537 matches
-
poate fi de asemenea recunoscut în numeroase alte religii, precum în Zoroastrism, Credința Bahá'í, Sikhism, chiar și în Hinduism. Monoteismul este credința într-un singur zeu, în contrast cu politeismul, credința în zeități multiple. Cu toate acestea, politeismul este compatibil cu monoteismul inclusiv sau alte forme ale monismului, iar distincția dintre monoteism și politeism nu este foarte clară sau obiectivă. Unele religii monoteiste atribuie conotații "personale" propriului dumnezeu, pentru a-l diferenția de alți Dumnezei, despre care ei susțin că ar fi
Monoteism () [Corola-website/Science/296673_a_298002]
-
în Zoroastrism, Credința Bahá'í, Sikhism, chiar și în Hinduism. Monoteismul este credința într-un singur zeu, în contrast cu politeismul, credința în zeități multiple. Cu toate acestea, politeismul este compatibil cu monoteismul inclusiv sau alte forme ale monismului, iar distincția dintre monoteism și politeism nu este foarte clară sau obiectivă. Unele religii monoteiste atribuie conotații "personale" propriului dumnezeu, pentru a-l diferenția de alți Dumnezei, despre care ei susțin că ar fi ori simple creații omenești (monoteismul exclusiv), ori alte forme ale
Monoteism () [Corola-website/Science/296673_a_298002]
-
ale monismului, iar distincția dintre monoteism și politeism nu este foarte clară sau obiectivă. Unele religii monoteiste atribuie conotații "personale" propriului dumnezeu, pentru a-l diferenția de alți Dumnezei, despre care ei susțin că ar fi ori simple creații omenești (monoteismul exclusiv), ori alte forme ale Dumnezeului lor (monoteismul inclusiv). În anumite cazuri se poate detecta o evoluție de la un cult enoteist, în care credincioșii acceptă existența unor divinități inferioare celei principale, pe care ei o venerează ca fiind adevăratul lor
Monoteism () [Corola-website/Science/296673_a_298002]
-
nu este foarte clară sau obiectivă. Unele religii monoteiste atribuie conotații "personale" propriului dumnezeu, pentru a-l diferenția de alți Dumnezei, despre care ei susțin că ar fi ori simple creații omenești (monoteismul exclusiv), ori alte forme ale Dumnezeului lor (monoteismul inclusiv). În anumite cazuri se poate detecta o evoluție de la un cult enoteist, în care credincioșii acceptă existența unor divinități inferioare celei principale, pe care ei o venerează ca fiind adevăratul lor dumnezeu, la cultul monoteist. Iudaismul a fost prima
Monoteism () [Corola-website/Science/296673_a_298002]
-
celei principale, pe care ei o venerează ca fiind adevăratul lor dumnezeu, la cultul monoteist. Iudaismul a fost prima religie monoteistă de succes (care a supraviețuit fondatorului și vremii), deși unii susțin că însuși animismul ar fi o formă de monoteism. Poporul Israel se consideră de la un anumit moment al istoriei sale "poporul ales al singurului Dumnezeu", acel Dumnezeu care le-a revelat cartea sfântă - Biblia. În creștinism, unicitatea lui Dumnezeu include divinitatea Fiului său și divinitatea Duhului Sfânt, aspect exprimat
Monoteism () [Corola-website/Science/296673_a_298002]
-
Isus Cristos este inferior Dumnezeului Tată Iehova. Cu toate aceste diferențe, toate aceste culte susțin că ele însele sunt creștine, dar nu le recunosc și pe celelalte biserici ca atare. Cu toate că creștinismul consideră venerarea trinității ca pe o formă de monoteism, iudaismul o consideră idolatrie totală. Islamul a preluat și adaptat multe elemente din iudaism și creștinism. La fel ca evreii, musulmanii practică un monoteism radical, considerându-l pe Isus Cristos un profet, și nu Fiul lui Dumnezeu. Musulmanii, ca și
Monoteism () [Corola-website/Science/296673_a_298002]
-
și pe celelalte biserici ca atare. Cu toate că creștinismul consideră venerarea trinității ca pe o formă de monoteism, iudaismul o consideră idolatrie totală. Islamul a preluat și adaptat multe elemente din iudaism și creștinism. La fel ca evreii, musulmanii practică un monoteism radical, considerându-l pe Isus Cristos un profet, și nu Fiul lui Dumnezeu. Musulmanii, ca și evreii, îi consideră pe creștini politeiști. Cât despre zoroastrism și credința Bahá'í, religii practicate la granița dintre Orient și Occident - de exemplu în
Monoteism () [Corola-website/Science/296673_a_298002]
-
împărat roman păgân. Născut la Constantinopol ca fiu al lui Iulius Constantinus (fratele vitreg, asasinat în 337, al lui Constantin cel Mare), Iulian este elev al lui Libanios și Maximos din Tyr. A abandonat religia creștină în 351 în favoarea unui monoteism neoplatonician. La 6 noiembrie 355 este desemnat de împăratul Constantin II "caesar" al provinciilor din Occident. În februarie 360, la Luteția (astăzi, Paris), trupele din Occident îl proclamă împărat. După moartea lui Constanțiu al II-lea, la Tarsos (3 noiembrie
Iulian Apostatul () [Corola-website/Science/299883_a_301212]
-
anul 9 (1344/1342 î.Hr.), Akhenaton a consolidat regimul atonist, declarând că Aton va fi nu numai zeul suprem, ci numai Dumnezeu, o zeitate universală, și interzice închinarea la toate celelalte, inclusiv la venerarea idolilor. Atonismul a pus astfel bazele monoteismului, credința într-un singur Dumnezeu . Aton a fost abordat de Akhenaton în rugăciuni, cum ar fi Imnul Mare pentru Aton : ""O Zeu al Soarelui, în afară de Tine nu este nici unul"". El a pornit la o campanie de ștergerea pe scară largă
Akhenaton () [Corola-website/Science/303306_a_304635]
-
o imagine clară și completă. În religia Baha’i sunt folosite mai multe titluri pentru a-L descrie pe Dumnezeu ( cel Atotputernic, cel Atotiubitor, cel Mărinimos, cel Milostiv, cel Generos, cel Atotglorios etc.) și este pus un accent substanțial pe monoteism și pe interpretarea unor doctrine, cum ar fi Sfânta Treime, într-un mod simbolic mai degrabă decât într-un sens literal.
Credința Bahá'í () [Corola-website/Science/306132_a_307461]
-
zeu unic și măreția sa în raport cu oamenii, care păcătuiau fiindcă se închinau la alți zei, dar și că meccanii erau zgârciți și că trebuie ca bogații să îi ajute pe săraci. Revelațiile au continuat, în centrul lor fiind afirmarea unui monoteism riguros , ce face referință la Dumnezeul Vechiului Testament ca fiind Allah, creatorul lumii și al oamenilor, o divinitate unică, transcendentă, atotputernică și atotprezentă, căruia omul trebuia să i se supună ("Islam"=supunere). Conform Islamului, nu există intermediari între divinitate și
Istoria islamului () [Corola-website/Science/328234_a_329563]
-
la rugăciune) pe sclavul Bilal ibn Rabah pentru a sublinia egalitatea tuturor oamenilor în fața lui Allah. Exceptând câțiva convertiți din familia și apropiații săi, mesajul a atras numeroase elemente defavorizate din societatea de la Mecca. Critica socială și caracterul radical al monoteismului predicat au declanșat ostilitățile cu tribul qurayshit. Nu se putea atinge de el căci Mahomed era aflat sub protecția clanului său, hashemit. Sunt persecutați adepții acestuia. Un număr mare se refugiază la curtea regelui creștin din Abisinia, din Etiopia. La
Istoria islamului () [Corola-website/Science/328234_a_329563]
-
și bineînțeles că au apărut (pe fondul indiferenței faraonului avînd chiar un teren propice) facțiuni subterane ce erau nemulțumite de noua ordine. Akhenaten a creat și impus o religie monoteistă axată pe Aten, interzicând venerarea celorlalți zei. Relația dintre introducerea monoteismului de către Akhenaten și personajul biblic Moise, care este localizat în Egipt într-o perioadă similară (deși nu neapărat identică), este neclară și controversată. Un nou curent a pătruns în arta vremii, mai natural, o întorsătură drastică de la stilul ce domina
Noul Regat Egiptean () [Corola-website/Science/307039_a_308368]
-
-lea a început să promoveze cultul lui Aten. Regele a condus o revoluție religioasă, în care Nefertiti a jucat un rol proeminent. Religia oficială a Egiptului antic a fost schimbată de la una politeistă într-una henoteistă. Acesta nu era un monoteism strict, deoarece nu nega existența altor zeități. În acel an se crede că a început și construirea noii capitale Akhetaten, în locul cunoscut astăzi ca Amarna. În al cincilea an de domnie, Amenhotep al IV-lea și-a schimbat în mod
Nefertiti () [Corola-website/Science/303012_a_304341]
-
pământ!»” (2, 125) Totodată, Ismail ia parte alături de tatăl sau, Abraham, la construirea Casei: „În timp ce Abraham și Ismail ridicau temeliile Casei, spuneau: «Domnul nostru! Primește de la noi! Tu ești Auzitorul, Știutorul»”. (2, 127) De asemenea, în această sură este exprimat monoteismul islamic prin invocarea Dumnezeului unic al neamului lui Abraham și Ismail: „Ați fost martori când moartea s-a apropiat de Iacob și el spuse fiilor săi: «Cui vă veți închina în urma mea?» Ei i-au spus: Ne vom închina Dumnezeului
Ismael în Biblie și în Coran () [Corola-website/Science/331816_a_333145]
-
fie evrei, fie nazareeni? Spune-le: Știți voi mai bine decât Dumnezeu? Cine este mai nedrept decât cel care dorește mărturia de la Dumnezeu? Dumnezeu nu este nepăsător la ceea ce făptuiți»”. (2, 140) În Neamul lui Imran este invocat, încă o dată, monoteismul de expresie abrahamică, iar Ismail, urmaș al lui Abraham, este un continuator al acestei tradiții: „Spune-le: Noi credem în Dumnezeu, în ceea ce a pogorât asupa noastră, în ceea ce a pogorât asupra lui Abraham, Ismail, Isaac, Iacob, asupra triburilor, în
Ismael în Biblie și în Coran () [Corola-website/Science/331816_a_333145]
-
constata un anumit amestec între zeitățile venerate în culturi inițiatice, atributele lor devin interșanjabile și se pot subsuma unui caracter solar, ceresc. Acestuia îi sunt supuse toate personajele sau forțele divine, în maniera specifică henoteismului. Acest fenomen este influențat de monoteismul tipic cultelor din Asia Mică, care câștigă teren la Roma mai ales în decursul secolului al IV-lea. Datorită acestui sincretism misterele practicate de romani nu se excludeau reciproc, un individ putea să parcurgă treptele de inițiere a tuturor cultelor
Religiile de mistere () [Corola-website/Science/310882_a_312211]
-
definită ca o luptă permanentă pentru dreptate și adevăr. Luptând contra abaterilor vechii credințe, Zoroastru condamna sacrificiile sângeroase, înlocuindu-le cu slăvirea divinității; el condamna consumarea de haoma, băutura nemuririi și a făcut din focul sacru simbolul noii credințe.În spatele monoteismului evident se ascunde panteonul indo-european: șapte entități abstracte reflectă aspectele zeului suprem și unic. Acestea sunt Amesha Spenta, „nemuritorii binefăcători” sau arhanghelii din terminologia lui Georges Dumézil. Primul și cel mai important este Spenta Mainyu, „duhul sfânt”, pe care imnurile
Zarathustra () [Corola-website/Science/306682_a_308011]
-
societăților getheniene, dar pare posibil ca Gethen să se îndrepte către un război între Karhide și Orgoreyn. Cartea prezintă două religii majore: Handdara, un sistem informal similar Taoismului și Zenului și Yomeshta, sau cultul lui Meshe, o religie apropiată de monoteism bazată pe ideea conștientizării indivizibilității timpului, atinsă în timpul unei viziuni de către Meshe, un fost Prezicător al Handdarei, în timp ce încerca să răspundă la întrebarea: Care este sensul vieții?'. Handdara este mult mai veche și predomină în Karhide, în timp ce Yomesh este religia
Mâna stângă a întunericului () [Corola-website/Science/321603_a_322932]
-
trei aspecte: Iudaismul vede în Abraham prietenul intim al lui YHWH, cu care Domnul încheie alianță; creștinismul vede în el atât modelul ce credință autentică cât și pildă de caritate prin excelență; islamismul vede în figură lui Ibrahim (Abraham) „campionul monoteismului”. Tradiția iudaica reia datele VT: Abraham este primul și modelul patriarhilor, slujitorul lui YHWH, prietenul său, adevăratul părinte al lui Israel (ecoul acestei mărturisirii se regăsește și în Evanghelii: „Pe Abraham îl avem de tată!” (cf. ...), meritelor lui se datoreaza
Avraam () [Corola-website/Science/297908_a_299237]
-
pentru Abraham” (cf. Bonsirnen, ...) și că de la patriarhul Abraham Dumnezeu tratează lumea cu indulgenta (element inspirat din rugăciunea lui Abraham pentru Pentapole). Hagada (comentariul moral al Bibliei) a îmbogățit istoria lui Abraham: născut în ambient păgân, înțelege de la sine adevărul monoteismului, drept care distruge idolii părinților săi, lucru pentru care Nimrod l-a legat și l-a aruncat într-un cuptor încins, din care - însă - patriarhul a fost eliberat în mod minunat de către Dumnezeu. În plus, Abraham - tot de unul singur - descoperă
Avraam () [Corola-website/Science/297908_a_299237]
-
inițierea catehumenilor începea cu istoria patriarhilor, iar tradiția creștină a continuat-o pe cea iudaica în preamărirea virtuților și sfințeniei părintelui celor care cred. Mai mult chiar decât model al omului credincios, adorator al unicului Dumnezeu adevărat și etalon al monoteismului (cf. Clement din Alexandria, Corpus Scriptorul Ecclesiasticorum Grecorum, Viena 1886, ÎI; Grigore din Nissa, Patrologia Greca, Migne, Paris 1890, XLV). Părinții Bisericii din Occident l-au prezentat pe Abraham ca model al credinciosului, conform trăsăturilor precizate de Paul din Tars
Avraam () [Corola-website/Science/297908_a_299237]
-
este o sărbătoare a musulmanilor din toată lumea în timpul căreia se amintește despre disponibilitatea lui (Ibrahim) Abraham de a-si sacrifică fiul - Ismael, nu Iacov! - că gest de obedienta față de Allah. Avraam a fost primul personaj biblic care a optat pentru monoteism, recunoscându-l pe YHWH (JHWH) ca fiind unicul Dumnezeu. Venerația față de Avraam era vie și în perioada Noului Testament, el fiind respectat că strămoș al poporului evreu (Fapt. 13:26) și chiar a lui Mesia însuși (Maț. 1:1). Fiind
Avraam () [Corola-website/Science/297908_a_299237]
-
portretele celor mai importante personalități șiite, cum ar fi Ali. Contrar tradiției sunnite, la mormântul decedaților se poate așeza o fotografie, iar Ayatollahul Ali Al-Sistani a dat o fatwa prin care a permis portretele lui Muhammad sau ale altor profeți. Monoteismul intransigent predicat de Muhammad viza combaterea cultelor idolatre ale arabilor din epoca ignoranței preislamică. În Coran se regăsesc patru termeni care denumesc idolii: "așnăm" (idolii în sensul strict al termenului de imagini ale divinității), "anșăb" (statui ridicate sau așezate pe
Aniconismul în Islam () [Corola-website/Science/335359_a_336688]
-
demonstrabil, propriile lor relatări sau versiuni de raportat. Practicile politeiste conform cărora Iahve era adorat ca unul dintr-o serie de zeități par a fi continuat până relativ târziu, anume până în perioada postexilică (persană), tradițiile religioase rafinându-se într-un monoteism veritabil (exclusiv) doar în perioada elenistică (în timpul monarhiei hașmoneilor), când El, zeitatea de început a evreilor, a fost din ce în ce mai frecvent și insistent identificată cu Iahve. Numele YHWH însuși își trage originea în afara Israelului, tipul însuși de zeitate masculină și războinică
YHWH () [Corola-website/Science/298893_a_300222]