143 matches
-
mai bună expresie neoplatoniciană a acestei scheme aparține lui Proclus cu a sa Elemente de Teologie. Proclus oferă o exprimare sintetică a schemei atunci când afirmă că „Fiecare efect rămâne în cauza sa, purcede din ea și se reîntoarce la ea.” Neoplatonicienii afirmau existența unor multiple nivele ale realității și ale cauzării pornind de la Unu, ca supremă cauză a tuturor către multiplicitatea lumii sensibile. Fiecare generație de neoplatonicieni au adăugat câte un strat intermediar, ca al treilea termen între alte două nivele
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
Fiecare efect rămâne în cauza sa, purcede din ea și se reîntoarce la ea.” Neoplatonicienii afirmau existența unor multiple nivele ale realității și ale cauzării pornind de la Unu, ca supremă cauză a tuturor către multiplicitatea lumii sensibile. Fiecare generație de neoplatonicieni au adăugat câte un strat intermediar, ca al treilea termen între alte două nivele. Platon însușii pusese ideile, sau Formele, ca media¬toare între Supremul Unu și multiplicitatea perceptibilă și de asemenea pusese problema Sufletului lumii ca mediator între alte
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
Sine. Areopagitul va aplica schema triadică și în problema creației (dimensiune neprezentă în neoplatonism), afirmând că existența tuturor lucrurilor rezultă din aceeași procesiune de producere originată în bunătatea creatoare a lui Dumnezeu. Mai mult, deși utilizează cadrele explicative de factură neoplatoniciană, Dionisie va săvârși ceva asemănător cu ceea ce au făcut capadocienii în legătură cu termenii filosofiei grecești. Mai precis, va folosi tema ierarhiei într-o modalitate ce depășește dimensiunea conceptuală, către indicarea unei situații existențiale inefabile ce se conturează în jurul perspectivării personale a
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
grecești. Mai precis, va folosi tema ierarhiei într-o modalitate ce depășește dimensiunea conceptuală, către indicarea unei situații existențiale inefabile ce se conturează în jurul perspectivării personale a realității. Astfel că, deși sub aspect strict tehnic, caracterele sub care stă modelul neoplatonician al ierarhiei pot fi identificate, ierarhia areopagitică nu este altceva decât explicarea în termenii filosofiei a realizării comuniunii între persoane. Pot fi aduse numeroase argumente în acest sens. Să pornim însă de la pasajul cheie din Despre Ierarhia cerească în care
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
personale de mediere, ceea ce se înfățișează este de o bogăție mai mare de înțelesuri și de o nuanțare personală mult mai bogată. Cu cât intermedierea este mai complexă, se petrece în schema ce urmează modelul dionisian un fapt invers modelului neoplatonician: îndepărtarea de Unu nu înseamnă o împuținare, o diminuare a ființei, ci o dezvăluire a unor adâncuri nebănuite ale revelației divine. Astfel se împlinește rostul ierarhiei, care este imitarea lui Dumnezeu, sau după un termen cu răsunet în Răsărit, îndumne
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
înțelegere a putințelor cognitive a omului a fost hotărâtă de rezerva pe care filosofia greacă a avut-o față de valoarea de adevăr a datelor furnizate de simțuri. Evaluând puterile pe care le are omul în relațio- narea sa cu lumea, neoplatonicienii accentuau că între vedere, ca act interior al rațiunii, ca ceea ce ține de vouq și simțuri este o diferență de esență, cele din urmă trebuind să fie cu totul părăsite în actul cognitiv dacă se dorește evitarea înșelăciunii. Diferența este
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
înaltă în rugăciune. Aceasta pentru că rugăciunea nu își are scopul decât în apropierea de Dumnezeu, apropiere descrisă tot în termenii relației vizuale, deși întru paradoxul vederii „întunericului supralu- minos” divin. Au fost interpreți moderni care au considerat că între tradiția neoplatoniciană a descrierii contemplației și cea bizantină nu este o ruptură de fundament. Și într- adevăr, o anume lectură a textelor de filosofiei bizantină ar putea duce la senzația păstrării aceluiași simbolism al termenului. Ca să dăm doar un exemplu, Grigorie de
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
bine spus de depășire a simțurilor, și orientarea către contemplația vizuală interioară, pentru a cunoaște cele ale lui Dumnezeu. Dar în spatele acestei aparente simetrii simbolice stă o accepțiune profund diferită în ceea ce privește temeiul întru care este posibil actul „vederii”. Dacă pentru neoplatonicieni, înțelegi ceea ce vezi cu mintea și te împărtășești din această vedere pentru că vouq-ul tău este de aceeași natură cu Realitatea contemplată, Zeul, pentru bizantin actul contemplației este cu neputință să poată fi un rezultat al lucrării facultăților umane, căci între
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
decis sub semnul lui Venus, ea este deci dominată de superioara delectare, dar și de convivialitate, de artă; din ea nu sunt excluși nici negustorul vizionar Amerigo Vespucci, nici pictorii, alchimiștii, ori prelații luminați. Apoi însuși Marsilio Ficino, marele filosof neoplatonician, îi arată pictura lui Sandro Botticelli, La primavera. Curând, moare într-o zi de miercuri, otrăvit cu mercur, alchimistul Lutzius, urmat de Smeralda, personalitate venusiană, răpusă vineri, probabil de o stareță, pe când, împodobită cu splendide smaralde, dădea o petrecere în
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
asupra ucigașilor: după el, „sacrificiul este cel mai eficient mod de a influența cursul evenimentelor macrocosmice” (p. 349). Ținta unei asemenea minți criminale părea o tentativă de a impune o altă civilizație, lovind Academia, pentru a-i anihila influența: gânditorii neoplatonicieni ai Florenței erau „esoterici” și „nepopulari”, încât, dacă protectorii lor lumești erau amenințați, își pierdeau și ei preeminența intelectuală asupra Republicii. Și de ce a fost însă aleasă tocmai Florența? Fiindcă ea era centrul lumii, „Noua Atenă și Noul Ierusalim, de
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
îl numim "Sfîntul Augustin" ori "Fericitul Augustin", sau pur și simplu "Augustin", convertirea lui are datele unei răsturnări și profilul unei metamorfoze. O răsturnare de viziune și o metamorfoză de atitudine. Dacă e să dăm crezare mărturisirilor sale, dintr-un neoplatonician trecut prin școala maniheismului, Augustin a devenit cu adevărat o ființă "îmbrăcată în Hristos". Și merită să te întrebi cum, dintr-un tînăr știind pe de rost scrierile lui Cicero, Vergiliu sau Porfir, a cărui memorie avea să-i rămînă
Convertirea lui Augustin by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10374_a_11699]
-
Ceea ce este izbitor în cazul acestei convertiri este că schimbarea bruscă de atitudine a lui Augustin nu a fost însoțită de o modificare a viziunii sale despre lume. Cu alte cuvinte, cu toate că în trăire Augustin devenise creștin, în gîndire rămăsese neoplatonician. E ca atunci cînd o metamorfoză sufletească, izbucnind dintr-o dată, nu-și poate găsi, ca formă intuitivă de înțelegere a lumii, o optică pe măsură. Augustin simțea creștinește, dar gîndea grecește. Ochii cu care privea lumea nu erau ochii unui
Convertirea lui Augustin by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10374_a_11699]
-
vechi texte în care ar putea fi discernute diferențele dintre tradițiile mistice eline și cele latine. Sfinții Grigorie și Ambrozie au reprezentat figuri centrale în Răsăritul grecesc și, respectiv, în Apusul latin; ambii aveau o pregătire și o educație filosofică neoplatoniciană; cunoșteau scrierile lui Origen și ale lui Filon din Alexandria, și au reprezentat de fapt primii comentatori care s-au raliat la abordarea origenistă a Cântării Cântărilor. De asemenea, fiecare dintre ei a avut o mare influență asupra viitoarelor generații
Nr. 1/2010 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/135_a_101]
-
detașeze, să reflecteze la receptare, el însuși incluzân- du-se ca eu interogativ în discursul poetico-folozofic. Bogata lui imaginație vizuală redefinește legile artei într-un poem care merită citit cu mare atenție: "Douăzeci și patru de argumente", pentru că poetul repune în ecuație neoplatoniciana grație divină (nu "mîntuire", cum apare în traducere). Voi cita în engleză și română un fragment al acestui manifest estetic cu suprafață limpede: "A listed complaint on the limited capabilities of/Stone to convey flexing thoughts, /The heavy obtuseness of
Artistul lumilor multiple by Magda Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11708_a_13033]
-
Avila (p. 119-144), Sylvain Jean Gabriel Sanchez se oprește asupra „formației școlare” (p. 133) a lui Priscillianus, vestitul ereziarh iberic din a doua jumătate a secolului al IV-lea ucis sub acuzația de magie în timpul uzurpatorului Maximus, evidențiind cultura sa neoplatoniciană, cunoașterea autorilor clasici, dar și a unui scriitor creștin cu autoritate precum Hilarius de Pictavium, frecventarea literaturii apocrife; toate acestea îndreptățesc constatarea că acuzația de maniheism și gnosticism adusă lui este exagerată („il n’est ni ma nichéen, ni gnostique
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
lui Culianu: "Pe vremuri credeam că gnosticismul e un fenomen bine definit, care ține de istoria religioasă a Antichității tîrzii. Aveam să învăț în curînd că fusesem un naďf. Nu doar gnoza a fost gnostică, ci și autorii catolici, și neoplatonicienii; Reforma a fost gnostică, comunismul a fost gnostic, nazismul a fost gnostic, liberalismul, existențialismul și psihanaliza au fost gnostice; biologia modernă a fost gnostică, iar Blake, Yeats, Kafka, Rilke, Proust, Joyce, Musil, Hesse și Thomas Mann au fost cu toții gnostici
O erezie cît o religie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10540_a_11865]
-
inteligent transformată într-un semn pentru o regiune intermediară evaziva, un cvasispațiu și cvasitimp între față total transcendență a lui Dumnezeu și creația spațială/temporală 28. În acest mod, Sfanțul Grigorie poate aborda problema perena a discontinuității dintre ordinele realității. Neoplatonicienii au definit diversele categorii intermediare: timp transcendent, mișcare nemișcata, durata nemodificata. Sfanțul Grigorie consideră de obicei ultimele două categorii împreună. Epistemologic, ajungem dincolo de noi înșine în propria noastră proiecție subiectivă a duratei nesfârșite în Dumnezeu. Dar, de asemenea, ne vom
Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (IV) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/150_a_65]
-
să se clatine. De altfel, cala corăbiei sale nu era umplută cu uleiuri, măsline, mirodenii, stofe, ori - pentru că tot veni vorba - puști, sânețe, ci cu ediții în piele, frumos stivuite, din tragici, din peripatetici, din satiricii latini, din presocratici, din neoplatonicieni, din Alixăndria sau din Organonul aristotelic, pe scurt o întreagă bibliotecă ambulantă din care Ianis împrumuta în țările dunărene pe grâu, orz, ovăz, rachiu de pere, icre de morun și miere de albine. Suntem deci pe mare, într-o frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de Saint-Germain. Nu mă îndoiesc că ați auzit despre el. Sau despre Saint-Alban, un alt nume sub care mai este cunoscut, decapitat din ordinul împăratului Dioclețian la 303. În 411 a reapărut la Constantinopol sub numele de Proclus, mare filozof neoplatonician. În 1211 se numea Roger Bacon, iar în 1375... Numele Christian Rosenkreutz vă spune ceva? A fost fondatorul societății secrete „Rosa Cruce”. A mai apărut apoi la Veneția, Pisa, Milano, Dresda, Paris, Haga, Sankt Petersburg sub diverse înfățișări și purtând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
desacralizarea textului Noului Testament. Nici vorbă! Însă oricine este familiarizat cu textele „sacre” ale școlilor filozofico-religioase din Antichitatea târzie știe că, pentru un neopitagorician, de pildă, „cărțile sfinte” erau De vita pythagorica sau Viața lui Apollonios din Tyana, pentru un neoplatonician, Viața lui Platon sau Viața lui Plotin și așa mai departe. Evangheliile sunt reflecții ale Revelației, ca și Tradiția eclezială; ele nu conțin Revelația în sine, aceasta neputând fi conținută decât de Persoana lui Isus, Dumnezeu-Om. Relativizarea percepției noastre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mod deliberat fără Pseudo-) în anii „apostolici sau postapostolici”. Începând cu lucrările lui Stiglmayr 202 și Koch203 (sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului XX), primele care au arătat într-un mod absolut convingător dependența autorului Numelor divine față de filozofia neoplatoniciană, în general, și de cea a lui Proclus, în special, dovezile în favoarea unei datări târzii a acestui corpus misterios s-au înmulțit. E de-ajuns să amintim contribuțiile lui F. Müller, G. della Volpe, R. Rocques, M. Schiavone, S. Lilla
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
femeia care a fost în linii fundamentale: iscoditoare și intuitivă, totdeauna secretoasă, obsedată de trecut, convinsă că ființa umană este măreață în virtutea calităților mistice și oculte care nu mor atunci când corpul fizic se descompune. În acest sens, a fost tot atât de neoplatoniciană contemporană, cât a fost o "scriitoare gay". Doar protagonistul ei Alexis aprobă orientarea sexuală drept o provocare monumentală a vieții lui. Oricât de bine meșteșugită carte este Alexis, nu este cea mai caracteristică operă a lui Yourcenar. Dacă ar fi
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
teoriilor contemporane ale derivei, semioza hermetică nu afirmă absența unui semnificat universal, univoc și transcendental. Ea asumă că orice admițînd că tainica legătură retorică ar fi izolată poate trimite către orice altceva, tocmai pentru că există un subiect transcendent puternic, Unul neoplatonician. Acesta fiind principiul contradicției universale, locul Coincidentiei oppositorum, străin de orice determinare posibilă, și deci, în același timp Tot, Nimic și Sursă Indicibilă a Oricărui Lucru acționează astfel ca orice lucru să se conecteze la orice alt lucru, datorită unei
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
A vorbi despre simpatie și asemănări universale înseamnă a fi refuzat în prealabil principiul non-contradicției. Simpatia universală este efectul unei emanații a lui Dumnezeu în lume, dar la originea emanației se află un Unu incognoscibil, sediu însuși al contradicției. Gîndirea neoplatoniciană creștină va încerca să explice că nu-l putem defini pe Dumnezeu într-un mod univoc din cauza inadecvării limbajului nostru. Gîn-direa hermetică afirmă că, cu cît limbajul nostru este mai ambiguu și polivalent, cu atît mai mult se folosește de
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
și puterea acesteia. Divinația este, așadar, un argument viu al existenței credinței, din toate locurile și timpurile, într-o divinitate ce creează întregul univers. În general, în Antichitatea greacă practicile divinatorii se bucurau de suportul filosofic al teoriilor stoice și neoplatoniciene. În esență, acestea se sprijineau pe ideea unei simpatii universale (sympátheia la stoici), a unei armonii universale care face ca lucrurile să interrelaționeze în mod natural. Reprezentanții Noii Academii vor aduce acuze divinației și, în special, celei caldeene. Aceștia încearcă
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]