14,662 matches
-
atât de complexe ale rolului, gama extrem de largă a exigențelor ce reunesc datele vocale ale tenorului liric, ale celui dramatic, de asemenea pe cele ale tenorului eroic. Celelalte momente ale primei serii de spectacole, ,Tristan și Isolda" și ,Parsifal", aparțin montărilor preluate din precedenta stagiune de la Bayreuth; amintesc, această din urmă montare este una dintre cele mai controversate, este una dintre cele mai paradoxale puneri în scenă, regia fiind orientată pe direcția ideii atât de actuale a globalizării...; globalizarea imaginată inclusiv
La Radio România Muzical - Festivalul de la Bayreuth by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/10396_a_11721]
-
reunesc datele vocale ale tenorului liric, ale celui dramatic, de asemenea pe cele ale tenorului eroic. Celelalte momente ale primei serii de spectacole, ,Tristan și Isolda" și ,Parsifal", aparțin montărilor preluate din precedenta stagiune de la Bayreuth; amintesc, această din urmă montare este una dintre cele mai controversate, este una dintre cele mai paradoxale puneri în scenă, regia fiind orientată pe direcția ideii atât de actuale a globalizării...; globalizarea imaginată inclusiv în sfera credinței, a religiei! în stagiunea trecută, la Bayreuth, acest
La Radio România Muzical - Festivalul de la Bayreuth by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/10396_a_11721]
-
cărui virtuți să fie valorificate, ci exclusiv Echipa, ansamblul componenților acesteia, care se impune să funcționeze perfect, ca un ceas elvețian Schaffausen - dacă nu cumva până dincolo de perfecțiunea terestră îndeobște acceptată. Văzând în automatisme, în repetitivitate chintesența teatrului ionescian, autorul montării scenice selectează o avalanșă de replici scurte, reluate - în spectacol - parcă la infinit, speculând astfel însăși o practică a lui Eugen Ionescu, cultivata în Rinocerii prin repetiții de genul: “Ca să vezi! (...) Ca să vezi! (...) Ca să vezi!” (de șapte ori), “Un rinocer
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
piesei Rinocerii. Lui Ilie Gheorghe îi revine, așadar, acest rol insolit, dar și acela al Logicianului, pe care dramaturgul l-a gândit că alter ego al său. Îndrăznim să afirmăm că omul de artă nord-american a amânat 44 de ani montarea Rinocerilor tocmai pentru că nu găsise actorul potrivit, nu-l găsise pe Ilie Gheorghe. Singurul actor craiovean pe care Robert Wilson îl pune în valoare la parametri maximali este Ilie Gheorghe. Pentru el a creat marele artist vizual de peste ocean această
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
Gabriel Chifu Mă simt în sinea mea, dar și în afară. Privesc și mă văd chiar pe mine ca și cum aș vedea o montare nouă, uimitoare din Cehov sau Shakespeare. Asta e, am și rămas în datul meu, am și ieșit din el. Uneori, îmi face plăcere să mă apropii de mine, să mă salut prietenos și chiar să zăbovesc cu mine însumi la
Mă-mbăt de această viziune by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/5297_a_6622]
-
o nouă etapă, consistentă, sofisticată. Pentru spectacol devine un comentariu puternic, pe care regizorul nu-l controlează. Cred că alternarea registrelor sau lăsarea la vedere a umorului negru, a tonului cinic și caustic din piesă ar fi adus un beneficiu montării. Ar fi variat tipurile de tensiune, de dezintegrare a unor suflete, a unor conștiințe. În plus, niște tăieturi pe text, o comprimare mi se păreau absolut necesare. Chip de foc este textul tînărului dramaturg german Marius von Mayenburg. Un text
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
fundal - ipostazele lui Kurt? - planul înclinat - zona în care se obține “libertatea interioară”? - duce spre o cabină de duș, unde are loc un continuu și bine găsit ritual aproape purificator. Pe Marius Manole, Kurt aici, îl văd în a treia montare. Prima oară a fost în spectacolul Drept ca o linie, la Brăila, în regia lui Radu Apostol, o interpretare care mi-a atras atenția. Felix Alexa l-a luat, recent, pentru Puck în Visul unei nopți de vară de la Teatrul
Crima lui Kurt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13169_a_14494]
-
aceea, cunoscută, de efeminat și firav la trup, copilul lui Zeus cu muritoarea Semele, adăpostit de furia zeiței Hera în casa regelui Athamas, unde trăiește travestit în haine de femeie. Și este o altă miză pe care o imprimă regizorul montării. (De aici, oare, de la travestiul îndelung, să se fi inspirat Măniuțiu în ipostaza unui zeu labil, mai mult decît fragil?) Toată istoria se desfășoară - cap, coadă - într-un fel de ghetou situat la marginea societații, a lumii, de azi, de
Furioasele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13196_a_14521]
-
legea o face Dionissos. O lege dură, care îi “îmbolnăvește” pe cei ce nu o execută de bunăvoie. Ideea de spațiu a lui Mihai Măniuțiu și a scenografului Valentin Codoiu, după cea cu înfățișarea Zeului, mi se pare că așează montarea într-o dimensiune ce, cultural, îmi dă de gîndit, mă preocupă. Cred însă, că tinerețea și lipsa de experiență a trupei, aflată, aproape în întregime, la început de drum, nu a putut încărca emoțional, cu carne, cum se spune, demersul
Furioasele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13196_a_14521]
-
o dictatură ce părea să nu mai aibă sfîrșit. Al doilea spectacol a fost în 1996. Scaunele, în regia lui Vlad Mugur, cu doi actori formidabili, de talie europeană, Magda Stief și Biro Jozsef. Am văzut fiecare dintre aceste două montări de cîteva ori, la intervale diferite de timp, în România sau aiurea. Și-acum, cînd scriu aceste rînduri, mă opresc puțin, închid ochii și redescopăr scene, gesturi, zîmbete, concentrarea teribilă a actorilor... văd peretele imens, ca o cortină, plin cu
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
o cortină, plin cu rafturi cu jucării, un perete care se ridică după prolog și ne lasă să intrăm în lumea păpușilor mecanice imaginate de Gabor, în decorul lui Dobre-Kothay Judit, scenografa cu care Tompa a lucrat la multe dintre montările sale. Văd familiile Smith și Martin îmbrăcate ca niște imense păpuși de porțelan, cu gesturi ticăite ca ale mașinăriilor cu arc, ce trebuie învîrtite din cînd în cînd, cu nonșalanța cu care îsi schimbă și își amestecă partea de sus
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
deloc, după părerea mea, filonul erotic al tatonărilor senzuale, inițiatice dintre Jacques și Roberte I, Roberte II. ( în spectacol, actrița poartă o mască foarte apropiată de cea concepută de Jacques - ce curios! bizară coincidență! - așadar, de Jacques Noel, scenograful primei montări a piesei, reprodusă și în volumul pomenit de la Humanitas.) Regizorul abandonează acest filon ca să se orienteze spre ideea involuției umane, a degradării stranii a gîndirii, a limbajului, a comportamentului. Imaginea dezvoltată de aici, în montarea sa, apropiindu-se de aceea
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
de Jacques Noel, scenograful primei montări a piesei, reprodusă și în volumul pomenit de la Humanitas.) Regizorul abandonează acest filon ca să se orienteze spre ideea involuției umane, a degradării stranii a gîndirii, a limbajului, a comportamentului. Imaginea dezvoltată de aici, în montarea sa, apropiindu-se de aceea dominată de instincte primare, oameni care se metamorfozează în animale, într-un spațiu parcă de după un bombardament atomic, nuclear, cenușiu, inert... Nimic din lectura solidă și coerentă a lui Tompa Gabor nu ar fi căpătat
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
Șerban Marcu a beneficiat din plin de textul lui Eugen Ionescu din Lecția, un spectacol în sine, care a provocat și pe regizoare, dar și pe cântăreții Cristina Sandu (Eleva), Ion Dimieru (Profesorul), Georgiana Mototolea (Servitoarea, rol vorbit) la o montare plină de imaginație și de umor al gesturilor, al mimicii, până în cele mai mici detalii. Un atu și un factor intimidant în egală măsură, teatrul lui Ionescu a fost modelat muzical de Șerban Marcu printr-o maximă eficiență a selectării
Spectacole de operă by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13246_a_14571]
-
muzicii. Toate acestea au avut ecou direct, stârnind reacții în sala surprinzător de plină. Iată o operă care - odată rezolvată problema drepturilor de autor legate de piesa lui Ionescu - ar putea intra cu mare aplomb în stagiunile teatrelor lirice românești. Montarea propriu-zisă a mai produs o revelație: Simona Pop lasă să se întrevadă posibile direcții viitoare ale regiei de operă. Lucrând sub presiune, într-un timp record, cu inteligență, tânăra regizoare energică și ambițioasă s-a adaptat condițiilor date, combinând economia
Spectacole de operă by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13246_a_14571]
-
adevărul istoric” În pagina de cultură a Cotidianului din 12 ianuarie, Veronica Gherasim stă de vorbă cu actorul Costel Constantin, protagonistul rolului Ștefan cel Mare din spectacolul lui Dan Pița de la Teatrul Național din București. Nu știu cum își concepe dl Pița montarea, dar știu că piesa lui B. Șt. Delavrancea nu se numește Ștefan cel Mare, după cum ne informează autoarea comentariului (în care se cuprind și opiniile actorului), ci Apus de soare. Costel Constantin e de părere că piesa e o „melodramă
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13229_a_14554]
-
Eftimiu, în citirea și regia năstrușnice ale lui Alexandru Dabija, poftit din nou la Nottara. Teatrul unde a lucrat și pînă în ’89, cu mari actori, unde a întîlnit și mari regizori, ca Dan Micu, căruia i se dedică această montare, foarte tare pe gustul inteligentului, talentatului, vulnerabilului și neconvenționalului artist care a fost. Poate și de asta mi se pare că punerea în scenă strînge cumva energii, gînduri, poante, ceva din tot ce a fost bun și profesionist aici, ca
Ce zic bobii? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13309_a_14634]
-
de cîteva ori, în diferite etape de formare. Niciodată nu m-a atras. Mi se părea mult mai firesc să mă scufund în acele povești minunate, în basme extraordinare decît să pierd vremea cu prelucrări oarecum culte. Am văzut și montări, pentru copii sau pentru adulți, care mergeau ad litteram pe firul narativ, stufos și neingenios. N-am crezut că va mai interesa pe cineva o reinterpretare a acestei feerii prăfuite, ostenită de clișee, de diluări narative și parantetice. M-am
Ce zic bobii? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13309_a_14634]
-
de teatru, în țară și peste hotare (să nu uităm că Eliade a fost și autor de piese de teatru, și încă foarte bune - deși puține ca număr - bine primite de critică. Iphigenia și Coloana nesfîrșită au cunoscut deja cîteva montări, începînd din 1941 (România, Argentina etc.). Romanul Maitreyi are și el o ecranizare - La nuit bengali - semnată de regizorul francez Nikolas Klotz. În România s-au montat parte din prozele sale fantastice. Ce părere aveți despre aceste demersuri? - Am vrut
Prof. Mac Linscott Ricketts: „Mircea Eliade e produsul culturii românești” by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/13329_a_14654]
-
Douăsprezece mii de capete de vite, O fotografie veche de paisprezece ani, Les trois grâces. Majoritatea acestor filme au primit distincții și premii. Prozele din Maddalena, cere v-au entuziasmat și pe Dvs., n-au cunoscut, cel puțin pînă acum, montări regizorale (poate după acest interviu...). Credeți că astfel de montări, puneri în scenă, ecranizări - internaționale, cum timid s-au încercat, l-ar putea reda pe Eliade-prozatorul în adevărata lui strălucire românească? Ar fi înțeles? - Recenzia mea despre culegerea de nuvele
Prof. Mac Linscott Ricketts: „Mircea Eliade e produsul culturii românești” by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/13329_a_14654]
-
paisprezece ani, Les trois grâces. Majoritatea acestor filme au primit distincții și premii. Prozele din Maddalena, cere v-au entuziasmat și pe Dvs., n-au cunoscut, cel puțin pînă acum, montări regizorale (poate după acest interviu...). Credeți că astfel de montări, puneri în scenă, ecranizări - internaționale, cum timid s-au încercat, l-ar putea reda pe Eliade-prozatorul în adevărata lui strălucire românească? Ar fi înțeles? - Recenzia mea despre culegerea de nuvele Maddalena a apărut doar în limba română, în „Jurnalul literar
Prof. Mac Linscott Ricketts: „Mircea Eliade e produsul culturii românești” by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/13329_a_14654]
-
există. Poate că în ceea ce îl privește, Lucian Pintilie are coșmarul prezentului din cauză că a fost lovit îngrozitor în cîteva prezenturi care i-au răsucit destinul. Reconstituirea, un film care n-a mai putut rula în cinematografele autohtone, pe tăcute. Revizorul, montarea de la Bulandra care a fost interzisă după trei spectacole și, în sfîrșit, în România, De ce trag clopotele, Mitică? film interzis înainte de întîlnirea cu publicul. Dar poate că prezentul care l-a vindecat în totalitate de prezent pe Lucian Pintilie a
Lada cu vechituri a lui Pintilie by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13374_a_14699]
-
muzica are de spus odată cu vocile. Poate dans contemporan, mișcări auster stilizate, balerini obișnuiți “să audă” o partitură cu totul deosebită de stilurile muzicale adaptabile ușor dansului, alt fel de costume aici, poate... Marea șansă a noastră și a acestei montări a stat și în Ștefan Ignat - Oedip. El are tinerețea, fizicul, mobilitatea și înainte de toate glasul bun, rezistent, timbralitatea care îl susțin de-a-lungul acestui parcurs excepțional. Atât de bine cântă secvența cheie “Il est un breuvage a double saveur” (Cunosc
Două perspective by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13371_a_14696]
-
aici, Oedip. Interesul a fost mare poate și datorită faptului că pentru mizanscenă a fost invitat un regizor de teatru cu nume sonor, exilat de prin anii ’70 la Paris, un nume cu rezonanță în lumea spectacolelor de operă, a montărilor grandioase. Este vorba despre Petrică Ionescu. Aproape nimeni nu a uitat valurile de indignare produse de viziunea lui Andrei Șerban asupra acestei partituri acum opt ani, dacă nu mă înșel, valuri, o spun și astăzi, supradimensionate, emoționale și nu întotdeauna
Două perspective by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13371_a_14696]
-
coerentă și argumentată foarte serios de la un capăt la celălalt, aș spune că viziunea lui Petrică Ionescu mi se pare excesivă uneori. Nu mă integrez părerilor care vorbesc despre o punere în scenă prea comercială - astăzi se întîmplă multe în montările de operă, iar la noi domnește o prăfuială teribilă. Meritul regizorului este și acela de a scoate trupa dintr-un secol și a o aduce în secolul cu care este contemporană artistic. Ce mi s-a părut mie excesiv se
Două perspective by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13371_a_14696]