104 matches
-
obiectivări. Singura instanță creditată ca purtătoare de transcendență în raport cu socialul și cu istoria rămîne persoana umană. De aceea, libertatea ei este totală. Să fi dispărut însă odată cu transcendențele obiectivate și capacitatea omului actual de a-i recunoaște transcendenței veritabile prestigiul nelumesc, caracterul incontestabil, necondiționat, suprem obiectiv? Cum poate fi păstrat simțul transcendenței veritabile într-o lume în care obiectivările oricărei transcendențe sînt puse în chestiune, relativizate? Cum poate fi păstrată conștiința unei transcendențe efectiv transcendente, mobilizatoare? O primă linie de răspuns
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
nobilă. Iar așa fiind, distanța între divin și lume riscă încă o reducție: își vede maiestuoasa obiectivitate subordonată subiectivităților particulare. Nu apare cu atît mai netă, prin contrast, necesitatea de a (re)gîndi articularea dintre subiectivitatea persoanei umane și obiectivitatea nelumească a divinului? Despuiată de obiectivări, obiectivitatea lui ni se oferă astăzi într-un mod mai discret decît în orice altă vîrstă și totodată fără văl. Nu mai există forme sociale sau ideologii dominante care să îi servească drept garanție sau
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
în chip programatic să atace problema transcendenței în sine. Ele se ocupă numai de domeniul secund al reprezentărilor sale, al raportării omului la o realitate de a cărei natură nu își permit să se intereseze. Demersul lor suspendă așadar prestigiul nelumesc care riscă să se lipească, în conștiința comună, de fenomenele religiei ; le sustrage pe acestea interpretării pioase care le dă tuturor statutul nechestionabil al unor impozante fapte de tradiție. Așa stînd lucrurile, nu ne dau aceste științe materie pentru a
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
patetismului și a „literaturii”. Iminența extincției dezactivează orice convenție literară. Unele versuri anticipă interogația argheziană („Urechea ta mă poate auzi? / Și ochiul tău e-n stare să mă vadă?”, Lui Dumnezeu), în altele, tensiunea interogativă antinomică cedează locul unei seninătăți nelumești, aproape mistice (Denii) sau sentimentului compensator al reintegrării cosmice (Moarte). Ciclul Plâns înecat - cu poeme îndeosebi erotice - este marcat de poetica simbolistă (evocarea melancolizată a trecutului instituie un univers al indeterminării și vagului, al „langorii”), ca și de maniera poeților
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286268_a_287597]