329 matches
-
cam confuză) care fusese guvernantă la o familie importantă din Londra. În acele "întîmplări" stranii, apar fantomele unor servitori ai respectivilor aristocrați (servitori, evident, decedați cu mai mult timp înainte!) ce încearcă să comunice cu copiii familiei, aflați în grija naratoarei. Doamna se opune cu vehemență acestei, cum s-o numim, "întîlniri de gradul trei", și intră, fără voia ei, într-un joc parapsihologic periculos. Într-o scrisoare ulterioară, adresată lui A.C. Benson (fiul arhiepiscopului), James reia povestea cu "valeții morți
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
urmare, dincolo de orice suspiciune a lipsei de autenticitate. Bărbatul misterios trimite după manuscris, iar apoi citește, în fața unei audiențe înmărmurite de spaimă (audiență care nici nu mai apare, pentru "comentarii", în final!) o confesiune ce-ți îngheață sîngele în vene. Naratoarea (de douăzeci de ani, la momentul întîmplărilor) vine la Londra pentru a se recupera după o nevroză iată, totuși, un detaliu metatextual notabil! și pentru a scăpa de sub autoritatea exacerbată a unui părinte sever (reverend anglican). Ea (de observat că
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
pe care o angajează să fie, în totalitate, responsabilă pentru educația lor, el refuzînd să fie deranjat cu vreo problemă. Cei doi copii (frate și soră), bizari, enigmatici, o vor atrage pe tînăra derutată în aventura vieții ei. Conform percepțiilor naratoarei, Miles și Flora comunică subliminal cu un oarecare Peter Quint și o oarecare domnișoară Jessel, doi foști servitori (Miss Jessel este chiar predecesoarea protagonistei!) decedați cu ceva vreme înainte. Guvernanta începe, ca atare, o adevărată cruciadă de ceea ce ea numește
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
din jurul ei) amestecă delirul, erotismul, parapsihologia și religia într-un comportament ce se revelă, fără nici un dubiu, drept neurotic (în excesul final, de a-l proteja pe Miles de privirile diabolice ale lui Peter Quint pe care, se înțelege, doar naratoarea îl vede, guvernanta îl strînge atît de tare pe copil în brațe, încît ... îl omoară, asfixiindu-l). James introduce aici, spre stupoarea, aș zice, contemporanilor săi, o problemă mai subtilă, a credibilității unui narator. "Adevărul" constituie rezultatul ultim al felului în
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
mijloace "naturale", "științifice". A doua tipizează epicul care construiește o parabolă fantastică, suspendînd totul, în final, în alegoria supranaturală. Anticipînd dezbaterile teoretice ale secolului XX, Henry James (un teoretician literar de primă mînă el însuși) ne întreabă, indirect, dacă plăsmuirea naratoarei sale este "stranie" ori "miraculoasă"? Deși există contraargumente în text (cum reușește, de pildă, eroina să-l descrie perfect pe Peter Quint individ pe care nu l-a cunoscut niciodată dacă nu-i vede fantoma cu adevărat?), răspunsul nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în timp, comentatorii au găsit rațiuni la dilema "descrierii" lui Peter Quint. Singura care-i confirmă guvernantei că fizionomia strigoiului zărit de ea corespunde chiar cu cea a fostului servitor este doamna Grose, un personaj redundant (responsabilă, pînă la venirea naratoarei cu educația/ îngrijirea celor doi copii). Ea s-ar simiți marginalizată de venirea noii guvernante pe domeniu (cu atît mai mult cu cît nu are o familie proprie și deplînge absența maternității). În consecință, doamna Grose speculează instabilitatea emoțională a
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
dramatic și mai înmărmu ritor se derulează acum înaintea privirilor tuturor. Castillos de cartón (apărut, în Spania, în 2004) al Almudenei Grandes se dezvoltă, cum constatam mai devreme, din aceeași idee a unui ménage à trois. María José Sanchez (Jose), naratoarea textului, devine studentă la pictură în Madridul anilor optzeci (specialitatea ei artistică fiind figurile exotice, cu retard psihic manifest). În scurt timp, se împrietenește cu doi colegi, Jaime Gonzalez și Marcos Molina Schulz. Primul, individ mai degrabă rudi mentar, vivace
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cu rădăcini tipologice în Salinger, dar și în Dostoievski, scrie un roman unde dezvăluie, ultimativ, "crima perfectă", exorcizînd-o, în timp ce Harriet, o fetiță de doisprezece ani, din sudul măcinat de tensiuni al Americii (Donna Tartt însăși s-a născut în Mississippi), naratoarea din The Little Friend, crede, după un deceniu de la evenimente, că îl poate identifica pe criminalul niciodată descoperit al fratelui ei, Robin (găsit spînzurat pe cînd avea doar nouă ani). Asemenea lui Richard, Hariett nu reușește să-și asume rigorile
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
linia automatismului ancestral maladiv, cu vara sa primară, Theodora, (Tessie), concepînd cea de-a treia serie de Stephanides în America, formată dintr-un băiat și o fată (devenită, mai apoi, băiat). Ace(a)sta din urmă, Calliope (mai tîrziu, Cal), naratoarea/naratorul textului, este, cu adevărat, receptoarea/receptorul "blestemului" originar, al combinației defectuoase de ADN identic (provenit din consangvinizare), suferind de "sindromul deficitului de 5-alfa-reductază" ori, mai pe scurt, de hermafroditism. În Calliope se răsfrînge pedeapsa păcatului arhetipal, aseme nea unei
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
În Calliope se răsfrînge pedeapsa păcatului arhetipal, aseme nea unei profeții (fatidice) de oracol olimpian. Tragedia ei/lui se consumă pe falia implacabilității de destin (de fatum malus, mai precis), întocmai ca la Oedip al lui Sofocle. În pofida fatalității biologice, naratoarea/naratorul își proiectează drama pe întreg parcursul romanului pe un fundal jocular, lipsit de sentențiozitatea scrierilor tragice. Iată cum arată "istoria" familiei lui Cal(lie), la o perspectivă succintă, dar cuprinzătoare: "Deci să recapitulăm. Sourmelina Zizmo (născută Papadiamandopoulos) nu era
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
p. 226). O celulă închisă și conservatoare pare lumea emigranților greci, localizată în "Middlesex" (punct geografic unde se desfășoară narațiunea, însă și metaforă a dublei condiții sexuale a personajului principal), cu toată lumina (auto) ironică, venită din unghiul propus de naratoare/narator. Identitatea ei (a lumii în chestiune) obsoletă se schimbă odată cu identitatea de gen, dezvăluită, în etape, de Cal(lie). Aici, în paralelismele simbolice, stabilite cu subtilitate, se regăsește arta propriu-zisă a lui Eugenides. Scriitorul are capacitatea să te poarte
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
deja în dimensiuni aparent obscure ale roma nului, dimensiuni de la care, inițial, nu așteptai foarte mult. Middlesex e, fără îndoială, un roman despre sine (și, mai acut, despre descompunerea/recompunerea lui), dar, în măsura în care "sinele" se referă la destinul individual al naratoarei/naratorului, problema de ansamblu a identitații cuprinde și destinul colectiv, al comunității ca atare. Eugenides explorează, cu exercițiul detaliului infinitezimal, modul de disoluție a Lumii Vechi, prin medierea Lumii Noi, a culturii ab origine, prin impactul culturii asumate, al naționalității
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
prin cea a sugestiei. Intriga romanului începe cumva în mijlocul eveni mentelor, în 1972, cînd fiica unui diplomat american în Europa (la Amsterdan) descoperă, în biblioteca tatălui, niște misterioase misive deschise cu formula "dragul și nefericitul meu succesor". Întrucît interesul tinerei naratoare (fără nume de-a lungul romanului) pentru ocult și enigmatic este enorm, tatăl (Paul), o figură clasică de ficțiune gotică (individul solitar și apăsat de nevroze, care ascunde un trecut terifiant), îi povestește o lungă istorie (compusă din propriile experiențe
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
să redacteze noi scrisori ce vor dezlega definitiv misterul lui Dracula. Totuși, deși veniseră pregătiți pentru a-l ucide, Paul și Helen sînt nevoiți să constate dispariția marelui vampir voievodal (anterior sosirii lor intempestive). În alt plan temporal (1972), tînăra naratoare, după o plecare abruptă și suspectă a tatălui ei (similară ocultării lui Rossi), se lansează, alături de un tînăr oxfordian, Stephen Barley, într-o căutare tensionată, populată de vîrcolaci sangvinari și duhuri rele. Își găsește părintele într-o mănăstire din Franța
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
se lansează, alături de un tînăr oxfordian, Stephen Barley, într-o căutare tensionată, populată de vîrcolaci sangvinari și duhuri rele. Își găsește părintele într-o mănăstire din Franța, pregătit de lupta finală cu Țepeș. Grupului i se adaugă miraculos Helen (mama naratoarei), bănuită moartă de mai mulți ani (aflată, în realitate, în căutarea monstrului medieval), și Hugh James, un profesor de la Oxford, insur gent vînător, la rîndu-i, al "mortului viu", de multe decenii. Vlad Dracul (ori "Drakul", cum îi spune, la un
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
rîndu-i, al "mortului viu", de multe decenii. Vlad Dracul (ori "Drakul", cum îi spune, la un moment dat, înspăimîntat, unul dintre personaje) este finalmente distrus cu ritualuri voodoo și incantații teurgice. Ultimul nivel cronologic este cel al anului 2008, cînd naratoarea maturizată participă la o conferință internațională (ca istoric ea însăși) și are surpriza să primească o carte cu dragon, identică celor avute de tatăl ei (mort între timp) și Rossi cu ani în urmă. Prin urmare, Dracula nu a murit
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
diferă de cel propus de alte personaje creionate, de-a lungul vremii, de autoare, precum Mary din The Grass Is Singing/ Iarba cîntă (1950), care, prin căsătorie, renunță la "spațiul interior", devenind o victimă a lumii descom puse de rasism, naratoarea din romanul SF Memoirs of a Survivor/Memoriile unei supraviețuitoare (1974), care pășește printr-o breșă de timp și spațiu, intrînd într-o altă dimensiune (desigur, a "spațiului interior" consolator) ori Alice Mellings din The Good Terrorist/Buna teroristă (1985
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
însămi, l-aș fi regăsit pe tărâmul pieilor. Dar cum fac pieile, acolo, ca să se recunoască între ele?" (p. 111). V.3.2. Parabola aparatului de stat În capitolul 16, accentul se deplasează spre resemnare, spre acceptarea și apărarea administrației. Naratoarea devine purtătorul de cuvânt al "societății pilot", strunită de ideal și de dorința de a i se lua de pe umeri propria povară. Administrația are sarcina de a-l elibera pe cetățean de el însuși prin suprimare. Textul este construit sub
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
autor poate până la un punct să-și aleagă deghizările, el nu poate niciodată alege să dispară"411. Cu atât mai puțin cu cât judecata autoarei este întotdeauna prezentă și evidentă, datorită adresărilor directe către cititor și comentariilor la persoana întâi. Naratoarea relatează că în urma unei convocări pe care scrie doar ""pentru un sentiment care vă privește"" (p. 117) trebuie să accepte experimentul în urma căruia autoritățile primesc informații indispensabile menținerii contactului cu țările care păstrează sentimentul. Textul ascunde, în spatele unei povestiri simple
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
Înainte de a fi desemnată, timp de un an îi scotocesc trecutul și din acest motiv toată lumea rămâne fără apă și oxigen, ei fiind prea ocupați pentru a mai vechea la binele societății. Dosarul ei este compatibil cu proiectul, chiar dacă, recunoaște naratoarea, nu are nicio treabă cu sentimentul lor. Cu alte cuvinte, datorită indiciilor din dosar ajunge sub urmărire: "La vârsta de zece ani am fost într-o pădure și a doua zi am spus că fusese minunat, [...] la Universitate, în locul imnului
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
rămase. Protestatarii au o zi națională de manifestație, dar și aceasta este controlată: "seara, dansăm hore în jurul gropilor noastre familiare. În jurul becurilor. O orchestră cântă imnul revendicării. O ținem într-o veselie" (p. 137). Logodnicii, paznicii și funcționarii cu listele (naratoarea nu oferă alte detalii despre ultima categorie) sunt scutiți de participarea la manifestație. Naratoarea tânjește după mușcătura șarpelui, nu după logodnă, pentru că poate aduce moartea. Succesiunea de interogații adresate interlocutorului anonim pătrunde puternic în orizontul de așteptare al cititorului și
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
dansăm hore în jurul gropilor noastre familiare. În jurul becurilor. O orchestră cântă imnul revendicării. O ținem într-o veselie" (p. 137). Logodnicii, paznicii și funcționarii cu listele (naratoarea nu oferă alte detalii despre ultima categorie) sunt scutiți de participarea la manifestație. Naratoarea tânjește după mușcătura șarpelui, nu după logodnă, pentru că poate aduce moartea. Succesiunea de interogații adresate interlocutorului anonim pătrunde puternic în orizontul de așteptare al cititorului și lasă sub semnul întrebării înțelegerea parcursului de la logodnă la moarte. "O operă trebuie să
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
lungea. Nu mai erau decât gâtul acela, tija aceea, ochii aceia deveniți canioane și vântul" (pp. 99-100). Cu cât femeile păstrează mai multe amintiri, cu atât devin mai grele și nu sunt luate de pe trotuar, însă personajul despre care vorbește naratoarea, în ciuda greutății, nu așteaptă niciodată. Din pricina efortului, bărbații mor de epuizare. Aceasta este scuza naratoarei pentru discursul ținut: "Iată ce am venit să vă spun. Cine se va mai înhăma la cărucioare când ne va lichida și ultimul bărbat? Și
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
pp. 99-100). Cu cât femeile păstrează mai multe amintiri, cu atât devin mai grele și nu sunt luate de pe trotuar, însă personajul despre care vorbește naratoarea, în ciuda greutății, nu așteaptă niciodată. Din pricina efortului, bărbații mor de epuizare. Aceasta este scuza naratoarei pentru discursul ținut: "Iată ce am venit să vă spun. Cine se va mai înhăma la cărucioare când ne va lichida și ultimul bărbat? Și cum vom suporta o lume fără cărucioare, o lume în care nu a mai rămas
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
față de aproape, la sprijinirea desăvârșirii morale a celuilalt, dar contravine regulilor de conviețuire socială. Deoarece acum cunoaște iubirea și binele, se oferă celorlalți drept exemplu: "Priviți-mă ca să pricepeți unde poate duce o asemenea rătăcire" (p. 157). În capitolul 18, naratoarea spune povestea unei fete ce le schimbă definitiv existența, deoarece refuză să mai accepte răul. Aici, oamenii trăiesc sub niște cutii cu voință proprie, târându-se precum niște reptile. Suprapușii îmbrăcați în uniforme, de sub cutiuțele personale, le supraveghează și le
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]