352 matches
-
a cauzat o înstrăinare permanentă, publică, între Wilhelm și tatăl său Stephan. În 1921, Wilhelm a publicat o carte de poezie în limba ucraineană, «Mynayut Nistru» (Минають дні) - "Zilele trec". În același an, a devenit implicat în diverse comploturi ale monarhiștilor și a altora care doreau să răstoarne noua ordine de după Primul Război Mondial. La Viena, el a fondat o organizație de veterani din Ucraina și s-a împăcat un timp cu rivalul său Pavlo Skoropadski. Atitudinea intransigentă a lui Wilhelm
Arhiducele Wilhelm de Austria () [Corola-website/Science/324053_a_325382]
-
mod oficial pe principesa Margareta să-i fie candidat la Senat în următoarele alegeri. Fostul președinte al României, Traian Băsescu, nu îl apreciază pe Radu și crede că acesta dăunează percepției publice a românilor asupra ideii de monarhie. Istoricul și monarhistul declarat Neagu Djuvara considera și el că Radu dăunează cauzei monarhiei, al cărei "cioclu" ar fi. La 28 februarie, 2008, Radu a declarat că intenționează să se retragă din poziția de Reprezentant Special al Guvernului, pe care o deține de
Radu, Principe al României () [Corola-website/Science/304445_a_305774]
-
unirea tuturor teritoriilor locuite de ucraineni într-o singură unitate administrativă, denumirea „Malaia Rossia” a ieșit din uz, fiind folosită doar într-un sens peiorativ, pentru denumirea acelor ucraineni care și-au pierdut conștiința națională. Termenul mai este folosit de monarhiștii și naționaliștii ruși, care consideră că Ucraina și ucrainenii sunt parte integrantă a Rusiei și a poporului rus. Dat fiind faptul că Ucraina și poporul ei au trecut printr-un lung proces de edificare a națiunii, numele de „” nu poate
Rusia Mică () [Corola-website/Science/318960_a_320289]
-
pentru 7 ani și putea numi guvernul condus de cancelar. Friedrich Ebert, socialist, a fost ales că primul președinte din 1919 până un 1925, lăsându-l pe cancelar să guverneze și nu a intrat în conflict cu executivul. Mareșalul Hindenburg, monarhist convins, veteran, erou al războiului, a fost al doilea președinte din 1925 până în 1934. A respectat Constituția și atrăgea atenția opiniei publice. A fost reales în 1932 și a început să deconsidere poziția parlamentului în dauna statutului autorității centrale. Clasa
Istoria Germaniei () [Corola-website/Science/300128_a_301457]
-
ocupantul în persecutarea cetățenilor proprii, jaful și exploatarea economică sau participarea la un guvern marionetă. Termenul „colaboraționism” provine din franceză din anul 1802, din perioada războaielor napoleoniene, când "collaborateur" erau numiți contrabandiștii care comercializau mărfuri britanice și îi ajutau pe monarhiști să fugă din țară. Colaboraționismul în sens de „cooperare perfidă cu inamicul” datează din 1940, termenul referindu-se la început la guvernul de la Vichy și la cei care îi ajutau pe naziști, după înfrângerea Franței în faza inițială a celei
Colaboraționism () [Corola-website/Science/320699_a_322028]
-
un cavou închis cu o piatră mare de gresie albă. Deși personalitatea lui Garibaldi a ocupat un loc central în cadrul mișcării "", el a făcut și obiectul criticilor venite atât din partea unora dintre tovarășii săi, dar mai ales din partea adversarilor săi, monarhiști sau persoane din mediul clerical. Operațiunile sale de la Aspromonte și Mentana i-au adus dezaprobarea foștilor tovarăși mai înclinați către o acțiune înscrisă în politica noului regat al Italiei. Chiar și Crispi l-a sfătuit să renunțe la asemenea operațiuni
Giuseppe Garibaldi () [Corola-website/Science/303473_a_304802]
-
ofensivei. Pentru munca depusă în acea perioadă a fost ridicat în grad de consilier de stat. În anii 1915-1916, pentru scurte perioade de timp, a fost un guvernator interimar al guberniilor Samara și Iaroslaval. În ceea ce privește convingerile sale, a fost un monarhist, revoluția ne întâlnind-o cu mare entuziasm. Trebuia să emigreze, ca și fratele său și cele două surori, însă din motive necunoscute s-a reținut până la Revoluția din octombrie. Ca un fost ofițer și guvernator, el a fost arestat și
Serghei Evreinov () [Corola-website/Science/334643_a_335972]
-
Piemontul. Garibalid era reprezentantul curentului republican, al cărui fondator în Italia era Giuseppe Mazzini. Mazzini dorea eliberarea Italiei și unificarea acesteia, dar și instaurarea unui regim republican. Crispi era și el republican, însă în 1861 s-a dat de partea monarhiștilor. Venirea lui Depretis la putere a fost posibilă după ce a făcut o declarație formală în care recunoștea monarhia. Crispi, originar din Sicilia, a condus cu întreruperi până în 1896. Metodele sale de guvernare erau autoritare, reușind să-și creeze sprijin în
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]
-
Margareta. În 2002, acesta a respins orice rol pentru Principesa Margareta sau soțul ei într-o monarhie restaurată, în timp ce în 2003, filiala Cluj a PNȚCD i-a propus în mod oficial să-i fie candidat electoral în alegerile pentru Senat. Monarhiștii români se spune că ar fi oferit tronul României ASR prințului Charles de Wales, pe care acesta l-ar fi refuzat. Oferta ar putea fi interpretată drept rezultat al deziluziei monarhiștilor români atât față de moștenitoarea regelui Mihai, principesa Margareta, cât
Margareta, Principesă a României () [Corola-website/Science/303303_a_304632]
-
să-i fie candidat electoral în alegerile pentru Senat. Monarhiștii români se spune că ar fi oferit tronul României ASR prințului Charles de Wales, pe care acesta l-ar fi refuzat. Oferta ar putea fi interpretată drept rezultat al deziluziei monarhiștilor români atât față de moștenitoarea regelui Mihai, principesa Margareta, cât și față de soțul ei, din moment ce regele Mihai nu a renunțat la speranța, pentru el sau familia sa, de a reveni pe tron: „Se încearcă totuși să facem ca oamenii să ințeleagă
Margareta, Principesă a României () [Corola-website/Science/303303_a_304632]
-
liderii parlamentari au ordonat ca Ducele de York să se limiteze la Palatul St. James. În 1648, el a evadat ajutat de Joseph Bampfield și a plecat la Haga deghizat. Când Carol I a fost executat de rebeli în 1649, monarhiștii l-au proclamat pe fratele mai mare al lui Iacob drept regele Carol al II-lea al Angliei. Carol al II-lea a fost recunoscut de Parlamentul Scoției și de Parlamentul Irlandei și a fost încoronat rege al Scoției la
Iacob al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310339_a_311668]
-
exil, au fost ținute în perioada postbelică alegeri pentru a stabili formă de guvernare. În noiembrie 1945, frontul popular pro-republican a lui Tito, condus de Liga Comuniștilor din Iugoslavia, a câștigat alegerile cu o majoritate zdrobitoare, rezultatele fiind boicotate de monarhiști. În această perioadă, Tito se bucură de o susținere mare din partea poporului, fiind considerat eliberatorul Iugoslaviei. Administrarea iugoslavă din perioada postbelică a reușit să unească o țară care a fost grav afectată de revoltele ultranaționaliștilor și devastările de război, în timp ce
Iosip Broz Tito () [Corola-website/Science/303150_a_304479]
-
-lea, dar idealurile Revoluției Franceze nu au putut fi eradicate, și au reapărut la suprafață în timpul frământărilor politice care au caracterizat prima parte a secolului al XIX-lea. Nașterea Regatului modern al Italiei a fost consecința eforturilor naționaliștilor italieni și monarhiștilor loiali Casei de Savoia pentru a înființa un regat unit care să cuprindă întreaga Peninsulă Italică. În contextul revoluțiilor liberale din 1848 care s-au răspândit în întreaga Europă, Austriei i s-a declarat război. Acest a fost pierdut de
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
o și mai mare extindere a frontierelor țării. Politica sa pro-occidentală l-a adus însă în conflict direct cu regele și forțele monarhiste, ceea ce produs așa-numita „Schismă Națională”. Schisma Națională a polarizat populația și partidele elene în două tabere, monarhiștii și venizeliștii. Aceste facțiuni au dominat viața politică și socială a Greciei pentru mai multe zeci de ani. După victoria aliaților în prima conflagrație mondială, Venizelos a obținut pentru Grecia noi teritorii, în special în Anatolia, apropiindu-se de realizarea
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
aliaților în prima conflagrație mondială, Venizelos a obținut pentru Grecia noi teritorii, în special în Anatolia, apropiindu-se de realizarea visului „Marii Idei”. În ciuda marilor sale realizări, Venizelos a fost învins în alegerile generale din 1920. Venirea la putere a monarhiștilor și înlocuirea a mai multor comandanți militari a dus la înfrângerea grecilor în timpul războiului împotriva revoluționarilor turci din 1919-1922. Venizelos s-a autoexilat, dar a reprezentat Grecia în timpul negocierilor care au dus la semnarea Tratatului de la Lausanne și la înțelegerea
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
septembrie. Pe 16 august 1916, în timpul unei demonstrații în Atena, Venizelos, care se ocupa de sprijinul Aliaților, a anunțat public că se delimitează de politica monarhului. Discursul lui Venizelos nu a făcut decât să polarizeze și mai mult populația între monarhiștii antivenezeliști și venizeliști. Pe 30 august 1916, ofițerii venizeliști au organizat o lovitură de stat la Thessaloniki și au proclamat crearea „Guvernului Provizoriu al Apărării Naționale”. Venizelos împreună cu amiralul Pavlos Kountouriotis și generalul Panagiotis Danglis au fost de acord să
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
Centrale. În lunile care au urmat după crearea guvernului provizoriu din Thessaloniki la sfârșitul lui august, negocierile dintre aliați și regele elen s-au intensificat. Aliații doreau demobilizarea armatei elene, ca o contramăsură a predării necondiționate a fortului Ruple de către monarhiști și evacuarea armatei din Tesalia, ceea ce ar fi asigurat siguranța propriilor trupe din Macedonia. Pe de altă parte, regele dorea ca aliații să-i ofere garanții că guvernul lui Venizelos nu va fi recunoscut de către puterile occidentale, sau că rivalul
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
În timpul călătorie sale din 12 august 1920, Venizelos a supraviețuit unei tentative de asasinat pusă la cale de soldați monarhiști în gara Lyon din Paris. Acest eveniment a produs răscoale ale venizeliștilor, care i-au atacat pe cei mai cunoscuți monarhiști, provocând adâncirea divizării naționale. Persecuțiile împotriva oponenților lui Venizelos a ajuns la punctul culminant după asasinarea de către membri ai milițiilor antiregaliste a liderului monarhist Ion Dragoumis by paramilitary Venizelists on 13 August.. După însănătoșire, Venizelos s-a reîntors în Grecia
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
de opoziție. Acest partid s-a coagulat în jurul regelui, dar a supraviețuit diferitelor furtuni din casa regală - abdicări sau aboliri ale monarhiei. Partidul Liberal a fost încă de la fondarea sa un partid de orientare republicană, cu o poziție diametral opusă monarhiștilor și conservatorilor. Lupta dintre aceste două ideologii și-a pus amprenta asupra vieții politice de-a lungul întregii perioade interbelice. Principalele orientări politice au fost republicanismul, Megali Idea, alianța cu occidentul democrat, în primul rând cu Franța și Regatul Unit
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
lui Venizelos a fost începând cu deceniul al treilea Themistoklis Sofoulis. Partidul Liberal a supraviețuit eșecurilor și mai apoi morții fondatorului său. În 1950, fiul lui Venizelos, Sophokis a preluat șefia partidului, într-un moment în care liberalii și populiștii (monarhiștii) au făcut un acord de alianță pentru lupta împotriva comuniștilor în timpul războiului civil. Uniunea de Centru (Enosis Kendrou), fondată în 1961 de Georgios Papandreou, este urmașa Partidului Liberal. Cum acest nou partid a pierdut teren în fața adversarilor, el a fost
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
folosită de anarhiștii ucraineni pentru a face distincția față de toate celelalte mișcări politice a fost cea neagră - culoare tradițională a anarhismului. Forțele armate anarhiste au fost botezate „negre”, distingându-se astfel de cele ale oponenților lor: „roșii” bolșevici și „albii” monarhiști. Începând cu noiebrie 1918 și până în iunie 1919, anarhiștii au pretins că au înființat o societate anarhistă autoguvernată de țărani și muncitori în regiunile ucrainene pe care le controlau. Aceasta se întindea cu aproximație între Berdiansk, Donetsk, Alexandrovsk și Dnepropetrovsk
Teritoriul liber () [Corola-website/Science/319360_a_320689]
-
dispută între conservatori și liberali pe tema sistemului de guvernare pe care să-l adopte Finlanda: primii cereau monarhie și parlamentarism restrâns, ceilalți cereau o republică democratică și reforme sociale. Ambele părți își justificau ideile pe baze politice și legale. Monarhiștii susțineau că legea din 1772 care instituia monarhia (din perioada suedeză) era încă în vigoare, și că declarația de independență de la 6 decembrie 1917 determinând doar „un principiu de republică” și că constituția trebuia să fie modificată. Ei propuneau Finlandei
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
1772 și-a pierdut statutul în Revoluția din Februarie, puterea și autoritatea țarului fiind asumată de parlamentul finlandez prin proclamația de la 15 noiembrie 1917 și că republica fusese acceptată prin declarația de independență. Republicanii au reușit să amâne prelucrarea propunerii monarhiștilor în parlament și în cele din urmă constituția monarhistă nu a fost acceptată. Monarhiștii au răspuns prin punerea directă în aplicare a legii din 1772 pentru alegerea unui nou monarh. O consecință majoră a conflictului din 1918 a fost destrămarea
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
asumată de parlamentul finlandez prin proclamația de la 15 noiembrie 1917 și că republica fusese acceptată prin declarația de independență. Republicanii au reușit să amâne prelucrarea propunerii monarhiștilor în parlament și în cele din urmă constituția monarhistă nu a fost acceptată. Monarhiștii au răspuns prin punerea directă în aplicare a legii din 1772 pentru alegerea unui nou monarh. O consecință majoră a conflictului din 1918 a fost destrămarea mișcării muncitorești finlandeze, divizată în trei părți: social-democrații moderați și socialiștii de stânga rămași
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
și după sângerosul război civil, foștii fennomani și social-democrați, care susținuseră mijloacele „ultrademocratice” în Finlanda Roșie, se declarau acum angajați în comunismul bolșevic revoluționar, fideli ideii de dictatură a proletariatului, sub controlul lui V.I. Lenin. Un nou Senat conservator, majoritar monarhist, a fost înființat de JK Paasikivi în mai 1918. Toți membrii parlamentului care luaseră parte la revoltă au fost demiși. Astfel, a rămas în parlament un singur social-democrat, căruia ulterior i s-au mai alăturat doi. Acesta a fost astfel
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]