190 matches
-
de hârtie, dar Karin refuză s-o predea. Avea nevoie de ea pentru Mark, când avea să-și revină. Îl mutară de la traumatologie într-o rezervă în care putea să stea și ea lângă el. Zăcea întins pe pat, o momâie doborâtă. După două zile, deschise ochii timp de jumătate de minut, doar ca să-i închidă strâns la loc. Dar îi deschise iar în seara aceleiași zile. A doua zi, își deschise ochii de șase ori, după socoteala lui Karin. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
acestor povești, dar erau prea de demult și acum Euphrosyne Stephanides era moartă și nu mai avea pe cine să Întrebe. Se gândea la noaptea când rămăsese gravidă și Încerca să reconstituie evenimentele. Se Întoarse pe-o parte. Făcu o momâie din perne care să-l Întruchipeze pe Lefty și-o făcu să-i apese spatele. Se uită prin cameră. Nu avea nici un portret pe pereți. Nu atinsese nici o broască râioasă. ― Ce-am văzut? se Întrebă. Numai peretele. Dar nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
e în măsură să-ți stârnească respectul. Odată ce te prinzi cum se asamblează puzzle-ul, sau chiar mai devreme, curiozitatea dispare. Teroriștii sunt neinteresanți, goana neimportantă, dar faptul că președintele SUA (William Hurt), imobilizat și chiar sedat, nu stă ca momâia, ci încearcă să se elibereze - asta te poate gâdila plăcut. Finalul e în același ton, când „badigardul“ (Dennis Quaid), care aleargă un sfert de film pe urmele răpitorilor, numa’ nu-și pune botul de dulău obosit în palma caldă, dar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2206_a_3531]
-
spumă, încât chiar și imaginea pe care o distingea cu ochii lui îngălbeniți și obosiți sugera că excitase păpușa în așa hal, încât o adusese pe culmile frenetice ale plăcerilor sexuale. Până la urmă bărbatul reveni la căutarea valvei. Afurisita de momâie avea neapărat una pe undeva! Numai să reușească să dea de ea. în explorările sale, își aținu ochii pe oglinda pusă pe ușa dulăpașului cu medicamente, dar oglinda era prea mică. Exista una mai mare deasupra chiuvetei. Wilt lăsă capacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
furiș ușa putoarea de gineri-su, să se vază odată scăpat : s-o lovească tramvaiu, să-nghețe de frig - că tot dezbrăcată pleca soacră-sa... I s-o fi urât cu ea-n casă, să tot dea cu ochii de momâie, acolo-n fotoliu, mică-mică, și cu cocoașa-n spate, și cu ochii zgâiți. Și, de la o vreme, Ivona îi punea peste fotoliu o mușama ; se vede că i s-o fi slăbit bășica udului și madam Ioaniu își da drumu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
stai atâtea ore în ditamai căsoiu pustiu, și obloanele lăsate, și peste tot întuneric, numai candela ce mai arde în camera lu madam Ioaniu. Arde candela ca-ntr un cavou, și tot timpu mai troznește ceva, și să stai cu momâia în fotoliu, lângă tine, care nici nu mișcă și nici nu suflă, numa se zgâiește cu ochii ăia albi la perete... Și numa ce-și mai dă drumu pe ea, și atunci pune tu mâna și schimb-o. Și iar
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
a înfruptat din alba/ Lumină a lumii, te-a încărcat de daruri/ Să-ți dea și viața lui ! (I, p. 201). Sosiți într-un alai lugubru cu apariții desprinse parcă dintr-un Trionfo della Morte, orbul, ologul și paraliticul - trei momâi sinistre, spectre infernale (I, p. 196) - refuză să-și vândă viața lui Admetos, căci, oricât de nenorocită ar fi condiția lor, încă prețuiesc lumina dulce a soarelui (I, p. 198). Alkestis vine în întâmpinarea lui Admet, căutându-l peste tot
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
brocart al sicriului în care zăcea tata, în timpul nopții, frate-meu a tăiat ciucurii de aur turnat: „Cică, iote ce multe parale fac“. Păi numai pentru asta poate ajunge în Siberia, dacă vreau eu, pentru că asta-i profanare. Hei, tu, momâie caraghioasă! i se adresă el funcționarului. Ce zice legea: e profanare? — Profanare! Profanare! aprobă imediat funcționarul. — Pentru asta, Siberia îl mănâncă? — Siberia, Siberia! Îndată ajunge-n Siberia! Ei încă mai cred că-s bolnav, continuă Rogojin să-i spună prințului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
tare cu firea, încât nu spuse nimic și, ridicând blana de jos, porni cu ea spre salon. — Poftim, acum pleacă cu blana! Blana de ce-o iei cu tine? Ha-ha-ha! Ce, ești nebun? Prințul se întoarse și rămase ca o momâie, privind-o; când ea izbucni în râs, zâmbi și el, însă tot nu-și putea mișca limba. În prima clipă, când îi deschisese ușa, era palid, însă acum sângele îi năvăli subit în obraji. — Ce-i cu idiotul ăsta? strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pe maluri, cu creștetul plecat, Stau sălcii plângătoare, ce-așteaptă despletite. Plecat și sosit la București, Vasile Voiculescu rămâne nedespărțit de Bârlad. Toate cele 19 numere ale revistei Florile dalbe, la care debutează și ca prozator cu lucrările « Singur » și « Momâia », vor cuprinde bucăți din opera sa. Și nu numai în Florile dalbe, ci și în Graiul nostru (1925-1927), Țara de Jos (1924-1927), Scrisul nostru (1929-1931), reviste ale Academiei. Prin 1925, pe când Tutoveanu conducea revista Graiul nostru, scrie Florentin Popescu în
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
nu ar fi existat, nu-l consulta în nici o problemă, acționa după cum avea inspirația, în schimb, deseori se plângea că toată povara casei apasă pe umerii ei, că se află la capătul puterii, că bărbatul stă în casă ca o momâie, că nu-l interesează nimic, că este absent și la propriu și la figurat. Dacă avea un ascultător convenabil, nu se sfia să intre în detalii mai intime, să mărturisească că ea nu mai știe ce-i acela bărbat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
că o anumită protuberanță se profila acolo, de sub cuvertură, ca și cum cineva ar fi fost ghemuit sub ea. Urechea lui fină, obișnuită cu toate zgomotele naturale ale pensiunii și ale stațiunii, percepu imediat o respirație regulată. Da, cineva dormea acolo, o momîie ghemuită sub cuvertura sa, în camera sa, pe patul său. Un frison de oroare îl traversă pe Bernard, de la creier pînă la tălpi. oare înnebunise doamna Warnotte ? își permisese oare această glumă de prost gust, să plaseze pe altcineva în
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
evidentă, încît doamna Warnotte simți că trebuie să-l creadă. ajunși în fața patului, Bernard fu incapabil să mai pronunțe vreun cuvînt, reuși doar să arate cu degetul spre ceea ce i se părea o anomalie. într-adevăr, cuvertura era deranjată dar momîia dispăruse. Bernard își dădu abia acum seama de enormitatea situației, de faptul că o deranjase pe doamna Warnotte pentru nimic, de faptul că aceasta ar fi putut efectiv să-l creadă pe cale de a înnebuni. — Ce ați văzut, domnule Bernard
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
veche. treaba pe care o fac ei nu o poate face nimeni. ei curăță totul, de fapt... Bine, vă las, că nu vă place subiectul... rămas singur, Bernard începu să inspecteze din nou încăperea. Deschise ușa la baie, verifică dacă momîia nu era cumva ascunsă în dulap. momîia nu se lăsă însă mult așteptată. ea apăru de pe balcon, senină și naturală, fumînd una din țigările lui Bernard. acesta făcu un pas spre ușă, avu chiar reacția de a o striga pe
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
nu o poate face nimeni. ei curăță totul, de fapt... Bine, vă las, că nu vă place subiectul... rămas singur, Bernard începu să inspecteze din nou încăperea. Deschise ușa la baie, verifică dacă momîia nu era cumva ascunsă în dulap. momîia nu se lăsă însă mult așteptată. ea apăru de pe balcon, senină și naturală, fumînd una din țigările lui Bernard. acesta făcu un pas spre ușă, avu chiar reacția de a o striga pe doamna Warnotte pentru a-i spune „veniți
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ba chiar aș spune că ai parcurs jumătate din această punte peste abis pe care ți-am construit-o cu migală. — nu cumva te cheamă Corona ? Dacă ar fi să-ți dau un nume ai accepta să te numești Corona ? momîia rîse și se apropie de Bernard, îl înlănțui cu brațele și îl sărută pe obrazul drept : — nu vrei să facem o plimbare pe malul mării ? „așa goală cum ești ?” fu cît pe ce să spună Bernard, dar își reprimă imediat
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
se apropie de Bernard, îl înlănțui cu brațele și îl sărută pe obrazul drept : — nu vrei să facem o plimbare pe malul mării ? „așa goală cum ești ?” fu cît pe ce să spună Bernard, dar își reprimă imediat întrebarea. oricum, momîia părea să-i citească gîndurile, deci întrebarea era inutilă. — să înțeleg că acesta este ultimul meu vis ? făcu atunci Bernard aproape fără să gîndească. — Da, răspunse momîia și îl mai sărută o dată, pe obrazul stîng. 61. De la declararea absenței nu
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
fu cît pe ce să spună Bernard, dar își reprimă imediat întrebarea. oricum, momîia părea să-i citească gîndurile, deci întrebarea era inutilă. — să înțeleg că acesta este ultimul meu vis ? făcu atunci Bernard aproape fără să gîndească. — Da, răspunse momîia și îl mai sărută o dată, pe obrazul stîng. 61. De la declararea absenței nu s-a mai văzut niciun nor pe cer. Vîntul nu a mai bătut niciodată. Frunzele arborilor și iarba nu s-au mai mișcat. niciun val n-a
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ascuns caii ? Unde sunt animalele mici ? Viermii ? De ce nu mai apar viermi în carnea alterată și în merele putrede ? De ce nu-mi răspunzi. Ce faci ? De ce această tăcere sceptică ? „mă rog pentru tine.” 66. — astăzi va fi mareea secolului, spuse momîia. sub un cer zdrențuit și plumburiu, împinsă parcă de un vînt tenace, marea continua să crească și să înghită, centimetru cu centimetru, imensa plajă de la trouville. Pontonulpromenadă construit pe o dantelărie de piloni, atît de orgolios în tentativa sa de
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
cu palmele. Papa, și dacă anul ăsta marea o să se ridice și mai sus ? nu cred, nu știu, stai să vedem. mai mulți fotografi profesioniști își fixaseră aparatele pe trepiede și așteptau răbdători „evenimentul” : invadarea definitivă a uscatului de către mare. momîia se agățase de brațul lui Bernard ca și cum ar fi căutat un fel de protecție. înfășurați în pelerine ample, cu glugile pe cap, cei doi se pierdeau perfect în mulțime. nimeni nu ar fi putut spune dacă erau doi amanți, un
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
pe cap, cei doi se pierdeau perfect în mulțime. nimeni nu ar fi putut spune dacă erau doi amanți, un tată cu fiica sa, sau un cuplu banal fără vîrstă. — este ultima mea plimbare ? întrebă Bernard cu voce joasă, deși momîia îi auzea întrebările și fără să fie nevoit să le rostească. — este ultima ta maree, spuse momîia. — Dar tot nu înțeleg, spune Bernard, cum e posibil ca visele unora să fie de fapt viața altora ? — așa funcționează Departamentul, răspunse tînăra
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
doi amanți, un tată cu fiica sa, sau un cuplu banal fără vîrstă. — este ultima mea plimbare ? întrebă Bernard cu voce joasă, deși momîia îi auzea întrebările și fără să fie nevoit să le rostească. — este ultima ta maree, spuse momîia. — Dar tot nu înțeleg, spune Bernard, cum e posibil ca visele unora să fie de fapt viața altora ? — așa funcționează Departamentul, răspunse tînăra femeie. În universul nostru nu se pierde nimic. toate etajele ființelor comunică. marea se izbea acum de
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Cazinoului. Cei care aveau cizme de cauciuc rămaseră pe poziții, pentru a înfrunta prima fază a inundației, în timp ce ceilalți se retrăgeau pe terasele mai înalte sau pe treptele din fața vilelor purtînd marca belle ăpoque și aliniate cu fațadele spre mare. momîia părea extrem de încîntată să se plimbe cu picioarele prin apă. Din cînd în cînd, Țopăia ca un copil, iar Bernard, jenat de această exuberanță, încercă să-i mai potolească agitația infantilă, ca și cum ar fi fost un tată ieșit la plimbare
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
grav, dacă mă gîndesc bine. După ce ți se încheie inițierea în faza reală, pur și simplu ești repartizat la Departamentul vise și începi să te ocupi de visele altora. Pe promontoriul de unde pornea pontonul-promenadă nu mai rămăseseră decît Bernard și momîia. Pontonul, însă, dispăruse acum complet sub ape, doar farul construit la capătul lui mai era vizibil, ca un naufragiat în largul mării. Invadînd uscatul, marea adusese cu ea cantități imense de alge. momîia culese cu palmele un eșantion de gelatină
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
pontonul-promenadă nu mai rămăseseră decît Bernard și momîia. Pontonul, însă, dispăruse acum complet sub ape, doar farul construit la capătul lui mai era vizibil, ca un naufragiat în largul mării. Invadînd uscatul, marea adusese cu ea cantități imense de alge. momîia culese cu palmele un eșantion de gelatină verde mirosind puternic a iod și-l duse la gură. De pe un balcon cineva le făcea semne, ca și cum ar fi vrut să-i avertizeze că se află în primejdie. Bernard se simți însă
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]