268 matches
-
scrisoarea către Succensus - eliminîndu-se din ele, în plus, clauza ek dyo physeôn, „din două naturi” -, neocalcedonienii tind să recupereze întreaga producție a lui Chiril, inclusiv a treia epistolă către Nestorie cu cele 12 anatematisme, în încercarea de a o sustrage monofiziților. Neocalcedonienii se deosebesc net de calcedonieni pentru că acceptă formula pe care Chiril credea că a împrumutat-o de la Atanasie (în realitate, era a lui Apolinarie din Laodiceea; cf. vol. II, t. 1, pp. 84-85), și anume „o singură natură a
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
respectarea hotărîrilor de la Calcedon, pentru a nu-l supăra pe papă; în același timp, energica sa soție Teodora (care i-a salvat domnia cînd la Constantinopol a izbucnit, în 532, răscoala „Nika”) exercita o influență puternică și îi simpatiza pe monofiziți. După eșecul total al conferinței convocate de împărat, la care au participat cinci episcopi calcedonieni (conduși de Hypatios din Efes; cf. p. 000) și șase severieni (532-533), el a promulgat, la 15 martie 533, o declarație de credință în care
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
trupului lui Cristos cu acela al celorlalți oameni. împotriva voinței sale, Flavian a trebuit să ia în seamă acuzația și l-a convocat pe Eutihie, pe care l-a și excomunicat la 22 noiembrie. Cînd așa-zisa „tîlhărie”, adică sinodul monofizit prezidat de Dioscor din Alexandria la Efes, în august 449, i-a destituit și i-a arestat pe Flavian și pe Eusebiu, acesta din urmă i-a adresat un apel scris papei Leon; refugiindu-se după aceea la Roma, le-
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
se atribuie patriarhului de Constantinopol dreptul de a-i hirotoni pe ceilalți patriarhi orientali; această atitudine înăsprea relațiile sale cu papa. Spre sfîrșitul anilor ’60, Ghenadie a sprijinit cauza patriarhului calcedonian de Antiohia, Martirios, pus în dificultate de opoziția preotului monofizit Petru Fulon; deși Ghenadie obținuse sprijinul împăratului, Martirios, întors la curtea sa episcopală, a demisionat, deschizînd astfel drumul pentru alegerea lui Petru (471). Ghenadie n-a fost de acord nici cu puterile nelimitate ale alanului Aspar, care era de credință
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Calcedon, care ar fi introdus teza celor două naturi ale Fiului lui Dumnezeu. Un manuscris de la British Library (Add. 12156, sec. VI) conține, pe lîngă cele două scrisori menționate, extrase din alte epistole anticalcedoniene ale lui Timotei. Ioan Rufus, episcop monofizit de Maiuma, lîngă Gaza, în Pleroforiile sale („mărturii adevărate”) anticalcedoniene, scrise în 512-518 (cf. p. 000), citează un pasaj dintr-o operă istorică compusă de Timotei în timp ce era exilat la Gangra; e vorba despre exilul și moartea lui Nestorie la
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nr. 5475-5491. 14. Petru Mongo Petru al III-lea Mongo („cu glasul slab”), abia numit succesor al lui Timotei Eluros, a fost destituit de împăratul Zenon; însă în 482, cînd acesta a încercat să-i facă pe calcedonieni și pe monofiziți să ajungă la un compromis prin Henotikon-ul său, în care accepta consubstanțialitatea trupului lui Cristos cu al nostru (în opoziție cu Eutihie), renunțînd la doctrina calcedoniană a celor două naturi, l-a reinstalat pe Petru ca instrument al politicii sale
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
viața de monah lîngă Gaza. După o perioadă de sihăstrie care i-a afectat sănătatea, s-a întors la viața de cenobit, a întemeiat o mănăstire lîngă Maiuma, în Gaza, și a fost hirotonit preot. Episcopul care îl hirotonise era monofizit, mănăstirea în care intrase, mediul în care Sever își desăvîrșise formația creștină erau monofizite, și aceasta a fost orientarea pe care el a respectat-o și a apărat-o mereu. în 509, s-a dus cu doi discipoli la Constantinopol
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
crea neplăceri călugărilor de la Maiuma; plîngerea a fost rezolvată rapid și ei au rămas în continuare la Constantinopol, unde Sever a compus mai multe opere polemice. în 512 a fost numit patriarh de Antiohia, după plecarea lui Flavian în urma presiunilor monofiziților. Sever declară că acceptă prevederile din Henotikon, decretul prin care împăratul Zenon propunea în 482 un compromis, și respinge Tomul lui Leon și formula de la Calcedon; a fost însă combătut nu numai de calcedonieni, ci și de monofiziții radicali. La
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în urma presiunilor monofiziților. Sever declară că acceptă prevederile din Henotikon, decretul prin care împăratul Zenon propunea în 482 un compromis, și respinge Tomul lui Leon și formula de la Calcedon; a fost însă combătut nu numai de calcedonieni, ci și de monofiziții radicali. La moartea împăratului Anastasius în 518, Sever, amenințat de Iustin, succesorul acestuia și simpatizant al calcedonienilor, a trebuit să fugă în Egipt. Refugiat la Eknaton, lîngă Alexandria, a păstrat legătura cu episcopii monofiziți din Orient și a scris mai
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
numai de calcedonieni, ci și de monofiziții radicali. La moartea împăratului Anastasius în 518, Sever, amenințat de Iustin, succesorul acestuia și simpatizant al calcedonienilor, a trebuit să fugă în Egipt. Refugiat la Eknaton, lîngă Alexandria, a păstrat legătura cu episcopii monofiziți din Orient și a scris mai multe opere în care a polemizat în special cu Iulian de Halicarnassus (cf. pp. 000-000) și cu Ioan de Cezareea (cf. pp. 000-000). După moartea lui Iustin, în 527, soția lui Iustinian, Teodora, care
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a scris mai multe opere în care a polemizat în special cu Iulian de Halicarnassus (cf. pp. 000-000) și cu Ioan de Cezareea (cf. pp. 000-000). După moartea lui Iustin, în 527, soția lui Iustinian, Teodora, care îi simpatiza pe monofiziți, a determinat în 535 numirea lui Antim ca patriarh de Constantinopol. Acesta era în mod formal calcedonian, dar în realitate era înclinat spre monofizism, astfel încît, grație noului climat, Sever s-a putut întoarce la Constantinopol. însă episcopul Romei, Agapetus
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Nyssa) și fragmente în catenarii sau florilegii. Tratatele teologice ale lui Sever sînt toate polemice. Către 507-508, înainte de călătoria la Constantinopol, a scris două Discursuri către Nefalie (din primul au rămas doar fragmente). Nefalie, un călugăr din Alexandria, fusese întîi monofizit extremist, numărîndu-se printre liderii „schismaticilor (aposchiști)”; îl combătuse pe Petru Mongo pentru că era prea moderat și fusese unul dintre călugării care îi ceruseră împăratului Zenon o interpretare anticalcedoniană clară a Henotikon-ului. Mai tîrziu, trecuse în tabăra cealaltă și se mutase
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
compus în Egipt Tomul în care respingea această teză, i l-a trimis lui Sever însoțit de o scrisoare în care îi cerea să-l analizeze, sperînd că va putea obține sprijin pentru poziția sa de la o autoritate recunoscută printre monofiziți. Abia după cinci luni, Sever i-a răspuns că nu e de acord cu el, în termeni generali; de fapt, între timp compusese o cuprinzătoare Critică a Tomului. Iulian i-a trimis o nouă scrisoare, cerîndu-i să-i trimită Critica
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a respinge teza unui membru al acelei comunități care nega faptul că Logosul înviase cu trup de carne. Din scrisorile privitoare la evenimentele contemporane, trebuie amintită, de exemplu, aceea, bogată în citate biblice, prin care sînt consolați și încurajați călugării monofiziți expulzați din Antiohia și din alte localități în vremea împăratului Iustin și risipiți în Orient. Chestiuni teologice și exegetice sînt discutate în lungul răspuns trimis șambelanului Eupraxios, care îi pusese lui Sever o serie de întrebări referitoare la teme doctrinare
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de la Calcedon scrisă de Ioan n-au rămas decît fragmentele citate de Sever. Acestea ne permit să ne facem o idee despre conținutul operei, organizată în patru părți. în prima era expusă doctrina celor două naturi și erau respinse criticile monofiziților la adresa calcedonienilor; în a doua parte erau trecute în revistă relațiile lui Chiril cu orientalii, pentru a demonstra concordanța dintre doctrina acestuia și cea calcedoniană. în partea a treia se critica un tratat precedent al lui Sever, Discursuri către Nefalie
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
succesor al acestuia, în 527. După un al doilea cutremur dezastruos, ce a avut loc în 528, Efrem a reconstruit orașul, care a primit numele de Theoupolis. A devenit omul-simbol al calcedonienilor și nu a ezitat să-i persecute pe monofiziți, prevalîndu-se de legile promulgate de Iustin I și provocînd chiar reacții violente ale populației antiohiene (531), pînă cînd Iustinian a îmblînzit legislația antimonofizită a predecesorului său. După numirea lui Antim ca patriarh de Constantinopol, Sever s-a putut muta în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Iustinian a îmblînzit legislația antimonofizită a predecesorului său. După numirea lui Antim ca patriarh de Constantinopol, Sever s-a putut muta în capitală în 535 (cf. p. 000) și atunci Efrem i-a scris papei Agapet pentru a denunța uneltirile monofiziților la Constantinopol. Situația s-a schimbat în favoarea calcedonienilor o dată cu sosirea papei la Constantinopol în 536 și cu condamnarea monofiziților la sinodul din același an; Efrem a profitat de acest lucru pentru a efectua în iarna 536-537 o călătorie în diocezele
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
putut muta în capitală în 535 (cf. p. 000) și atunci Efrem i-a scris papei Agapet pentru a denunța uneltirile monofiziților la Constantinopol. Situația s-a schimbat în favoarea calcedonienilor o dată cu sosirea papei la Constantinopol în 536 și cu condamnarea monofiziților la sinodul din același an; Efrem a profitat de acest lucru pentru a efectua în iarna 536-537 o călătorie în diocezele aflate sub jurisdicția sa, cu scopul de a-i elimina, chiar și prin cele mai violente mijloace, pe ultimii
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la sinodul din același an; Efrem a profitat de acest lucru pentru a efectua în iarna 536-537 o călătorie în diocezele aflate sub jurisdicția sa, cu scopul de a-i elimina, chiar și prin cele mai violente mijloace, pe ultimii monofiziți. în 537 sau 538, un sinod format din 132 de episcopi din patriarhatul antiohian a aprobat formula lansată la conciliul de la Calcedon și l-a anatemizat pe Sever. în 540, Chosroes I, regele perșilor, a invadat Siria și a distrus
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
descrie numai două din ele (Biblioteca, cod. 228-229). Codexul 228 conținea numeroase scrisori; Fotie face un amplu rezumat al epistolei către un anume Zenovie din Emesa, din gruparea acefalilor, în care Efrem aborda, între altele, problema Trisaghion-ului (prin 470, patriarhul monofizit de Antiohia, Petru Fulon, adăugase formulei „Sfînt, sfînt, sfînt” din liturghie completarea „care a fost răstignit pentru noi”, ce orienta adjectivul Sanctus către Fiu, cu intenție monofizită), afirmînd că nu era o dovadă în sine de erezie; tot aici apăra
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a fost răstignit pentru noi”, ce orienta adjectivul Sanctus către Fiu, cu intenție monofizită), afirmînd că nu era o dovadă în sine de erezie; tot aici apăra Tomul către Flavian al lui Leon cel Mare, respingînd criticile aduse textului de către monofiziți. Printre celelalte scrisori existau două adresate lui Iustinian și două lui Antim din Trapezunt, ulterior patriarh de Constantinopol; în a doua epistolă trimisă acestuia, Efrem sublinia că recunoașterea a două naturi într-un singur ipostas nu presupune deloc ideea de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
teologia oficială a imperiului. Așa cum am văzut, una din trăsăturile acestui curent este acceptarea formulei monahilor sciți potrivit căreia „unul din Sfînta Treime a suferit”, ce permitea sublinierea unității celor două naturi în Cristos, într-o tentativă de reapropiere de monofiziți. Inițial Iustinian fusese circumspect în privința acestei formulări, însă ulterior a acceptat-o (scrisoarea către papa Ioan al II-lea, din 15 martie 533). Nu s-a împăcat însă cu monofizismul și prin Ordonanța împotriva lui Antim, Sever, Petru și Zoara
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de Antiohia, protejatul lui Antim, de către papa Agapet (cf. p. 000). Deși ordonanța consfințea respingerea deopotrivă a nestorianismului și monofizismului, în această circumstanță particulară lovea în cel de-al doilea. O expunere teologică împotriva acestui curent este Tratatul dogmatic contra monofiziților, compus sub formă de epistolă adresată unor călugări din Alexandria pe care patriarhul Zoil îi convertise, sau era pe cale să-i convertească, de la monofizism la doctrina calcedoniană (probabil în 542-543). Prin intermediul a numeroase citate din Părinții Bisericii, în special din
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
este în două naturi, deși în textele chiriliene invocate această formulare nu apare, ci „din două naturi”. Condamnarea nestorianismului este, bineînțeles, o constantă a tratatului, lucru firesc din perspectiva unei politici religioase menite să-i recupereze cu orice preț pe monofiziți, a căror separare de imperiu era pentru Iustinian mult mai gravă decît aceea a nestorienilor. în această direcție evoluează complexa și, din multe puncte de vedere, dureroasa problemă a celor Trei Capitole. La sfîrșitul lui 543 sau la începutul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sînt editate în PG 86/1, pp. 945-1152, însă edițiile critice ulterioare sînt preferabile. Epistola către patriarhi contra lui Origen: ACO III, pp. 189-214. E. Schwartz, Drei dogmatische Schriften Iustinians (AAM NF 18), Giuffrè, Milano 19732, conține Tratatul dogmatic contra monofiziților (incomplet în PG), Epistola contra celor Trei Capitole și Declarația de dreaptă credință. Textele teologice ale lui Iustinian sînt reunite în M. Amelotti, L. Migliardi Zingale, Scritti teologici ed ecclesiastici di Giustiniano, Giuffrè, Milano, 1977. 23. Ipatie de Efes Prima
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]