133 matches
-
continuarea propusă de autorul nostru, aici în ipostaza de Hyperion, se demonstrează a fi un exercitiu liric contemplativ, tulburător, autoevaluator. Spiritul eminescian a ales, în cele din urmă, condeierul cunoscător practicant al învățăturii metafizice. Fiindcă, în spațiul această prin care murirea devine nemurire, apare întotdeauna un personaj care are menirea de a face din absolut (relativ, în viziunea dumnezeiasca) un reper existențial fundamental (geniul, în viziunea telurica). „Da, pe pamant apare-un ins, O altă lume-n lume, Cât vecii gândul
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
spun că sunt pe lume neliniști mai pustiite decât visul, dar coapsele cerului- dinaștii înserate, mocneau deșarte rătăciri în luna plină. Aș fi vrut să-ți spun că sunt pe lume inimi mult mai neînduplecate decât iubirea, dar măruntaiele zării murirea îmi urlă, nesătula de rătăcirea fără sfârșit. Aș fi vrut să-ți spun că sunt pe lume Învrăjbiri martirizate mai mult decat iubirea, dar perechi de valuri izbesc fără cruțare oglinzile cerului durut în rugăciune. Aș fi vrut să-și
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
a nu o întrerupe. Sau de-ai găsi un mormânt în care s-o continui, să mori nesfârșit în dorul de a muri! Căci nici un amurg marin și nici o melodie terestră nu pot înlocui creșterea destrămată și poezia evanescentă a muririi. Nicăieri mai mult ca în paturile vechi ale hotelurilor provinciale sau în priveliștea brumată a bulevardelor nu ești mai legănat de sugestiile stingerii și mai dispus să guști dintr-un moment final. Prin moarte devine omul contemporan cu sine însuși
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și-un adăpost mortuar s-alcătuiesc, în stele putrede, pentru un cadavru descompus în farmecul sferelor. Ce cântec s-a pogorât în carne și ce pierzanie sonoră îmbată fiece celulă, de nimeni nu l-ar mai opri, în avântul de murire? Este atât nedefinibil în acest cuvînt: zădărnicie - parcă mi l-ar fi șoptit Buddha într-un cabaret. O sinucidere face mai mult decât o ne-sinucidere. Sânt unii oameni atât de proști, că de le-ar apărea vreo idee la
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
marea ar fi făcută pentru oameni! Pentru aceștia e pământul, acest amărât pământ... Dar acordurile nefericirii se împreună cu ale mării, într-o armonie voluptuoasă și sfâșietoare ce ne aruncă în afară de soarta muritorilor. Și astfel, tonalitatea mării este aceea a unei muriri eterne, a unui sfârșit ce nu se mai gată, a unei agonii înflorite. Nu-ți trebuie o inimă bolnavă de nuanțe și nici o simțire atinsă de subtilitățile extazului pentru a surprinde un fior mortal în melodiile marine, ci doar o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mult moartea, sânt stări de inspirație. Leșinul tuturor lucrurilor, în urechi și inimi agonizând de poezie... Melancolia? A fi îngropat de viu în agonia unui trandafir. Când, atins de o noblețe tristă, dezlegat de oameni și de lume, târâi o murire înflorită, nimic nu te mai împiedică să crezi că te-ai născut prin generație spontană dintr-o toamnă veșnică. Prin mine rătăcește un Septembrie visător și fără de-nceput. Un om plictisitor este un om incapabil de plictiseală. Viața este un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
voluptățile și durerile ce le încerci trăind. Vidul lăuntric e ca o muzică fără sunete, un cântec fără glas. Nesonora lui tălăzuire se interpune tainic între noi și lume și ne separă de viață în mijlocul viețuirii și de moarte în mijlocul muririi. Spre ce suferindă înălțare se îndreaptă duhul ființării? De ce ne doare orice apropiere și de ce se-nsuflețește respirația pentru tot ce-i depărtat? Unde-s brațe crude de muiere să-ți strângă oasele, tremurând de gând, și tu să-ți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
n-am fost pregătiți și care ne înspăimîntă, fiindcă nu sîntem obișnuiți decât cu prezența neutră a echilibrului, pe când boala este o forță mărită de vecinătatea nimicului. Tot ce nu-i muzical e aparență, eroare sau păcat. O! dacă aburii muririi s-ar înălța melodic spre cer și-ar îmbrăca în imn sonor o stea încremenită! De n-ar fi melancolia, s-ar întîlni vreodată muzica cu moartea? În clipa-n care vom fi reușit să dizolvăm toată viața într-o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Dar cine a descoperit dorul de a muri nu mai poate fi alipit nici vieții și nici morții. Amândouă sânt îngrozitoare. Voluptate nu există decât în acel dor..., în acea graniță de fioruri ce alcătuiește echivocul dulce și amar al muririi. De câte ori ridic ochii spre cer, nu pot înăbuși sentimentul unei infinite pierderi. De s-ar porni o cruciadă împotriva albastrului! Ce vijelios m-aș îngropa în culoarea marelui regret! Au luat foc toamnele în mine și inima mi s-a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu m-ar face să sufăr, oare cum aș suferi să fiu? Și fără excesul balsamic al durerii, cine-ar suporta osânda la viață? Dar încărcat și prigonit de ea, te răsfeți într-un avânt funebru spre nemurire, spre veșnicia muririi - numită și viață... Dorul de a muri exprimă uneori numai o subtilitate a orgoliului nostru: vrem, adică, să ne facem stăpâni pe surprizele fatale ale viitorului, să nu cădem victime ale dezastrului esențial. Sîntem superiori morții doar în dorința de-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
voluptuoase a morții. Doar stingîndu-te neîncetat o stingi în tine, îi reduci din infinit. Cel ce n-a cunoscut intimitatea morții înainte de-a muri, minor sfârșitului, se rostogolește umilit în necunoscut. El sare în vid; pe când, prins în ondulația muririi, luneci în moarte ca spre tine însuți. Când știi ce-i gustul morții, nu mai poți crede c-ai trăit vreodată fără să-l cunoști... sau c-ai trecut cândva cu ochii închiși prin dulceața peisajelor de agonie. Ce înviorare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
secunde. După astfel de străfulgerări cunoașterea e inutilă, spiritul se supraviețuiește, iar Dumnezeu devine vacant de divinitate. Când ai dilatat viața la infinit, voința de a te distruge emană dintr-o senzație dureroasă de plinătate. Căci nu lâncezești în dorul muririi decât întinzîndu-ți ființa dincolo de spațiul ei. Negația vieții din plenitudine este o stare extatică. Niciodată nu ne stingem din vid, ci din preaplin. Un moment absolut răscumpără golul tuturor zilelor; o clipă reabilitează o viață. Orgasmul spiritului este scuza supremă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de sfărâmat. Oare de când s-au mutat deșerturile în sângele omului? Și schimnicii de când țipă-n el rugile spre înălțimi? Cât se vor mai boci întinderile în unduirea lui otrăvită? Și când va înceta înecul oropsiților în valurile lăuntrice ale muririi? Doamne! singurul tău martir: sângele omului. Dacă moartea n-ar întrerupe consolările dorului de a muri... Dar vieții lipsindu-i infinitul, cum am putea muri fără capăt? Omul, scârbit de sine însuși, devine un lunatic care-și caută pieirea în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
aparții și nu-i aparții. Ai vrea să fugi din El, deși ești parte a Lui. Elementele unei geografii cerești... Un singur lucru dureros există în tristețe: imposibilitatea de a fi superficial. A fi mai "leneș" ca un sfânt... Patima muririi răsare din tot ce n-ai iubit și crește cu tot ce iubești, încît se prelungește cu aceeași căldură în gândurile vrăjmașe, ca și-n cele plăcute vieții. Ea te cuprinde-n plină stradă, în zori, în după-amieze și-n
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
voi fi un strănepot al lașităților lui Noe! Resimt intens dorința de-a muri ființele surmenate de propria lor prezență. Plasîndu-te în centrul obsesiei tale, sațietatea de eu creează nevoia de a te scăpa de el. Astfel, avânturile coborâtoare ale muririi dizolvă alcătuirile individualității. Nenorocirea oamenilor este că nu pot privi decât oblic spre cer. Dacă ochii aveau o relație perpendiculară cu el, istoria ar fi luat altă înfățișare. Boala? O calitate de transcendență a corpului. Cât privește sufletul, el e
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să nu mai ai verdeață și pământ în sânge... și nici să te scalzi în asfințiturile spiritului... Numai în muzică și în freamăte extatice, pierzând pudoarea limitelor și superstiția formei, ajungem la inseparabilul vieții de moarte, la pulsația unitară de murire vitală, de comuniune între viețuire și stingere. Oamenii disting prin reflexie și prin iluzii ceea ce în devenirea muzicală este vrajă de eternitate echivocă, flux și reflux al aceluiași motiv. Muzica e timp absolut, substanțializare de clipe, veșnicie orbită de unde... A
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
material fluid și irațional. Nu se petrece un caz analog cu experiența suferinței? N-ai bănuit niciodată ce ascunzi în tine și ce ascunde lumea, trăiai periferic și mulțumit, când cea mai serioasă experiență după experiența morții (ca presentiment al muririi), experiența suferinței, pune stăpânire pe tine și te transportă într-o regiune de existență infinit complicată, în care subiectivitatea ta te frământă ca într-un vârtej. A fi liric din suferință însemnează a realiza acea ardere și purificare interioară în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
prea puțin, și astfel se vor stinge inconștienți precum au și trăit. Că agonia se desfășoară în timp, aceasta dovedește că temporalitatea nu este numai un caracter sau o condiție pentru creație, ci și pentru moarte, pentru fenomenul dramatic al muririi. Aici se manifestă caracterul demonic al timpului, în care se desfășoară atât nașterea cât și moartea, creația ca și distrugerea, fără ca în acest complex să se evidențieze o convergență înspre vreun plan transcendent. Numai într-o demonie a timpului este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
va lua formă în expresii detașate, ci fiecare expresie este bucată din tine. Din acest motiv, el nu este prezent decât în momente capitale, când stările pe care le exprimă se consumă deodată cu expresia. Sentimentul agoniei, fenomenul complex al muririi, când se manifestă se și consumă. Este o suprapunere între act și realitate; căci actul nu mai este o manifestare a realității, ci realitatea însăși. Lirismul absolut - pornirea totală de a te obiectiva - este dincolo de poezie, sentimentalism etc.... El este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nici de mine. Tu ai vrea să-mi închipui acea zi care ca viață n-a fost pierdută ci câștigată, iar ca în-scriere n-a fost câștigată ci pierdută. O zi care pentru mamă a fost deja prima zi a muririi fiului său, iar pentru tată o zi a încă nenăscutului fiu scriptic. E un fel de ghem aici în miezul căruia miezul fiind începutul însuși nu pot, "cu puterile neajutate/ Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul/ Care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
sunt fior Îmi plânge noaptea în dorul de-o privire Când patul din fereastră, i-o așchie de nor. Îmi plânge dimineața că te-am pierdut iubire, Prin unduirea vie ascunsă în izvoare, Și-n temnița uitării sunt versuri de murire, Ce-mi plânge întristarea prin suferinți de mare. Îmi plânge azi distanța în care ai plecat Ca un iubit de raze, prin lumi de întrebare Și-mi pare că trăiesc prin aerul sfidat De cei ce-mi calcă viața cu
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
soare prin dor să hoinăresc Cu brațele de lună, prin timp să te iubesc. Rămâi iubire pură, cu sufletu-ți de ger Și-n nopțile cu stele albe, iubirile se pier, Prin plapuma tăcerii un Ochi este intrus de El, murirea arde, prin AERUL stingher. Eu am să fiu o viață de sfere amestecate Pe un asfalt de lună cu doruri vindecate Și-am să trăiesc durerea din ploile de vară Ce-n glasul conjuncturii e un decor de ceară. 30-07-2007
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
lăsa pradă cărții fatidice al cărei autor îl osândește la moarte pe cititorul ei? Soluția întrezărită în final este să-l readucă pe meleagurile natale din Țara Bascilor, în a căror parte franceză își consuma exilul și Unamuno, și unde murirea apare ca o cufundare în apele interioare ce subîntind universul familiar, dominat de nostalgia originilor. Personajul-cititor revine, așadar, fugind de dispariția la care-l osândește orice lectură (cu atât mai mult lectura Cărții Lumii, la al cărei ultim cuvânt nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
viață natală intrauterină, a somnului fără vise, dar cu o simțire inconștientă a vieții, de dinainte de naștere, dar de după concepție? Și iată de ce, când încep să visez la o experiență mistică în contratimp, ori mai bine zis în retrotimp, numesc murirea deznaștere, iar moartea e altă naștere. „Părinte, în mâinile tale îmi încredințez duhul meu!“, a strigat Fiul (Luca, 23, 46) murind, deznăscându-se, în nașterea morții. Sau, potrivit altei Evanghelii (Ioan, 19, 30), a strigat: tetélestai! („s-a împlinit!“): „¡Queda cumplido
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Unamuno, plus lucide, est obligé de s’arrêter à tout moment pour se contredire et se nier. Car il meurt.“ În spiritul lui Unamuno și în măsura în care, traducându-i retraducerea, i-am „mâncat“ cartea, metabolizându-mi-o, transformând-o într-un pas al muririi mele spre veșnicie, voi introduce în textul retradus de autor, împănat de propriile-i adăugiri, și fragmentele din secundul original francez, cu rol catoptric, omise sau ocolite de el. Folosesc pentru a marca această operație parantezele ascuțite: < >. Ofer astfel cititorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]