749 matches
-
exemplu 169, în lat. roșa, rosae morfemul -a are diverse valori gramaticale exprimînd categoria cazului (nominativ sau vocativ), dar și a numărului (singular), în timp ce morfemul -ae exprimă nominativul plural, genitivul singular și vocativul plural; în lat. boni, i este simultan morfem de plural, de nominativ și de masculin. În română, diversele morfeme adăugate radicalului cas- formează paradigmă cuvîntului: casă, casa, casei, case, caselor etc. De pildă, morfemul -a din cas-a exprimă atît categoria genului (feminin), a numărului (singular), dar și
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
gramaticale exprimînd categoria cazului (nominativ sau vocativ), dar și a numărului (singular), în timp ce morfemul -ae exprimă nominativul plural, genitivul singular și vocativul plural; în lat. boni, i este simultan morfem de plural, de nominativ și de masculin. În română, diversele morfeme adăugate radicalului cas- formează paradigmă cuvîntului: casă, casa, casei, case, caselor etc. De pildă, morfemul -a din cas-a exprimă atît categoria genului (feminin), a numărului (singular), dar și a cazului (nominativ și acuzativ) și a determinării (articol hotărît). Gradul
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
exprimă nominativul plural, genitivul singular și vocativul plural; în lat. boni, i este simultan morfem de plural, de nominativ și de masculin. În română, diversele morfeme adăugate radicalului cas- formează paradigmă cuvîntului: casă, casa, casei, case, caselor etc. De pildă, morfemul -a din cas-a exprimă atît categoria genului (feminin), a numărului (singular), dar și a cazului (nominativ și acuzativ) și a determinării (articol hotărît). Gradul de flectivitate este diferit de la o limbă la alta, chiar dacă acestea fac parte din aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
pînă la dispariție a flexiunii (evidență, în cazul limbilor romanice, la franceză) marchează o trecere de la tipul flexionar către tipul izolant. Limbile flexionare sintetice (limbile indo-europene vechi: sanscrita, greacă, latină, slavă comună etc.) exprimă raporturile gramaticale în interiorul cuvîntului, cu ajutorul unor morfeme care fuzionează (adică nu se adaugă în succesiune, ca în cazul limbilor aglutinante). Limbile flexionare analitice (majoritatea limbilor indo-europene actuale) folosesc mijloace sintactice de exprimare a raporturilor gramaticale (așa-numitele instrumente gramaticale de tipul prepozițiilor, verbelor auxiliare etc.). După cum am
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
a procesului + valoare ingresivă (incoativa 170) a procesului + "a mînca" = "am terminat de a începe să mănînc"171. Indicele de fuziune, combinat cu indicele de sinteză se utilizează pentru clasificarea unei limbi în funcție de ușurință cu care putem segmenta cuvintele în morfemele constitutive: în limbile flexionare (fuzionale) morfemele sînt uneori greu recognoscibile, în timp ce în limbile aglutinante cuvintele sînt simple concatenări de morfeme clar delimitate. Clasificările din perspectiva morfologica mai pot avea în vedere: sistemul de cazuri morfologice (da/nu), genul gramatical sau
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
a procesului + "a mînca" = "am terminat de a începe să mănînc"171. Indicele de fuziune, combinat cu indicele de sinteză se utilizează pentru clasificarea unei limbi în funcție de ușurință cu care putem segmenta cuvintele în morfemele constitutive: în limbile flexionare (fuzionale) morfemele sînt uneori greu recognoscibile, în timp ce în limbile aglutinante cuvintele sînt simple concatenări de morfeme clar delimitate. Clasificările din perspectiva morfologica mai pot avea în vedere: sistemul de cazuri morfologice (da/nu), genul gramatical sau clasele nominale (da/nu), prezența dualului
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
fuziune, combinat cu indicele de sinteză se utilizează pentru clasificarea unei limbi în funcție de ușurință cu care putem segmenta cuvintele în morfemele constitutive: în limbile flexionare (fuzionale) morfemele sînt uneori greu recognoscibile, în timp ce în limbile aglutinante cuvintele sînt simple concatenări de morfeme clar delimitate. Clasificările din perspectiva morfologica mai pot avea în vedere: sistemul de cazuri morfologice (da/nu), genul gramatical sau clasele nominale (da/nu), prezența dualului sau a trialului (da/nu), cliticele 172 pronominale (da/nu). În privința topicii, putem clasifică
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
caz existent în unele limbi neindo-europene: limbi caucaziene (de ex. în georgiana), limbi australiene (de ex. dyirbal), basca, tibetana, limbi maya, ciucotă, eschimosa etc. De exemplu, în basca: Baïgorryk partida irabazi du ("Baïgorry a cîștigat partida."; ergativul este marcat prin morfemul -k)180; în georgiana: kac-i (nominativ) midis - "omul merge" vs kac-ma (ergativ) molda datv-i (nominativ) - "omul a ucis ursul". Multe limbi au trăsături atît de tip acuzativ, cît și de tip ergativ. În sintaxa, termenul ergativ este folosit pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
se atașează; corelația de sonoritate la oclusive are în general rol secundar; în unele limbi opoziție lenis/fortis; cel putin o serie palatala (cu exceptia finlandezei); în unele limbi consoane geminate în temă sau sufix, dar în general rezultate din aglutinarea morfemelor și legate deci de granițele morfemice; absența combinațiilor consonantice la inițială și finală; alternante consonantice; accent preponderent inițial; cuvîntul se definește printr-un nucleu vocalic (o succesiune de consoane nu are sens decît în funcție de vocalele pe care se sprijină); aglutinarea
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
chineză veche era o limbă atonala), izolante (nu au flexiune sau conjugare, topica devenind astfel extrem de importantă în conturarea sensului textului; există numeroase sufixe postverbale exprimînd timpul, modul, aspectul, localizarea, realizarea sau eșecul acțiunii etc.; în clasa numelui există numeroase morfeme, numite clasificatori specificativi, plasate între determinant și substantiv pentru a indica clasa semantica în care se înscrie un cuvînt; predomina clasificarea SVO, dar există și structuri de tip SOV. Clasificarea tradițională cuprinde șapte limbi, reciproc neinteligibile, desi lingvistică chineză le
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
la o limbă naturală și o limbă inventată a cărei structura (fonetica, lexic, gramatică) provin dintr-una sau mai multe limbi naturale. Limbi a priori sînt limbi experimentale, logice și filozofice (lojban, loglan, Toki Pona etc.). De exemplu în lojban morfemele provin din engleză, spaniolă, chineză, hindi și arabă, dar normele gramaticale țin de logică simbolică. Toate încercările de limbi filozofice ale lui Bacon, Comenius, Descartes, Dalgarno, Wilkins, Lodwick, Leibniz se încadrează aici. Limbile a posteriori sînt limbi internaționale auxiliare schematizate
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
248, 252, 273, 286, proto-~a 176, 177 mongură 183 mon-khmer 187, 188, 189, 191, 192, 193, 275, 286, 313, 340 monogeneza 120, 140, 220 mordvină 179, 286, 328 mora 86, 87, limba ~ică 87, 265, 284, tipologie ~ică 272 morfem 59, 63, 79, 88, 89, 90, 91, 95, 178, 187, 231, ~ de număr 78, ~ de persoana 78, ~ de timp 78, ~ gramatical 89, ~ lexical 89, ~ liber 58 morfologie 20, 59, 64, 85, 101, 153, 154, 158, 159, 160, 191, 192, 195
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
1989, p. 86. 172 Cliticele (proclitice sau enclitice) sînt o "clasa de forme, prezența numai în unele limbi, caracterizată prin capacitatea de a manifesta simultan trăsături de cuvinte autonome și de forme lipsite de autonomie; ocupă o poziție intermediară între morfemele mobile și cuvintele de sine stătătoare. Că parametru tipologic cliticele pronominale, în limbile în care există, separă două categorii de limbi: limbi în care apar în distribuție complementară cu pozițiile de subcategorizare (este cazul francezei), unde cliticele pronominale se leaga
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
dintre definițiile de mai sus); f) suprimarea unui sunet sau a unei secvențe de sunete dintr-un cuvânt sau de la contactul a două cuvinte; g) în general, orice fel de omisiune, de omitere, de suprimare a unei unități lingvistice (fonem, morfem, cuvânt, îmbinare de cuvinte, propoziție); h) semnul de punctuație puncte de suspensie (care poate indica, grafic, oricare dintre fenomenele de mai sus). Este astfel ușor de constatat că așa-numita elipsă, care se referă, de fapt, la fenomene lingvistice diverse
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
în fond, elipse atât lexicale, deoarece duc la eliminarea unor cuvinte, cât și gramaticale, de vreme ce au loc pe plan sintactic. Elipsa lexicală ar putea fi opusă, așadar, numai "elipsei" fonetice, atunci când dispar doar sunete, sau "elipsei" morfologice, când sunt suprimate morfeme lipsite de autonomie lexico-semantică (afixe, desinențe, prepoziții, articole etc.). Mai mult, și termenul complex elipsă lexicală este folosit cu sensuri diferite în literatura de specialitate: "elipsă negramaticală"; "elipsă contextuală"; "elipsă necontextuală" (deci "condensare lexico-semantică"). O clasificare cuprinzătoare a elipselor, considerate
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
Osnabrück (Germania), B. Schwischay enumeră trunchierea (la troncation) printre procedeele de "morfologie lexicală sau de formare a cuvintelor", arătând că acest procedeu "constă în scurtarea unui cuvânt prin suprimarea unei sau mai multor silabe", iar "cuvântul trunchiat poate corespunde unui morfem, adică unui element semnificativ (cum sunt auto, radio, hyper, télé [< télévision]), dar, cel mai adesea, elementul care constituie cuvântul trunchiat este o secvență lipsită inițial de semnificație (cum sunt fac, catho, cinéma, ciné)"31. Chiar dacă remarcă această deosebire esențială, autorul
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
de pictograme cu ajutorul căruia pot fi descrise mișcările corpului. Reproducem din lucrarea lui Judde K. Burgoon, David B. Buller și W. Gill Woodall (1986/1996, 40). Simbolurile folosite de Ray L. Birdwhistell pentru kinemele faciale (echivalența lingvistică a fonemelor sau morfemelor) (Fig. 2.1). Combinarea simbolurilor kinemelor în kinemorfeme (similare cuvintelor) conduce la descrierea mișcărilor (la formarea propozițiilor). Din informațiile prezentate remarcăm, pe de o parte efortul de a pune la punct un sistem de cuantificare a comportamentelor expresive și, pe
PSIHOLOGIA MEDICALĂ: COORDONATE APLICATIVE by Viorel ARMAŞU, Iuliana ZAVADOVSCHI () [Corola-publishinghouse/Science/100959_a_102251]
-
și grafică la toate verbele: coboram) și în spațiul lexical: a coborî - coborâș; a urî - urât (adj.), urâtul (subst.) - urâțenie - urâcios etc. Acolo unde, datorită contextului, intervine alternanța fonetică î/i, scrierea cu î păstrează mai bine conștiința raportului cu morfemul de bază: tânăr - tineri - tinerețe - a întineri; a) vinde - vânzare - vânzător; cuvânt - cuvinte; sfânt - sfinți - sfințenie - a sfinți - a consfinți și, prin aceasta, conștiința unității semantice. În structura dicționarelor (monolingve, bilingve etc.), aceeași literă î păstrează termenii din aceeași familie
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactice, cum este modalitatea; 2. și o rețea de semne gramaticale, care asigură raportul dintre planul semantic și planul expresiei, fie în interiorul nivelelor morfematic și sintactic, într-o relativă (sau absolută) autonomie, fie în desfășurarea interdependenței dintre cele două nivele: morfeme, elemente de relație etc. Clasele gramaticale ale lexicului (clase lexico-gramaticale), categorii gramaticale de gradul I, numite în mod curent părți de vorbire, constituindu-și și relevându-și propria identitate în dinamica sistem-structură, proprie funcționării limbii, se diferențiază între ele din
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
interdependență cu nivelul lexical, în interiorul sistemului lexical. Prin aceasta, nivelul morfematic se constituie, de fapt, într-un spațiu de interferență a sistemului gramatical cu sistemul lexical al limbii. Articularea celor două sisteme este asigurată de unitatea minimală de la nivelul morfematic - morfemul, cea mai mică unitate lingvistică purtătoare de sens. Pe de o parte, morfemul asigură existență și autonomie cuvântului, unitate lexicală, pe de alta, asigură înscrierea cuvântului în diferite relații sintactice, marcând totodată identitatea diferitelor funcții sintactice, pe care acestea le
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de fapt, într-un spațiu de interferență a sistemului gramatical cu sistemul lexical al limbii. Articularea celor două sisteme este asigurată de unitatea minimală de la nivelul morfematic - morfemul, cea mai mică unitate lingvistică purtătoare de sens. Pe de o parte, morfemul asigură existență și autonomie cuvântului, unitate lexicală, pe de alta, asigură înscrierea cuvântului în diferite relații sintactice, marcând totodată identitatea diferitelor funcții sintactice, pe care acestea le generează în interiorul unui enunț sintactic. CUVÂNT ȘI MORFEMTC "CUVÎNT {I MORFEM" Cuvântul este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o parte, morfemul asigură existență și autonomie cuvântului, unitate lexicală, pe de alta, asigură înscrierea cuvântului în diferite relații sintactice, marcând totodată identitatea diferitelor funcții sintactice, pe care acestea le generează în interiorul unui enunț sintactic. CUVÂNT ȘI MORFEMTC "CUVÎNT {I MORFEM" Cuvântul este unitatea de bază a limbii - considerată în cele două moduri esențiale de a fi: ca sistem și ca vorbire - prin poziția centrală (F. de Saussure) pe care o ocupă în funcționarea ei, adică în activitatea de comunicare lingvistică
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de comunicare lingvistică; în planul sistemului, preexistent actului comunicării dar guvernându-l, cuvântul denumește și descrie lumea; în planul vorbirii, în desfășurarea comunicării, prin intermediul unui text lingvistic (ansamblu de enunțuri sintactice, caracterizat prin unitate și coerență), cuvântul comunică despre lume. Morfemul este cea mai mică unitate lingvistică cu organizare biplană; are un semnificant (cel mai adesea realizat fonetic, dar putând avea și realizare Ø) și un semificat (un sens sau un fascicol de sensuri). Morfemul există și își realizează funcția semnificativă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și coerență), cuvântul comunică despre lume. Morfemul este cea mai mică unitate lingvistică cu organizare biplană; are un semnificant (cel mai adesea realizat fonetic, dar putând avea și realizare Ø) și un semificat (un sens sau un fascicol de sensuri). Morfemul există și își realizează funcția semnificativă numai prin cuvântul din structura căruia face parte și numai prin intermediul unei opoziții (fixată în planul paradigmatic al limbii) în interiorul categoriei gramaticale care-i determină sensul; morfemul - i are sensul de plural, pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un sens sau un fascicol de sensuri). Morfemul există și își realizează funcția semnificativă numai prin cuvântul din structura căruia face parte și numai prin intermediul unei opoziții (fixată în planul paradigmatic al limbii) în interiorul categoriei gramaticale care-i determină sensul; morfemul - i are sensul de plural, pe care-l atribuie substantivului elevi, de exemplu, prin intermediul acestui cuvânt, și în opoziție cu dezinența Ø de la singular: elev + Ø. Orice activitate de comunicare lingvistică implică intersectarea a două axe1: emițător-receptor și cod-referent între
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]