813 matches
-
teritoriul de la intrarea în plajă, cu capul semeț, dat pe spate, în răgete îngrozitoare de împerechere și supremație. Ceva mai departe, pe stânci..., iguanele portocalii! Ele stau încălecate în soare. Aerul și lumina irizează nervos în jurul lor, exasperate de atâta nemișcare. Ca niște uriașe baterii organice, iguanele se încarcă cu orele la soare, gâturile ușor ridicate în sus, împietrite în peisaj, în afara timpului. Cu ochiul lor lateral, iguanele ne privesc ca prin sticlă, căci ele nu văd decât cum se erodează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
timpului. Cu ochiul lor lateral, iguanele ne privesc ca prin sticlă, căci ele nu văd decât cum se erodează pietrele și se mișcă hotarele insulei, nu sesizează decât poziția soarelui pe boltă, stabilind ciclurile zilnice. Și ochiul nostru, arestat în nemișcarea lor, se lasă adesea antrenat de vânt, de valuri, de cercurile descrise de boobies cu labele late și albastre. În timpul acesta, cu mișcări mult prea lente ca ochiul nostru grăbit să le poată sesiza, se îndreaptă leneș spre mare. În locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ca și cum ar aștepta declicul unei camere foto. Într-o grimasă colectivă, copiii, cu părul alb și ovalele fețelor distorsionate, cu gura expandată și colțurile ridicate înspre urechi, râdeau cu gurile arcuite, râdeau din ochii alungiți ca niște agrafe. Și, în nemișcarea lor, numai râsul se propaga de la unul la altul, ca o respirație. Tonuri de portocaliu, arămiu, galben și arareori verde se întrețeseau și formau noi nuanțe cu modificările de lumină. Lumina se metamorfoza cu fiecare popas al soarelui între doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
o vreme ajustându-se la ritmurile lor, înainte să le uzurpe spațiile eliberate. Doamna de la mijloc Doi bărbați și trei femei au uitat de mult să mai moară; ocupau disciplinat loc pe aceeași bancă, mereu în aceeași ordine, într-o nemișcare imposibilă ce făcea ochiul să patineze pe imagine, grăbit parcă să întoarcă pagina. Femeia, ce stătea la mijloc, a fost cândva atrăgătoare; avea trăsături distinctive și fine, ochii tragici și oblici, scufundați în orbite, gura mai păstra încă urme de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
gleznele subțiri și fine. Îi puteai remarca zilnic, indiferent de anotimp, cu aceeași bucurie în priviri și curenți năprasnici de aer înconjurau chipul femeii din mijloc. Puteai intercepta cu ușurință acești curenți turbionari, dacă te concentrai mai multă vreme la nemișcarea lor, mai ales când atmosfera era difuză și umedă. După ce-i priveai o vreme, ochiul ți-i aducea tot mai aproape, tot mai aproape, ca o cameră video, și atunci puteai să le observi trăsăturile senine, lipsite de griji, obrajii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
singurătate, pe bătrânețe și apele ei urât mirositoare, toate închise într-un loc numai de ea știut. Tăișul obraznic de lucios al satârului și, implicit, spaima gâturilor miilor de păsări retezate de-a lungul timpului le va lua cu sine. Nemișcarea covorului, timpul stătut de sub podele, cleiul uscat și murit de zeci de ani intre cepurile taburetelor, amintirea razelor solare, făcută ghem, bătaia lunii prin ferestre, adăugată celor ale inimii ei de îndrăgostită lulea, trilurile viscerale, din imaginea versurilor jazzificate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
II-a a Sonatei care ne doare frumos pentru că natalul Bărăgan cântă în limba română. Mioara se apropie delicat de Maestrul preocupat de a imortaliza cu inflexiunile melodice corul atenienilor din Oedip, actul al IV-lea. Heterofonia, contopind mișcarea cu nemișcarea, brăzda spațiul atemporal, urmărită cu încântare de toate ființele din apa netedă a oglinzii. Eram în gândurile Povestitorului! Nu vreau să plec, e prea frumos, Mitică! Adun în mine, ți le voi expune pe rând, experiența mea singulară a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Doamne, precum Lazăr a patra zi în afara mormântului. Să mor în lume, să mor în tine, nicio diferență. Ignoranța sfinților motivează identic absențe în sticla cu lapte, în icoană, în lemnul crucii. Am revenit a(casă,) în biserica asta pustie. Nemișcarea coboară din zid peste mine și devin una cu lutul, și devin bulgăre de humă frământat de palmele tale a doua oară. Plombează, Dumnezeul meu, cu mine acest crater ce mi se deschide tot mai adânc în suflet! Dar, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cu cât crede în adevărul lor : Pentru cei pe care îi iubim suntem în stare să facem gesturi de ușurare a suferințelor pe care nu le putem face față de un pacient oarecare. Minute și minute în șir profesorul păstrează aceeași nemișcare și nu scoate nici un cuvânt. Alindora mai adaugă atunci : Să știi că Dumnezeu există ! Înainte de a ieși din cabinet, privirea Alindorei cade involuntar pe un plic de clișee radiografice pe care este scris, cu litere mari și bine vizibile, numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
îi sunt întrerupte de o frânare bruscă a atelajului. Realizează că se găsesc în fața unei case pierdute în mijlocul nămeților, o casă cu o singură fereastră luminată spre noaptea târzie. Brațul lui Ciprian o ajută să coboare. Este puțin amorțită din cauza nemișcării îndelungate, în rest gândirea și simțurile îi sunt nealterate. Își scoate o mănușă și se ciupește de obraji spunându-și : Este adevărat, nu sunt fantasme !" În întâmpinarea lor iese un bărbat care le luminează calea cu o lanternă : Intrați la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
această zi. Străzile sumbre dispar în speranțele morții. Poveștile șterg dragostea și războiul. Moartea acoperă norii deșerți. Seara luminată lucește în jurul dragostei. Totul e bântuit de întunecimea clară gri, ca o ploaie purificatoare. Pe fondul ceratic nici o mișcare. Pe fondul nemișcării nici o suflare. Sunt ascunse umbrele omniprezente de cunoaștere, în picioare stă el. Eternitate, dragoste de viață. Puterea e eternitate și nemurire. Dreptul de a alege. Ce are el? Durere și libertate. Îi zboară sufletul și simte sângele unor lacrimi deșarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Anton. În drum, dărâmă și un scrin din lemn masiv (care, de altfel, stătea bine-nfipt). Totuși, într-un final, ajunse. Cu o privire de trădător umplut de căldura căinței, își ridică din cale-afară de temător privirea și rămase uluit în nemișcare. Își privea atent chipul răsfrânt în oglinda țeapănă din perete și i se părea parcă atât de străin și de îndepărtat, atât de tulbure și de răvășit... De fapt, el nici nu și dorea prea tare să vadă acel chip
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
tăcută încă... Într-o dimineață, mi s-a întâmplat să ajung un pic prea târziu și, intrând repezit în biroul meu, i-am găsit pe toți ceilalți colegi avocați Istorisiri nesănătoase fericirii 73 înăuntru. O clipă am rămas tăcut în nemișcare, mirându-mă și schimbând timid priviri fugare cu fiecare dintre ei. Starea de spirit, în clipele acelea, era mai neplăcută, mai stânjenitoare și mai nefirească decât niciodată. Totul parcă prevestea că ceva rău din cale-afară urma să se petreacă. Mutrele
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
în poezie. Cel inteligent și cu aptitudini învinge și ia totul, nicidecum cel talentat! Dar, haide, totuși, să lăsăm acum lirismul la o parte și, întorcându-ne, îți spun că a spera nu înseamnă altceva, decât a sta ghemuit în nemișcare, gândind că, poate, cândva, în viitor, va fi mai bine... Însă, aproape fără excepție, acele vremuri fericite nu vin niciodată, căci a spera înseamnă întotdeauna a sta, nu a acționa! Ei bine, vreau să vedem dacă vei mai îndrăzni să
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
O altă umbră se mișcă ușor la câțiva pași de locul lui de pândă, sub arcada unei portițe dând În grădina părinților carmeliți. Italianul era probabil la fel de Înțepenit ca el, după mai bine de o jumătate interminabilă de oră de nemișcare. Straniu personaj. Venise la Întâlnire Îmbrăcat de sus până jos În negru, Învăluit În capa-i neagră, cu pălărie neagră, iar chipul lui ciupit de vărsat se Însuflețise puțin schițând un zâmbet numai când Alatriste Îi propusese să pună acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
parcă blestemate. Însă mascatul Întinse mâna și le numără una câte una, așezându-le În două grămăjoare lângă călimară. — Lipsesc patru dubloni, zise. — Da. I-am păstrat pentru deranj. Și pentru c-am fost luat drept tâmpit. Dominicanul ieși din nemișcare cu un gest mânios. Ești un trădător și un iresponsabil, zise, cu ură În glas. Cu scrupulele dumitale inoportune i-ai favorizat pe dușmanii lui Dumnezeu și ai Spaniei. Toate astea le vei ispăși, ți-o garantez, cu cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ancorat, deopotrivă, într-o îndelungă tradiție. TEŔRNADH Era unica soră a mamei - e drept că n-am fost nicicând prea apropiați -, m-am întors totuși acolo, la slujba de pomenire de o lună. Ce m-a izbit, după durerea și nemișcarea parcă nesfârșite, a fost vedenia unui corp depus nu în țărâna-ndătinată, ci în ceruri, precum o pasăre, ori Doamna Hird, cea dispărută după nori cu tot cu-auritul său cadru. M-am gândit atunci la cuvântul galez teŕrnadh, la cum
RODY GORMAN by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7441_a_8766]
-
incapabil să alerg douăzeci de metri din cauza ezitărilor inimii, incapabil, în definitiv, să concurez cu puștiul acela plin de coșuri, mai înalt decât mine, fără burtă, fără chelie, fără proteză, ai cărui optsprezece ani mă înving, aștept noaptea, într-o nemișcare de tarantulă, când corpul tău, condimentat cu uleiul și oțetul pastei de dinți și cu parfumul ieftin, se adună ca să se acomodeze cu salteaua, când cadența pieptului tău devine misterioasă ca a vapoarelor, când buzele tale, transformate în pâlnie datorită
António Lobo Antunes - Dulci miresme, blânzi morți by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/7462_a_8787]
-
solidificând ceea ce cu doar câteva clipe în urmă fusese suplu și agil, gustul metalic în gât, setea. Marina își amintește că i-a fost sete aproape imediat după ce totul a paralizat. O sete implacabilă ce făcea parte din tăcere și nemișcare și care n-a putut fi potolită nici măcar atunci când a simțit mâinile care-i desfăceau centura de siguranță, chipul femeii planturoase și roșcate, celălalt glas bărbătesc: "Nu-i atinge capul, las-o așa cum e, nu-i atinge capul." Ea a
Andrés Barba - Mâinile mici by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/7278_a_8603]
-
creierul primenit pentru viziuni. / Dincolo de coama vegetației linia orizontului se diluează / pînă la un fum subțire ca firul de mătase / și se scurge lent din scoica timpului. / Timpul se deapănă singur din pulpele de cristal / ale unui fluture răstignit în nemișcare" (Dincolo de nemișcare). O ebuliție deopotrivă a timpurilor și spațiilor, a organicului și anorganicului, a tuturor convențiilor conștiinței noastre e înscenată ca o himerică revanșă în fața unei fenomenologii fără sens. De menționat și reflexul profesional ce alcătuiește în marginea dezastrelor fișe
Ultimul optzecist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7292_a_8617]
-
pentru viziuni. / Dincolo de coama vegetației linia orizontului se diluează / pînă la un fum subțire ca firul de mătase / și se scurge lent din scoica timpului. / Timpul se deapănă singur din pulpele de cristal / ale unui fluture răstignit în nemișcare" (Dincolo de nemișcare). O ebuliție deopotrivă a timpurilor și spațiilor, a organicului și anorganicului, a tuturor convențiilor conștiinței noastre e înscenată ca o himerică revanșă în fața unei fenomenologii fără sens. De menționat și reflexul profesional ce alcătuiește în marginea dezastrelor fișe clinice: "pipete
Ultimul optzecist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7292_a_8617]
-
toaleta, apoi se îndreaptă spre fereastra pe care va contempla, dinafara timpului, panorama străzii. Mă ignoră cu majestatea rasei sale. Peste un ceas se va milogi pentru una sau alta, redevenind o felină de salon. Dar așa cum se pierde în nemișcare, mesajul lui este clar: "De ce ți-e frică, nu scapi!" Ce spuneam?
Frica albastră vs frica politică by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/7308_a_8633]
-
Căci dacă este cu adevărat în viață / Și prunc al meu și va începe să scîncească / În mîinile astea, va purta, ah, ce mască / Al cărui aer, al cărui subpămînt? / Acesta e poemul și mă doare / Mîna peste el trecută nemișcare" ( Acesta e poemul dar mi-e teamă să-l scriu...). Prin urmare o jertfă cumplită pentru scriitor, mortificarea textului. Dar moartea nu e oare un surogat al increatului?
Un avatar romantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7125_a_8450]
-
îndoliat cultura românească: „Eram la pian - studiam Sonata lui Schumann în fa diez minor, răscolire, profetică, anunțând preschimbări istorice în năvalnica dezlănțuire ritmică. Dimineața fragedă a primăverii nordice lumina covoarele odăii și pânza lui Grigorescu: carul cu boi în dreptul hanului. Nemișcarea lucrurilor în jurul meu sau vibrația acordurilor muzicale îmi transmiseseră o neliniște lăuntrică. Dintr-o dată, un țipăt sfâșietor a spintecat tăcerea... Am sărit de la pian. M-am repezit spre odaia de culcare a lui Caragiale. În ușa deschisă, d-na Caragiale
Caragiale între Thalia și Euterpe by Vasile Lungu () [Corola-journal/Journalistic/4820_a_6145]
-
acest capitol atroce al cărții e intitulat „Night”/ „Noapte”, prin omisiunea articolului (ca de altfel, la toate celelalte secvențe care evocă trecutul), pentru a-i da un caracter abstract și generalizator. Abia când rămâne singur cu sine, în tăcere și nemișcare, scriitorul ridică vălul de pe ultima redută a suferinței și disperării: „Iar apoi vine noaptea. Amân plecarea în pat până în ultimul moment când îngrijitoarea mea trebuie să meargă să doarmă. Odată ce am fost «pregătit» pentru culcare sunt dus în dormitor cu
Memorii de dincolo de mormânt (V) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5252_a_6577]