276 matches
-
la Dumnezeu prin "evlavie și cucernicie (rugăciune, post, umilință și fapte bune), săvârșite în Biserică, adică în comunitatea viilor și morților mărturisitori ai aceleiași credințe, la fel rugători, săvârșind aceeași jertfă și ascultând de aceeași autoritate, pe temeiul tradiției apostolice necurmate, universale și neschimbate, care a dat Scripturile și care le garantează și unitatea de înțeles"18. Filosoful român ajunge astfel la ultima deosebire fundamentală între Luther și catolici, deosebire care implică spiritualismul apolitic, anticlerical și antipapal. Pentru Luther, rânduiala apostolică
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
limba rusească. În petrecerile sale cu acest bărbat se deșteptă și se dezvoltă într-însul spiritul poetic. După reîntoarcerea sa în patrie pe la anul 1824 intră în șerbitul visteriei. Nu mult după aceea îi muri tată-său. Această întâmplare precum și necurmatele procese escate după moartea tătâne-său îl aruncară într-o melancolie și scârbă nespusă, de care îl scăpă apoi cetirea frumoaselor versuri ale lui Cârlova, cari și deșteptară într-însul gustul literaturei naționale" (Pumnul, Lepturariu rumânesc, IV, 1, p. 242
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
faptul că În discursul la primirea sa În Academia Română, Închinat memoriei lui George Coșbuc, al cărui loc lăsat vacant urma să-l ocupe, ideea națională se situa În centrul atenției. Unitatea națională de astăzi este Încoronarea unei opere de străduinți necurmate. Ea a venit ca o rezultantă a frămîntărilor de ieri, ca o consecință logică a unui proces normal de evoluțiune, un ultim acord Într-o simfonie. Neamul nostru și-a răscumpărat În cursul vremii existența pe prețul unor jertfe și
A FI SAU A NU FI by GHEORGHE C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/830_a_1715]
-
cu emisari ai lumii literare din țară. Canalele de informare și convenirea strategiilor de combatere prin microfonul Europei Libere a politicii oficiale din țară, agitația montării unor campanii, cu succese, eșecuri, înșelări și dezînșelări, riscuri și represalii, într-o luptă necurmată de câteva decenii, sunt aduse la lumină în pagini scrise cu nerv și densitate. Renegându-și categoric scrisul de tinerețe și recunoscătoare dezastrelor istoriei, care „împiedicându-mă să duc la îndeplinire vastele mele planuri literare m-au salvat nu doar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287853_a_289182]
-
Opera de artă trăiește numai prin ignorarea tuturor regulelor cunoscute [...] Opera de artă nu poate fi o ușă deschisă prin care ghetele murdare ale publicului să tropăie insolent. Spectatorul trebuie deci siluit. Cu chipul acesta, arta e salvată de platitudinea necurmat amenințătoare”. Se poate deduce de aici că pentru Voronca - și pentru avangardă În genere - publicul este privit la modul generic, prin modelul negativ al „burghezului” - categorie spirituală, nu neapărat limitativ-socială. În a sa Dezumanizare a artei, Ortega y Gasset observase
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
în vremea lui Caragea: Iancu Jianu (1940), Haiducii (1957), Tudor Vladimirescu (1960). Dominat de un maniheism ireductibil, naratorul pune în stare de conflict două tabere: jefuitorii, încărcați de grele păcate, și masa de nevoiași, care printre vaiete și blesteme îndură necurmatele silnicii. Din ura mocnită crește „volbura mâniei” și din cătun în cătun se întinde un „duh al răzvrătirii”. Împotriva „câinilor de boieri” se ridică haiducii, olteni aprigi, care dau norodului speranța izbăvirii. Însă vremurile sunt încă potrivnice, și dacă legendarul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286361_a_287690]
-
de zarzavat, magaziilor, cișmelelor și, nu în ultimul rând, asupra savorii gastronomice, născătoare de „dulci ispite”. Un soi de atracție senzuală polarizează mai toate elementele realului în funcție de un centru libidinal, în jurul căruia ele plutesc cu grație, cu un aer de necurmat vis, precum într-un balet feeric. GHEORGHE GRIGURCU SCRIERI: Versuri, București, 1970; Detectivul Arthur, București, 1970; Julien Ospitalierul, București, 1974; Cântece naive, București, 1976; Adio, Robinson Crusoe, București, 1978; Dulapul îndrăgostit, postfață Alex. Ștefănescu, București, 1980; Ruina unui samovar, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285886_a_287215]
-
Metamorfoza este logica de manifestare a Universului căreia i se aplică, implacabil, și Terrei. O confruntare teribilă între plăcile tectonice, rezultată dintr-o plăsmuire continuă, s-a dat, se dă și se va da pentru crearea pământurilor noastre. O zămislire necurmată se petrece în chinuri groaznice și într-o tăcere desăvârșită. Dacă ar fi să ne lipim urechea de sol, auzul nostru nu ar percepe nici măcar un zgomot. Deși surzi la trosnetele puternice din subteran, totuși, nu putem spune că nu
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
e cald. A mai trecut o zi fericită. („Ce naiba ai să faci acolo?“ mă întrebau toți.) Într-un fel domol, ascuns, mă simt foarte mulțumit de mine însumi. Altă zi. Am hotărât să nu scriu datele pentru că ar știrbi curgerea necurmată a unei meditații continue. Am recitit paginile de început ale autobiografiei mele. Ce oribilă rezonanță au frazele scrise, cel puțin pentru mine, fraze despre copilăria mea, impregnate de un bizar și neașteptat aer de importanță. Niciodată n-aș fi crezut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
clapele căciulii pălălăind ca niște urechi de cocker. Aproape nemțoaică, mama lui îl crescuse metodic, cu o severitate înjumătățită de dragoste. Prevestea viitorul odraslei, care deborda de imaginație și zburdălnicie, numai în științele exacte. Am dus cu ea o luptă necurmată în privința asta și fără succes. Nici ideile mamei n.-au biruit până la urmă, firea copilului rupând orice zăgaz. Gruia a terminat un liceu de informatică, atras mai ales însă de lecțiile profesorului de română, un om cultivat, cu preocupări de
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
cred eu -, o întrebare, una singură îmi revine acum în minte: până când, până când, deasupra lor, atotputernicia protectoare a obișnuinței? Trandafirii galbeni Es ist Nichts Schrecklicker, als eine tätige Unwissenheit (Goethe) Primăvara sosise cu un soi de alai adus de voioșia necurmată a copiilor, deși vremea era când bună pentru plimbări și jocul de fotbal, când mai nestatornică, cu vânturi iuți și înnorări temporare. Bărbații mergeau uneori pe stadioane la meciurile de campionat sau admirau voleiul feminin în încăperi largi și înalte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
textul este inedit, Îl reproduc mai jos, in extenso : Vremea se duce fără-ncetare, Eu de viață sunt obosit, Dar pentru mine nu e cruțare, Umblu prin lume necontenit. Mi-este osânda nestrămutată, Prin toată lumea să rătăcesc, Călătoria-mi fu necurmată ; Mă obosește, moartea-mi doresc. Veacuri ca zile trec și iertare Nici pân’ acuma n-am câștigat, Ca și pedeapsa, vina-mi fu mare, Căci fără milă m-am arătat. Mântuitorul dus la osândă, Purtându-și crucea se osteni, Și
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
la sfârșitul celui de-al doilea trieniu al său, a lăsat acolo un preot de-al locului, fratele Antonio Franceschi, dar din păcate a murit înainte să-i poată ajunge succesorul, iar acesta nu a putut să intre datorită războaielor necurmate din acea provincie. Procuratorul nostru nu a crezut necesar să mai aducă și alte documente, pentru că erau oricum destule în arhiva Sf. Congregații a Episcopilor și a Regularilor (Călugărilor), unde aceiași cauză a fost dezbătută și definitivată în 1646. În ciuda
Misiunea Fraţilor Minori Conventuali în Moldova şi Valahia din prima perioadă, 1623-1650 by Bonaventura Morariu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100996_a_102288]
-
laudativ despre ea („Meseria este brățară de aur”, „Cine mult vorbește lucrul nu-i sporește”, „Cine-i harnic muncitor, de pâine nu duce dor”, „Lenea e cucoană mare care cere de mâncare”, „Munca cu silință preface orice ființă”, „Cu muncă necurmată mănânci plăcintă lată”). Ierarhia este „un dat al firii”, structurând întreg universul. Domnul Dumnezeu este stăpânul atotputernic al Lumii. Boierul este „domnul”, „stăpânul”. Stăpânul trebuie să fie bun, blând și milos, căci altfel e un tiran, să aibă grijă de
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
Hanu Ancuței, narațiunile sadoveniene de acest tip se purifică. Localizarea istorică suportă o estompare, trecând în contur legendar, iar trecutul, chiar atunci când privește anume domnii, capătă o aură mitică, devine illo tempore. La Hanu Ancuței, pe vreme de pace, printre necurmatele lupte care pustiesc Țara Moldovei, oamenii zăbovesc împrejurul focului, golesc ulcele cu vin vechi și spun „povești”. Cartea e un Decameron românesc, cuprinzând istorisiri cumplite (Județ al sărmanilor), miraculoase (Balaurul) sau glumețe (Iapa lui Vodă), fiecare fiind o piesă antologică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
problematică preocupa În cel mai Înalt grad societatea românească a timpului. Imaginea Italiei ca o nesfârșită grădină, Înnobilată de sârguința agricultorilor, revine mereu În notațiile călătorilor. Codru Drăgușanu XE "Codru Drăgușanu" remarcă: „Dară câmpul, un șes neîntrerupt..., e o grădină necurmată”. Un exemplu grăitor pentru deplasarea atenției către problematica economică Îl oferă Timotei Cipariu XE "Cipariu" , Într-un mod aparent surprinzător pentru voiajul său În manieră iluministă. El vine, Într-adevăr, În Italia având În minte imaginea unei țări a clasicității
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
pe toți din tărâmul neasămănării cu Dumnezeu în arca mântuirii, care este Biserica. Din niște blide de lut ciobite, Ziditorul cerului și al pământului vrea să facă vase alese, purtătoare de mir parfumat. Chemați să cântăm în cămara Mirelui o necurmată cântare de nuntă, Domnul vieții și al învierii noastre ne cere să lepădăm hainele cârpite ale morții și stricăciunii. Locul schimbării noastre la față este Biserica. Aflat în tinda acestui sanctuar, părintele Teofil a deschis ușa cuvântului „spre a vesti
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și fără sfârșit este cauză și rădăcină a Dumnezeirii cunoscute în Fiul și în Duhul Sfânt; nu numai Ziditor, ci și unic Tată al singurului Fiu și unic Purcezător al singurului Duh Sfânt; din veci și pe veci, în chip necurmat, unic Tată și unic Purcezător!”<footnote Ibidem, pp. 108-109. footnote> Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan devine pentru noi, în acest context, unul dintre mărturisitorii purtători de Dumnezeu ai credinței depline în Dumnezeu, așa cum o putem înțelege prin omiliile Sfântului Grigorie
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
haruldin viața lor, vor experia, într-o formă provizorie mai întâi, darprofundă, chinurile iadului. Din acea clipă înainte, ei înșiși nu maipot face nimic efectiv pentru ei, decât să regrete, în „plângerea șiscrâșnirea dinților” (Matei 8, 12), adică în mustrările necurmate aleconștiinței, păcatele nepocăite. Singura alinare, care le poate ușurași răcori suferința, o constituie mila lui Dumnezeu, ca răspuns la rugăciunile celor rămași în viață, dacă acestea vor exista, la mijlocirile părintelui duhovnic, ale îngerului păzitor și ale sfinților. Actul tainic
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
epure a imaginii. Felul în care ceva începe, apare și se dă semnificării vorbește de la sine despre faptul că "orice-nceput se vrea fecund", procesând din "obârșiile-izvoare18". Ceea ce izvorăște nesecat "între floare și poamă" face posibil peisajul transparent al unei necurmate faceri 19. Creația înseamnă ascensiune, relief ce se înalță în adânc ridicând întregul poem: "florile/ spre alte foarte înalte poieni tânjind/ mai invocă și-acum/ lumina ta fără de nume20". Între ceea ce se dă ca început al nepătrunsului ascuns - sămânță mirabilă
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nu arată ceva decât în transparența inaparentului; el oferă vederii ceea ce în esență nu se arată, făcând vizibil ceea ce este inaparent în ființare. În cazul poemelor barbiene: increatul ce iese din ascundere ca potență a creativității. Ieșire sub forma unei necurmate unduiri a cărei imagine e dubla reflectare a ascunderii și neascunderii, a mișcării spre ființă și a rămânerii în ființarea pură: "oglindă călătoare, cer mobil" (Râul). Dialectică a unei răsfrângeri încrucișate pe un fundal brăzdat de alternante aparențe și apariții
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
imaginea unică a totului ce le cuprinde pe toate, sufletul poemului este forma care focalizează multiplele oglindiri ale tuturor celor ce, căutând să exprime esența, se nasc în locul de așezare în care se întipăresc, hrănindu-și ființarea din armonia acestei necurmate treceri. Cerul, formă a inaparentului Poemul Aripile absente 31 aduce în prim plan, pe de o parte, contemplarea priveliștilor invizibilului de către sufletul dionysiac, "chipul din undă setos de splendida sa realitate, chipul care-și caută modelul, chipul care-i întinde
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
dă de văzut nu se dă spre revedere, ci redă forma nevăzutului pe care e chemată să o aducă la vedere. Imaginea apare și ia forma chemării înseși în care modelul se arată pentru a se pune în perspectiva unei necurmate rechemări. "Formele căderii" nu sunt prin urmare imaginile de-formate, figurile desfigurate ale unei diferențe de nerecunoscut. Căderea în formă - și nu în inform - este rechemarea de sine a modelului care se autorevelează în și prin imagine; ea cuprinde în
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
adâncul insondabil al inimaginabilului? Căci "înainte ca văzul care vede totul să vadă/ se întâmplă această aventură-n eter"40. Iar ceea ce se întâmplă nu se vede dar este, chemarea veșnică a ființei, a ceea ce vine, ad-vine în chemarea unei necurmate aventuri (adventurus). "Ce este acum, ce-a fost, și ce are să fie" vin împreună, neauzite și nevăzute, aluvionând în calea ființei. E mult, e puțin această quidditate nepieritoare, miracolul unui aproape- nimic ce anunță un "cu-totul-alt-ordin" (Vl. Jankélévitch), al veșniciei
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
inaparentul intuit pe verticala trans-ascendenței, la altitudinea unui alt nivel de structurare a realului. Esența poeziei este, prin excelență, verticalitatea", rupturile de nivel, "treceri fulgerătoare de la un palier al realului la altul"16. O trecere prin spațiul imaginal al unei necurmate restructurări, de la Același la Altul, al unei prefaceri în care lucrurile sunt văzute ca lucrări, în formare, prevăzute în posibila lor ființare. "Arta nu se poate socoti cu adevărat justificată decât tocmai printr-o astfel de ontologie a posibilului" (s. n
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]