala otomană la sfârșitul iernii. Locuitorii Își aminteau lunile de februarie ale ultimilor ani și nici o zi din acele luni nu semăna cu ziua aceea. Deși era aproape ora prânzului, parcă dimineața nu se ivise Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
pesemne somnul cu care luptam. Pe scaun, lingă masă, dormeam desigur pe jumătate cu semivisări turburi, pricinuite de impresia avută. . . Când m-am uitat afară: încă îmbrobodită, apărea porțiunea din Cetatea vie. . . asfaltul lucea ghețos și brâul Palatului regal era mohorât. . . Dar sus, pe coperiș, se desfășura seninul acelei dimineți!... Halucinația pierise. Mi-era acum frig puțin și puțină frică de realitatea mea și a orașului sacru. . . Mini tăcu timp de o secundă sau cine știe cât tăcu, la altă măsură a timpului
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
dintre unchi și nepot fusese mult mai caldă decât aceea dintre senior și vasal. Dar tocmai această intimitate erodase autoritatea și respectul din sânul relației, care lipseau acum, cu desăvârșire. În dimineața aceea, Katsuie abia își mai putea stăpâni expresia mohorâtă de pe chip. Era o senzație acută de nervozitate. În noaptea trecută, nu dormise deloc. După ce-i ordonase lui Genba să-l atace pe Hideyoshi care fugea, Katsuie așteptase până în zori raportul care să risipească întunecimea ce-i cuprinsese inima. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a întrebat Chris. —Sunt așa de ghinionistă, am răspuns eu ocolind întrebarea. O nouă recoltă de lacrimi mi-a invadat obrajii. Nu mi se întâmplă decât nenorociri. înțelegi ce vreau să spun? Chris a dat din cap. Fața îi era mohorâtă. într-un fel care mă îngrijora. Oare îl plictisisem? Pe moment, am avut convingerea că știa că nu spusesem adevărul în legătură cu minciunile lui Luke. Din senin, Chris și-a tras scaunul mai aproape de al meu. Am tresărit din cauza mișcării aceleia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Philomena? Din cauza pariurilor la cursele de cai? Alte chicote forțate, care puteau să-ți provoace o criză de hernie. Se comportau de parc-ar fi fost la un cocteil. Davy, cartoforul, stătea la celălalt capăt al mesei. Am văzut expresia mohorâtă de pe fața lui și am simțit cum mă cuprinde dorința de a-l proteja. —Fiul nostru e aici, a spus Philomena. Unde s-a dus? Christopher? Clar: e mama lui Chris. Ce bine! Nu era nimic rău dacă părinții lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ianuarie - a șaptea lună. Simbolul jumătății perioadei. Crăciunul venise și trecuse, cu biata mea mamă așezată pe canapea, lângă mine, privindu-mă cum lucrez... la fel se întâmplase și cu Anul Nou. Programul de vacanță al lui Randall fusese la fel de mohorât, dar reușise să se rupă și să bea o cafea cu mine și cu mama. Nu avusesem prea mult timp, dar măcar mama ajunsese să-l cunoască. I s-a părut că e un băiat bun. Îmi dădeam seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
scurta listă cu persoane în legătură cu care n-aș fi avut nimic de obiectat dac-ar fi fost parașutate direct în centrul Mogadishu-lui. — Phil! am exclamat, când m-am lovit de el, luând colțul spre biroul lui Vivian. Phil era destul de mohorât. În ultima vreme nu ne mai prea văzusem. și el, ca și mine, fusese ocupat până peste cap cu niște cărți foarte mari. — Eu aș evita să mă duc acolo. Asta dacă nu trebuie neapărat să te duci, m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
a tras un furtun de la eșapament și s-a gazat. — N-aș zice că-l învinovățesc c-a făcut-o, comentă iar Wilt. — Păi, mie chiar mi-a plăcut. Se cuvenea să ne dea un exemplu. Wilt aruncă o privire mohorâtă asupra clasei. — Sunt sigur că exact la asta s-a gândit atunci când s-a gazat, zise el. Iar acum, dacă ați vrea, vă rog să continuați să citiți în liniște, să mâncați în liniște și să fumați cumva în așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
pe pantaloni. TOM: Nu vorbesc despre mântuirea lumii. În clipa asta, nu vreau să mă mântuiesc decât pe mine. Și pe câțiva dintre cei la care țin. Ca tine, Nathan. Și ca tine, Harry. HARRY: Cum de ești atât de mohorât, băiatule? Te pregătești să savurezi cea mai bună cină de care ai avut parte în ultimii ani, ești cel mai tânăr dintre cei așezați la masa asta și, din câte știu, încă nu te-ai pricopsit cu nici o boală gravă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
facem pă treabă. Dintr-un kil de carne, gătim felurite feluri, ca la recepție la ambasadă, da’ ce te faci că după ce-i duci tava la pat cu toate bunătățurile alea, odată o vezi că strâmbă din nas și se mohorăște, de-ți vine să turbezi, nu alta. Ardei umpluți, cică asta a vrut de fapt, mărgăritaru’ mamii, uite pă mâna cui am nimerit, să nu-mi tihnească la o vreme de bătrânețe, băiatu’ mieu, mai sclerozat decât mine, mărgăritaru’ mamii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
falcă, crezând că l-a podidit sângele, îi dispăru râsul. Scuipă cu sânge, își mușcase limba în zăpăceala pumnilor. În ciuda supărării, văzând pe țărani râzând, plutonierul răcni aproape cu veselie: ― Stai, Pantelimoane!... De ce fugi, măi Pantelimoane? Își reveni îndată, se mohorî mai tare și se întoarse la datorie. Bănuiții, îngrămădiți ca oile în tindă, auzind râsetele de afară, își luară și ei niște mutre zâmbitoare în speranța că așa vor câștiga bunăvoința plutonierului. Acesta însă crezu că vor să-și bată
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]