156 matches
-
desprindă cuticulă veche și să o înlocuiască cu una nouă mai spațioasă, proces numit năpârlire (caracteristic pentru toate artropodele). În timpul năpârlirii, tarantula se așază pe spate și extrag, în primul rând membrele din cuticula veche, apoi și restul corpului. După năpârlire, dimensiunele păianjenului se măresc de 1,5 ori, cu excepția opistosomei, care după năpârlire (cuticula opistosomei este slab chitinizată). Tarantulele tinere năpârlesc mai des, pe când la adulți peroada dintr enăpârliri este mai mare. Femelele adulte năpârlesc aproximativ odată pe an. Semnele
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
numit năpârlire (caracteristic pentru toate artropodele). În timpul năpârlirii, tarantula se așază pe spate și extrag, în primul rând membrele din cuticula veche, apoi și restul corpului. După năpârlire, dimensiunele păianjenului se măresc de 1,5 ori, cu excepția opistosomei, care după năpârlire (cuticula opistosomei este slab chitinizată). Tarantulele tinere năpârlesc mai des, pe când la adulți peroada dintr enăpârliri este mai mare. Femelele adulte năpârlesc aproximativ odată pe an. Semnele apropierii năpârlirii sunt: culoarea păianjenul devine mai închisă, abținerea de la hrană. Datorită năpârlirii
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
păianjenului se măresc de 1,5 ori, cu excepția opistosomei, care după năpârlire (cuticula opistosomei este slab chitinizată). Tarantulele tinere năpârlesc mai des, pe când la adulți peroada dintr enăpârliri este mai mare. Femelele adulte năpârlesc aproximativ odată pe an. Semnele apropierii năpârlirii sunt: culoarea păianjenul devine mai închisă, abținerea de la hrană. Datorită năpârlirii, păianjenii își restabilesc numărul de perișori pierduți și regenerează membrele desecate. Chiar dacă au o reputație înfricoșătoare, tarantulele au și ele inamici. Larvele viespelor din familie Pompilidae, în special reprezentanții
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
năpârlire (cuticula opistosomei este slab chitinizată). Tarantulele tinere năpârlesc mai des, pe când la adulți peroada dintr enăpârliri este mai mare. Femelele adulte năpârlesc aproximativ odată pe an. Semnele apropierii năpârlirii sunt: culoarea păianjenul devine mai închisă, abținerea de la hrană. Datorită năpârlirii, păianjenii își restabilesc numărul de perișori pierduți și regenerează membrele desecate. Chiar dacă au o reputație înfricoșătoare, tarantulele au și ele inamici. Larvele viespelor din familie Pompilidae, în special reprezentanții genului "Pepsis", prazitează tarantulele. Cu ajutorul receprtorilor olfactvi, viespele pot găsi vizuina
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
al păianjenului. Pe lângă chelicerele puterinice, tarantulele posedă și perișori iritanți răspândiți pe opistosomă. Perișorii sunt proiectați în inamic. Acești perișori sunt mai numeroși la speciile terestre. Cei arboricoli nu le proiectează, ei irită numai la atingere. Perișorii lipsă cresc la năpârlirea următoare. Perișorii pot fi letali pentru animale mici, cum ar fi rozătoare. La om, aceste fire pot provoca reacții alergice, erupții cutante, inflamații. Cele mai sensibile organe la aceste fire sunt ochii și căile repiratorii. De obicei simptimele dispar peste
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
prada. Perioada de reproducere a lor are loc primăvara în aprilie - mai, având loc lupte între masculi. Vipera berus este ovovivipar, cea ce înseamnă că femela clocește ouăle în corp, puii eclozionați părăsind corpul mamei în lunile august - octombrie. Prima năpârlire urmează la scurt timp după naștere, după care șerpii devin activi. Viperele sunt apte de reproducție la vârsta de 3 - 4 ani, puii având cca 16 cm lungime. De regula femelele nasc serii: sau doar femele, sau doar masculi, sexul
Vipera berus () [Corola-website/Science/317989_a_319318]
-
relația cu persoanele străine, rămânând mereu reticent față de străini. Are un puternic simț al teritorialității. Uneori poate da dovadă de agresivitate, de aceea trebuie educat și socializat de timpuriu, pentru ca aceste tendințe să fie reprimate și strict ținute sub control. Năpârlirea este foarte redusă la câinii din această rasă, iar nevoile de îngrijire sunt minimale. Fiind câini de muncă sunt rezistenți, robuști și puțin pretențioși. Au nevoie de mișcare și exerciții, se integrează bine în jocuri de abilitate, le place foarte
Schnauzer uriaș () [Corola-website/Science/323466_a_324795]
-
3 milimetri lungime, mai puțin robust și mai drepți. Cerci sunt folosiți în timpul împerecherii, pentru a mânca sau ca armă de apărare. Femelele au o tegmină (aripă frontală modificată) de 2 mm în lungime. Larvele mai mari de a treia năpârlire sunt capabile să regenereze unul dintre cerci pierduți. Masculii cu cerci asimetrici sunt numiți ginandromorfi sau hermafrodiți pentru asemănarea cu femelele. Specia este nativă în Europa, Asia de Vest și probabil în Africa de Nord, și a fost întrodusă în America de Nord la
Forficula auricularia () [Corola-website/Science/322985_a_324314]
-
când se ocupă cu îngrijirea ouălelor, pe care le mișcă și le curăță de ciuperci parazite. Primăvara așază ouălele într-un singur strat, asistănd nimfele la ieșirea din ou; apoi rămâne cu acestea pentru aproximativ o lună, până după prima năpârlire. Este posibil să depună un al doilea set de ouă, care să ajungă mature spre sfârșitul lui august. Urechelnița comună preferă habitate răcoroase și umede și au o temperatură optimă de creștere de 24 °C. Abundența lor a fost relaționată
Forficula auricularia () [Corola-website/Science/322985_a_324314]
-
diferite grade de succes și poliandrie (când o femelă copulează cu mai mulți masculi). De aceea, imediat după copulare, masculul încearcă să fugă. Uneori el așteaptă lângă pânza femelei ca ea să năpârlească pentru ultima oară. În acest moment, după năpârlire, chelicerele femelei sunt moi, incapabile să muște. S-a observat că 80% din masculi voluntar își dezmembrează organul copulator de la vârful pedipalpului. Acesta împiedică fertilizarea femelei de către un alt mascul. Se pare că organele genitale ale masculilor din această specie
Argiope bruennichi () [Corola-website/Science/319972_a_321301]
-
datorită presiunii hidraulice create de hemolimfă (sânge).<br> La stadiul de nimfă, etapă de creștere și dezvoltare, la Grassatores și unele Insidiatores există structuri suplimentare pe tarsul ultimilor două perechi de picioare, care permit, probabil, aderență la suprafețe netede în timpul năpârlirii, dar acestea sunt absente la adulți. <br> Picioarele la Eupnoi și Dyspnoi sunt extrem de lungi și subțiri. Alungirea picioarelor e cauzată de multiplicarea articolelor tarsene, care pot să ajungă și peste o sută. În caz că piciorul este prins în capcană sau
Opiliones () [Corola-website/Science/318096_a_319425]
-
ouă (600). Puii apar după 20 de zile de la depunere.După eclozare, tinerii se aseamănă cu părinții. Ei se descurcă independent, femela nu-i poartă pe spinare ca scorpionii sau păianjenii, de exemplu. Tinerii opilioni devin maturi după 5 - 7 năpârliri. Durata de viață a opilionilor, de regulă, este de 2 ani. Opilionii populează toate continentele, cu excepția Antarcticii și a zonelor polare. Însă concentrația lor este mai mare la tropice. Opilionii preferă locuri ascunse, greu accesibile: frunziș, locuri pietrose, scorburi sau
Opiliones () [Corola-website/Science/318096_a_319425]
-
direcționează femela cu ajutorul pedipalpilor. Fecundarea este internă. Femela depune în jur de 20 - 30 de ouă. Ea poartă ponta anexată de opistosomă timp de 3 - 3,5 luni. După eclozare juvenilii urcă pe spinarea mamei și rămân acolo până la prima năpârlire. Puii căzuți înainte de năpârlire sunt mâncați de către mama lor. Tinerii trec prin 6 -8 năpârliri până ajung la maturitate. Amplipigii sunt vânători nocturni, ziua se ascund sub pietre, bușteni, frunze sau în fisurile dintre stânci. Nimerind la lumină, amblipigii înțepenesc
Amblypygi () [Corola-website/Science/318106_a_319435]
-
Fecundarea este internă. Femela depune în jur de 20 - 30 de ouă. Ea poartă ponta anexată de opistosomă timp de 3 - 3,5 luni. După eclozare juvenilii urcă pe spinarea mamei și rămân acolo până la prima năpârlire. Puii căzuți înainte de năpârlire sunt mâncați de către mama lor. Tinerii trec prin 6 -8 năpârliri până ajung la maturitate. Amplipigii sunt vânători nocturni, ziua se ascund sub pietre, bușteni, frunze sau în fisurile dintre stânci. Nimerind la lumină, amblipigii înțepenesc, așezându-se la pământ
Amblypygi () [Corola-website/Science/318106_a_319435]
-
ouă. Ea poartă ponta anexată de opistosomă timp de 3 - 3,5 luni. După eclozare juvenilii urcă pe spinarea mamei și rămân acolo până la prima năpârlire. Puii căzuți înainte de năpârlire sunt mâncați de către mama lor. Tinerii trec prin 6 -8 năpârliri până ajung la maturitate. Amplipigii sunt vânători nocturni, ziua se ascund sub pietre, bușteni, frunze sau în fisurile dintre stânci. Nimerind la lumină, amblipigii înțepenesc, așezându-se la pământ, dacă îl atingim o va rupe la fugă. Totodată, cu picioarele
Amblypygi () [Corola-website/Science/318106_a_319435]
-
ponta și o anexază de opistosomă. Dezvoltarea embrionara durează 4 - 5 săptămâni. După eclozare juvenilii urca pe spinarea memei și se țin cu ventuze speciale. Tinerii se aseamănă cu părinții și sunt de culoare albă. Ei părăsesc mamele după prima năpârlire. Tinerii cresc lent, trecând prin trei năpârliri, în aproximativ trei ani, până ajung la maturitate. Telifonidele trăiesc circa 3 - 8 ani. Telifonidele se întâlnesc în America și Asia de Sud-Est. Genul "Mastygoproctus" este răspândit doar în cele două Americi, în special în
Thelyphonida () [Corola-website/Science/318234_a_319563]
-
embrionara durează 4 - 5 săptămâni. După eclozare juvenilii urca pe spinarea memei și se țin cu ventuze speciale. Tinerii se aseamănă cu părinții și sunt de culoare albă. Ei părăsesc mamele după prima năpârlire. Tinerii cresc lent, trecând prin trei năpârliri, în aproximativ trei ani, până ajung la maturitate. Telifonidele trăiesc circa 3 - 8 ani. Telifonidele se întâlnesc în America și Asia de Sud-Est. Genul "Mastygoproctus" este răspândit doar în cele două Americi, în special în SUA, Mexic și Brazilia, genul "Hypoctonus" - în
Thelyphonida () [Corola-website/Science/318234_a_319563]
-
segmentele dezvolate, semănând cu adulții. Acest tip de dezvoltare e întâlnit la genurile chilopode "Geophilus" și "Scolopendra". A două cale se realizează prin anamorfoză. Adică, juvenili eclozează cu un număr redus de segmente și membre. Numărul lor se completează pe parcursul năpârlirilor. Miriapode se întâlnesc frecvent în pădurile umede, ele îndeplinind un rol important în descompunerea resturilor vegetale. Totuși se întâlnesc și specii care locuiesc în pășuni, în habitate semiaride sau chiar în deșerturi. Un procentaj foarte mic din specii locuiesc pe
Myriapoda () [Corola-website/Science/319634_a_320963]
-
sunt mai mici și mai translucide. Mulți își petrec viața în solului, dar sunt și specii arboricole. Juvenilii la eclozare au doar șase perechi de picioare, dar pe parcursul vieți se adăugă câte un segment și pereche de membre la fiecare năpârlire. Pauropoda este un alt mic grup de miriapode extrem de mici. Acestea sunt de obicei 0,5-2,0 mm lungime și habitează în sol. Au fost descrise peste 700 de specii. Artropleuridele au fost miriapode antice, care acum nu mai există
Myriapoda () [Corola-website/Science/319634_a_320963]
-
de ouă, iar maximul a fost de 151 de ouă. Ca și la alte artropode, larvele scutigerii reprezintă versiuni miniaturale ale adulților, deși cu un număr redus de picioare. La eclozare, tinerii au numai patru perechi de picioare. La prima năpârlire se dezvoltă doar o pereche de membre. La celelate cinci năpârliri ulterioare se adaugă câte două perechi. Adulții pe parcursul vieții năpârlesc de 3 ori, menținându-și numărul de membre. Schema numărului de năpârlire și apariția noilor perechi de picioare arată
Scutigera coleoptrata () [Corola-website/Science/319723_a_321052]
-
și la alte artropode, larvele scutigerii reprezintă versiuni miniaturale ale adulților, deși cu un număr redus de picioare. La eclozare, tinerii au numai patru perechi de picioare. La prima năpârlire se dezvoltă doar o pereche de membre. La celelate cinci năpârliri ulterioare se adaugă câte două perechi. Adulții pe parcursul vieții năpârlesc de 3 ori, menținându-și numărul de membre. Schema numărului de năpârlire și apariția noilor perechi de picioare arată astfel: perechile 4-5-7-9-11-13-15-15-15-15. Ei trăiesc în jur de 3 - 7 ani
Scutigera coleoptrata () [Corola-website/Science/319723_a_321052]
-
numai patru perechi de picioare. La prima năpârlire se dezvoltă doar o pereche de membre. La celelate cinci năpârliri ulterioare se adaugă câte două perechi. Adulții pe parcursul vieții năpârlesc de 3 ori, menținându-și numărul de membre. Schema numărului de năpârlire și apariția noilor perechi de picioare arată astfel: perechile 4-5-7-9-11-13-15-15-15-15. Ei trăiesc în jur de 3 - 7 ani, în funcție de mediu. Ating maturitatea sexuală în al treilea an de viață. Pentru împerechere masculul și femela formează un cerc și comunică contactând
Scutigera coleoptrata () [Corola-website/Science/319723_a_321052]
-
verticală și asimetrică. Firele ce pleacă dinspre centru în sus se unesc într-un smoc comun, formând locul de retragere a păianjenului. <br> Pe pânzele specie "Nephila clavipes" s-a observat stabilimentum fabricat din mătase amestecată cu cuticulă rămasă de la năpârlirile anterioare, și dispuse în fâșii radiare, de unde a primit denumirea de "pânză năpârlită" sau "pânză schelet". "Nephila edulis", în timpul vântului puternic și în zilele ploioase, desface partea inferioară a pânzei pentru a permite curenților de aer vântului fără să distrugă
Păianjeni țesători sferici aurii () [Corola-website/Science/319337_a_320666]
-
pentru preparatele homeopatice, atât în Africia, cât și în afara ei. În ciuda faptului că scorpionul imperial este aproape în întregime negru, când este expus la lumina ultravioletă (UV) corpului strălucește cu un albastru-verzui. Însă această capacitate lipsește după naștere sau după năpârlire. Colecționarii folosesc lumina UV pentru a găsi scorpionii noapte.
Scorpion imperial () [Corola-website/Science/319349_a_320678]
-
și pedipalpilor și nu este atașat de organele filiere ca la păianjenii lupi. Înainte de eclozare femela va amplasa coconul printre ierburi și va țese o pânză de protecție, pentru protejarea micuților. Juvenilii vor trăi în această „grădiniță” până la a două năpârlire, fiind păziți de către mama lor. Acești păianjeni sunt răspândiți cosmopolit, cu excepția Saharei Centrale și regiunilor polare. În Europa familia este reprezentată de trei specii din două genuri întâlniți în regiunile centrale și de dnord ale continentului. În prezent, familia include
Pisauridae () [Corola-website/Science/319371_a_320700]