136 matches
-
sprinteneală și indiferență; fumează în neștire, începînd cu ora nouă dimineața, și se poartă ca și cînd a rămas ceea ce a fost mereu: un nonconfomist, un artist liber, un om care, cu vocea lui slabă, cu tonul lui ușor cîntat, monocord, cu frazele lui lăsate în suspensie, spune ce-i trece prin cap, oricît de incomod sau de provocator ar suna "muzica lui"... De pildă, în momentul în care, la Cannes, de Ziua Europei, 25 de miniștri ai Culturii din țările
PROVOCATORUL J.L.G. by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12781_a_14106]
-
de interpretare a lui Eminescu prin prisma teoriilor din fizica nucleară sau din matematicile superioare (protocronismul, bată-l vina!) și așa se întîmplă cu Bacovia care nu are deocamdată "fizicienii" lui, dar despre care toată lumea știe că este "simbolist", "decadent", "monocord", poetul toamnei, al tîrgului de provincie și al plumbului. Intrată în sfera de interese a noii critici, opera lui Bacovia își recuperează încet dar sigur propria sa esență, devine "a noastră", depășind pragul atît de greu de trecut al clișeelor
Noul și adevăratul Bacovia by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/14464_a_15789]
-
clipă, vă rog. Am auzit pași îndepărtându-se. Vocea era cea a unei femei vârtsnice de vreo șaizeci de ani. Alți pași se apropiară. Am avut câteva secunde de angoasă cardiacă. -Nu puteți fi Olaf Sildur, îmi spuse un glas monocord de bătrân. -Sunt Olaf Sildur, răspunsei fără a protesta. -Olaf Sildur a murit. Era cât pe ce să întreb: „De unde știți?” Mă mulțumii să repet, neclintit: -Sunt Olaf Sildur. Tăcere. -Ghicesc cine sunteți. Fiți foarte atent, domnule, nu devii Olaf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
versuri de o mare intensitate de atmosferă, nu mai este regizat ca în Întunecatul April, cu tendința deformării tragicului în grotesc, a cultivării caricaturalului ditirambic, pentru a se bagateliza formal gravitatea insuportabilă a lucrurilor"19. Dar prea multă gravitate devine monocordă, obositoare. Nuanțele ironice, ludice sunt, deci, bine venite: Singuraticule, stacojiule, Omega, cântă-mi apoteoza somnului și a morții. de mult dau târcoale și adulmec, vai, tras-am sorții. Sinucisule în bibliotecă, moartea erudită, rarisimă, te-a decavat. agonizai avar peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
artistice, bine potrivite în lumina proprie de către un poet fecund și complex. Al doilea motiv pentru care vorbim despre Arghezi ca despre un fenomen se leagă de formidabila lui complexitate lirică. De regulă, poeții, chiar și cei mari, sunt relativ monocorzi, ciupind la nesfârșit aceeași strună, pentru a obține melodia specifică, litania lor expresivă. Arghezi, dimpotrivă, își schimbă poezia așa cum își schimbă pieile un șarpe, rămânând, cu fiecare etapă, același și totuși altul, un altul, și totuși același. A treia fațetă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
limpede superioritatea lui Sofocle, ca analist al omului, asupra lui Eschil care făcea adesea din lirism instrumentul unei tensiuni tragice înalte suplinind un profil uman slab, ilustrat de paloarea, lipsa de consistență a lui Oreste și a Electrei, de caracterul monocord al lui Xerxes, de nedefinirea lui Eteocle (p. 181). Deși se despart adesea în aprecierile asupra lui Eschil, cele două comentatoare împărtășesc opinia defavorabilă lui Euripide. Alice Voinescu crede că elanul idealismului umanizator, după ce și-a atins culmea la Eschil
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Doinaș se inspiră mai ales din lucrarea biografică a lui Plutarh Viețile paralele. Desigur, mai frecvent, autorii de teatru români care optează pentru subiecte mitice intră în dialog cu operele tragicilor greci, modelele consacrate ale genului. Nesa tisfăcut de simplitatea monocordă a intrigii originale, Victor Eftimiu o îmbogățește prin contaminare, procedeu folosit și de scriitorii latini când împrumutau de la precursorii greci. Prin împletirea firelor narative provenite din surse multiple, el complică excesiv lucrurile, iar pitorescul substituie acumularea lentă de tensiune. Când
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
combinări (vinul și grâul, copilul și fluturele, zarul și peștele), au conturat o identitate lirică extrem de puternică, ce nu se ferește de redundanță. Apoteoza din baia de aburi De aceea este surprinzătoare vădita prefacere prin care trece un poet, altfel, monocord și autosuficient, cu toate că nimic nu-l împinge la schimbare. Volumul din 2007, Centura de castitate, anunță din titlu o austeritate ce echivalează cu o cale nou descoperită către grație: ascetismul, înfrânarea, anularea fiorului vital. Și totuși, poemul omonim vorbește tocmai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
libere de sub paturi, de prin balcoane, debarale, băi etc. Am sentimentul că o bună parte din cărțile mele și ale colegilor noștri de generație, care au apărut în tot acest timp, inclusiv după 1989, sunt o specie de literatură artificială, monocordă, manieristă, extrem de săracă și cu totul nenaturală, un fel de evaziune a minimalismului textual, sau experimentalist, paralel cu tragediile care s-au întâmplat și se întâmplă în viețile oamenilor, curgătoare pe albia reală a istoriei din preajmă, ca un râu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
unei flori de lotus, găsindu-și, acolo, sufletul drumețind, desfăcut în petale fără de număr și alergând pe toate cărările, nu către aflarea unui adevăr, ci către toate adevărurile. Ca și o strună de vioară care, în mânuța unui copilaș, zumzăie monocord, în cuget, îi răsună însă o unică reflexie: Vânătorul O'Piatră poartă același nume ca și mine, își zise el cu o scurtă tresărire. Dacă în tribul său o fi obiceiul să se adauge și un nomen la prenomen, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
gata de orice pentru aur, gata să ucidă. PÎnă și pe propriul lui tată... Ședința de hipnoză Începuse. Pierric, proptit În perne, cu ochii pe jumătate Închiși, era neobișnuit de calm. Psihanalistul, sub supraveghereea medicului, Îi vorbea cu glas blînd, monocord. - Ești complet destins, Pierric, ai șase ani, e noapte, te ții după sora ta și camarazii ei, te ții după ei... - Gwen... Pierric Începuse să șușotească. În mod absolut surprinzător, vocea lui avea un timbru de copil, diverse expresii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
masă pentru a lua cu el un mic aparat de Înregistrare pe care-l strecură În sacul etanș. Își Îndreptă pentru o clipă atenția asupra skipperului, de parcă ar fi șovăit, apoi se Îndreptă și murmură cu o voce gravă și monocordă: - Dormi adînc.... CÎnd te vei deștepta, nu-ți vei mai aminti de nimic, de nimic... Avu un zîmbet rece. - Există ceva mai rău chiar decît moartea, vei vedea, mult mai rău: s-o pierzi pe femeia pe care o iubești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
subiectul blanchotian se simte ca peștele În apă. Abia cînd poate repeta la infinit și tematiza dispariția - fără Însă a o Înscena diferit pentru a provoca surprize - locutorul blanchotian răzbate tot mai insistent. Cu cît mai insistent, cu atît mai monocord - scriitura Îl apără ca un scut de respingere, de refuzul căruia i se simte destinat. Din acest presentiment destinal al claustrării trebuie să fi apărut orientarea lui ideologică din tinerețe, și-apoi din credința că s-ar mai putea salva
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Zenit de anotimpuri", Contemporanul 1974, nr. 53. "Norocul nostru-i țara..." (Adrian Păunescu "Repetabila povară"), Contemporanul, 1975, nr. 10. "Din iarba ta mă-nalț" (Al. Andrițoiu " Pe drumul meu" culegere selectivă și "Aur" apărute simultan) Contemporanul, 1975, nr. 18. "Asimilare monocordă" (Radu Cârneci "Heraldica iubirii") Contemporanul, 1975, nr. 35. "Starea poeziei" lui Nichita Stănescu, Contemporanul, 1975, nr. 40. "Versuri de dragoste și țară" (Tiberiu Utan culegere col. Cele mai frumoase poezii) Contemporanul 1975, nr. 49. Etapele unei evoluții lirice" (Ioan Alexandru
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
întâlnirea eșuată cu alteritatea. O alteritate care i se refuză cu obstinație, refuzând comunicarea, ca în nimeni nu înțelege pe nimeni, astfel cufundând subiectul liric într-un abis al conștiinței, în care se amestecă straniu, foarte viu, senzații în fond monocorde: culpa, tendința de maculare, îndoiala, angoasa, posibilitatea terifiantă de a sfârși "pustiit, rănit", într-o singurătate tardivă, niciodată intuită. Ferfeniță, părăsit, aruncat la coș, eul liric se zvârcolește într-un teritoriu al suferinței atroce, în care, doar uneori, ce-i
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Anul 1968 anunță o „erupție” pentru scriitor, însemnând apariția a cinci volume în numai trei ani, hotărâtoare pentru destinul lui literar. Cine mă apără (1968), cartea care deschide seria, adâncește interogațiile din Poarta cetății și confirmă că, fără a fi monocord, poetul își propune să evolueze, asemeni lui Blaga, în cercuri concentrice, a căror axă va fi, în cazul său, sondarea permanentă în profunzimile simbolurilor și miturilor cosmice, altfel spus căutarea a ceea ce el însuși va denumi ceva mai târziu „sunetul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
acest lucru se știa de mult. Se aflase cu 1000 de ani înainte de epoca lui Pitagora. În Grecia antică, numele lui Pitagora era legat de o altă invenție: scara muzicală. Într-o zi, spune legenda, pe când se juca cu un monocord, o cutie de rezonanță cu o singură coardă (Figura 7), Pitagora a avut ideea de a deplasa un culisor de-a lungul corzii, observând astfel o modificare a notelor. A înțeles repede că are de-a face cu un comportament
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
previzibil al corzilor. În lipsa culisorului, atunci când este ciupită coarda, se obține o notă clară, respectiv sunetul cunoscut ca fiind fundamental. Când se pune culisorul în contact cu acea coardă, sunetul obținut se modifică. Dacă el este plasat chiar în centrul monocordului, în contact cu mijlocul corzii, din partea fiecărei jumătăți a ei obținem aceeași notă: un ton cu exact o octavă mai ridicat decât tonul fundamental al corzii. Deplasând puțin culisorul, coarda poate fi împărțită în trei cincimi, respectiv două cincimi; în
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
muzicale. Pentru Pitagora, cântatul la un instrument era un act matematic. La fel ca pătratele și triunghiurile, dreptele reprezentau numere-forme, astfel încât a împărți o coardă în două segmente însemna același lucru cu a realiza un raport din două numere. Armonia monocordului era de fapt armonia matematicii - și armonia universului. Pitagora a ajuns la concluzia că rapoartele nu guverneză numai muzica, ci și celelalte genuri de frumusețe. Pentru pitagoricieni, rapoartele și proporțiile controlau frumusețea muzicală, frumusețea fizică și frumusețea matematică. Înțelegerea naturii
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
de puternică ar fi presiunea realității, monotonia sau nefericirea nu sunt o fatalitate. Femeia pariziana, cu întreg modul ei de viață o dovedește și, într-un fel sau altul, reface un element al schimbării și al polifoniei într-o lume monocorda. Pariziana introduce în fiecare scenă o notă personală ce ține de trăsăturile ei: un capriciu, o simulare, o minciună și, ceea ce este principal elementul de originalitate 241. Ea reușește să teatralizeze ritualurile stereotipizate ale vieții. Ocupațiile denotă un comportament eminamente
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
piatră de încercare, dar și ca un agent transformator. Pariziana posedă virtutea de a se mișcă prin lucruri nemișcătoare, dând dovadă de suplețe, capacitate de acomodare și creativitate. Ea reface un element al schimbării și al polifoniei într-o lume monocorda. Devenind stăpâna propriului destin, Pariziana este simbolul înnoirii ce apare în momentul uzurii sociale. Atenția acordată individului constituie realizarea cea mai importantă din ultimele două secole. Din această perspectivă, faimoasa definiție hegeliana a modernității că "begründung an sich selbst" (autonomie
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
exact al volumului de poezii. Această ladă și-o cere, apoi, și pentru întregirea acestui sumar dar, desigur, și pentru definitivarea altor volume de poezii. Tuturor acestor ipoteze și altora de acest fel li se răspunde într-un singur fel, monocord: dar dacă poetul și le distrugea?! La această întrebare nu mai este de nici un folos răspunsul în termeni juridici: erau manuscrisele lui, avea toate drepturile asupra lor. Asta se putea spune atunci sau în anii imediat următori dar azi, când
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
psihologice. Componentele realului, fără să fie pretexte analitice, potențează totuși notația caracterologică pe linia detectării unui nucleu dilematic al ființei. Tehnica de creare a psihologiilor compozite, speculate lucid, fără tentația abisalului, dar convingător la nivelul ansamblului comportamental, suferă din pricina manierei monocorde. Strict vorbind, romanul Racul este urmărirea unui proces de conștiință: tatăl moare, fiul îi regândește existența, presupunând o crimă și identificând ipotetic asasinul, rând pe rând, în douăsprezece personaje, toate cu o vină potențială. Chiar dacă este sugerată ipoteza sinuciderii, misterul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285245_a_286574]
-
sfântă și blestemată muțenie, cu care și contemplă indeterminarea fizică și psihică. Clipele de adevărată liniște sunt puține și se dizolvă ca o picătură Într-un ocean tumultuos de Îndoieli, nehotărâri și frustrări. Își percepe viața ca pe o monotonă, monocordă, inutilă cursă solitară spre moarte. Totul e tautologie, lucru știut și răsștiut, rutină și previzibilitate. Se știe invulnerabilă, iar imensa ei fragilitate acționează tocmai În numele conștiinței că n-o poate atinge nimic. „Adevărat, spune ea, mâine e o altă zi
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
În 1912, a fost cooptat în Societatea Scriitorilor Români. Iscate nu dintr-o „toană de artist”, ci dintr-o decepție amoroasă, naivele versuri estudiantine ale lui F. sunt când plângătoare, când imprecatorii (Inimă de student, 1904). Exercițiile lui lirice rămân monocorde, chiar dacă tema suspinătoare a „iluziunilor pierdute” e tratată pe alocuri cu mici variațiuni de tehnică a stihuirii. Printre propriile confesiuni sentimentale sunt intercalate tălmăciri din Horațiu, Catul, Heine, F.W. Weber. În reviste, a mai publicat traduceri din Eschil (Prometeu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287095_a_288424]