330 matches
-
știut să realizeze prin tăcere și atmosferă un moment culminant în piesa sa Meșterul Manole”), despre traduceri, igiena sălilor de spectacol, turneele străine, teatrele naționale din provincie, congresele asociației criticilor dramatici, Studioul Teatrului Național, teatrul radiofonic, dreptul moral al autorului, neoclasicismul în teatru etc. Toate acestea alcătuiesc un vast repertoriu de problematică critică, după cum prin „Siluete”, el oferea un fel de breviar de personalități străine și românești la modă, un dicționar în miniatură, un ghid al tânărului intelectual. Scrisul lui Ionel
Ionel Jianu, eseist by Mircea Popa () [Corola-journal/Memoirs/13512_a_14837]
-
și descriptiv. Influențat inițial de Carlo Levi, este atras de expresionism. În anii următori face parte din "Școala de la Roma" ("Scuola romana"), împreună cu Gino Bonichi (zis "Scipione"), Mario Mafai, Antonietta Raphaël, Corado Cagli, Pericle Fazzini, cu care se manifestă împotriva neoclasicismului și academismului oficial al curentului ""Novecento italiano"" de inspirație fascistă. Între anii 1938 și 1940 se află la Milano, colaborează la publicația ""Corrente di vita giovanile"" - până la suspendarea ei - și ia parte la activitatea grupării revoluționare expresioniste ""Corrente"" fondată de
Renato Guttuso () [Corola-website/Science/311525_a_312854]
-
Arhitectura barocă este un stil arhitectural predominant al secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, a derivat din renașterea manieristă și a evoluat ulterior în rococo, având o ultimă "zvâcnire" de orgoliu ca neo-baroc, înainte ca neoclasicismul să îl eclipseze aproape în totalitate. A mai cunoscut o renaștere târzie, la sfârșitul secolului al XIX-lea în Banat, Transilvania și Rusia. Teatral și exuberant, barocul a exprimat triumful statului și al bisericii, dar și al burgheziei seculare. Formele
Arhitectură barocă () [Corola-website/Science/303091_a_304420]
-
modelele contemporane din Franța și Spania, palatul este într-o relație strânsă cu peisajul. La Napoli și la Caserta, Vanvitelli se conformează stilului clasic sobru, concentrându-se simultan asupra esteticii și structurii, stil care va face o tranziție ușoară spre Neoclasicism. Monarhii din casa de Savoy erau foarte receptivi la noul stil. Aceștia au angajat trei arhitecți faimoși — Guarino Guarini, Filippo Juvarra și Bernardo Vittone — pentru a le ilustra grandioasele ambiții politice și proaspăt dobânditul statut regal. Guarini era un călugăr
Arhitectură barocă () [Corola-website/Science/303091_a_304420]
-
Pisania". 1807 - începe reconstruirea bisericii Sf. Dimitrie, la inițiativa Episcopului Buzăului, Costandie Filitti. Lucrările durează și sub Gherasim Episcopul Rătescu, urmașul lui Costandie. Se adoptă stilul neoclasic, de ambianță germană (austriacă) - țările germanice se aflau sub influența lui Winckelmann, teoreticianul neoclasicismului. 1819 - se încheie prima fază a reconstrucției bisericii. Autorul proiectului a fost Iosif Weltzbau, sau „arhitector”. 1826 - se pare că în acest an ar fi fost realizată o parte a picturii 1837-1843 Octombrie 26 - se reiau lucrările la biserica Sf.
Biserica Sfântul Dumitru - Poștă () [Corola-website/Science/333597_a_334926]
-
acestor critici a apărut mișcarea care va da naștere [[realism]]ului. [[Fișier:Eugène Delacroix - La liberté guidant le peuple.jpg|left|thumb|270px||"Libertatea conducând poporul", Eugène Delacroix]] Conform lui [[Giulio Carlo Argan]] în opera sa "Artă modernă", romantismul și [[neoclasicism]]ul sunt pur și simplu două fețe ale aceleași monede. Pe când neoclasicimul caută idealul sublim, sub o formă obiectivă, romantismul face același lucru, prin subiectivizarea lumii exterioare. Cele două mișcări sunt legate, deci, prin idealizarea realității. Primele manifestări romantice în
Romantism () [Corola-website/Science/297855_a_299184]
-
1892), la roman ("Der Narr in Christo Emanuel Quint"(Smintitul întru Christos Emanuel Quint), 1910), de la eseu ("Russland und die Welt"(Rusia și universul), 1922) la autobiografie ("Das Buch der Leidenschaft"(Cartea pasiunii), 1930). Ilustrează toate curentele, de la naturalism și neoclasicism, tratează teme sociale ("Die Ratten"(Șobolanii), 1911), istorice ("Florian Gegyer", 1896) mitice ("Die versunkene Glocke" (Clopotul scufundat), 1897), legendare ("Der arme Heinrich"(Bietul Heinrich), 1902, antice ("Iphigenie in Delphi" (Ifigenia la Delfi), 1941), în măsura în care ele corespondeau impulsului său creator, naturii
Gerhart Hauptmann () [Corola-website/Science/298196_a_299525]
-
Apar și se impun pianiști extraordinari cum ar fi Keith Jarrett, Paul Bley, Andrew Hill sau Brad Mehldau. Diversitatea stilistică nu a scăzut, noi curente se dezvoltă, recunoscându-se și o tendință de reîntoarcere la tradițiile jazzului clasic sub forma ""Neoclasicismului"", cu saxofonistul David Murray și trompetistul Lester Bowie sau ""Clasicismului"" în jurul trompetistului Wynton Marsalis. Dimpotrivă, ceea ce s-a numit ""Groove Jazz"", ""Acid Jazz"" sau ""Nu-Jazz"" a îmbinat funk-ul, soul-ul sau muzicile etnice (indeosebi "bossa nova", dar si "hip-hop"-ul) cu
Jazz () [Corola-website/Science/298041_a_299370]
-
monarhiei franceze, a unui „spațiu privilegiat” (A. Chastel) și reprezentarea sacrului au făcut parte din temele predilecte ale unei arte, în principal, comandate de puterea politică sau religioasă. Renașterea și dezvoltarea clasicismului în secolul al XVII-lea și, apoi, a neoclasicismului în secolul al XVIII-lea sunt atât expresia unei căutări a ordinii, cât și a aparatului de influențe antice și italiene; tot în epoca modernă apar figuri individuale de artiști, cum ar fi pictorii Fouquet, Poussin, La Tour, "le Lorrain
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
fost dominată de influențe etrusce și grecești (încât unii o consideră chiar o copie a acestor arte), ca, apoi, să devină o artă originală, cu trăsături specifice, care a supraviețuit de-a lungul istoriei, exercitând influențe asupra perioadelor ulterioare (Renașterea, neoclasicismul). Având un caracter statal, este o artă unitară, bazată pe talentul organizatoric, spiritul utilitar și simțul practic al romanilor. De la Roma pornesc principiile, soluțiile, noutățile, pentru a se extinde, apoi, în toate provinciile. În timp ce, în secolul II î.e.n
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
și Renașterea), are ca punct de interes personalitățile istorice, care să evoce anumite virtuți și calități și are ca obiectiv realizarea unor forme cât mai corespunzătoare modelelor canonice. Conform lui Giulio Carlo Argan, în opera sa, "Arta modernă", romantismul și neoclasicismul sunt, pur și simplu, două fețe ale aceleiași monede. Pe când neoclasicismul caută idealul sublim, sub o formă obiectivă, romantismul face același lucru, prin subiectivizarea lumii exterioare. Cele două mișcări sunt legate, deci, prin idealizarea realității. Primele manifestări romantice în pictură
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
evoce anumite virtuți și calități și are ca obiectiv realizarea unor forme cât mai corespunzătoare modelelor canonice. Conform lui Giulio Carlo Argan, în opera sa, "Arta modernă", romantismul și neoclasicismul sunt, pur și simplu, două fețe ale aceleiași monede. Pe când neoclasicismul caută idealul sublim, sub o formă obiectivă, romantismul face același lucru, prin subiectivizarea lumii exterioare. Cele două mișcări sunt legate, deci, prin idealizarea realității. Primele manifestări romantice în pictură vor apărea când Francisco de Goya începe să picteze la pierderea
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
Stilul Empire reprezintă o a doua etapă a neoclasicismului și a apărut în Franța la începutul secolului al XIX-lea, ca expresie a ambițiilor imperiale ale lui Napoleon. Acest stil a influențat arhitectura, mobilierul, artele vizuale și decorative, dar și moda și s-a extins în întreaga Europă și
Stil Empire () [Corola-website/Science/325993_a_327322]
-
dezvăluie transformările apărute în arhitectură, pictură și sculptură, datorită diverselor curente occidentale ce aduceau aerul modernist și în România. Astfel în arhitectură, neoclasicismul, clasicismul, eclectismul sau linia națională sunt curente ce aduc elemente noi în construcția clădirilor pentru a le da o înfățișare cât mai plăcută. Pot fi amintiți arhitecți de seamă precum: Ion Mincu, Petre Antonescu, Alexandru Orăscu și alții. Sculptura aduce
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]
-
fi așa-zisa „ardere a etapelor” în care, anumite curente se succed într-un ritm rapid fără a mai urma evoluția normală. V. Florea, în lucrarea „Arta românească modernă”, afirmă în legătură cu acest fenomen: Chiar de la sfârșitul secolului al XVIII-lea neoclasicismul, este prezent punându-și amprenta în edificii religioase, care adaptează elemente decorative specifice clasicismului pe structuri de tip bizantin. Aceste influențe, se observă și în cadrul arhitecturii, caselor boierești. După anul 1830, construcția de edificii mari se accentuează, dar din lipsă
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]
-
are realizări și în domeniul sculpturii monumentale, creând statuia lui "„Gheorghe Lazăr”" din Piața Universității din București și "statuia lui „Gheorghe Asachi”" de la Iași, dar și figuri alegorice precum „"Justiția"” și „"Agricultura"” de la Banca Națională din București. Un oponent al neoclasicismului lui Georgescu este Ștefan Ionescu-Valbudea, ce pune accent pe anatomia umană, caracterizată prin forță și dramatism. Dintre lucrările sale se remarcă „Mihai Nebunul” și „Speriatul” fiind tratate cu un modelaj nervos, anticipând opera îndrăzneață a lui Paciurea. Un alt sculptor
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]
-
occidentală. Lucrările realizate în această perioadă erau în mare parte anonime deoarece, autorii nu își puneau semnătura neavând conștiința paternității artistice. Se fac remarcați la începutul secolului al XIX-lea pictori ca Nicolae Polcovnicul(„Autoportret”), Ion Baromir, Eustatie Altini îmbrățișând neoclasicismul vienez și având calități de colorist, Giovanni Schiavoni stabilit o perioadă la Iași realizează chipul unui personaj, cum este „Vornicul Burada”, stăpânind foarte bine știința clarobscurului. Un merit deosebit îl are un alt reprezentant al școlii italiene pe nume Niccolò
Arta românească în secolele XIX și XX () [Corola-website/Science/312040_a_313369]
-
cînd alterarea ei cu o singură piesă vestimentară aduce totul în vulgaritate. Și pentru că tot veni vorba de clasicism, este notoriu că orice variantă a acestuia, fie ea greacă, romană, din spațiul Renașterii sau din acela, nostalgic și întîrziat, al neoclasicismului, avea drept reper al stabilității absolute, al împăcării cu lumea și al armoniei cu universul, al coabitării cu eternitatea și al victoriei cu duratele mici tocmai nudul, forma paradigmatică, deplină, a umanului, aceea în care se revarsă infinit mai multă
Nudul, între mistică și păcat by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9015_a_10340]
-
puritate, uneori dificilă". În curînd, versul spontan, capricios, puternic înnoitor, în maniera Hlebnikov-Maiakovski, a fost înlocuit de "țăcănitul, exasperant, de metronom al lui Tvardovski, poetul oficial", în vreme ce prin Gorki, tiparele prozei naturaliste, de observație socială, deveneau obligatorii. Se instaură un "neoclasicism" cenușiu și cuminte, bineînțeles tendențios, închizînd "paranteză iluziilor". Stalinismul în curs de consolidare însemna nu doar instituirea unei cenzuri nemiloase, ci și distrugerea morală și chiar fizică a scriitorilor. Întreaga mare literatura rusă din jurul anilor ă20-ă30 s-a văzut decapitată
Un antiideolog (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17568_a_18893]
-
continuare, Mihai Zamfir trece în revistă cîteva aspecte ale "producției artistice" totalitare. Simplitatea neoclasica, prin care se urmăreau nu doar "pioase deziderate pedagogice", ci și țeluri de proslăvire a dictatorilor și de înjosire a "sclavilor" creatori care-i slujeau: "în neoclasicism, ei (dictatorii, n.n.) își regăsesc spațiul spiritual convenabil, adică spațiul în care stăpînul absolut al țării transforma artă într-un mijloc de glorificare a politicii sale și în care locul creatorului (prin definitie subaltern) este fixat undeva, în josul scării sociale
Un antiideolog (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17568_a_18893]
-
și un Final de poetică (capitolul VI), în care încearcă să-i găsească eticheta cea mai potrivită: nu este un poet sămănătorist, cum pretind unii, nici neomodernist din speța generației Nichita Stănescu din Țară, ci mai degrabă un poet al neoclasicismului folcloric, bazat pe vorbirea fundamentală (bacoviană), pe estetica tăcerii, a strigătului și a marilor dureri sau marilor bucurii simple tăcute, a intercondiționării tăcerii și muzicii, a dialogismului și esențializarea de felul celeia din catrina populară: "Îndrăznesc să spun că, dacă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sau frumusețe. Dacă aceste idei sunt indispensabile pentru o corectă înțelegere a lumii și dacă ele implică conceptul de Dumnezeu, atunci este posibil că Dumnezeu există. Argumentul ontologic, la rândul său, susține celelalte argumente prin caracterul său aprioric 453. Scopul neoclasicismului era de a depăși inadvertențele și contradicțiile teismului clasic și de a-și impune propriile concepții. Teismul clasic a avut susținători importanți precum Anselm Aquinas, Leibniz, Descartes sau Kant, iar esența teismului clasic o constituie negarea posibilității de dezvoltare și
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
Cum just observă Maunder (2010: 64), deși în secolul al XX-lea au existat voci critice care l-au comparat pe Chatterton mai degrabă cu Jonathan Swift, Alexander Pope și Charles Churchill, așadar el fiind considerat ca mai degrabă integrat neoclasicismului, prin scrierile sale pseudo-medievale, experimentele sale poetice și gustul pentru emoții tari și peisaje exotice (e.g. în African eclogues, 1770), Chatterton rămîne definitiv asociat renașterii gotice, fiind în acest sens acceptat ca prototip al eroului romantic și al geniului nerecunoscut
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
o schimbă"; "stînca stearpă"; "bărăganul brun-întunecat lovit"; "noapte sumbră". [*life's poor lamp more faint and fainter - metaforă de la care este posibil ca M. H. Abrams să fi derivat ideea sa privind modul lămpii al romantismului (în contrast cu modul oglinzii, al neoclasicismului).] [**our little particle of time: ideea "particulei de timp" (și de spațiu) a fost reluată de Blake în Vala: Eno, o fiică a lui Beulah, ia o "Clipă" (a Moment of Time) și "o dilată în șapte mii de ani
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
raportare la trunchiul comun al paradigmei clasice și la momentul estetic al apariției lor. În acest sens, perspectiva adoptată va fi una dinspre mișcările neoclasice înspre contextul literar. Această precizare este necesară, deoarece, așa cum am mai menționat anterior, în general, neoclasicismele au fost asimilate cu mișcarea dominantă a epocii (iluminism secolul al XVIII-lea, romantism secolul al XIX-lea, modernism secolul al XX-lea) fiind considerate drept anomalii, devieri de la cursul normal, sau cel puțin majoritar, al literaturii. Totuși, așa cum vom
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]