312 matches
-
temele înseși devin omonime, iar omonimia temelor creează impresia existenței unei aceleiași teme în structura morfologică a mai multor sensuri verbale. Această realitate impune distingerea unor teme polivalente (comune mai multor forme verbale, temporale și modale) și a unor teme monovalente / specifice unei singure forme temporale sau modale). Omonimia este anulată, de obicei, odată cu constituirea unor teme secundare (veni-/venise-) și mai cu seamă în urma cuprinderii în structura formei verbale și a dezinențelor, prin care sensul gramatical (foarte complex) se fixează
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
constitui într-un criteriu pentru distingerea unor subclase de verbe. Pentru identificarea, în interiorul claselor verbale mai largi, a unor subclase, prezintă importanță deosebită, de exemplu, sufixele prezentului, imperfectului și participiului. Din această perspectivă, având în vedere temele polivalente și temele monovalente, luând în considerație numărul temelor distincte, în afara omonimiei „tematice”, se pot identifica, între verbele românești cu flexiune regulată, cinci grupe de verbe, cinci tipuri de flexiune (verbală). Tipul I de flexiune Se cuprind aici verbele de conjugarea I, cu sufixul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu flexiune regulată, cinci grupe de verbe, cinci tipuri de flexiune (verbală). Tipul I de flexiune Se cuprind aici verbele de conjugarea I, cu sufixul infinitivului -a. Prezintă trei teme distincte sub aspect formal: o temă polivalentă și două teme monovalente. A. - Tema polivalentă. Este constituită din rădăcina verbului și sufixul tematic, omonim și cauză a omonimiei tematice: -A-. Polivalența temei este extinsă la patru teme omonime: A1: tema infinitivului: cântA A2: tema II a prezentului (pl.): cânt|-(m), cântA-(ți
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
i) etc.; cu sufixul -SE-, tema mai mult ca perfectului: cânta-SE-(m) etc.; cu sufixul -T, tema liberă a participiului: cânta-T. B. — Tema I a prezentului (pentru singular și persoana a III-a plural); este o temă primară, legată, monovalentă. În funcție de realizarea concretă a sufixului constitutiv, diferențiază verbele în doua clase: Tipul I1 (tipul I de flexiune, clasa 1); tema este constituită din rădăcină și sufixul tematic-Ø: cânt-Ø, cânț-Ø(i), cânt-Ø(ă). Tipul I2 (tipul I de flexiune, clasa 2
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prezentul conjunctivului, în schimb, datorită dezinenței -e, sufixul rămâne neschimbat și la persoana a III-a: (el, ei) să lucr-ez-(e). C. — Tema gerunziului. Este o temă liberă și autonomă (cu o singură excepție, când intră în sintagma prezumtivului prezent), monovalentă. Este constituită din rădăcina verbului și sufixul caracteristic -ÎND: cânt-ÎND, lucr-ÎND. Observații: La verbele a căror rădăcină se termină în vocala -isau într-o consoană palatală (sau palatalizată), sufixul tematic prezintă varianta fonetică -IND; apropiind, veghind, îngenunchind. Tipul II de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fonetică -IND; apropiind, veghind, îngenunchind. Tipul II de flexiune Se cuprind aici verbele din conjugările a IV-a și a V-a. Se caracterizează prin patru teme distincte, dintre care o temă polivalentă (de această dată, trivalentă) și trei teme monovalente. Din tema polivalentă s-a desprins, sustrăgându-se omonimiei, tema imperfectului, care se prezintă, la aceste verbe, ca o temă distinctă, monovalentă. A. — Tema trivalentă. Este forma sub care se prezintă trei teme omonime. E constituită din rădăcina verbului și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Se caracterizează prin patru teme distincte, dintre care o temă polivalentă (de această dată, trivalentă) și trei teme monovalente. Din tema polivalentă s-a desprins, sustrăgându-se omonimiei, tema imperfectului, care se prezintă, la aceste verbe, ca o temă distinctă, monovalentă. A. — Tema trivalentă. Este forma sub care se prezintă trei teme omonime. E constituită din rădăcina verbului și un sufix tematic. În funcție de sufixul tematic, se disting două mari clase de flexiune: Tipul II1 (tipul II de flexiune, clasa l); cuprinde
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
clase flexionare, aceleași, de altfel, deja constituite prin sufixul temei trivalente. Așadar: Tipul II1: dorm-EA-(-m, -i etc.), sos-EA(-m, -i etc.) Tipul II2: cobor-A-(-m, -i etc.), ur-A(-m, -i etc.) C. — Tema gerunziului. Este o temă liberă, autonomă, monovalentă. Este constituită din rădăcina verbului și un sufix tematic, diferit în funcție de apartenența verbului la cele două clase flexionare identificate prin sufixul primelor două teme: Tipul II1: sufixul -IND: dorm-IND, sos-IND Tipul II2: sufixul -ÎND: cobor-ÎND-, ur-ÎND D. — Tema I a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lor se caracterizează prin existența a cinci teme distincte. Se sustrag omonimiei tema perfectului și tema II a prezentului, așa încât tema polivalentă este redusă la una bivalentă. Prin urmare, aceste verbe prezintă în timpul conjugării o temă bivalentă și patru teme monovalente. A. — Tema bivalentă. Este constituită din rădăcina verbului și un sufix tematic -EA-, care provoacă omonimia a două teme: A1: tema infinitivului: păr-EA A2: tema imperfectului: păr-EA-(m), păr-EA-(i) etc. B. — Tema II a prezentului. Este formată din rădăcina
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de flexiune Se cuprind aici verbele din conjugarea a III-a care au sufixul -S în structura temei de participiu și un grup de verbe cu sufixul -T. Flexiunea lor prezintă șase teme distincte: o temă bivalentă și cinci teme monovalente. Tema bivalentă conține aceleași teme omonime ca și verbele tipului IV de flexiune. Apare în plus, la aceste din urmă verbe, din tipul V, o nouă temă monovalentă, a participiului, care se detașează dintre temele secundare ale perfectului. A. — Tema
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Flexiunea lor prezintă șase teme distincte: o temă bivalentă și cinci teme monovalente. Tema bivalentă conține aceleași teme omonime ca și verbele tipului IV de flexiune. Apare în plus, la aceste din urmă verbe, din tipul V, o nouă temă monovalentă, a participiului, care se detașează dintre temele secundare ale perfectului. A. — Tema bivalentă. E formată din rădăcina verbului și un sufix tematic -E-. Sunt omonime: A1: tema infinitivului: prind-E A2: tema II a prezentului: prind-E-(-m, -ți) etc. B. — Tema
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
temei polivalente este comun, -I-, dar, în timp ce, pentru verbele regulate, tema polivalentă conține trei teme omonime (infinitiv, prezent II și perfect), verbul a ști prezintă numai două teme omonime (infinitiv și prezent II), tema de perfect fiind o temă distinctă, monovalentă: ștI, ștI-(m) etc., dar știU-(-i, -și etc.), știU-(-sem etc.), știU-(t). Prin realizarea concretă a sufixului temei de perfect, -U-, se apropie de verbele din tipurile III și IV, dar diferă de acestea prin sufixul temei polivalente
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
scris etc., am dus, ai dus etc. • prezintă sufixul -t, toate celelalte verbe: am cântat, ai cântat etc. am părut, ai părutetc., am rupt, ai rupt etc. • pentru verbele cu sufixul tematic -s, tema participiului este o temă liberă, primară, monovalentă: merse (tema perfectului) - mers (tema participiului); • pentru celelalte verbe, tema participiului este o temă liberă secundară, derivată, prin sufixul tematic -t, de la tema primară a perfectului; cânta(tema perfectului) cântat (tema participiului), coborâ(tema perfectului) - coborât (tema participiului), dormi(tema
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dezvoltare propozițională: Ideea lui a fost să urcăm mai întâi Rarăul. Adevărul este că toți acești ticăloși și-au găsit adăpost în minciună. * Din punct de vedere semantic, în funcție de situarea între abstract și concret, conjuncțiile (locuțiunile conjuncționale) sunt polivalente sau monovalente, când se constituie în mărci ale unor anumite funcții sintactice cu realizare propozițională: • conjuncții polivalente: că, să, ca...să, de: A uitat că e luni. (compl. direct) Gândul că luni va pleca îl neliniștește. (atribut) Greșeala lui a fost că
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
că e luni. (compl. direct) Gândul că luni va pleca îl neliniștește. (atribut) Greșeala lui a fost că nu a mers până la capăt. (nume predicativ) Era atât de uimit că n-a mai putut scoate un cuvânt. (circumstanțial consecutiv); • conjuncții monovalente, specifice, mărci ale unor funcții sintactice: măcar că, cu toate că, deși; ca și cum, ca și când, de parcă; fiindcă, întrucât, dat fiind că etc.: „Și când gândesc la viața-mi, îmi pare că ea cură Încet repovestită de o străină gură, Ca și când n-ar fi viața
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
configurații considerate mai stabile decât al atomilor respectivi. Stabilirea acestei configurații este cunoscută ca regula octetului. Stabilitatea ionilor se micșorează cu cât diferența între numărul sarcinilor nucleare ăZ-și cel al electronilor crește. Cea mai mare stabilitate o prezintă cationii monovalenți urmați ce cei bi-și trivalenți. În seria anionilor, cei mai stabili sunt cei monovalenți, cei biși trivalenți se găsesc în stare solidă. În stare solidă, ionii sunt aranjați într-un anumit mod, regulat, formând rețele cristaline. Moleculele ionice propriu-zise există
Chimie biologică by Lucia Carmen Trincă () [Corola-publishinghouse/Science/701_a_1306]
-
regula octetului. Stabilitatea ionilor se micșorează cu cât diferența între numărul sarcinilor nucleare ăZ-și cel al electronilor crește. Cea mai mare stabilitate o prezintă cationii monovalenți urmați ce cei bi-și trivalenți. În seria anionilor, cei mai stabili sunt cei monovalenți, cei biși trivalenți se găsesc în stare solidă. În stare solidă, ionii sunt aranjați într-un anumit mod, regulat, formând rețele cristaline. Moleculele ionice propriu-zise există numai în stare gazoasă, la temperaturi foarte ridicate. În substanțele în stare solidă sau
Chimie biologică by Lucia Carmen Trincă () [Corola-publishinghouse/Science/701_a_1306]
-
admis că, reacțiile de adiție se realizează prin desfacerea uneia din cele două legături și unirea valențelor rezultate, în număr de două, cu reactivul care adiționează. Deci, la o hidrocarbură cu dublă legătură nu se poate adiționa un singur atom monovalent, ci doi, iar cei doi atomi monovalenți se vor lega de doi atomi de carbon vecini, rezultând o combinație saturată, de exemplu: Hidrocarburile aromatice, cu toate că au legături duble, prezintă un caracter slab nesaturat, iar față de unii reactivi, chiar saturat, de
Chimie biologică by Lucia Carmen Trincă () [Corola-publishinghouse/Science/701_a_1306]
-
prin desfacerea uneia din cele două legături și unirea valențelor rezultate, în număr de două, cu reactivul care adiționează. Deci, la o hidrocarbură cu dublă legătură nu se poate adiționa un singur atom monovalent, ci doi, iar cei doi atomi monovalenți se vor lega de doi atomi de carbon vecini, rezultând o combinație saturată, de exemplu: Hidrocarburile aromatice, cu toate că au legături duble, prezintă un caracter slab nesaturat, iar față de unii reactivi, chiar saturat, de exemplu față de: halogenui, acid azotic, acid sulfuric
Chimie biologică by Lucia Carmen Trincă () [Corola-publishinghouse/Science/701_a_1306]
-
prin îndepărtarea atomilor de hidrogen, rezultă redicalii corespunzători. De la alcani rezultă alchilii, de exemplu de la metan (CH4), rezultă radicalii: metil (CH3), metilen (=CH2), și metin (-= CH). De la hidrocarbura nesaturată etena, (), rezultă (vinil), de la propenă ( CH2 = CH CH3), rezultă (alil). Radicalul monovalent derivat de la benzen C6H3-este fenilul, iar cel bivalent C6H4 -, fenilenul. Forma catenelor atomilor de carbon constituie un criteriu de clasificare a compușilor organici. După structură hidrocarburile se împart în: ciclice (alifatice) și ciclice. Hidrocarburile aciclice pot fi saturate și nesaturate
Chimie biologică by Lucia Carmen Trincă () [Corola-publishinghouse/Science/701_a_1306]
-
este cinabrul (HgS); cantități mici de mercur se găsesc și în combustibilii fosili (0,28 ppm în cărbunii de pământ și 1,9-21 ppm în petrol). Compușii mercurici care prezintă o toxicitate deosebită sunt reprezentați de derivați organomercurici cu mercur monovalent sau bivalent, 56 așa cum sunt metil și etil-mercurul (monovalențiă, dietil și dimetil mercurul (bivalențiă. Trecerea de la forma monovalentă la cea bivalentă și invers poate avea loc datorită activității microorganismelor oxibionte și respectiv reducătoare și cu ajutorul luminii solare, radiațiilor UV, care
CONSERVAREA MEDIULUI ŞI A BIODIVERSITĂŢII by Dana Popa Răzvan Al. Popa () [Corola-publishinghouse/Science/739_a_1106]
-
de pământ și 1,9-21 ppm în petrol). Compușii mercurici care prezintă o toxicitate deosebită sunt reprezentați de derivați organomercurici cu mercur monovalent sau bivalent, 56 așa cum sunt metil și etil-mercurul (monovalențiă, dietil și dimetil mercurul (bivalențiă. Trecerea de la forma monovalentă la cea bivalentă și invers poate avea loc datorită activității microorganismelor oxibionte și respectiv reducătoare și cu ajutorul luminii solare, radiațiilor UV, care pot transforma acești compuși până la mercur elementar. Compușii cu mercur monovalent care sunt solubili în apă sunt cei
CONSERVAREA MEDIULUI ŞI A BIODIVERSITĂŢII by Dana Popa Răzvan Al. Popa () [Corola-publishinghouse/Science/739_a_1106]
-
și dimetil mercurul (bivalențiă. Trecerea de la forma monovalentă la cea bivalentă și invers poate avea loc datorită activității microorganismelor oxibionte și respectiv reducătoare și cu ajutorul luminii solare, radiațiilor UV, care pot transforma acești compuși până la mercur elementar. Compușii cu mercur monovalent care sunt solubili în apă sunt cei mai toxici, ei se acumulează în diferite organisme și devin periculoși pentru întreaga rețea trofică a ecosistemului. În ecosistemele acvatice, raportul dintre mono și dimetil-mercur depinde foarte mult de pH-ul apei. Astfel
CONSERVAREA MEDIULUI ŞI A BIODIVERSITĂŢII by Dana Popa Răzvan Al. Popa () [Corola-publishinghouse/Science/739_a_1106]
-
de pH-ul apei. Astfel la un pH mai mare de 8, se formează dimetil-mercur, iar la un pH mai mic de 6, se formează monometilmercur, fapt care arată că în cazul apelor acidifiate se vor forma mai ales compuși monovalenți, mult mai toxici, care se vor acumula în cantități mari în organismele acvatice. Studiile efectuate asupra circuitului acestui metal au arătat că rata poluării și acumulării compușilor lui de către organismele acvatice s-a dovedit a fi mai mare decât rata
CONSERVAREA MEDIULUI ŞI A BIODIVERSITĂŢII by Dana Popa Răzvan Al. Popa () [Corola-publishinghouse/Science/739_a_1106]
-
dozarea anticorpilor totali, urmată testul cu 2-mercaptoetanol permite identificarea tipurilor de anticorpi. Principiul metodei se bazează pe proprietatea 2mercaptoetanolului de a ataca legăturile dintre grupările moleculei pentavalente de IgM, distrugând anticorpii IgM, dar nu și pe cei IgG, cu structură monovalentă. Scăderea semnificativă a titrului anticorpilor după acest test, indică prezența inițială a anticorpilor IgM și diagnosticul de infecție acută. Identificarea Ac IgM specifici pentru anumite infecții poate necesita diferențierea infecției acute de reactivările limfocitelor T cu memorie în cursul unor
BOLI INFECŢIOASE by Manuela Arbune () [Corola-publishinghouse/Science/491_a_931]