151 matches
-
în biserica mănăstirii... înăuntru era aproape întuneric, abia distingea, cu ochii mijiți, icoanele tremurând la licărirea lumânărilor. În tăcerea și liniștea tainică din jur, două măicuțe, în strană citeau din cărți sfinte, cu voci moi, șoptite, slabe și dulci. În neclintirea lui, nu deslușea nimic, poate fiindcă în acea penumbră plutea ca o adiere a Duhului Sfânt... Când, în liniștea ca de mormânt, s-au auzit de Sus, cuvintele Lui Iisus: Luați, mâncați, acesta este trupul Meu, carele pentru voi se
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
în noapte... Era ceasul magic în care nălucele sunt gata să țâșnească din sufletul amărât de gânduri. În cameră era tăcere... o tăcere rea cu spaime. În pat cu fața în sus, Iorgu privea tavanul întunecat, pășind în trecut. În neclintirea lui, nu-și deslușește decât zvâcnetul venelor. Năpădit de gânduri se simțea străin și singur, zvârcolindu-se doar, cu durerile, suferința și amintirile lui. Singurătatea la care era osândit îl înspăimânta... pierzându-se în gânduri fără șir. Și, doar, pentru
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
a rămas sprijinită de tocul ușii. O spaimă născută din întrebarea: cum va reacționa el?! Mihai descifrează neliniștea femeii și forțează jocul, hotărînd: Mergem la tine, să mi-o repeți! Și Teona? întreabă Tamara cu vocea ei tremurată contrastînd parcă neclintirea ochilor. Teona e departe... răspunde Mihai încet, deja învins de privirea în care se simte țintuit. Minți! Doamne, cum minți și încerci să te minți... surîde Tamara plină de amărăciune. Teona e aici, prezentă mereu în tine și tu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
și toți sîntem așezați la aceeași distanță față de rezultatul liberei noastre depuneri. Forța acestui depozit de libertate delegată provine tocmai din situarea lui în mijloc, în singurul loc în care, aparținând tuturor, el nu este al nimănui. Doar această constrângătoare neclintire a lui devine o garanție pentru libertatea fiecăruia dintre noi. Legea este constrângerea ca libertate a tuturor în vederea libertății fiecăruia. Formă supremă de a hotărî în privința multora și a tuturor, ea reprezintă mecanismul prin care libertatea își creează condiția gravitațională
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ți-ai dat seama. Consecințele sânt ― nu se știe de ce ― extrem de grave. 5) Visezi că ești pe vârful unui munte, pe o suprafață de doar câțiva metri pătrați, și că de jur-împrejur e vidul pur, prăpastia absolută. Ești condamnat la neclintire. 6) În sfârșit, lupta cu un câine fioros. El sare, îl prinzi din aer de cap și cu o mișcare scurtă îi sucești gâtul. Lucrul pare nespus de simplu și lupta se încheie întotdeauna așa: el zace, mort, la picioarele
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Românul apucă funia. Cumpăna stătea neclintită, naltă, în albastrul șters al cerului. Printre ramurile răchiții bătrâne pâlpâi o turturică vânătă, apoi se zvârli, în zboru-i iute, zvâcnit, peste fânețe tăcute. Frunzișurile se clătiră o clipă, după aceea căzură iar în neclintirea lor. În clipa aceea, din păpușoaie săltară trei oameni, trei țigani. Pe cel care venea întăi, cu dreapta întinsă țapăn în jos, cu cuțitul lângă coapsă, nalt, uscat, cu ochi și cu plisc de pasere răpitoare, Dumitrache Hazu îl cunoscu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
că există o mare familie căreia îi aparții și care suferă la fel și freamătă și fierbe și iubește și urăște și se arată indiferentă când socotește ea necesar, și mai știi că drumul acela până la orizont trebuie urmat cu neclintire, sub un cer care ar trebui să fie cristalin - cum se spunea odată - dar nu este, chiar dacă nu vei ajunge la capătul lui, chiar dacă nu vei avea timpul necesar să ajungi până acolo, dar nimic nu te mai poate împiedica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și legată de puterea morții în ceea ce are ea mai înspăimântător. În apelurile către zeitățile Infernului se jură pe o piatră. Gorgo îi transformă în stană de piatră pe cei ce o privesc. Statuia de piatră ce sugerează tăcerea, imobilitatea, neclintirea, statuia oarbă se poate preschimba în statuie care vorbește, se mișcă, privește, atunci când o animă puterile nevăzute ale zeilor ori ale morților. Prin săvârșirea ritualului magic, îi pot fi atribuite o privire, o voce, un gest. Invocarea sau evocarea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
de a crea o statuie vie, una care se mișcă. Și astfel, în centrul fundamentalelor întrebări pirandelliene referitoare la raporturile vieții cu arta, întrebări regăsite în Astă-seară se improvizează, visul sculptorului - ce traduce, în fond, eterna aspirație către alianța dintre neclintirea materiei și mișcarea vitală, însuflețitoare a acesteia - revine, o dată mai mult, ca metaforă-cheie a statutului realității teatrale. Împreună cu ea reapare și motivul strânsei legături a teatrului cu tematica magiei și a miracolului, cele două versiuni - păgână și creștină - ale uneia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
în orice clipă să-și dea ultima suflare și care continuă să respire, să rămână în viață proclamându-și fără încetare moartea, ne mai spune ceva: nu este atât de ușor să faci să tacă pietrele, să fereci statuile în neclintirea și în tăcerea lor de materii moarte, să le împiedici să se însuflețească sub ochii „omului credinței”. Cum am putea înțelege altfel extraordinarul paradox reprezentat de faptul că tocmai David Warrilow, cel mai reputat actor beckettian, este un actor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
în jurul coapselor. Își lipise obrazul de sexul lui. Mariam avea doar optsprezece ani. Îi simțea trupul ca pe o boare fierbinte. Era prezent. Viu. Îl dorea cu adevărat. Și ceva se petrecuse și înlăuntrul lui. Scăpa de indiferență. Ieșea din neclintire. Se vindeca de tristețe. Mijea un puls armonios, senzația de comuniune, de autentic, de viață. În timp, „cartofii” dispăruseră fără urmă. Substanța ei feminină înflorise an de an în forme din ce în ce mai apropiate de perfecțiune. Împreună descoperiseră tărâmul de liniște ascuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mai departe cu versul lui Vallejo, mai facem recurs și la procedura de îmbălsămare și de expediere în veșnicie a trupurilor, practicată la egipteni, când primul lucru era scurgerea sângelui, ca mai perisabil în ordinea trupului. Mișcarea însăși e perisabilă, neclintirea nu. Deși poetul simulează că lucrează cu infinitul, cu universul din ochiul său, în fond nu e decât un captiv în propriul trup, un chinuit de propriile limite, numai că e una dintre acele ființe care e cît de cît
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
O parte din răzeșii care blocau retragerea grosului oștirii din mlaștini se regrupară pe linia deschisă de atacul Apărătorilor. Atunci, Alexandru Înțelese strategia și răsuflă ușurat. Chemarea trupelor pedestre pe urmele șarjei de cavalerie indica recucerirea pozițiilor pierdute și sugera neclintirea de pe câmpul de luptă. Moldovenii nu mai aveau nici cea mai mică intenție de retragere. Același lucru Îl Înțelese și Soliman. Trâmbițele din alaiul urdiei vestiră retragerea neîntârziată a tuturor trupelor aflate În luptă și revenirea gărzii din Încleștarea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
implacabil. - Foc... murmură din nou, dar forța aceea nevăzută Îl atingea deja, era contrariul forței lui, era prospețimea aerului și tumultul șuvoaielor de apă din munți. Era spiritul muntelui, transformat În energie. În privirile tânărului luptător, Cuceritorul văzu zăpezile și neclintirea unor munți dintr-o țară Îndepărtată, locuită de imense puteri nevăzute. Înțelese că are În față o prezență spirituală masivă, de neclintit, formată În exerciții Îndelungate și sprijinită de cercurile magice. Apoi trecu dincolo de aparențe și distinse, În forța interioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
față de divin. Ei nu fac sclavi și sclavi fiind, nu sînt robii nimănui decît, în ei, ai Divinității. Îi invidiez. Căci eu, V. tînăr, sînt alungat de toți, mai izolat decît Robinson care pe o insulă își pierde ochii în neclintirea mării, sperînd să descopere o corabie. Mare blestem. Cînd începi să gîndești, tovarășii de joacă dispar, prieteniile îngheață, iubitele îmbătrînesc subit și se comportă ca văduvele și fiecare gest cu care te gratulează e numai o pomană de sufletul celui
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
degetul conturul tatuajului. Era prima oară când o atingea - în afară de strângerea de mână formală de la sosire - și era o atingere intimă, la limita eroticului. Amândoi demonstrară cât de conștienți sunt că totul se-ntâmplă aievea încremenind brusc și părând, în neclintirea lor, niște siluete sculptate pe-o friza clasică. Adrian apasă delicat, cu vârful degetului, pielea lui Fanny, în timp ce studia fluturele cu interesul unui entomolog. Fanny rămase cu privirea ațintita asupra degetului sau. Nici unul dintre ei nu vorbi. Cea care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
căpătâie de morminte și învelite în alb în cimitirul fără de nici un răsunet, dormind tot mai încovrigat de ger și tot mai indiferent la statutul lui straniu de pribeag, pe Vladimir îl învălui absența oricărui imbold de foială. Păienjenișul fix al neclintirii îl înțepeni, apoi, încătușându-l, ca într-o carapace de oțel, căreia i se supuse, înfrânt și dăruit cu totul. În tot timpul celor nouă nopți de priveghi care se succedară sub viscol, minții lui Vladimir îi fu imposibil să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
labirintic și-n gurile mute ecoul adânc ascunzând? ce gușă de pasăre vă leagănă expert, înainte de-a vă vărsa ca pe un foc ce topește zăpezi și geruri învârtoșate? peste toate, soare sunând înfundat, în căderi neverosimile de cascadă, neclintire de albastru, cum luciul de apă virgină, și liniștea, explodând, ca un munte biciuit în afund. în legea lor în ultima vreme curg cu prea multă ușurință, mă descopăr în lucruri, în muzici, în cărți, în culori scânteind în tablouri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
nou, ca temple ale lui Dumnezeu. Și atunci ei îl vor apuca pe Satana și îl vor arunca afară din trupurile voastre, cu toate bolile lui și cu toate necurățiile lui. Și atunci fericiți veți fi, pentru că veți primi răsplata neclintirii și speranței voastre și niciodată nu veți mai vedea boala". Era printre cei bolnavi unul care era mai chinuit de Satana decât toți ceilalți, iar trupul său era aproape ca un schelet și pielea îi era galbenă ca o frunză
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
ochii mei precum lacrima de fluture cad stele în departe zici că-i Chopin vântul foșnește prin tine îl simt adiere de pace e frig mă strângi cu aripile păsări albastre pe lună și-un țipăt de pescăruș orb tremură neclintirea un abur roșu-n noapte Doamne cît de frumos zicem deodată privind boarea de lumină prin ochii mei tu și eu prin tine ce ai compus aseară la ora cinci o sonată pentru noi iubito am simțit spun privind locul
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
era ca și cum un duh pus pe șotii încuiase undeva, pentru cîteva clipe, vocile pădurii. Nici ramurile nu se clătinau, nici vîntul nu susura; picior de animal nu călca, aripă de pasăre nu zbura; nimic nu părea să fi tulburat vreodată neclintirea ireală. Dacă nu i-ar fi bătut în piept o inimă de viteaz, pe Lupino l-ar fi trecut, poate, fiori de frică. Să umbli de unul singur printr-o pădure împietrită, să nu vezi nimic la doi pași în fața
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
ai harem? Tu ești prea slab pentru tandem! Culege nuci, porumbu-i copt! Pe unde fugi? Căpșune: opt Găleți s-aduci, azi nu mănânci! Recitare Ai vrea să îți rămân o amintire Prin file roase de haine ceasuri, Zidită, în adâncă neclintire, Cum stau furtunile-ntre două masuri. Ai vrea să mă închizi în piramidă, Să mă acopăr cu deșerturi crude Și, din lăcașul meu de perseidă, Să mă topesc în veșnicul prelude. Ai vrea să intru în pictura nudă Ce ți-
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
templu. Se trezise de-acum condamnat să rămână de-a pururi un osta, care nu mai avea niciun crez. Un raspi se rugă de un oficiant să îi facă o slujbă de izbăvire acestui băiat părăsit. Era vară și o neclintire fierbinte tremura între stânci, făcând rocile să sclipească. De acolo, de sus, se vedeau cărări peste piatră, precum niște vene deschise. Nu mai adia pic de vânt, arșița era grea, parcă o vedea atârnând sub cer. Privi mai departe, prin
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
durea? Cum stătea răstignit pe bordura de cărămidă a digului, țâșni în picioare și le propuse: „Să ne mai jucăm doar o dată de-a prinselea, până vine căldura! Mă pun eu!“. Începu să alerge ca un zănatic, desfăcând în fuioare neclintirea uscată prin care trecea și torpoa rea de dinaintea orelor de siestă. Nu venea nimeni în urma lui. El știa că nu vine, dar alerga, fiindcă nu se putea întoarce și fiindcă știa că nu va mai fi la fel cum fusese
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
privind largul, se lăsase în ademenirile lanurilor de grâu, care unduiau ca o mare frunzărită de vânt. Se oprise din treabă și se uitase până departe, în hăul zării, iar atunci, de la fereastra mansardei, făcuse la fel: măsurase în jur neclintirea însorită și, dintr-odată, știu că, pe vrute sau nu, chiar aceea era lumea lui: cu Eleonor agățată pe o creangă de pom, cu muște de primăvară, cu bondari și tăuni, cu brota cii din heleșteu. Cu duduitul motoarelor care
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]