19,458 matches
-
cea a relativizării lor prin aglutinări deformante, prin amestecuri confuze, într-un mediu al unei decompoziții ce precede dematerializarea. Astfel el urmărește priveliștea lor "topindu-se curgînd unele în altele/ amestecîndu-se cu miresmele putrede ale crinilor/ cu mucegaiul din urechile morților tineri/ peste cocleala urinei din ziduri/ peste damful băii cu aburi din Grădina Botanică" (Golem). Percepția paroxistică a materiei dereglate, imunde, duce, corectiv, la o fugă de materie. Văzul și pipăitul, adică simțurile cele mai dependente de fenomenalitatea fizică, sînt
Antipoezia pură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14166_a_15491]
-
orice vreme". Umil în fața grandorii divine care pulsează inclusiv în plăsmuirea poetului, Cassian Maria Spiridon aderă la opinia că acesta e unul din puținii oameni care mai ia în serios limba, pentru care rostirea depășește schimbul pragmatic, calp, de informații moarte, corespunzător unor inimi secătuite: "La Poet și la Teolog cuvintele încă mai au sens, mai au viață - ei încă mai cred: la început a fost Cuvîntul - Cuvîntul cel viu al adevărului celui veșnic". Ieșind învingător din oceanul nepăsării în care
Un poet despre poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14197_a_15522]
-
1993), Port-Soudan (1994, Premiul Fémina), Méroé (1998) sau povestiri de călătorie (En Russie, 1987; Mon galurin gris: petites géographies, 1997). În Tigru de hârtie personajul-narator, Martin, îi povestește Mariei, fiica celui mai bun prieten al lui din tinerețe, supranumit Treize, mort acum, fapte și întâmplări „de demult", adică din Franța anilor ’60-’70, când un grup de tineri anarhiști din care amândoi făceau parte, îndoctrinați până peste poate cu teoria maoistă - în accepția căreia imperialismul american era un tigru de hârtie
Tigru de hârtie(fragment de roman) by Elena-Brândușa Steiciuc () [Corola-journal/Journalistic/14181_a_15506]
-
secvențele relative la anii ’60-’70, la episoadele din istoria „maoiștilor" francezi, eu fiind pe atunci unul dintre conducătorii lor: cea mai mare parte a poveștilor din carte sunt derivate din întâmplări reale, la care am participat. Cât despre locotenentul mort în Indochina, are într-adevăr legătura cu tatăl meu, care s-a angajat în armata „francezilor liberi" în al doilea război mondial, iar un frate mai mic al mamei a fost omorât în circumstanțele pe care le amintesc, la începutul
Tigru de hârtie(fragment de roman) by Elena-Brândușa Steiciuc () [Corola-journal/Journalistic/14181_a_15506]
-
din linii de fetiță, să spunem, și ar putea seduce printr-o feminitate instinctivă și încă necontrolabilă. Nu o face însă, nici una, nici cealaltă, aparițiile fiind exterioare și superficiale. De aici, cred, senzația că Ștefan Iordache joacă cu o mînă moartă. Mi s-a părut că o singură ipostază le diferențiază. Și anume, aceea de femeie însărcinată, brusc matură, care și-a asumat un destin ratat, departe de zgomotul artiștilor năbădăioși și de obsesia tatălui vitreg. Acolo, Ana Ularu marchează o
Fantastica aventură a lui Humbert Humbert și a iubitei lui, Lolita by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14287_a_15612]
-
Vii cu mine în vizită la o tînără scriitoare.»". Panait Istrati și H. Y. Stahl nu s-au întîlnit în 1930, ci în 1931. În 1930, Istrati trecea printr-o criză dramatică. Rupsese legăturile cu Occidentul ("Pentru mine Occidentul e mort") și revenise în România. Publicase Confession pour vaincus, în cadrul trilogiei Vers l'autre flamme, și, dincolo de cunoscutul scandal, aceasta însemnase și pierderea prieteniei lui Romain Rolland. Întors în România, cu gîndul de a se stabili la Baldovinești (lîngă Brăila) - unde
O relație puțin cunoscută by Zamfir Bălan () [Corola-journal/Journalistic/14285_a_15610]
-
din afara mea, iar dacă vine din afara mea, atunci nu sunt singur! Nu suport singurătatea. Dincolo de orice, rămâne singurătatea. Nu vreau să fiu o simplă stea ce moare. Te rog, fă să-mi fie foame, pentru că atunci nu sunt un centru mort, pot percepe copacii ca entități distincte și pot deveni curios cu privire la numele râurilor, înălțimea munților, diferitele forme ale numelui Tekakwitha, Tegahouita, Tegahkouita, Tehgakwita, Tekakouita, oh, vreau să fiu fascinat de fenomene! Nu vreau să trăiesc înăuntru! Reînnoiește-mi viața. Cum
LEONARD COHEN by Liviu Bleoca () [Corola-journal/Journalistic/14261_a_15586]
-
nu mai pot intra în baie, cu excepția acelei prime jumătăți de oră de eșec. Am dinții și părul murdare. La autopsie, aș puți. Nimeni n-ar vrea să mă mănânce, sunt sigur. Cum e afară? Există un afară? Sunt încuiat, mort, muzeu impenetrabil al poftei mele. Aceasta este singurătatea brutală a constipației, iată cum ajunge lumea la pierzanie. Ești gata să mizezi totul pe un râu, pe o baie în pielea goală în fața Catherinei Tekakwitha și pe lipsa oricărei promisiuni. Traducere
LEONARD COHEN by Liviu Bleoca () [Corola-journal/Journalistic/14261_a_15586]
-
pățesc, după opt decenii, ce a pățit Tzara: se trezesc luați în serios în încercarea lor de a lua în răspăr toată literatura anterioară. Ar trebui să le reamintesc ce a făcut Tzara, speriat de oficializarea dadaismului. L-a declarat mort și îngropat. E o lecție de care ar trebui să țină cont cînd vine Mincu și pune întrebări precum aceea de mai sus. În fine, o veste bună: în editorial, Eugen Uricaru descrie Campania "Pentru lectură" inițiată de Ziua literară
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15011_a_16336]
-
al Muzeului Artelor și Tradițiilor Populare din Paris, veți fi resimțit cu putere aceste schimbări, care duc și la modificări în raportul dintre ceea ce se așează în muzeu și ceea ce se află în viață, ceea ce e viu și ceea ce e mort, ceea ce e arheologie și prospecțiune vie în spațiul tradițiilor. Cum vedeți acum aceste raporturi între muzeul tradițiilor populare și viața acestor tradiții? Cred că un muzeu - și aici aș prelua cu păcere o afirmație care le-a părut multora paradoxală
Jean Cuisenier - "Nu putem proiecta în viitor integralitatea culturilor vechi" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/15008_a_16333]
-
românei vernaculare sau vulgare sau neo-românei, o limbă care va arăta cam așa: "iam dat lu soțu cămașa care iam călcato". Dacă nu e doar un vis urît, "Nu peste multă vreme, cînd româna va fi predată doar ca limbă moartă în cîteva universități cu ștaif, neo-româna își va inventa o literatură originală. Și cine știe? Contrar aparențelor, ea va traduce pe brînci, inclusiv din marea filosofie de altădată. Astăzi numai în vis putem vedea fericitul moment cînd niscaiva mare neo-român
Rafinament și umor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15043_a_16368]
-
de vin de Drăgășani și care, bând de dimineață până seara, adorm îmbrățișați, prăbușiți pe podea, fără să mai simtă cutremurul devastator. După nouă seara, trezindu-se în fine, ei vor să aprindă lumina. Ioc, beznă. Nici apă, nimic. Telefonul, mort. Uitându-se pe geam afară, ei văd mahmuri mulțimea cu lumânări aprinse. Cred că e Învierea, ceea ce li se pare curios, - înviere în martie!... Dar ies, coboară clătinându-se scările întunecate, pline de moloz, să se dumirească. Afară ajunși, pe
Orwell de-a valma by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15048_a_16373]
-
sovietice sau redegiste sau de prin țările baltice (dacă se poate vorbi de "fost" într-o asemenea meserie), pentru a o "scoate" din Cuba și a o readuce la Paris. Unde este ucisă cu sânge rece - curierul diplomatic o găsește moartă în propria lui baie - miza fiind racolarea lui ca spion. Probabil că în Franța curierii diplomatici n-o duc rău. Personajul lui Deville e răsfățat din punct de vedere financiar, dar altfel, în mod credibil, are probleme: e părăsit de
Femeia perfectă by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15055_a_16380]
-
Era căsătorit cu o nemțoaică voioasă cu care avea cinci copii, fericiți cu toții la ei acasă, iar el fusese cel mai fericit dintre toți pînă cînd îi aduseseră la cunoștință, cu trei luni înainte, că de Crăciun avea să fie mort pentru totdeauna. În vreme ce se terminau pregătirile pentru manifestația publică senatorul reuși să rămînă singur un ceas în casa care îi fusese destinată pentru a se odihni. Înainte de a se întinde, puse în apa de băut un tradafir natural pe care
Moarte constantă dincolo de dragoste by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15054_a_16379]
-
Pămînt. Infernul și Paradisul par egale în această metaforă dumasiană. Ediția princeps, în volum, a primului roman al Muschetarilor se încheie cu un text - la fel de important pentru interpretarea ciclului, și chiar a operei dumasiene, în întregime - intitulat Histoire d'un mort racontée par lui-même, ulterior tot o Causerie, sub titlul Invraisemblance (Neverosimil). Este povestea, fantastică, dar relatată cu un fin umor, a unui mort scos de Satana din mormînt pentru a-l face să "trăiască" o aventură de amor și voluptăți
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
scos de Satana din mormînt pentru a-l face să "trăiască" o aventură de amor și voluptăți. Deși ultima frază a textului se conformează uzanțelor, prin declarația naratorului că totul poate că a fost numai un vis, faptul rămîne. Un mort se plimbă printre oameni (ce asumă că sînt) vii și se preface că e unul dintre ai lor. Nu mai există frontiere între moarte, vis, realitate, mit. Povestea a fost spusă de un mort, însă Dumas pretinde a o fi
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
contelui de Wardes, al episodicului Biscarat, al lui Milady (care reapăruse în romanul precedent, cînd și murise, prefigurînd soarta celorlalți fii, dar e și cel dintîi care revine, prin discursul - mereu performativ - al celorlalți). Toți - fii ai unor personaje demult moarte și/sau demult mitice. Care-i sufocă, de departe, prin statura lor impunătoare sau considerată astfel. Vicontele de Bragelonne e, în același timp, un bestiar și un labirint. Poate și fiindcă mamele lipsesc. Iar personajele le caută, cu înfrigurare, dar
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
observație mai spinoasă e aceea că jurnalul duce la paroxism problema oricărei literaturi: a ști dacă ce scrii merită să fie scris. În perspectiva ei, se relativizează totul. De la o înălțime cosmico-temporală, a vremii cînd pămîntul va fi un astru mort, nici Shakespeare n-ar fi trebuit să se ostenească. Răspund minimalist. Merită să scrii atunci cînd scrii. Prezentul scrierii este justificarea ei. Restul e... literatură. Redacții, edituri... E drept, e un principiu care-l acoperă pe orice veleitar. Care e
Pornind de la un jurnal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15132_a_16457]
-
de care ne ocupăm, au dus la faima pe care secolele următoare, grele, și de neștiință uneori, o stabiliră... Contemporaneitatea cu Machiavelli de peste Alpi pecetlui și ea renumele copilului minune care, la șaisprezece ani, traducea pe marii clasici ai antichității, - mort la treizeci și trei!... Discursul amintit sau Contr'Un, titlu atât de modern, e, în mod curios, o anticipare, cu cinci secole în urmă, așa dar, a psihologiei totalitariste, - întrucât azi se poate vorbi de una, - o explicație dată unui fenomen, care
Servitutea voluntară by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15156_a_16481]
-
27 mai, publică o poză de o ticăloșie fără margini, mai și explicînd cinic, că pozarul care a făcut-o n-a violat spațiul privat, ci și-a declanșat aparatul în spațiu public. E o fotografie îngrozitoare, cu Irinel Liciu moartă, cu atît mai josnică cu cît Gardianul se străduiește redacțional să-și convingă cititorii că Ștefan Augustin Doinaș și Irinel Liciu sînt personalități de primă mărime ale culturii române. După publicarea acestei fotografii murdare, Gardianul și-ar putea schimba liniștit
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15163_a_16488]
-
prefațatorul îndemnîndu-ne să recunoaștem în spatele lui Gh. Jurgea-Negrilești un personaj fascinant numit Georgică. Țoiu a fost prieten cu autorul, iar prefața sa este o caldă invitație la o lectură leneșă, calmă a unei cărți făcute pentru loisir, pentru un timp mort ideal. Și promisiunile lui Constantin Țoiu nu sînt făcute în zadar. sînt minunate. Sînt un amestec surprinzător de evocare, memorii și de istorie narativizată afectiv. Bunicul său era consulul Rusiei la Galați. Tatăl său, Paul Jurgea-Negrilești, provenea dintr-o veche
Istoriile conului Georgică by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15192_a_16517]
-
Cu o expresie tranșantă prin care, odinioară, fusese caracterizat nedrept de malițios Spinoza și, ulterior, Hegel, de către detractori (iar în zilele noastre Marx), ne-am putea întreba pe drept cuvânt dacă Freud nu este considerat și el astăzi "un câine mort." Titlul volumului La ce bun psihanaliza? este, bineînțeles, unul retoric. Élisabeth Roudinesco pledează, în fapt, în favoarea acestei științe care a intrat, nu demult, în al doilea secol de existență. întrebarea de la care autoarea pleacă este (destul de frapant): De ce psihanaliza, care
Freud - ultimul "câine mort"? by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15191_a_16516]
-
unele concluzii sau cu sursele sale bibliografice, nu foarte multe, trebuie să recunoaștem că aceasta nu se vrea o culegere de articole științifice sau de analize, ci o serie de texte de tip cultural (în sens larg) pentru animarea timpilor morți. Și cum eleganța în stilul jurnalistic de azi e din ce în ce mai rară, o salutăm. Radu Sergiu Ruba Dialoguri și eseuri, Editura Muzeului Literaturii Române, București, 2001, 254 p., f.p.
Eleganța stilului jurnalistic by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15261_a_16586]
-
în Calanda. Într-o zi, în timp ce mă plimbam cu tata printr-o livadă cu măslini, o adiere de vânt mi-a adus în nări un miros dulceag și scârbos. La vreo sută de metri de noi se afla un măgar mort, groaznic de umflat și de ciugulit, ce servea drept ospăț unei duzini de vulturi și câtorva câini. Spectacolul mă atrăgea și îmi repugna, deopotrivă. Păsările, îmbuibate, de-abia se puteau înălța în zbor. Țăranii, convinși că hoiturile îngrășau pământul, nu
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
în mână și eu beam zdravăn, ca să prind curaj, căci începusem să mă pierd cu firea când am auzit scârțâitul fierăstrăului care despica craniul și trosnetul coastelor care erau tăiate, una după alta. Până la urmă m-au dus acasă, beat mort. Tata m-a pedepsit aspru pentru beție, dar și pentru "sadism". La înmormântările sătenilor, sicriul era așezat în fața porții bisericii, care era larg deschisă. Un vicar se învârtea în jurul micului catafalc, stropindu-l cu aghiasmă și aruncând o lopată de
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]