912 matches
-
existente în marile muzee. În opera lui Coulin se regăsesc elemente înnoitoare ale curentelor existente, dar ceea ce-l definește în creația sa este puternica influență a naturalismului german al sfârșitului de secol precum și arta lui Wilhelm Liebl, contemporanii săi spunând “naturalismul lui Leibl a fost pentru Coulin un far călăuzitor”. Gândirea artistică i-a fost marcată de maeștrii școlii müncheneze Leibl și Feuerbach, călătoriile de studii în Viena, Budapesta și Berlin sau Italia precum și experiența pe care Coulin a acumulat-o
Arthur Coulin () [Corola-website/Science/325898_a_327227]
-
Prin barbarul „subterană”, am coborât până în lumea hrubelor romane, apoi a inchiziției, urcând către secolul al XIX-lea, la tavernele din literatura misterelor, a literaturii decadenților. În paralel, în cea de a doua jumătate a aceluiași secol, se afirmă freudismul, naturalismul ș.c.l. Avântului romantic de „ieri”, sub semnul realismului, îi iau loc căderile spre bolgiile sociale ori spre cele păstrate în ființa umană. Așa se explică titlul cărții lui Ion Caraion despre G. Bacovia - Sfârșitul continuu. Aș spune că
Editura Destine Literare by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/85_a_445]
-
compătimitoare sau aprecierea calitativă’’ (R. C. Priddy 1. Mintea, în condiții normale, percepe doar ce este ,,dat” ibidem). Pe scurt, înțelegerea autentică nu exclude niciodată obiectiv de la altceva, decât ea însăși. (Adesea numit astfel de elemente non-cognitive ca identificarea personală, naturalism sau ,,realism naiv”). etică și respectul pentru ceilalți. Diversele forme de activitate 2. Mintea percepe ceea ce este dat obiectiv, dar mereu și mentală - gândire, memorie, analogie, interpretare, rațiune, numai cu ajutorul formelor ,,subiective” sau ,,proiecții” proprii, intuiție, precum și alte operații sau
ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Nicolae Bălaşa () [Corola-journal/Journalistic/87_a_48]
-
a scris: Departamentul de biologie la care predă Behe a publicat un avertisment prin care se dezice unanim (minus Behe) de ipoteza lui Behe, afirmând că ea nu constituie știință. Susținătorii designului inteligent afirmă că știința trebuie să renunțe la naturalismul metodologic care definește știința modernă, dar ei recunosc că designul inteligent nu a fost încă formulat drept teorie (sau mai bine zis ipoteză). Biologul și teologul catolic Francisco J. Ayala a poreclit designul inteligent drept „design incompetent” afirmând că este
Design inteligent () [Corola-website/Science/313301_a_314630]
-
nu mai este spiritul pur, omul abstract al secolului al XVIII-lea. El este subiectul psihologic al științei noastre actuale, o ființă compusă din organe și care se îmbibă într-un mediu ce îl pătrunde în fiecare clipă ». Termenul de naturalism începe să fie folosit la începutul secolului al XVIII-lea, derivând din cuvântul « natural », pentru a face distincția între sistemul de interpretare simbolic și fenomenele naturale. Cuvântul este folosit mai târziu în cadrul teoriilor care exclud o cauză supranaturală. În secolul
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
caracterul natural al unui fenomen. Termenul va intra în desuetudine până în 1857 când "la Revue Moderne" publică o critică ce califică pictura lui Gustave Courbet ca naturalistă, cu sensul de « pictură de natură realistă ». Henri Mitterand distinge două perioade ale naturalismului lui Zola pe care îl situează la confluența romantismului (Jules Michelet și Victor Hugo), de care s-a impregnat în timpul lecturilor tinereții și a pozitivismului pe care l-a practicat la librăria Hachette. Prima epocă se întinde între 1866 și
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
literar postulată de Hippolyte Taine. Conform filozofului Taine, o literatură este determinată științific de naționalitate, mediu și timp. Zola se distinge de Taine prin afirmația că temperamentul este cel ce predomină. Aceasta este diferența principală dintre realismul lui Taine și naturalism. Astfel, pentru scriitor, «o operă de artă este un colț de natură văzut printr-un temperament ». După 1878 și lectura lui Claude Bernard, Zola introduce noțiunea metodei experimentale în propria operă afirmând că literatura trebuie « să se supună evoluției generale
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
și a circumstanțelor » . Nu trebuie să vedem însă în textele de critică literară ale lui Zola cheia exactă a temelor și a stilului scriitorului, chiar dacă există o relație evidentă între cele două zone ale operei, cea teoretică și cea beletristică. Naturalismul constă în căutarea cauzelor viciului în ereditate. Prin urmare, romancierul naturalist este « observator și experimentator ». Observatorul acumulează informații despre societate și cercurile sale, despre condițiile de viață și mediul înconjurător. Trebuie să discearnă realitatea și să o transmită printr-un
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
scrie: « noi suntem judecătorii de instrucție ai oamenilor și ai pasiunilor lor, cu alte cuvinte, suntem moraliști experimentatori». Literatura naturalistă este o sinteză între tipul balzacian și antieroul flaubertian și generează personaje arhetipale, golite de individualitate. Preeminența lui Zola în cadrul naturalismului este indiscutabilă, deoarece, în esență, curentul literar s-a catalizat în jurul acestui scriitor. Școala naturalistă este frecvent numită și "Școala din Médan", după numele casei ce i-a aparținut lui Zola și unde scriitori adepți ai mișcării naturaliste ca Joris-Karl
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
Maupassant obișnuiau să se reunească în timpul serii. Volumul colectiv al acestora din 1880, "Les Soirées de Médan", este și rezultatul dorinței lui Zola de a închega un grup care să împărtășească ideile curentului de gândire. Din păcate, în afară de opera zoliană, naturalismul a mai dat foarte puține creații majore. Stéphane Mallarmé declară: « Pentru a reveni la naturalism: am impresia că trebuie să îl înțelegem prin prisma literaturii lui Émile Zola și că acest cuvânt va muri, când Zola își va fi terminat
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
de Médan", este și rezultatul dorinței lui Zola de a închega un grup care să împărtășească ideile curentului de gândire. Din păcate, în afară de opera zoliană, naturalismul a mai dat foarte puține creații majore. Stéphane Mallarmé declară: « Pentru a reveni la naturalism: am impresia că trebuie să îl înțelegem prin prisma literaturii lui Émile Zola și că acest cuvânt va muri, când Zola își va fi terminat opera .» Zola este un scriitor deopotrivă de minuțios și de metodic. Descrie astfel maniera sa
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
caracteristici importante ale artei romanești (de exemplu, absența unor opinii despre transfigurarea realului prin implicarea elementelor fantastice și mitice) au fost de natură să-i facă scriitorului un portret trunchiat și prea simplificat, de care au profitat din plin adversarii naturalismului. Henri Mitterand a scris așadar că « trebuie să-l apărăm pe Émile Zola de el însuși, la fel de bine cum îl apărăm de critici. De el însuși, pentru că a dat metodelor sale de lucru o descriere prea inexactă, folosindu-se prea
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
de sărăcie. Începerea seriei "Les Rougon-Macquart" marchează o schimbare completă a strategiei romancierului, față de cele patru romane cu care a debutat. Zola a simțit, după apariția lui "Thérèse Raquin" că a epuizat un model și că, pentru a asigura continuarea naturalismului, nu trebuie să se lase ferecat de orizonturile înguste impuse de primele sale încercări literare. Ciclul se bazează pe povestea unei familii ce a rezultat prin îmbinarea a două ramuri: Rougon, ramura legitimă, mici negustori și mici burghezi de provincie
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
care, eliberându-se de teoriile foarte riguroase, vor accepta o interpretare mai logică , mai sensibilă a vieții. Cred într-un tablou al adevărului mai larg, mai complex, într-o deschidere mai mare a umanității, într-un soi de clasicism al naturalismului .» Acest comentariu vine în contextul apariției « neonaturalismului », ilustrat de autori ca Anatole France și Maurice Barrès, ale căror producții evoluează către specia "romanului-teză" ("roman à thèse"). După "Les Rougon-Macquart", Émile Zola decide să se aventureze în redactarea unui roman ce
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
acordate Operei din Paris. În mod paradoxal, Émile Zola cultivă o anume admirație pentru Richard Wagner. Scriitorul a fost, fără îndoială, atras de aspectul revoluționar al muzicianului german, care a dezlănțuit scandaluri comparabile în intensitate cu cele provocate de publicațiile naturalismului. Întâlnirea lui Zola din 1888 cu Alfred Bruneau marchează un punct de cotitură. Acesta îi propune să pună romanul "Le Rêve" pe muzică, în colaborare cu livretistul Louis Gallet, operă la care Zola participă activ. Este un succes. Din acel
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
1905 și "Sylvanire sau Parisul în dragoste" ("Sylvanire ou Paris en amour"), terminat de Zola chiar cu câteva zile înainte să moară. Fără să înregistreze succese de scenă fenomenale, teatrul liric consolidează renumele lui Zola și îi permite să pună naturalismul în scenă și să-i dea viață. Alături de Charles Baudelaire și de frații Goncourt, Zola este unul din cei mai importanți critici de artă de la a doua jumătate a secolului al XIX-lea și un mare apărător al noilor tendințe
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
républicain" „pact republican”, „tricolore” „(drapel) tricolor” etc. Tot atunci au fost adoptate unitățile de măsură din actualul sistem internațional împreună cu denumirile lor: "mètre", "kilogramme" etc. Mai târziu, în secolul al XIX-lea, odată cu venirea romantismului, apoi a realismului și a naturalismului în literatură, se creează o discrepanță între normele lingvistice tradiționaliste predate în școală și limba literaturii, care caută să redea registre de limbă variate: pe cel familiar, pe cel popular și chiar argoul. În același timp, dezvoltarea intensă a științelor
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
simplul fapt al existenței lor, au determinat modificarea radicală și, parțial, chiar năruirea acestui univers spiritual. Aceste forțe au venit din două direcții: dinspre literatură și dinspre proletariat. La întretăierea celor două direcții a luat naștere un nou concept artistic: naturalismul, și o nouă formă teatrală: scena populară (Volksbühne). E surprinzător cât de târziu stabilește muncitorimea organizată un contact activ cu teatrul. Ea se servește de toate posibilitățile de exprimare existente în societatea burgheză, își creează - ce-i drept în proporții
Erwin Piscator - Teatrul Politic (fragmente) () [Corola-website/Science/295621_a_296950]
-
până la moarte. În epoca respectivă, Olanda cunoaște o perioadă de maximă înflorire, iar Haarlem-ul devine un centru cultural de primă mărime. Hals a fost ucenicul lui Karel van Mander, dar a renunțat rapid la stilul manierist al maestrului sau în favoarea naturalismului, sub influența caravaggiștilor olandezi. s-a născut la Antwerpen, probabil în anul 1582. Tatăl lui, Franchoys Hals, era meșteșugar și negustor de postav. Părinții încurajează preocupările artistice ale copiilor, la fel ca Franș, și frații mai mici, Joost și Dirck
Frans Hals () [Corola-website/Science/303147_a_304476]
-
pe Herseni să identifice „ prin logica problemelor și a problematicii sociologiei” o serie de paradigme în istoria sociologiei. Integrarea demersului său în istoria sociologiei, a însemnat lămurirea limitelor și a cadrului de manifestare al următoarelor paradigme: mecanicism, contractualism, psihologism, relaționism, naturalism, istoricism, sociologism, universalism, noologism, fenomenologism. El nu a identificat aceste paradigme pentru a le accepta, ci pentru a avea față de ele o poziție critică, dezvăluind astfel originalitatea gândirii sale. Astfel, pentru Herseni, mecanicismul este „poziția cea mai puțin întemeiată”. Contractualismul
Traian Herseni () [Corola-website/Science/302651_a_303980]
-
ca rezultat al acțiunii indivizilor. Primul pas spre o sociologie propriu-zisă îl realizează relaționismul, numai că societatea nu se reduce doar la relații, ci „ea ne apare ca o realitate dincolo de ele”, iar relaționismul nu lămurește ce este societatea. În ce privește naturalismul, Traian Herseni are convingerea că „analogiile de suprafață cu natura organică nu contribuie la clarificarea realității sociale și a specificului ei”. Istoricismul reprezintă un plus pentru viața științifică a societății. Indubitabil, „societatea este și un proces istoric”, dar sociologia trece
Traian Herseni () [Corola-website/Science/302651_a_303980]
-
du Gard a adus în operele sale obictivitate și scrupulozitate pentru detalii. Datorită grijii sale față documentare precum și a atenției acordate relației dintre realitatea socială și dezvoltarea individuală a personajelor sale, a fost considerat un reprezentant târziu al realismului și naturalismului în cea mai bună tradiție a acestor curente literare predominanțe în secolul al 19-lea. Roger Martin du Gard a decedat în 1958 și a fost îngropat în cimitirul Mănăstirii Cimiez de lângă Nișă. Românele sale se înscriu în tradiția realistă
Roger Martin du Gard () [Corola-website/Science/300109_a_301438]
-
-lea, când autoritățile ecleziastice locale - poate într-un efort de a consolida poziția catolicismului împotriva amenințării percepute a protestantismului în primele zile ale dominației britanice în Malta - au favorizat și au promovat insistent teme religioase îmbrățișate de . Romantismul, temperat de naturalismul introdus în Malta de către , a influențat artiștii „de salon” de la începutul secolului al XX-lea, între care Edward și Robert Caruana Dingli. Parlamentul a înființat Școala Națională de Artă în anii 1920. În perioada de reconstrucție care a urmat celui
Malta () [Corola-website/Science/297134_a_298463]
-
care le conferă o dimensiune psihologică, transformând realismul tradițional într-o comedie umană. Ca trăsătură a esteticii moderne, autorul ambiguizează personajele și arată de asemenea un interes pentru procese psihice deviante care au la bază ereditatea și mediul: alienare, senilitate (naturalism). Personajul eponim al romanului, Otilia este fiica adoptivă a lui Costache Giurgiuveanu din a doua căsătorie. În stil caracteristic balzacian, aparența acesteia este surprinsă cu precizie de „ochiul de estet” al lui Felix: „"fata părea să aibă vreo 18-19 ani
Enigma Otiliei () [Corola-website/Science/325228_a_326557]
-
ei sunt cei care stau în pragul modernității. Ieșind în aer liber, părăsindu-și atelierul în căutarea autenticului în natură, impresioniștii au impus folosirea culorilor pure, neamalgamate. Fauviștii vor dezvolta această premisă, vor renunța însă repede la spațiul, lumina și naturalismul predecesorilor lor. Ei se află totodată și sub influența lui Van Gogh și Gauguin, pe care îi consideră precursorii noii maniere de abordare a culorii în pictură. Fauvismul ajunge la maturitate sub influențe dintre cele mai variate. Un rol important
Fauvism () [Corola-website/Science/297945_a_299274]