789 matches
-
județul Giurgiu. Șapte obiective din comuna Frătești sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Giurgiu ca monumente de interes local. Două dintre ele sunt situri arheologice: situl din „Dealul Lagărului” (la nord-vest de Frătești) conține urme de așezări din neolitic (cultura Boian), Epoca Bronzului (cultura Tei, faza IV), perioada Halstatt și perioada Latène (secolele al III-lea-I î.e.n.); și situl de „la Seră”, aflat la 300 m de satul Remuș, cuprinzând așezări din Epoca Bronzului (cultura Zimnicea-Plovdiv) și din
Comuna Frătești, Giurgiu () [Corola-website/Science/300430_a_301759]
-
cea mai mică localitate urbană a județului Cluj. În același timp, este singura localitate cu statut de oraș din județ, celelalte cinci centre urbane având statut de municipiu. În zona Huedinului, descoperirile arheologice au evidențiat existența unor așezări încă din neolitic (7000-4500 î.Chr.), pentru ca în perioda fierului Hallstatt (1150-450/400 î.Chr.) populația autohtonă să ridice una dintre cele mai mari fortificații din zonă. Prima atestare documentară a Huedinului este din anul 1332, fiind pomenit sub numele de "sacerdos de
Huedin () [Corola-website/Science/296964_a_298293]
-
aflat la est de sat, cuprinde așezări din Epoca Bronzului (cultura Monteoru), epoca romană (secolul al IV-lea e.n.) și Evul Mediu Timpuriu (secolul al X-lea); cel de la Oreavu, din punctul „la Cuptor”, cuprinde urmele a două așezări din neolitic, una aparținând culturii Boian și alta culturii ceramicii liniare. Biserica de lemn „Sfinții Voievozi” din Gugești, datând din 1879, este clasificată ca monument de arhitectură, iar monumentul eroilor din Primul Război Mondial (ridicat în 1930) din același sat este clasificat
Comuna Gugești, Vrancea () [Corola-website/Science/310941_a_312270]
-
51%), dar există și minorități de romano-catolici (6,86%), penticostali (4,03%), baptiști (2,44%) și adventiști de ziua a șaptea (1,25%). Pentru 4,1% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Arheologii au scos la lumina vestigii aparținând neoliticului (topoare cu gaură, silexuri, ceramică), civilizației dacice, perioadei de ocupație romană (linii de fortificații, podoabe, arme, pietre de moară), izvoare ce atestă continuitatea locuirii acestor meleaguri. Reședință a unor cnezate românești, Ineul este cunoscut ca un puternic centru fortificat. Cetatea
Ineu () [Corola-website/Science/297078_a_298407]
-
le spun localnicii telluri și tumuli cum le spun oamenii de știință, se consideră că este antopică. Aceste măguri au servit drept lăcașuri de înmormântare ale unor persoane de vază, șefi de triburi, comandanți de uniuni tribale, încă de la începutul neoliticului (Ioan Spiru, "File de istorie teleormăneană", 1996, pag. 77). Denumirile acestor măguri provin de la numele fostului proprietar de pământ din zonă, de la numele comunei, sau alte elemente cum ar fi: măgura lui Blejan, măgura Arapului, măgura lui Sică Neacșu, măgura
Comuna Viișoara, Teleorman () [Corola-website/Science/301854_a_303183]
-
denumire de Voicăuți , el având configurația satelor cu vechime în Moldova , deoarece ulițele sunt întortochiate și nu sistematizate modern așa cum este specific pentru satele nou-înființate.Vechimea satului se pierde în negura vremurilor, prima așezare fiind cea de pe Izunie, din perioada neoliticului, acolo găsindu-se și astăzi două vetre de ars ceramică țărănească, adică vase de lut pentru trebuința zilnică a locuitorilor.Altă așezare a satului a fost pe Holmul Bajurii, la hotarul cu Teioasa, dar datorită alunecărilor de teren, partea aceea
Bajura, Botoșani () [Corola-website/Science/300889_a_302218]
-
Bern, Basel și Lucerna, ceea ce o face să fie un important nod de cale ferată Elveției. Numeroase artefacte din perioada (circa 16.000 până la 14.000 de anii în urmă) au fost descoperite în apropierea -ului. Descoperiri din mezolitic și neolitic au fost de asemenea descoperite, dar nici un fel de urme a vreunei așezări din nici una din acele două perioade nu au fost detectate. Descoperiri din epocile de bronz și de fier sunt limitate. The medieval settlement was built on the
Olten () [Corola-website/Science/334719_a_336048]
-
desființat și comasat cu satul Zănești. Singurul obiectiv din comuna Zănești inclus în lista monumentelor istorice din județul Neamț ca monument de interes local este situl arheologic de pe „Dealul Fântânilor”, lângă satul Traian, sit ce cuprinde urmele unor așezări din neoliticul mijlociu (cultura ceramicii liniare) și eneolitic (cultura Cucuteni, faza AB).
Comuna Zănești, Neamț () [Corola-website/Science/301698_a_303027]
-
92%) și romano-catolici (4,65%). Pentru 3,42% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. De-a lungul timpului populația comunei a evoluat astfel: Din punct de vedere confesional evoluția demografică a fost următoarea: Locuire umană a existat încă din neolitic și a continuat fără încetare în epocile care au urmat. Majoritatea descoperirilor au fost făcute în zona cheilor Turenilor. În perimetrul comunei s-au descoperit și o serie de mici sate, care, cu trecerea timpului, au dispărut: Localitatea este atestată
Comuna Tureni, Cluj () [Corola-website/Science/300359_a_301688]
-
adică 73,79% din totalul populației. Populația Județului Covasna: Teritoriul județului Covasna a fost locuit încă din cele mai vechi timpuri, începând încă din paleolitic, după cum o dovedesc săpăturile arheologice făcute la Lădăuți, Sita Buzăului sau Valea Brădetului. Trecerea la neolitic începe cu purtătorii "culturii Storcevo-Criș", cea mai mare densitate a descoperirilor acestei culturi este atestată în Depresiunea Târgu Secuiesc (Leț). După "cultura Storcevo-Criș" o largă răspândire va cunoaște în această parte a Transilvaniei, "cultura Boian", urmată de "cultura Precucuteni" care
Județul Covasna () [Corola-website/Science/296655_a_297984]
-
ele fiind situri arheologice: (o insulă de pe lacul Mostiștea) de lângă satul Făurei, datând din secolele al IV-lea-I î.e.n.; , aflat pe malul lacului la 200 m de căminul de copii din Ulmu, sit ce cuprinde urmele unor așezări din neolitic (cultura Boian) și epoca bronzului târziu (cultura Coslogeni); , datând din perioada Latène; și , din aceeași perioadă. Un al cincilea obiectiv este clasificat ca monument funeral sau memorial și este constituit de din secolul al XIX-lea, aflată pe locul vechii
Comuna Ulmu, Călărași () [Corola-website/Science/301130_a_302459]
-
alimentare cu apă curentă și canalizare - pentru o parte din sat. Cultele reprezentate pe teritoriul comunei sunt Ortodox, Ortodox de Stil vechi și Penticostal (religie îmbrățișată predominant de populația romă) . Datorita conditiilor favorabile existente aici, zona a fost locuită din neolitic. Locul unde au fost descoperite vestigiile neolitice se numește ,Țitelca’’ și este o ridicătură de pământ naturală de dimensiuni reduse situată între șoseaua E85 și firului de apă al Siretului. În timp această primă așezare a devenit neîncăpătoare și, vatra
Valea Seacă, Bacău () [Corola-website/Science/300709_a_302038]
-
treizeci de ani, aceste mărturii ale existenței populației pe teritoriul satului Corni din cele mai vechi timpuri, au fost adunate în colecții muzeistice școlare, - parte din ele fiind preluate de Muzeul Județean Botoșani. Aceste colecții cuprind urme arheologice corespunzătoare paleoliticului, neoliticului și epoci bronzului, epocii fierului și perioadei medievale. Colecția Școlii nr. 1 Corni cuprinde, în cadrul secției de arheologie, următoarele obiecte : resturi de faună fosilă pleistocenă (corn, defensă, omoplat), găsite în aluviunile Siretului; un corn fosilizat de bovid (găsit se pare
Comuna Corni, Botoșani () [Corola-website/Science/300905_a_302234]
-
de canalizare și a stațiilor de epurare. Evoluția istorică a locuirii pe actualul teritoriu al comunei Bordei Verde este una sinuoasă, neuniformă și cu multe discontinuități, modelată fiind de evoluțiile politice, economice și sociale generale din spațiul Câmpiei Române. În neolitic a fost o foarte însemnată locuire, urmată de dovezi sporadice până pe la mijlocul veacului al XIX-lea și de o dezvoltare accentuată începând cu a doua jumătate a aceluiași secol. Un singur obiectiv din comuna Bordei Verde este inclus în lista
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
ocupațiile locuitorilor constiuie elemente cu valuare turistică. Tulcea, situat la intersecția de drumuri, la hotarul dintre uscat și zona Deltei, face parte din categoria celor mai vechi localități de tip urban din țară.Începuturile istoriei acestei localități sunt plasate în neolitic, mărturii stând descoperirile de pe Dealul Taberei. Tot aici se găsesc urmele unui așezământ fortificat din epoca fierului. Săpăturile arheologice au localizat vechea Aegyssus pe Dealul Hora, astăzi Dealul Monumentului Independenței. Tot în Tulcea se poate vizita Muzeul “Delta Dunării” cu
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
cu o minoritate de romano-catolici (1,71%). Pentru 7,23% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Cu ocazia săpăturilor efectuate la turnarea fundației unui pod în punctul “Costică Baran”, în anul 1971, s-au descoperit urme materiale datate din Neolitic. Ele au fost recoltate și analizate de arheologul C. Chirica, de la Institutul de Arheologie, și specificate în “Repertoarul arheologic al județului Iași” - volumul al II-lea. Acestea demonstrează faptul că teritoriul comunei a fost locuit din timpuri străvechi. Din punct
Comuna Tomești, Iași () [Corola-website/Science/301313_a_302642]
-
nord de satul Erbiceni s-au găsit așezări din Epoca Bronzului Timpuriu și din eneoliticul final (cultura Horodiștea-Erbiceni); situl de „la Curtea Veche” de pe promontoriul bisericii din Erbiceni (partea nord-vestică a vetrei satului), are în alcătuire urme de așezări din neolitic (cultura Starčevo-Criș), eneolitic (cultura Cucuteni), perioada Halstatt, secolul al IV-lea e.n. (epoca daco-romană), secolul al VII-lea-al VIII-lea (Evul Mediu Timpuriu), secolul al XV-lea și secolele al XVII-lea-al XVIII-lea (Evul Mediu); în sfârșit
Comuna Erbiceni, Iași () [Corola-website/Science/301276_a_302605]
-
depăși frecvent 35 °C. Descoperirile arheologice atestă popularea teritoriului insulei de comunități de oameni primitivi în perioada paleoliticului. Numeroase situri, precum cea din peștera Kopačina, aflată între Supetar și Donji Humac dovedesc dezvoltarea timpurie a culturii pietrei cioplite. În epoca neoliticului, se pare că a avut loc o extincție a comunității umane, dovedit prin lipsa oricăror vestigii databile în această perioadă. Repopularea insulei s-a petrecut începând cu Epoca Bronzului și a continuat în Epoca Fierului. În această perioadă, în regiunile
Brač () [Corola-website/Science/318182_a_319511]
-
cca 60.000 de ani, aparțin comunităților musteriene de vânători din paleoliticul mijlociu. Ele au fost găsite în peșterile “Balica Mare”, „Balica Mică“, “Binder”, “Ungurească”, “Romboidală”, „Morarilor“ și „Călăștur“. Mult mai frecvente sunt urmele epocii neolitice (5500-2000 î.C.). În neolitic, în afară de zona Cheile Turzii, a fost locuită și zona Cheilor Turului, între satele Tureni și Copăceni (aici s-a găsit ceramică, topoare de piatră și silexuri). Tot în neolitic apar și primele așezări deschise (grupuri de locuințe): pe malul Văii
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
Mult mai frecvente sunt urmele epocii neolitice (5500-2000 î.C.). În neolitic, în afară de zona Cheile Turzii, a fost locuită și zona Cheilor Turului, între satele Tureni și Copăceni (aici s-a găsit ceramică, topoare de piatră și silexuri). Tot în neolitic apar și primele așezări deschise (grupuri de locuințe): pe malul Văii Șurilor din Aiton, la “Șanțul Păgânilor“ din Moldovenești, la Mihai Viteazu și la Bădeni. La Turda, lângă lacul nr.1 (“Carolina“) de la Durgău, s-a descoperit o daltă de
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
Moldovenești, la Mihai Viteazu și la Bădeni. La Turda, lângă lacul nr.1 (“Carolina“) de la Durgău, s-a descoperit o daltă de piatră și cca 30 silexuri neolitice. Arheologic, în zona Turda, este bine documentată și perioada de sfârșit a neoliticului, de tranziție spre epoca bronzului - eneoliticul (2000-1700 î.C.). Urme ale acestei perioade (“cultura Coțofeni“) apar în multe locuri din zonă. Epoca cuprului (calcolitic) este reprezentată de obiectele de cupru descoperite la Vâlcele (peste 30 de topoare). Epoca bronzului (1700-1150
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
a stepei, mult modificată în prezent datorită agriculturii și pajiștilor antropice. Lacul este proprietate de stat fiind în administrarea RA Apele Romane -SGA Ialomița. Descoperiri arheologice atestă existența așezărilor omenești pe teritoriul ocupat astazi de orașul Amara, înca din perioada neoliticului târziu (obicte de ceramică specifice culturii Boian - faza Giulești); Arealul a fost atestat documentar încă din timpul domnitorului Matei Basarab, care a înzestrat mănăstirea ridicată de el în Slobozia cu numeroase terenuri pe marginea lacului Amara. Documente scrise se pastrază
Amara () [Corola-website/Science/301228_a_302557]
-
județul Giurgiu ca monumente de interes local. Două din ele sunt situri arheologice: așezarea neolitică aparținând culturii Boian aflată la 300 m est de Ghimpați; și situl de la vest de satul Naipu, de pe malul Câlniștei, sit ce cuprinde așezări din neolitic (cultura Gumelnița) și din perioada Latène. Celelalte nouă sunt clasificate ca monumente de arhitectură: biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” (1876); conacul Petrașcu (1885), azi unitate de pompieri, ambele din satul Copaciu; biserica „Sfântul Nicolae” (1868) din zona vechiului sat
Comuna Ghimpați, Giurgiu () [Corola-website/Science/300432_a_301761]
-
corespunzătoare procesului de neolitizare a spațiului de la nord de Dunăre. Contemporane ei sunt cultura Körös în Ungaria și cultura Starčevo în fosta Yugoslavie. Manifestările culturale de tip Starčevo-Körös-Criș sunt, în general, considerate ca făcând parte dintr-un mare complex al neoliticului timpuriu răspandit în Tesalia, Macedonia, Bulgaria, ex-Yugoslavia, România și Ungaria. După cercetările începute de M. Gribić în 1928 în localitatea Starčevo din apropierea Belgradului la numai câțiva ani în Ungaria s-au făcut mai multe descoperiri de acest tip, definite de
Cultura Starčevo-Criș () [Corola-website/Science/302737_a_304066]
-
Szarvas sau Hódmezövásárhely . Cercetările de amploare făcute în Serbia la Starčevo începând cu 1933 au stabilit vechimea materialelor și evoluția internă, acceptate ulterior atât în Ungaria cât și în România. În 1944 Vl. Milojčić publică o lucrare de sinteză despre neoliticul timpuriu din Serbia având meritul de a fi analizat pentru prima oară descoperirile la un nivel mai larg precizând stratigrafia comparată pentru sud-estul Europei. Tot în 1944, Ida Kutzián publică prima lucrare de sinteză asupra culturii Körös, lucrare ce pune
Cultura Starčevo-Criș () [Corola-website/Science/302737_a_304066]