182 matches
-
pustii, către care urcam, ne apăsau cu severitatea lor tristă. Intimitatea dintre noi, aici, în singurătate și în infinit, mă făcu să simt cu o claritate și mai dureroasă că am trecut de "mijlocul drumului vieții". Suiți pe un zid năruit, lat cât un trotuar, aveam în față una din cele mai melodioase priveliști din Moldova, clasică prin frumusețea fină a peisajului, cu "cerul italian" deasupra - așa cum l-a numit un călător străin care a trecut acum o jumătate de veac
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
zi de mers pe jos, că fiecare dintre case era înconjurată de o grădină și de o livadă, că avea minunate moschei și renumite mederse. Din zidurile ei, odinioară atât de semețe, n-au mai rămas decât bucăți pe jumătate năruite și năpădite de iarbă și de mușchi. Din locuitori, n-au mai rămas decât clanuri vrăjmașe, instalate fiecare cu propriul șef într-un sat fortificat din apropierea ruinelor fostei Segelmesse. Principala lor preocupare este de a face zile fripte clanului care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
privirea. „De-acolo începea sectorul viețașilor“, a precizat el. „Mai tragem la zidărie. Lucrătură zdravănă“, a mai oftat apăsat, ferm convins că acolo era locul meu, nu lângă minunea aceea de Ester, zâmbind întruna, pierită de farmecul ascuns al temniței năruite. Am renunțat să mă îndrept spre sectorul viețașilor. Mă gândeam că inginerul ar fi fost în stare să facă cine știe ce scamatorie, să deschidă vreo trapă secretă care să mă înghită sau să trântească ușa aceea grea după mine, să pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe inginerul acela. Am preferat să tac. Tăcere încordată, ca un țipăt continuu. Ajunseserăm în fața bisericii. Fostei biserici. Doar turlele, pridvorul cu frumoșii stâlpi și aerul acela de tainică și smerită măreție din preajma oricărui sfânt lăcaș te copleșeau cu frumusețea năruită, batjocorită acum, a bisericii de odinioară. Mirosea a grajd, a siloz de cartofi, a cereale putrezite, fermentate, un aer greu, coborât, nefiresc în curățenia ninsorii care tot cădea. Doi țigani se opinteau să ridice un bloc imens de piatră. Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu sufletele au fost chinuite, ci trupurile lor au fost batjocorite, rănite, umilite, sfârtecate, date nimicului și risipite în hăul gropilor comune. Mă întristează dintr-odată ascultarea acestor poezii scrise în temnițe, puse acum pe muzică. Poezii despre un timp năruit și din suferințe despre care multă vreme nu am știut nimic. Despre vieți frânte atât de umilitor, despre care nu am știut. Sau, când aflam despre ele, eram atât de îndobitocit de cele învățate, atât de speriat de cuvintele dușman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Odessa și Nikolaev imediat după o furtună ca cea de alaltăieri. În camioane era foarte frig și tot pământul era acoperit cu frunze smulse din arbori de furtună. Multe case erau complet distruse, cu pereții ciuruiți de gloanțe, cu pereții năruiți sau cu pereții rămași În picioare Înnegriți de fum. Printre case puteau fi zărite numeroase gropi de obuze, și apa cu frunze și crengi rupte de furtună le umpluse ochi. Pe marginea drumului se mișcau sute de oameni, civili care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
își vândură pe-arginții lui Iuda Și țara și neamul stăpânii cei orbi. În noapte se stinse și doina și graiul Și datini străbune se spun c-au pierit Prin satele triste, pustiu plânge vântul Prin ziduri sfărâmate de schit năruit. Era acum țara, flămândă și goală Și holda furată și boii din jug. Flăcăii, sărmani, erau puși în lanțuri, Uciși, duși în temniți, de vii arși pe rug. Pornise furtuna, prigoane prin țară, Legenda nu spune câți morți au căzut
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
de trei ori pe cea a târgului Sucevei, care se vedea nu departe, În față. Din câte Își dădea seama căpitanul Oană, târgul era pustiu și, În mare parte, ars. Devenise doar un decor. Case și prăvălii erau pe jumătate năruite. Un zid se mai ținea În picioare, stingher, fără ca cineva să poată spune cărei clădiri Îi aparținuse. Cea mai mare parte a târgului era, Însă, din lemn, iar lemnul se prefăcuse În cenușă. Acum, târgul nu mai era decât un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
fie-i uitat, dar rezistă! Ștefan Îl privi neîncrezător, dar apoi se lumină la față. - Rezistă Suceava? În fața lui Mahomed? - Și nu numai Suceava, măria ta! -Cetatea Neamțului? Era bătută rău cu artileria cînd am trecut spre Țara Dornelor! E năruită? - Cetatea Neamțului rezistă și artileria de pe ziduri a desființat aproape toată artileria turcească! Tunarii au fost instruiți de maestrul Francisco! - Cetatea Hârlăului? - Rezistă! - Tighina? - Rezistă! - Hotinul? - Rezistă! - Cetatea Orhei? - Pârcălabul Vlaicu și fiul său, Duma, se bat la creneluri ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
continuare. Când apune soarele, o voce tânguitoare se ridică peste tabără. Unii se adună pentru rugăciunile de seară și-și întind rogojinile pe pământul ars de soare, cu fața spre Mecca. Gittens, care stă la parapet, se uită la biserica năruită și se strâmbă. — Se pare că misionarii n-au prea ajuns pe aici, nu? Pe măsură ce lumina scade, nori de țânțari se ridică de la suprafața apei și atunci devine evident cine stăpânește ținutul. Fiecare cap de englez este înconjurat de insecte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
apare când nu te aștepți, după ce îl tot aștepți mereu, zi de zi? Un sol al barbarilor? Vor veni, în sfârșit, barbarii, cum șoptește bătrânul Kavafis? Vor veni, fiindcă veniseră de mult și se înmulțiseră și ocupaseră, treptat, nu doar năruita cetate, ci sufletele, bolile și spaimele șoricimii. Nu încetau să tot vină, barbarii, să se amestece cu onorabilii cetățeni rozători. Atât rămăsese, atât deveniseră barbarii și barbarizații lor captivi, o enormă masă de șoricei flămânzi și șireți, gata de marile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Ce va rămâne mâine din scrierile savanților? Numai răul pe care l-au rostit despre cei care i-au precedat. Ne amintim de ceea ce au distrus din scrierile altora, dar ce clădesc ei Înșiși va fi fără doar și poate năruit, ridiculizat chiar de aceia care vor veni după ei. Este legea științei; poezia nu cunoaște o asemenea lege, ea nu neagă niciodată ce-a precedat-o și nu este nicicând negată de ce o urmează, străbate veacurile cu o deplină seninătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Nimic. În tot cazul o citise. De asta sânt sigur, așa cum trăiesc. Parcă descifram amprentele degetelor ei, deslușindu-se pe albul hârtiei, ca filigrana. Am plecat în oraș cu sufletul pustiu. Așa cum te simți după o înfrîngere sau o speranță năruită. Am luat-o în neștire, pe Calea Victoriei în jos, privind absent la vitrine, apoi, fără nici o deliberare, am intrat într-un debit să cumpăr țigări. N-am cumpărat nici o țigară, în schimb am cerut un plic și hârtie. După aceea
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
porți de lemn Pe când blajine Tunete îți dau fiori. Tăcerea odăii se răsucește-ncet în sine, Uimită Umbra se rătăcește, sfioasă, în lumină Și´apoi sărută întristate Nopți senine Descătușată-n chinuri sub maldăr de rășină. Timpul, istovit, se zbate, năruit, în nemișcare Clipa nezămislită e amăgită în surghiun, Iar Universul rătăcit, se zbenguie fără suflare În mintea scăpărătoare a unui biet nebun. Pe malul lacului, străvechi, de secetă ucis, Nălucile Rusalcelor nu contenesc în joc Și cum Ursita crudă, cu
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93386]
-
citise ce putea fi mai rău se simțea aproape ușurat. Nu există publicitate negativă, îl auzi pe Bob Cavanaugh șoptindu-i. Cartea era ceea ce era; nici o evaluare ulterioară n-avea să-i schimbe conținutul. O duzină de oameni în lumi năruite, care încercau să se adune - exista ceva într-un astfel de proiect care să merite un atac public? Dacă n-ar fi fost el autorul cărții, Harper’s nici n-ar fi recenzat-o. Recenzia se dădea de gol: nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Dumnezeu. Dar tu? - Eu iar de nime, afară de Dumnezeu și de mama pădurilor. O babă bătrână și urâtă, care îmblă prin împărăția mea de mână cu furtuna. Pe unde trece ea, fața pământului se usucă, satele se risipesc, târgurile cad năruite. Mers-am eu asupra ei cu bătălie, dar n-am isprăvit nimica. Ca să nu-mi prăpădească toată împărăția, am fost silit să stau la-nvoială cu ea și să-i dau ca bir tot al zecilea din copiii supușilor mei
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Corto și aerul nopții marine îl învăluise, ca un sarcofag înmiresmat. În zilele în care în jurul său se murea, iar corpurile chircite ale soldaților erau asaltate de șobolanii voraci ce ieșeau din tranșee ca dintr-un canal hrănit de speranțe năruite și de lacrimi care nu încetează să curgă, Corto rămânea cu volumul de Nerval în fața sa, iar lumea înconjurătoare se îndepărta de el, ca și cum între el și tragedia secolului s-ar fi interpus un zid de sticlă. Un zid prin
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
îndrumător Ciobanu Gabriela Amintiri de neuitat sau Călătoriile lui Stejărel Vântul dezmierdat de soare se alinta cald printre florile pomilor albi. Bunicul așezat pe o bancă își ștergea cu o mână tremurătoare ochii încercănați ca două zorele pe un zid năruit. Avea trupul gârbovit, palmele aspre și bătătorite, fața ridată și înnegrită de vânt, părul și mustața albe ca neaua și ochii căprui, dar care te priveau cu dragoste și bunătate. A fost un om puternic, drept, mândru, cu dragoste pentru
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mamele mele, care i-au zâmbit și i-au întors politețea, deși cred că simțeau altceva. În timp ce Elifaz vorbea, fața tatălui meu era de nepătruns, ca o mască. În sufletul lui însă probabil plângea și blestema. Pentru că își vedea planurile năruite. El se gândise să ne împărțim, așa încât Esau să nu ne omoare pe toți într-un singur atac. Duse erau aceste planuri și degeaba fuseseră toate nopțile în care socotise cu frații mei ce animale aveau să-i fie oferite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
cântau, stăteau până noaptea târziu. Doar că Țongu nu se hotărăște să divorțeze. Că doamna Persiana i-ar da drumul și ieri. Cum le derulează cu dom’ Verginel, vă dați seama că nu mai e loc de gelozie în căsnicia năruită. Și Emilian acuma se ma și-amestecă și în afacerea cu popa acela din Șoptireanca. Cu popii să faci afaceri, în ziua de azi, după ce ai avut idealuri în Piața Universității? Îi ghicea, într-adevăr gândurile. Se pomeni șoptindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
îl făcuse când pleca sau venea spre casă. Când pleca, zorea spre vaporul care avea să-l ducă în drumul lui. Când se întorcea, grăbind spre casele care se desenau în zarea șoselei. Silueta masivă a silozului de tutun. Acum, năruită, clădirea părea că țipă speriată în înserare. Aceleași sălcii, aceeași boltă, același pietriș al șoselei, același miros stătut de pește și de mâl, același șfichiuit al vântului care gonea stârnind gunoaiele de pe drum. Doar bucuria aceea a freamătuli că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
dat seama că ne era frică? Ne teroriza spaima aia, de toți și de toate... - Frica, oricum, avea să rămână. Chiar dacă mă predam sau nu. Atunci, așteptam vaporul și stăteam tot pe banca aceea și priveam biserica de dincolo. Era năruită, fără turlă, neagră. Mă uitam la ea și mă rugam în sinea mea, Doamne, de ce-ai plecat și mă uiți! Mă simțeam părăsit, ca și cum chiar că nu mai aveam pe nimeni. Mi-era și mie frică, să știi. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
poate vor cumpăra dușmanul, cum încă mai credeau că poate străinul acela s-o îmbuna și-i va drumul lui Montezuma. Își luă brațul de pe umerii ei. Se scutură, nervos. - În fine, așa am hotărât să plec. Privind biserica aia năruită. Nu știu cum mi-a venit gândul. Doar că am simțit că dacă vine vaporul trebuie să-l iau și să merg cu el până la capăt. Să nu mai cobor la prima, cum gândeam, ca să mă predau. Mi-a fost frică de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Se schimbase de nerecunoscut... Ochii i se adânciseră în cap... avea fața unui om pe jumătate mort. Când privea înlăuntrul dezamăgirilor lui, în adâncul acestei prăpăstii în care se prăvălise, nu-i venea să creadă. Atâtea așteptări înșelate... atâtea planuri năruite!... Era întristător. Expresia feții lui era cu desăvârșire schimbată. Oglinda din perete se uita la el mirată... nu mai stătuse de mult în fața oglinzii, și, se privi uimit. Uneori, se întâmplă să descoperi în figura ta trăsături și particularități neobservate
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
și numai într-o țâțână, treptele erau putrede și negre - pe ici pe colo lipsea câte una, așa încît trebuiai să treci două deodată și balconul de lemn se clătina sub pași. El trecu prin hățișul grădinei și prin zaplazurile năruite și urcă iute scările. Ușile toate erau deschise. El intră într-o cameră naltă, spațioasă și goală. Păreții erau negri de șiroaiele de ploaie ce curgeau prin pod și un mucegai verde se prinsese de var; cercevelele ferestrelor se curmau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]