181 matches
-
să fie înțelept un nihilist, nostalgic și cinic, un hipersensibil, histrion și locvace?! Oricum, cuvântul înțelepciune nu este unul dintre cele des folosite de Cioran în corespondența sa. Totuși, e de bănuit că marile metamorfoze Ă ca și exercițiile de mortificare Ă se petrec sub tutela sa. Un exercițiu de mortificare, cel puțin în cazul fratelui său, este divorțul. Un altul, refuzul de a procrea. Lui Aurel Cioran îi scria: „Orice căsătorie este un eșec. O aventură pe care eu n-
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
histrion și locvace?! Oricum, cuvântul înțelepciune nu este unul dintre cele des folosite de Cioran în corespondența sa. Totuși, e de bănuit că marile metamorfoze Ă ca și exercițiile de mortificare Ă se petrec sub tutela sa. Un exercițiu de mortificare, cel puțin în cazul fratelui său, este divorțul. Un altul, refuzul de a procrea. Lui Aurel Cioran îi scria: „Orice căsătorie este un eșec. O aventură pe care eu n-am înțeles-o niciodată. Uită ce-a fost. Nu e
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
te frămânți pentru atâta lucru” (22 mai 1967 Ă 74). Apoi urmează apelul la postura ideală a înțeleptului: „Înțeleptul nu-și ia niciodată viața în serios, nici pe-a lui, nici pe-a altora” (22 mai 1967 Ă 74). Astfel, mortificarea Ă atenuare a sinelui și a prezenței Ă oferă o soluție care se întemeiază pe proiectarea existenței într-un interval al iluziei, al aparenței. Ca aparență, existența se poate perpetua la infinit. Către așa ceva tinde Cioran. Este înțelepciunea la care
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Ă 615). Iată cum înțelepciunea la care lucrează devine un model, dar pentru celălalt, o terapie, de asemenea, pentru celălalt, cu efecte îndoielnice, când e vorba de sine. Dusă parcă până la capăt de Aurel Cioran, experiența (și exercițiul) înțelepciunii prin mortificare îl descumpănește. Singurătatea pe care Aurel Cioran și-o asumă, refuzând să-i mai întâlnească pe ai săi, i se pare un tratament prea sever. Să nu uităm că Cioran însuși făcea cam același lucru cu conaționalii săi, și nu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
într-o bună zi, dar orgoliul meu o situa după catastrofa finală. Supraviețuitorilor și nu celor în agonie le erau adresate temerile mele” (28 ianuarie 1987 Ă 577). În agonie, Cioran își judecase singur trecutul. Mai mult, își oferise terapia mortificării Ă și asta împotriva naturii sale vii, vorbărețe, prinse în țesătura prezentului. Înțeleptul, fie și înșelându-se pe sine, își face datoria: nu crede în nimic, nu se lasă fascinat de nici o aparență, crede doar în scepticism, în ironie (ca
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de oribil e spectacolul oferit de cel ce împinge ranchiuna până la delir” (III, 160). În același timp, Cioran crede că ura este motorul istoriei: „Să suprimăm ura înseamnă să ne privăm de evenimente” (III, 346). Și, deși uneori face apologia mortificării, altădată vorbește despre cei vanitoși, care doresc să strălucească, cu admirație. „«Spiritul» e cabotin și nu se întâlnește decât la rasele puternice. Vechii greci și francezii Ă popoare teatrale Ă dețin aici aproape un monopol. Francezul gândește pentru celălalt” (I
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fi fost legată de faptă, de implicarea în istorie. De aceea își reproșează abandonul: „Nu ești decât un dezertoră ți-ai trădat propria cauză, te-ai despărțit de tine însuți” (I, 113). Dar ce este acest tu însuți? Abandonul, nihilismul, mortificarea, într-un cuvânt, înțelepciunea, par surogate care îi alterează ființa, dar cu care se identifică într-atât, încât Cioran pare să se regăsească întreg aici. Mai mult, toți cei care se realizează în istorie, admirați adesea, i se par superficiali
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
par surogate care îi alterează ființa, dar cu care se identifică într-atât, încât Cioran pare să se regăsească întreg aici. Mai mult, toți cei care se realizează în istorie, admirați adesea, i se par superficiali. În apetența sa către mortificare, datorată poate tocmai neputinței de a acționa, Cioran își dorește refugiul din fața oricărei angajări: „De ani de zile, singurul meu scop se reduce la acesta: să nu mă mai agit. Ă Să trăiesc fără agitație și aproape fără faptă. / Pentru
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
am conștiința atât de împăcată, că parcă n-aș fi existat niciodată” (III, 144). Să fie acesta semnul Indiferenței, al înțelepciunii? Înțelepciunea, în care Cioran speră să găsească o salvare și spre care tinde, e asociată inevitabil renunțării la eu, mortificării. Își spune: „Ama nesciri (Imitațiunea lui Iisus Cristos); să-ți placă să fii neștiut. Nu te simți fericit decât când ești destul de înțelept ca să te conformezi acestui precept” (I, 57). Înțelepciunea e, oricum, primul pas spre sterilitate și nu o dată
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și pe jumătate dezamăgit, mă resemnez cu greu să nu însemn nimic pentru ei. Atare inconsecvență mă face să sufăr și mă umilește” (I, 359). La drept vorbind, observă cu ușurință cât de fragil e orice efort în tendința de mortificare a eului. Iată-l mirându-se, probabil în urma unei întâmplări care l-a avut drept erou și care i-a stârnit dezgustul de sine: „Să disprețuiești lumea întreagă Ă și să accepți elogiile primului venit!” (I, 176). Notează cu altă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de treabă, nu fac decât să mă oblojesc, țin un regim pe bază de tranchilizante care mă deprimă, iau medicamente care-mi taie și puținul avânt pe care-l mai am” (III, 193). Ciudat cum vindecarea de boli duce la mortificare, la anularea sinelui. E ca și cum bolile ar fi sinele cel mai profund; fără ele, Cioran n-ar mai fi el însuși. Pe scurt, bolile, un barometru al fixării lui Cioran în timpul concret, în prezență. Exasperat, știe că există soluția anihilării
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
întemeiat acum pe cunoaștere. În fond, convertind eșecul în șansă, boala în sănătate, nebunia în extaz, suferința în cunoaștere, Cioran instituie, din nou, legile unui cod al supraviețuirii. Nu-i e oricui dat să-și admire căderea și să caute mortificarea, știind că toate acestea nu fac decât să amâne. Să înșele destinul. Cu conștiința fatalității, Cioran chiar asta face: își amână destinul. Este, poate, în viziunea sa, marele păcat al neamului său, pe care el nu face decât să-l
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fixarea varietății epistemice a apropierii de "adevăr". Sensul meditației vii a romanului e adesea umbrit de varianta (intens) colorată, pitorească, a anecdoticii narative, însă purtătoare a condițiilor de existență a discursului hermeneutic subiacent. Sacrificiul subînțeles se edifică aproape arhetipal: în "mortificarea" materiei, în epuizarea "vieții" de întrupare efemeră, plurală și aleatorie a ideii se instaurează o "naștere mistică", o dimensiune spirituală, invizibilă, a configurației lumești, o adresă pură a înțelegerii. În actul imaginat de literatură al cunoașterii, protagoniștii pot fi purtători
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
cunoașterii, protagoniștii pot fi purtători "inocenți" ai sarcinii cognitive. Dinspre "neștiința" lor paradisiacă se propagă undele unor experiențe inteligibile, grele de sens și elocvente pentru "adevărații cititori": cum în romanul matein "adevărații Arnoteni". Romanele de "formare", bildungsroman, de inițiere prin mortificare nunta "în cer", amînată -, de inocență roman al "adolescentului miop" și suferință, pentru care sacrificiul este fără sens imediat "întîia noapte de război" -, de penitență față de o proprie crimă neînțeleasă vină, châtiment, expiere "pădurea de simboluri" a Spînzuraților și a
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
de obicei o teacă menită să le protejeze sexul de loviturile din timpul luptei, dar și de rușinea de a-l pierde ca... pradă de război. Astăzi, odată internat într-o „instituție totală“, un bărbat este supus unui „ritual de mortificare“. Așa-zisa „instituție totală“ este cazarma, penitenciarul, spitalul de boli cronice etc. În cadrul unei astfel de înregimentări, cel internat își pierde numele și primește un număr, își pierde obiectele personale și primește o uniformă, își pierde opțiunile și primește un
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
în ideal și aceasta pînă în punctul în care plîngerile împotriva nedreptății vieții sînt subconștient motivate de regretul de a nu putea participa la triumful blazaților. Înțelepciunea mitică stigmatizează moralismul inhibitiv prin simbolul "posedat de diavol", care exprimă faptul că mortificarea moralizantă este o maladie psihică mai puțin gravă decît "moartea sufletului": banalizarea. Justiția imanentă, expresie a responsabilității esențiale, culminează în faptul că omul poate renaște chiar și din "moartea sufletului" la o viață conformă "adevărului etern": legea armoniei, principiul bucuriei
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
publicată în 2013 în Bucovina literară și montată ca replică în dialogul imaginar al Cajvaneului Heraclidoridiac în eseul "Ambivalența practicilor de inițiere violentă"). Curiozitatea îl face pe micul Luca să accepte efectuarea unui gest străin lui (este ceea ce se numește "mortificarea simbolică" în jargonul psihanalizei, după se va vedea imediat) dar transcrierea lui narativă este o manevră demnă de Ulisezz: Cajvaniotul nu spune "am făcut semnul crucii", ci "m-am crucit" utilizând un verb a cărui semnificație nu trimite în nici un
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
altceva decât să dea enoriașilor vești bune despre viața veșnică, vești din paradis. Fusese un fel de agent de turism ce garanta fericirea de apoi. Un simulant, așadar, animat de o fervoare religioasă în care nu credea. Impas și soltitudine, mortificare autocritică din care îi e dat să învie fizic și spiritual. Această veritabilă schimbare la față îl va împuternici să ducă la capăt inclusiv misiunea filială cu care venise în Hawaii. Și anume cea de a-i îndeplini mătușii Ursula
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
În „locus refrigeri “nemuritor și rece, părăsește textul. O dispariție atît a lectorului cît și al scriptorului. „ea Îl privea cu un surîs/ el tremura-n oglindă” A tremura, a vibra Înseamnă a continua să acționezi, Înseamnă a te opune mortificării, a persista să vibrezi Înseamnă a ocupa din ce În ce mai multă durată, este o expansiune, unduirea și murmurul fiindu-le complementare, freamătul, o altă imagine poetică romantică, fluturarea, această vibrație acest tremur este o temă muzicală, care se repetă, este un nerv
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
șterg toate determinările iar fata de Împărat este smulsă din tectonica Împotrivirii, este un Anteu care-și pierde puterile, astfel că putem să ne imaginăm că o relație de posedare există măcar În dimensiunea onirică,., magicianul Întreprinde o acțiune de mortificare „i-atinge mîinile pe piept” ca mai apoi prin inducerea somnului să-i provoace reverii. Semne ale intruziunii magice ale operatorului se pot desluși Între fantele dintre veghe și somn „iar ea vorbind cu el În somn /oftînd din greu
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
rîsul este antimetafizic prin excelență, Înțelepții cerebrali și toți eroii civilizatori nu rîd, este binecunoscută respingerea rîsului de către patristică, rîsul este tocmai acțiunea prin care dumnezeirea este negată, micșorată,, ceea ce Întreprinde pînă la urmă pajul este totuși o lecție de mortificare a fetei. „... nu e nimic și totuși e / o sete care-1 soarbe” Nimicul redus totuși la un punct iar punctul cum spune Poulet continuă spațiul, pentru că el conține totalitatea razelor, care dezvoltîndu-se ar Îmbrățișa spațiul, și totuși el e fără
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
mort, fără nicio urmă, depersonalizat. Veselia forțată a pestriței hore imaginate într-unul dintre poemele angrosistului incluse în eu și câțiva prieteni nu ascunde suficient tristețea poetului la vederea orașului iubit, atât de amorțit într-un început din ce în ce mai palpabil de mortificare. Cauza esențială a acestei depersonalizări cvasigeneralizate este, firește, ceea ce poetul însuși numește a communication gap, o fractură în comunicarea dintre ființele ce traversează, abulic, aceste spații ale golului și inutilității. Sau care, dimpotrivă, încearcă în zadar să le umple apelând
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
suferinței auctoriale: riscul inerent al dispersiei identitare, al pierderii sau al rătăcirii de sine ("mă rătăcesc prin mine/ uneori/ cum se mai rătăcesc copii/ prin mahalale" Timp din Doamne, desenează-mi un om!); spectacolul agonic al unui univers pe cale de mortificare ("degeaba decojești/ culoarea ochilor/ copilului tău/ cât suntem în mișcare/ morții/ sunt spectatorii noștri/ care știu/ că suntem de plâns" Spectatorii noștri din Veșnica împotrivire) sau pe punctul de a se autodistruge ("au pornit războaiele/ pe sub masca cerului/ sub aripa
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cale care venise să tulbure liniștea sfântului lăcaș. Lică nu vedea și nu auzea nimic. De la ne-vedere și ne-auzire la Vederea și Auzirea care te lasă fără cuvinte, fără glas, fără auz... atât e cutremurătoare trăirea, revelația. De la mortificare la sublimarea simțurilor, acesta e pasul pe care îl face bărbatul; și pe care îl percep aproape epidermic toate nivelurile ființei sale. Și apoi încă un pas: conștiința că urmările căderii sale nu se vor arăta în toată gravitatea lor
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
s-au prevalat atunci mulți alții, care nu așteptau decât ocazia, pretextul pentru a opri mișcarea în care se lăsa antrenată societatea rusă. Acest cuvânt a fost folosit de mine nu în sensul unui reproș, nu într-un scop de mortificare, ci în chip de expresie precisă și exactă a unui fapt real, istoric; acesta a fost transformat într-un instrument al delațiunii, al condamnării fără drept de apel, aproape într-un stigmat al infamiei 15. Abia creat, termenul "nihilist" i-
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]