329 matches
-
adânc în timp, până în perioada Războiului Mondial.) După indicația de la sfârșit, Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului a fost încheiat în septembrie 2010. N-aș insista asupra acestor date dacă în textura romanului n-ar fi prezente urmele unui discurs accentuat confesiv. Naratoarea, Tabita Vălean, nu spune (de fapt, nu scrie) prea multe despre ea, așa încât să putem vorbi, fără rezerve, despre un dublu romanesc al Martei Petreu. Totuși, puținul pe care-l spune (de pildă, despre studenția și apoi despre profesoratul clujean
Cronică de familie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5536_a_6861]
-
în lumină toate celelalte morți ale Vălenilor. Începând cu Augustin (soțul pe care nu și l-a dorit, nu l-a iubit și nu l-a plâns) și sfârșind cu Laura (frumoasa nepoată pierită într-un stupid accident auto). Pentru naratoare, exercițiul e sfâșietor. Pentru că, bună, rea, Mària îi e totuși mamă. O condamnă și o iartă în același timp. Scriind despre ea, face eforturi s-o înțeleagă. Dar unele lucruri sunt de neînțeles. (De pildă, patima cu care își afurisește
Cronică de familie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5536_a_6861]
-
presa literară germană, înregistrînd recenzii în „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, „Neue Zürcher Zeitung”, în „Neues Osteuropa”, în revista online „literaturkritik.de” etc. Majoritatea comentariilor semnalează detabuizarea curajoasă a legăturii dintre sexualitate și vîrsta a treia, apreciind „taifasul neobișnuit și seducător” al naratoarei, verva introspecției și „covorul lingvistic policrom” pe care-l închipuie stilul autoarei. O parte dintre recenzii se opresc și asupra fundalului cărții - Harald Hartung de la „Frankfurter”, de pildă, vede în carte mai puțin un roman și mai degrabă o imagine
Ecouri internaționale ale unor scriitori români () [Corola-journal/Journalistic/5550_a_6875]
-
biografia unor personaje și istorisite de aceeași voce naratorială, cea a unei tinere emigrante magrebiene dornică să-și afle o nouă identitate socială și culturală pe țărmul însorit al Barcelonei. Povestirea din prima parte îl are în primplan pe tatăl naratoarei, Mimoun, ultimul descendent masculin al unui vechi clan marocan. Băiatul este din fragedă pruncie animat de porniri violente, devine cu fiecare pagină tot mai obsedat de sex, suferă de gelozie, paranoia și crede mereu că destinul îi joacă renghiuri și
Mimoun și fiica sa by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/5674_a_6999]
-
îndatoririle grele din gospodăria țărănească (printre altele, Tabita își făcea temele păscând curcile), pedepsele usturătoare, vrăjmășia și cruzimea părinților, care nu-și duc copiii bolnavi la spital, n-o lasă pe Ana la liceu, îi rup cărțile Tabitei ș.a. Dar naratoarea înviază și secvențele frumoase ale copilăriei, năzdrăvăniile de Nică humuleșteanul, momentele de acalmie ale taberelor belicoase, rarele gesturi de atenție și tandrețe, prețuind cât „o broșă de diamant”. Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului nu este însă doar o golgotă a mărturisirii
La Judecata de acum by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/5594_a_6919]
-
A Widow’s Story Există deja un început de tradiție în literatura nord-americană: romane autobiografice scrise de văduve. Tradiție inaugurată de Joan Didion cu Anul unei gândiri magice și ilustrată recent de Joyce Carol Oates cu Povestea unei văduve. Deși naratoarea pretinde a nu fi romanciera însăși („văduva trăiește o poveste a cărei autoare nu este ea însăși”), ci o oarecare Doamnă Smith, faptele sunt perfect reale. Joyce Carol Oates a fost căsătorită 47 de ani și 25 de zile cu
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/5088_a_6413]
-
pentru a pune capăt tuturor speranțelor: „Epoca de fier. După care vine epoca de bronz. Cât va trece, oare cât va trece până când se întorc în ciclurile lor epocile mai blânde, epoca de argilă, epoca de pământ?”, se întreabă retoric naratoarea, pentru că răspunsul îl cunoaște deja. Pe măsură ce boala avansează, ca o armată invadatoare, cucerind celulă după celulă din corpul femeii, violențele și crimele din Cape Town se extind și ele, lăsând urme adânci pe trupul orașului. Cancerul metaforic este agresiunea Omului Alb
„Cronica unor vremuri neospitaliere“ by Florin Irimia () [Corola-journal/Journalistic/5627_a_6952]
-
Cancerul metaforic este agresiunea Omului Alb, ura și fărădelegile la care acesta se pretează. „Îi împușcăm pe oamenii ăștia ca și când ar fi rebuturi dar de fapt noi suntem cei ale căror vieți nu merită trăite”, constată la un moment dat naratoarea, referindu- se la atrocitățile burilor și urmașilor acestora. Deși ar mai vrea să trăiască („am fost vie și am fostă răpită vieții”, se lamentează ea), deși sunt clipe când nu înțelege de ce trebuie să treacă prin tot calvarul durerilor atroce
„Cronica unor vremuri neospitaliere“ by Florin Irimia () [Corola-journal/Journalistic/5627_a_6952]
-
rămasă însărcinată în urma unui viol, alege să păstreze copilul și să nu depună plângere în semn de penitență și reconciliere pentru/ cu/ cei abuzați timp de secole de coloniștii europeni a căror urmașă este. Conștientizând că în curând va muri, naratoarea încearcă să-i facă pe cei doi mari dușmani, Omul Alb și Omul negru, Stăpânul și Sclavul, să înțeleagă că poartă un război absurd, grotesc și inutil. Doar că nimeni, nici de o parte, nici de alta, nu pare s-
„Cronica unor vremuri neospitaliere“ by Florin Irimia () [Corola-journal/Journalistic/5627_a_6952]
-
în apropierea biograficului, aspect modificat în Evadarea imposibilă, unde lumea femeilor încarcerate ia locul intimismului revelat. Tot în privința structurii, cele trei capitole, aparent fără vreo demarcație, alta decât cea temporală și spațială, se diferențiază major prin perspectivele narative. Una e naratoarea din prima și cea mai extinsă parte, întunecată și cu vădite rețineri de literaturizare a experienței angoasante. Altfel sunt celelalte, deschise spre ficțiune și gata să experimenteze stilistic. Naratoarea din prima parte retrăiește un proces tenebros, care, în loc să exorcizeze, amplifică
Una cosa mentale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3294_a_4619]
-
temporală și spațială, se diferențiază major prin perspectivele narative. Una e naratoarea din prima și cea mai extinsă parte, întunecată și cu vădite rețineri de literaturizare a experienței angoasante. Altfel sunt celelalte, deschise spre ficțiune și gata să experimenteze stilistic. Naratoarea din prima parte retrăiește un proces tenebros, care, în loc să exorcizeze, amplifică artistic experiența tragică. Scenele vii, concretețea detaliilor macabre, senzația experiențelor live, fac din Lena Constante o strategă care știe, asemeni regizorilor mari, să manipuleze ambiguitatea și sugestia. Provocând, ea
Una cosa mentale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3294_a_4619]
-
alta, chipurile autohtone ale unor Holden Caulfield și Cuore. Evident că notele sunt adeseori întunecate, deși umorul grada sensul tragic. Se întâmplă astfel în textele lui Costel Baboș, Florin Lăzărescu și Lucian Dan Teodorovici. Liliana Corobca are însă un avantaj. Naratoarea din Kinderland imprimă discursului o naturalețe pe care nu trebuie s-o explice. De pildă, secvențele cu fetele din sat ce purced la rituri magice nu provoacă cititorului sentimentul fisurii în realitate, cum se întîmplă în REM-ul cărtărescian, reconfigurat
Joaca de-a cei mari by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3486_a_4811]
-
Cristinei, niște scrisori imaginare către o mamă absentă, cu care vorbește săptămânal la telefon. Interesant e că monologul, în fapt, are nervuri de jurnal. Altfel spus, nu există o ordine prestabilită a mărturisirii. De aici modulații diverse. Este limpede că naratoarea preia idei de-a gata din lumea maturilor. Nu foarte stridente, e-adevărat. Dereglările apar atunci când vocea nubilei este dublată de cea a unei instanțe. Altfel nu se pot explica anumite pasaje, greu de asociat unei fete de 12 ani
Joaca de-a cei mari by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3486_a_4811]
-
și așa, Alisa are 13 ani... În Kinderland, Liliana Corobca adună curiozitățile unui copil dintr-un sat basarabean simbolic pentru noul genocid, datorat emigrării economice: copiii lăsați de izbeliște de părinți angajați în himera câștigului. „De la noi din sat, spune naratoarea, numai în Africa nu a plecat nimeni. Încă”. Așadar, o lume a copiilor, în care părinții sunt o raritate. Ei inventează un joc de-a adulții - Kinderland. Pentru că nu există surprize în delicatesele de ciocolată venite printr-un ajutor umanitar
Joaca de-a cei mari by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3486_a_4811]
-
și fetele traficate. Cert e că în tragedia pierderii inocenței unor națiuni, eroinele Lilianei Corobca au șansă. Pentru că autoarea empatizează cu personajele, riscând să compromită întregul. În Kinderland, timpul e suspendat, pentru că, într-un interval redus al vacanței de vară, naratoarea face, în accente diaristice, istoria recentă a experienței orfanilor capitaliști. De altfel, spectacolul confesiunii era prezent și în romanul din 2005, însă dedicat exclusiv nostalgiei siguranței și a paradisului pierdut. Suferința învinsă este tema ambelor cărți. Universul rural nu are
Joaca de-a cei mari by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3486_a_4811]
-
recentă a experienței orfanilor capitaliști. De altfel, spectacolul confesiunii era prezent și în romanul din 2005, însă dedicat exclusiv nostalgiei siguranței și a paradisului pierdut. Suferința învinsă este tema ambelor cărți. Universul rural nu are nimic spectaculos în relatările tinerei naratoare. Altceva ia prim-planul. Anume, lumea celor care nu cuvântă. Episoadele cu bobocul de rață din Un an în Paradis sau cel cu puii de rândunică din Kinderland sunt drame ale tăcerii din universul mic, totdeauna destinate unor funcții psihologizante
Joaca de-a cei mari by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3486_a_4811]
-
sau de imaginați. Povestea de dragoste cu Tudor trece prin toate etapele, de la îndrăgostirea violentă până la plictiseală și despărțire și, de fapt, ea ar putea fi la fel de bine o poveste de dragoste ipotetică. Irelevant, pare a ne sugera eroina noastră naratoare, care e vaccinată contra tuturor iluziilor și pare a ști de la bun început, ca Gheorghidiu al lui Camil, că „iubirile sunt trecătoare”. O imagine foarte specială și o strategie textuală interesantă în același timp este „femeia din tavan”, un soi
Spune-mi Aprilie by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/3582_a_4907]
-
mătușii este și subiectul ultimului ei roman, Raftul cu ultimele suflări. O scriere testamentară, certificând, o dată în plus, imposibilitatea regăsirii. E ideal ca cele două romane să fie citite împreună, deși perspectiva narativă invită la oareșce disocieri. Cert e că naratoarea infantilă din De ce fierbe... rezonează cu naratoarea matură din celălalt roman. E ca și cum am citi o continuare în timp. Una matură, lipsită, însă, de capriciile depresiei. Este evident că naratoarea din primul roman suferă de sindromul Asperger. O formă de
Ziduri paradoxale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3184_a_4509]
-
Raftul cu ultimele suflări. O scriere testamentară, certificând, o dată în plus, imposibilitatea regăsirii. E ideal ca cele două romane să fie citite împreună, deși perspectiva narativă invită la oareșce disocieri. Cert e că naratoarea infantilă din De ce fierbe... rezonează cu naratoarea matură din celălalt roman. E ca și cum am citi o continuare în timp. Una matură, lipsită, însă, de capriciile depresiei. Este evident că naratoarea din primul roman suferă de sindromul Asperger. O formă de autism special, pentru că suferindul nu se pune
Ziduri paradoxale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3184_a_4509]
-
deși perspectiva narativă invită la oareșce disocieri. Cert e că naratoarea infantilă din De ce fierbe... rezonează cu naratoarea matură din celălalt roman. E ca și cum am citi o continuare în timp. Una matură, lipsită, însă, de capriciile depresiei. Este evident că naratoarea din primul roman suferă de sindromul Asperger. O formă de autism special, pentru că suferindul nu se pune în locul celorlalți și dezvoltă precar un limbaj specific și o atitudine socială. Întârzierile ei se văd foarte bine la nivelul limbajului, în care
Ziduri paradoxale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3184_a_4509]
-
spirituală”. De ce fierbe copilul în mămăligă este povestea unei nubile ce-și construiește ludic antidotul fricii. Într-o familie de circari, mama este „femeia cu părul de oțel”, susținută la înălțime de un soț alcoolic. Sora vitregă, țigancă, liniștește tânăra naratoare în momentele de suspans, spunându-i povestea copilului care fierbe în mămăligă. Astfel că realitatea poate fi acceptată numai prin minciună. Citim povestea unei familii disfuncționale. Între soți există doar o legătură contractuală, necesară pentru a ieși din țara „Cizmarului
Ziduri paradoxale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3184_a_4509]
-
Încolo, amenințări, vieți paralele, incest și afaceri. Cele patru secțiuni ale romanului surprind înstrăinările din familie, exilul fetelor la un cămin elvețian, emanciparea artistică a nimfetei și epilogul. Mai mult poetico-teatral decât picaresc, romanul înaintează printre senzațiile amestecate ale tinerei naratoare. Problema identității se revarsă peste toate tonalitățile. Țara e recunoscută prin mirosul mâncării și scrisorile celor rămași (între care bunica este ucisă de dor sau de Securitate, iar unchiul Petru, artistul pederast, va fi torturat și încarcerat). Până și Dumnezeu
Ziduri paradoxale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3184_a_4509]
-
noaptea și somnul, pentru a întârzia, kafkian, firește, apoi suprarealist, insuportabilul. Înfruntarea lui. Soluția propriei morți vine aparent salvator, pentru că „tristețea te îmbătrânește. Eu sunt mai bătrână decât copiii din străinătate. În România copiii se nasc bătrâni”. O mică Șeherezadă, naratoarea inventează povești pentru ceilalți, „ca să nu creadă că suntem nimeni”, se dezvață să plângă „pentru că atunci i se face frică și mamei” și visează să fie mușcată de Dumnezeu - evaziunea ideală. Dar de ce fierbe copilul în mămăligă? În roman găsim
Ziduri paradoxale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3184_a_4509]
-
bucătar, chinuiește alți copii orfani, înfige o foarfecă în obrazul mamei, are un schelet de cîine și „o voce de pietre”. Sunt tot atâtea etape inițiatice. Totodată, răspunsurile atestă trecerile dinspre realitate în lumile interioare, tot mai bizare. Între frică-mâncare-joacă, naratoarea ajunge la epifanii și strategii identice cu cele ale încarceraților. Totul culminează, în ciuda vârstei, cu revelația unui destin înfrânt: „Suntem mult mai multă vreme morți decât vii, de aceea, ca morți, avem nevoie de mult mai mult noroc”. Nu întâmplător
Ziduri paradoxale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3184_a_4509]
-
și resemnare. Vedetă ratată a propriei vieți, ea învață tragic că arta e singurul limbaj universal și unica șansă pentru emigrant de a sări etapele și a fi acceptat. Nu are decât să-și „împacheteze gândurile în tăcere” - cum spune naratoarea din Raftul cu ultimele suflări. E știința prin care ignoră uitarea - imposibilă operațiune. Expertă a supliciului, poetă a stigmatelor și substituirilor paroxistice, Aglaja Veteranyi transcrie anomaliile destinului cu precizia celui care trăiește, simultan, limitele infirmității biologice și spirituale. Rezultă o
Ziduri paradoxale by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3184_a_4509]