163 matches
-
înmormânta, iar pământul se va umple astfel de duhoare din pricina leșurilor care vor zăcea pretutindeni. Nemaiprimind apele fluviilor, marea va deveni un fel de mlaștină, împrăștiind neîncetat miasme. Atunci, o ciumă îngrozitoare se va abate asupra pământului; vor fi plângeri nemângâiate, gemete cumplite și vaiete fără sfârșit. Oamenii vor numi „fericiți” pe cei care au murit înaintea lor, zicându‑le: „Deschideți mormintele voastre ca să ne primiți pe noi cei nefericiți! Deschideți sicriele voastre ca să‑i primiți pe cei vrednici de milă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
1845, versifica, se pare, cu multă ușurință, nu în afara înrâuririi unor I. Heliade-Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Cezar Bolliac. În 1858 îi apare o Colecțiune de poezii scrise în esiliu. E aici o lirică searbădă și monocordă, autorul lamentându-se întruna, pururi nemângâiat de pierderea iubitei și covârșit de amărăciunea exilului. Nota socială, uneori cu adresă satirică, nu lipsește. Unele poezii sunt adaptări din grecește. De oarecare interes ar fi elementele exotice și mai ales cele de pastel. Nu doar în sensul observației
SERRURIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289646_a_290975]
-
fericire edenică (Onu). Se întâmplă ca vreunul să manifeste și oarecare detașare (Melentea), dar aceasta este doar un paravan, dincolo de care se ascund o dramă neguroasă, o deznădejde încruntată. Prea puțin creștin, în fond, A. definește „păcatul” ca „împietrirea inimii” (Nemângâiat), adică un soi de reprimare a vieții. De aceea, eroina din Stana trăiește cu o furie neguroasă, încrâncenată, la limita patologicului. O nefericire a personajelor este singurătatea socială, îndeosebi destrămarea familiei, la care ele reacționează violent și neașteptat, dur și
AGARBICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285197_a_286526]
-
și toate semănăturile din valea rîului se vor usca, se vor preface în țărînă și vor pieri. 8. Vor geme pescarii, se vor boci toți cei ce aruncă undița în rîu, și cei ce întind mreji pe ape vor fi nemîngîiați. 9. Cei ce lucrează inul dărăcit, și cei ce țes țesături albe vor fi acoperiți de rușine, 10. stăpînitorii țării vor fi întristați și toți simbriașii vor fi cu inima amărîtă. 11. În adevăr, voievozii Țoanului au înebunit, sfetnicii înțelepți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
nebunii de copil". Dar, măcar pentru clipa aceea, a fost măreață. A stricat toată arhitectura presupunerilor mele. A arătat că eu sunt cel ușuratec, căci n-am fost în stare decât să mă zbucium. Și noua mea durere de acum, nemângâiată și, poate eternă, totuși e limpede, netedă, ca a cuiva care nu mai are nici o nelămurire. Și aceasta numai grație ei. Nu se mai vede nimic. Cerul s-a apropiat de mare, scoica uriașă s-a închis, cuprinzîndu-mă. Și dacă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cu ochii pe jumătate închiși. Eu îmi aduc aminte că o vedeam împăcată și tare, cercetându-ne somnul și plecându-se asupra noastră cu dragoste...“ Și deodată o vedea pe maică-sa limpede în lumina ochiului închis, slăbită, tristă, trecând nemângâiată spre negurile veșnice... Și un val de foc i se iezea la inimă; apoi lacrimile i se urcau spre pleoape. Așa visând în singurătatea ceasurilor ei, fata aprindea lampa și-și căuta lucrul. Sta neclintită, și acul fugea harnic. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
simțea micșorat și neputincios. Apoi adăugă, străduindu-se să nu lase să se întrevadă nici o ironie: — Pentru tatăl tău, aceea a fost clipa în care Granada a căzut cu adevărat în mâinile inamicului. * * * Zile întregi, Mohamed a rămas abătut acasă, nemângâiat, refuzând să li se alăture prietenilor pentru mesele de întrerupere a postului, tradiționalele iftar; nimeni nu s-a supărat însă, căci pățania lui ajunsese să fie cunoscută de toți chiar din seara de Mihrajan, așa că vecinii veniră de mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
iar la Tine!”) și în versurile ce redau stări interioare („Ne pierdem crud adesea și întrebăm de noi,/ În rătăciri fugare ca picurii prin ploi”; „Sunt starea de stâncă din grota adâncă/ De munte surpat ca un vis uitat,/ și nemângâiat...”) și în versurile de dragoste („Dacă mă cauți / Prin foșnetul din munte/ Când cu parfumu-i te va încânta,/ Mă vei găsi/ În florile mărunte/ și-n stropii de izvor ce te vor alinta”). Corelativ însă, creând un uimitor echilibru, liniile
Poemul iubirii. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_544]
-
pacientul fu Întins pe pat, infirmiera Începu să-l dezbrace. Doctorul Soldevila insistă să ieșim toți din cameră și să-l lăsăm să-și facă treaba. Ne Închise ușa În nas cu un succint „va trăi“. Pe culoar, Bernarda plîngea nemîngîiată, gemînd că, de cum Își găsea și ea o dată un bărbat cumsecade, venea Dumnezeu și i-l smulgea În bătaie. Don Gustavo Barceló o luă În brațe și o duse În bucătărie, unde Începu s-o Îmbuibe cu coniac, pînă cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de fluture, de toată frumusețea. Gândesc: “ciudată le-oi părea oamenilor de azi înainte”. Gândul mi se stinge în alte gânduri care-mi bat ca nebunele la poarta sufletului. Aripa de fluture aduce mângâiere și împarte neobosită stihuri necântate visătorilor nemângâiați. Trebuie să te trezești devreme, să te așezi la rândul din fața casei mele și să aștepți să treacă timpul. Un circar (mi-e prieten), cu chip de cioclu, întoarce clepsidra când e nevoie și gândește batjocoritor: “la magazinul din colț
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
a pus mîna în cap, și a plecat țipînd. 20. Fratele ei Absalom i-a zis: "A stat fratele tău Amnon cu tine? Acum, soro, taci, căci este fratele tău; nu te prea trece cu firea din pricina aceasta." Și Tamar, nemîngîiată, a locuit în casa fratelui ei Absalom. 21. Împăratul David a aflat toate aceste lucruri, și s-a mîniat foarte tare. 22. Absalom n-a vorbit nici bine, nici rău, cu Amnon, dar a început să-l urască, pentru că necinstise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85050_a_85837]
-
se risipește și se duce-n budă! Punct ochit, punct lovit! Ai dracilor să fim amândoi, așa este...! vine și răspunsul. Poetului nu-i răpunsese, însă, Fratele. Nu-i răspunseseră nici Vălică ori Boss. Nici Apostatul, care încă mai suspina, nemângâiat. Nici măcar Îngerul! Îi vorbise chiar Lucică, mortul... Din sicriu! Cel puțin, aceasta a fost percepția singulară a Avocatului. Lucică se sculase în șezut, zâmbind pișicher și-și scosese vata îndesată otova în urechi și în gură. Nu te mai zgâi
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Dragoste uitată... Timpul trece cu grăbire, Clipele se duc în zbor, Ca o blândă- amintire Din trecutul meu de dor. E scurge timpul neîncetat Se duce și iubirea, Iar sufletul nemângâiat Își pierde strălucirea. Se scutură salcâmii, Pe-aleea -ntunecată Ștergând urma fărâmei De dragoste uitată.
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93433]
-
devenind regina Greciei. După abolirea monarhiei din România, în 1947, a plecat în SUA. Elisabeta, regina României - s-a căsătorit cu Carol I de România în 1869 și i-a dăruit o fiică, Maria, decedată la vârsta de patru ani. Nemângâiată de această pierdere, fire foarte sensibilă, s-a dedicat vieții literare românești și operelor de caritate, sub auspiciile Societății Regina Elisabeta. În timpul Războiului de Independență, din 1877-1878, a înființat spitale de campanie și a organizat servicii de îngrijire a bolnavilor
Mic dicţionar de istoria românilor pentru ciclul primar by Carmen-Laura Pasat () [Corola-publishinghouse/Science/100978_a_102270]
-
divin: 255El stă frumos sub bolțile ferestii Purtând în păr cununa lui de trestii. Blond e - azi și părul lui de aur moale Pe umeri cade îndoios, îmflat; Ca ceara-i palid... buza lui cu jale 260Purta un zâmbet trist, nemângâiat. El o privește... sufletu-i s-adună În ochiul lui albastru, blând și mat... Ș-astfel cum sta mut înger din tării Părea un mort frumos cu ochii vii. 265- " O, vin cu mine, scumpă, -n fundul mării Și în
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
tainic nu găsesc Paraponul să i-l spui Și focul să mi-l răpui. No. 39 Puiculița mea iubită, Ce ești tristă și mîhnită? Spune-mi, suflețelul meu, Spune-mi ca să știu și eu, Ce ești, puică, întristată, Cu totul nemângâiată; Spune-mi, puică, ce-ți lipsește, Suflețelul ce-ți dorește, Spune-mi și te jăluiește Focul de-ți mai potolește, Nu-l țiine tot în tine, Spune-l, puică, și la mine; Spune-mi puică, al tău mie Și eu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
lui Martiros Saryan atârnată pe perete, de parcă răspunsul de care avea nevoie ar fi fost ascuns undeva În interiorul tabloului. Însă probabil că nu a reușit să găsească acolo nici o consolare, fiindcă atunci când a vorbit din nou vocea lui părea la fel de nemângâiată ca și Înainte. Nu am nici un drept să mă amestec. Rose e mama ei. — Aman! Ce mai mamă! a râs Dikran Stamboulian. Pentru un om de proporțiile sale avea un râs ciudat de ascuțit - un amănunt de care era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
misterul Graalului și despre tainele de la Rennes-le-Château. În loc să citiți numai manuscrise, ar trebui să citiți și ce apare tipărit la alte edituri“. „Pe Sfinții Serafimi“, zise Diotallevi. „Am spus eu. Mașina asta spune numai ce știe deja toată lumea “. Și ieși nemângâiat. „E de folos, Însă“, zise Belbo Înțepat. „Mi-a venit o idee care le-a mai venit și altora? Și ce dacă? Se cheamă poligeneză literară. Domnul Garamond ar zice că-e dovada că spun adevărul. Domnii aceia poate s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
o mângâiere în puterea nopții, era bărbat de casă, așezat, îngândurat, tăcut, dar plin de foc, când mă prindea la-ncheietură dădeam dracului și servici, și jalea din mine că mă persecutase la Facultate, era aprig de ziceai că zăcuse nemângâiat prin cine știe ce ocnă, mă lovea în draci de urlam ca ursoaica împușcată în buci, mă zvârcoleam de-mi rupeam mațele, ficații, splina, toate organili interne le lua la căsăpit, cum taie măcelarul carnea de tochitură, mărunt și bucățică de bucățică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
moarte ca vecinătatea ei. Iată de ce, pentru omul separat de imediat prin infinit, speranțe nu mai pot renaște decât la marginea prăpastiei. De și-ar așeza Dumnezeu fruntea pe umărul meu ce bine ne-ar sta nouă așa, singuri și nemângâiați... O autobiografie trebuie să se adreseze lui Dumnezeu, și nu oamenilor. Natura însăși îți dă un certificat de deces când te povestești muritorilor. Nefericirea de a nu fi destul de nefericit... Să nu mai poți trăi decât deasupra sau sub spirit
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se agită și viața se macină, căci prins în somnul voluptuos al iubirii, de prea multă viață și de prea multă moarte, le-ai uitat pe amândouă, încît, trezit din dragoste, sfâșierilor ei neîntrecute le urmează o prăbușire lucidă și nemângâiată. Sensul mai adânc al iubirii nu este inteligibil nici prin "geniul speței" și nici chiar prin depășirea individuației. Cine poate crede că ea ar atinge intensități atât de furtunoase, de o neumană gravitate, dacă noi am fi simple instrumente într-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu-ți dai seama decât în muzica religioasă. O asculți și nu pricepi. Spre ce zonă dureroasă a pământului te scoboară femeia? Sau, când te despămîntenește, unde rătăcești de nu descoperi cerul? Bach n-a amuțit nici un amant. Nici chiar nemângâiat în dragoste, nu-l înțelegi; doar în vacanța erotică. Și poate și mai mult. În vacanța lumii. Oare, în afară de iubire, ce ne mai împiedică să ne sfârșim cu toții-n Dumnezeu? Putea-vom auzi melodia tainică a fiecărui lucru? Putea-vom
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pe Adam din somnul inutilei perfecțiuni, urmașele ei continuă opera de dezmorțire și până astăzi ele ne ademenesc în neființă. Privirea lor nedeslușită, amețeala aeriană din chemările lor nesigure rămîne-vor străine înțelegerii noastre tulburi? Viața-i înveșnicirea clipei de teamă nemângâiată în care Adam, proaspăt izgonit din rai, și-a dat seama de nemăsuratul pierderii și de nesfârșitul pierzaniei ce-l așteaptă. Nu reedităm cu toții - în cursul viețuirii - iluminarea deznădăjduită a acelei nemiloase clipe? Moștenirea primului om este lumina întîii deznădejdi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
care a devenit spirit revoluționar și apoi revoluție. Reacțiunea României față de Europa este unul din fenomenele cele mai îmbucurătoare ale vieții noastre. Frenezia imitației, care a dominat tot secolul al XIX-lea, își are rădăcini atât de adânci, că sânt nemângâiat de a fi rămas atât de neînțeleasă lui Eminescu, care a priceput cum nimeni o Românie intemporală, pentru a o refuza în contingențele ei. Dacă secolul trecut nu era dominat de o sete oarbă de imitație, de superstiția modei, a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nostalgie de rătăcitori. Agricultura și păstoritul nu convin sufletului lor barbar. Setea lor de spațiu și-au domolit-o prin cântec și urlet. E singurul popor care mai știe zbiera. Urletul este o disperare în fața spațiului. De aceea, de câte ori ești nemângâiat la șes sau pe culmi, urletul și se pare singurul răspuns la tentația imensității. Am cel mai mare dispreț pentru acei care nu-și pot regăsi instinctele în singurătate. Natura te înnebunește ca și oamenii; ea prin infinit, și ei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]