512 matches
-
el este definit deopotrivă drept ceea ce „stânjenește viața, ceea ce o contrazice chiar”, dar și „ceva de care nu ne putem lipsi ca să trăim” (III, 346). Orice negativitate are reversul său întemeietor: eroismul lui Cioran ține de această perseverare în asumarea negativității, a contradictoriului și a nuanței. A explora teritoriul adevărului, a înțelege, în general, are la Cioran sensul unei permanente ezitări în afara „spiritului geometric”. „A gândi înseamnă să cauți nuanța, nu să simplifici” (III, 295). Căutând, într-un mod fatal, nuanțe
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cauți nuanța, nu să simplifici” (III, 295). Căutând, într-un mod fatal, nuanțe, Cioran fundamentează adevărul contradictoriu. Iubește, cum o spune într-un loc, „ispita ateismului la credincios, veleitățile mistice ale raționalistului”, adică „uitările”, „contradicțiile cu sine însuși” (III, 301). Negativitatea, nuanțele, contradictoriul sunt ipostazele acelui adevăr, mască a ființei, în legătură cu care el nu poate folosi majuscula. Cioran străinul, despre legitimarea iluzieitc "Cioran str\inul, despre legitimarea iluziei" Drumul spre adevăr trece, la Cioran, prin conștiința inconsistenței. Știm bine: hohotul său
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
condamnat la gravitate (cf. I, 77), „un superficial din fire” care nu cunoaște în profunzime decât „neajunsul de a te naște” (II, 296), un laș cu accese furibunde de violență, un bufon care suferă de absența absolutului, un erou în negativitate, care supraviețuiește datorită urii de sine, disprețului de sine, lașității. „Cu o viziune a lucrurilor ca a mea, e îndoielnic că altul ar fi reușit s-o ducă atâția ani. Iată de ce, oricât de ciudat ar părea, sunt zile în
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ele, o luciditate exacerbată, care-l proiectează în miezul contradicțiilor. Chit că această dimensiune a identității sale cere o analiză minuțioasă, nu putem ocoli aici, fie și parcurse în fugă, câteva repere care pot constitui contextul mai larg al analizei negativității. Iată: „E în mine ceva dintr-un călugăr și dintr-un estet, fără vreo posibilitate de sinteză, bine înțeles. În fiecare clipă, cineva protestează și se tânguie în mine, așteptând să iasă învingător” (I, 353). Altundeva: „Nu sunt nici gânditor
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
abandonate și Cioran își regăsește ființa și sensul în refuzul de a acționa, de a participa: „Model de agitație zadarnică: Napoleon. Ă Cum i-am putut admira atâta vreme pe cuceritori?” (III, 281). Este momentul în care Cioran descoperă sensul negativității. Astfel, rezumă: „Tânăr fiind, îi iubeam pe Nietzsche, pe Spengler, pe anarhiștii ruși din secolul al XIX-lea, îl admiram pe Lenin, și aș putea lungi lista la nesfârșit. Îi iubeam pe orgolioșii de toate spețele, și sunt legiune” (III
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
-i simți avantajele. Într-adevăr, sunt lecuit de toate delirurile și, în ascuns, regret amarnic. Pizmuiesc nebunia lumii întregi” (III, 132). Avantajele pozitive Ă ale grandomaniei, gloriei, orgoliului, celebrității, în fine, ale sănătății Ă sunt substituite de Cioran cu avantajele negativității, ale bolii, absenței, morții, anonimatului. Dar poate el să nege până la capăt orgoliul și să facă apologia retragerii? Deocamdată, alte ipostaze ale admirației pentru cei care au reușit în acest exercițiu de retragere din fața vanității. „E mai multă noblețe în
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să se raporteze la străbuni? Cum să se raporteze la sine însuși? Sclavi, umili, timorați, așa cum este el însuși, strămoșii merită blamul lui Cioran, care s-ar dori altul. Până la urmă, însă, neputând fi altul, Cioran coboară cu voluptate în negativitate. Imaginea celuilalt, a celui ipotetic, visat, continuă să existe, însă, ca într-o oglindă. Iată: „Orice om vrea să fie altul decât este. În tinerețe, am visat acțiune; apoi, filozofie. Am luat delirul drept faptă și disperarea drept gândire. La
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
aceasta: „țara mea: nu e o patrie, ci o suferință, o rană care nu se poate închide” (III, 222). țara sa, care este „farmec, vulgaritate și disperare” (I, 160), sau „scepticism și farmec” (I, 54). Așa cum propria identitate înseamnă convertirea negativității în sens, neantul propriei țări devine prilejul unei reîntemeieri. Când spune că face parte „dintr-o țară cu destin minor dar tragic” (I, 306), Cioran își definește propriul destin. Or, în fața acestei crize, care are drept cauză absența din istorie
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
disperat și pe care nu-l cunoaște decât intermitent, în accese de febră...” (idem). Nici nu știi dacă nu cumva Cioran vorbește exclusiv de sine. Oricum, el identifică în propriul portret imaginea țării, în propriile defecte, defectele alor săi, în negativitatea sa, misterul unei țări care supraviețuiește. Iar dacă la el ura de sine e însoțită de orgoliu, să nu uităm că, abjurat de Cioran, care își aprofundează, asemenea strămoșilor săi, neantul, orgoliul e semnul omului cel vechi. După teribilele experiențe
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
a mă regăsi, de a fi eu însumi. Și nu poți fi tu însuți decât în detrimentul idolilor tăi” (II, 288). Admirația nu lipsește nici acum din felul în care Cioran își privește originile. Chiar dacă e vorba despre o admirație a negativității: Spune într-un loc: „«Geniu pustiu» Ă iată cheia țării mele” (II, 26). Cheia lui însuși, în fond. Cât despre scepticism?! Până și evreii, spune Cioran, au devenit sceptici. Nu are importanță deocamdată că scepticismul capătă aici o conotație negativă
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
destinate să arate că el este Mesia cel anunțat, profetul așteptat de evrei, gnosticii ciugulesc din anumite cărți vetero-testamentare pentru a-și elabora propria ideologie: Geneza, de exemplu, le dă ocazia unor lungi dezvoltări privitoare la apariția răului, la originea negativității în lume sau la decăderea umanității. Cartea lui Enoh furnizează o teză esențială pentru înțelegerea caracterului indiferentist sau licențios al anumitor gnostici: teza mântuirii și a predestinării care, de la Augustin până în secolul al XVII-lea jansenist și pascalian, a făcut
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
fiind inaugurale - se definesc printr-o voință înverșunată de a instala realitatea în ceruri - pe când hedonismul propunea coborârea cerului pe pământ. Numitorul comun al tuturor acestor gânditori obsedați de urgența unei lumi alternative este că lumea și răul coincid. Că negativitatea e proprie chiar și celei mai mici părticele de realitate. Pentru a ajunge la o astfel de concluzie, nu-i nicio nevoie să cugeți și să postulezi. E suficient să constați, să privești în jurul tău, să înveți deschizând larg ochii
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pregătește terenul religiei. Gnosticii afirmă că răul este cel care guvernează lumea, căderea în timp n-ar fi decât o confirmare a acestei realități. Lumea s-a născut din voința perversă a unui demiurg răutăcios. Spre deosebire de creștini, care cred că negativitatea este un produs al liberului arbitru al primului om - respectiv al primei femei - și care-l despovărează pe Dumnezeu de orice responsabilitate în materie de genealogie a răului, gnosticii cred în ratarea Creației. Pentru adepții lui Hristos, culpabilitatea apasă cu
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de interdicții și îndeamnă la o contramorală, singura în stare să restaureze ordinea lucrurilor: împotriva răului, a se alege binele definit exact de inversul virtuților propovăduite de alții, vinovați că ignoră faptul că profesează negativul, încrustați de la începutul lumii în negativitate. Nicio nevoie să crezi în false valori. Cum ar fi adevărul. Pentru care motive trebuie oare să mori pentru ideile sale? în fața persecuțiilor, atunci când un torționar îți cere să te lepezi de o credință, nu e nevoie să mergi până la
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
din voința cuiva mai puternic ca ei. Dumnezeu vrea ca ceea ce este să fie așa cum e. Pentru gnostici există trei feluri de oameni - am mai spus-o. Hilicii, incrustați în materie, nu pot aștepta nimic de la lume, prea maculați în negativitatea realului; psihicii pot spera o mântuire, le este de-ajuns să basculeze în tabăra celor aleși trezindu-și la viață sufletul care, în cazul lor, le face posibilă epifania; astfel ei devin pneumatici, inițiații gnostici, evident. Iată așadar cine-s
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
dar într-un sens invers celui al ascezei, adică în dezmăț... Astfel, filosoful gnostic crede că sufletele schimbă trupul până a fi comis toate păcatele posibile și imaginabile. Când ceea ce-i mai rău e un fapt sigur, când acumularea de negativitate atinge punctul maxim, cu o reală saturație de greșeli, apare și mântuire. Dar numai în aceste circumstanțe. Nu-i nevoie să căutăm mai departe: obții mântuirea de pneumatic epuizând negativitatea. Odată efectuat acest efort, sufletul urcă din nou la Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
-i mai rău e un fapt sigur, când acumularea de negativitate atinge punctul maxim, cu o reală saturație de greșeli, apare și mântuire. Dar numai în aceste circumstanțe. Nu-i nevoie să căutăm mai departe: obții mântuirea de pneumatic epuizând negativitatea. Odată efectuat acest efort, sufletul urcă din nou la Dumnezeu care este cu adevărat deasupra îngerilor care au creat lumea, aceste duhuri supuse greșelii, responsabile de căderea în timp și în materie. Desigur, această întreprindere poate lua mult timp. Totul
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
destul de seducătoare pentru ca în momentul edificării mitului lui Isus cuiva să-i treacă prin cap să facă din această opțiune imanentă regula și legea. După modelul profetismului și al milenarismului anumitor secte evreiești, afirmarea unei alte vieți, ignorând moartea și negativitatea, după venirea lui Mesia și după ispășirea pe cruce, dar pe pământ, nu părea lipsită de fundament. Isus revenit la Ierusalim sub formă carnală va cunoaște domnia pasiunilor și a dorințelor, a pulsiunilor și a plăcerilor unui trup omenesc în
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
gen particular. 2 Pateul de fetuși. Pentru a-și justifica teoriile, Nicolae se sprijină pe o divinitate - Prounikos, sau Barbelo, pentru a aminti și celălalt nume al său - a cărei frumusețe cauzează un război între îngeri, incluși și ei în negativitatea care saturează planeta - singur Dumnezeu scapă acestui masacru. Gnosticii dedică un cult particular acestei puteri a cărei etimologie semnalează luxura, corupția - o „râgâială de satisfacție și de desfrâu”, scrie sfântul Epifanie în Cutia cu leacuri contra ereziilor... Eucharistiile libidinale permit
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Bisericii preocupați să scoată trupurile din ecuație a fost pusă la grea încercare. Dar încă n-am spus totul... Pentru că gnosticii licențioși cred, în cea mai mare parte a timpului, că într-o astfel de lume, menită răului, procrearea amplifică negativitatea. De unde și elogiul adus de ei practicilor contraceptive. De altfel putem crede, fără a ne înșela prea mult, că filtrele de care vorbește tradiția patrologică desemnau, cel puțin parțial, băuturi și decocturi utilizate pe atunci pentru a împiedica fecundarea. Tehnicile
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
întotdeauna pe aceeași temă: ființa-zeu a omului, divinitatea sa după răstignirea lui Isus a plătit pentru toate păcatele lumii, ale tuturor bărbaților și femeilor, și asta pentru totdeauna. Din acea zi, nu mai e posibilă sau imaginabilă nicio faptă păcătoasă. Negativitatea e suficientă în viața de toate zilele, unde se manifestă deja cu prea mare eficacitate. Nu-i nevoie să mai adăugăm ceva la aceasta, transformând existența într-o vale a plângerii, în care ar trebui să ispășim, deci să suferim
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
său amoral, ca doctor hedonist, că îndemnul la „reluarea individuală” - o idee a lui Ravachol de mai târziu - face din Willem Cornelisz din Anvers un remarcabil doctor anarhist, că Bentivenga de Gubbio strălucește ca doctor apatic care proslăvește indiferența față de negativitatea lumii, în timp ce Walter de Hollande l-ar reprezenta pe doctorul inocent... Dar, incontestabil, Jan din Brno îl personifică pe doctorul sadian - fie-mi permis anacronismul! Căci el formulează, până la ultimele lui consecințe, panteismul naturalist și, de fapt, materialist... Jan și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Se privează de hrană, de apă și de somn. Aceste metode deschid calea spre o stare de perfecțiune în care totul devine posibil dat fiind că totul s-a făptuit în logica purității. Plăcere în suferință, masochism, ar zice psihanaliștii. Negativitate necesară epifaniei unei pozitivități, ar explica dialecticienii pricepuți în teologie. Conservare și depășire a creștinismului, care îndeamnă la detestarea trupului, desigur, dar care propune rămânerea în această stare de ură, fără a oferi vreo deschidere înspre lumina unei desfătări posibile
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
angoasă. Viața există pe timpul trecerii noastre pe pământ, moartea ne dă înspre o altă lume în care vom avea de dat socoteală. Inventarea purgatoriului, în secolul al XII-lea corespunde nevoii resimțite de Biserica oficială de a mai adăuga niște negativitate negativității și de a culpabiliza iar și iar: acest loc intermediar obligă la rugăciuni, la fapte de milostenie, el îi constrânge pe supraviețuitori să încerce culpabilitate și pentru cei morți. Jean Țesătorul și alți adepți al Spiritului Liber spulberă aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Viața există pe timpul trecerii noastre pe pământ, moartea ne dă înspre o altă lume în care vom avea de dat socoteală. Inventarea purgatoriului, în secolul al XII-lea corespunde nevoii resimțite de Biserica oficială de a mai adăuga niște negativitate negativității și de a culpabiliza iar și iar: acest loc intermediar obligă la rugăciuni, la fapte de milostenie, el îi constrânge pe supraviețuitori să încerce culpabilitate și pentru cei morți. Jean Țesătorul și alți adepți al Spiritului Liber spulberă aceste elucubrații
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]