247 matches
-
ÎNGER...UN ARTICOL DE TRAIAN-DINOREL STĂNCIULESCU, DESPRE NESFÂRȘIREA COLOANEI LUI BRÂNCUȘI., de Constantin Milea Sandu, publicat în Ediția nr. 1872 din 15 februarie 2016. Foto :Coloana Îngerilor Melancolici "ARITHEA" (lemn de cireș) la Săcărâmb-Hunedoara, România. Dacă Brâncuși a generat prin Nesfârșirea Coloanei sale ceea ce Ovoidul - "formă-a-tuturor-formelor" - cuprinde, adică un conținut macro- sau micro-fizic încapsulat în volume romboidal înlănțuite într-o nesfârșita devenire, COLOANA ÎNGERILOR MELANCOLICI a lui Constantin Sandu-Milea a deschis formă în beneficiul conținutului sau. Căci, aceasta simbolizează - prin aceeași
CONSTANTIN MILEA SANDU by http://confluente.ro/articole/constantin_milea_sandu/canal [Corola-blog/BlogPost/360444_a_361773]
-
pridvorul casei românești a sugerat-o tacit, dintotdeauna - o dimensiune sculpturala a sacralității, decupata din trupul viu al lemnului de cireș. Citește mai mult Foto :Coloana Îngerilor Melancolici "ARITHEA" (lemn de cireș) la Săcărâmb-Hunedoara, România. Dacă Brâncuși a generat prin Nesfârșirea Coloanei sale ceea ce Ovoidul - "formă-a-tuturor-formelor" - cuprinde, adică un conținut macro- sau micro-fizic încapsulat în volume romboidal înlănțuite într-o nesfârșita devenire, COLOANA ÎNGERILOR MELANCOLICI a lui Constantin Sandu-Milea a deschis formă în beneficiul conținutului sau. Căci, aceasta simbolizează - prin aceeași
CONSTANTIN MILEA SANDU by http://confluente.ro/articole/constantin_milea_sandu/canal [Corola-blog/BlogPost/360444_a_361773]
-
pătrunde nici izma unui cintec Cînd ele dorm suave și goale între perne. Poem BAROC TREI Cînd noaptea se crapặ-ntr-o stea că o parặ Lirismul bezmetic ține loc de breloc Și-nghesuita-n râma acelui gînd de fiarặ, Aud cum nesfîrșirea îmi zice "N-am, bre, loc!" Dar fặ-ți un loc în locu-i, un templu mai hidos Decît o tușặ finặ de pensulặ pe-o fațặ, Care s-a smuls din râma perfidului colos Ca umbră ce-nflorește abia spre dimineațặ
POEME BAROCE de IOAN LILĂ în ediţia nr. 226 din 14 august 2011 by http://confluente.ro/Poeme_baroce.html [Corola-blog/BlogPost/360107_a_361436]
-
lume mii de șoapte, Create din bolta cu geruri. Cuvintele se-aprind în zboruri, Scântei de aștri cerești, Rătăcind uitatele doruri, Se-arată noaptea la ferești. Cu trene ample de lumină, Perseide săgetează văzduhul, Timpului i se închină, Țopindu-se în nesfârșire duhul. Ploi de stele aurite, În rochii prețioase de bal, Cu franjuri luminoși tivite, Necuprins ocean fără de mal. Mesaje vin din altă lume, Cu sufletul le ascultăm, Perseidele vorbesc ceva anume, Frunți spre bolți ne înălțăm. Sinfonii stelare din cosmos
PERSEIDE de ADRIANA TOMONI în ediţia nr. 1685 din 12 august 2015 by http://confluente.ro/adriana_tomoni_1439327574.html [Corola-blog/BlogPost/381466_a_382795]
-
Scriitori > ADIERE DE IARNĂ Autor: Gina Zaharia Publicat în: Ediția nr. 356 din 22 decembrie 2011 Toate Articolele Autorului De Crăciun te voi aștepta în albastru îngenuncheată în credința pământului pe care am pribegit căutările, vor trece privighetori să colinde nesfârșirea și tot în albastru cerul va cânta cu lacrimi de îngeri. Dintre toate corăbiile căptușite cu alb doar una va pluti în adânc ca un fulg pictat pe umărul gândului cu trenă de sărbătoare. Te voi aștepta în albastru, de
ADIERE DE IARNĂ de GINA ZAHARIA în ediţia nr. 356 din 22 decembrie 2011 by http://confluente.ro/Adiere_de_iarna.html [Corola-blog/BlogPost/358886_a_360215]
-
atât de inspirat și expresiv a numit N.Steinhardt (și el evocat, fie și aluziv, în carte ca, de altfel, și un alt ascet luminat, Vasile Voiculescu) dimensiunea spiritual-sufletească ce crește compensatoriu în recluziunea închisorilor, acea libertate ultimă, de-o nesfârșire a imaginarului fără egal. În paginile cărții sar în calea cititorului acele așa numite “adevăruri-surpriză”, sintagmă formulată cândva astfel în mod inspirat de către Edgar Papu și care mi se pare a fi cea mai sintetică definiție a semnelor literarității, surclasând
Elisabeta Isanos () [Corola-website/Science/317738_a_319067]
-
treptele de mai jos. Căci și cu o persoană omenească ești mereu unit în iubire, deși cu cât ești mai unit cu ea, cu atât dorești mereu să te unești și mai mult. Urcușul e făcut necesar nu numai de nesfârșirea lui Dumnezeu, ci și de firea noastră făcută pentru infinitate, neîmpăcată cu viața în îngustime, în Norme de redactare repetiție, în monotonie, în nelibertate. De aceea, nu ne putem opri la nimic din cele multe, care se îngustează unele pe
Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
din teme precise: o stea sau o cruce, un ou, o elipsă, un zero, cifra cu substanță și mărime pentru pictor, torsuri. Dintr -un anume punct de plecare începe aventura divagației, care-l fascinează. De la un detaliu real, plonjează în nesfârșire și în ispita metamorfozelor în lanț. În fixarea care refuză fixarea mi se pare a consta „mecanismul“ artei sale poetice articulate din seductive paradoxuri. Se cuvine a face o constatare, în lipsa de consecințe, în interpretarea picturii lui Florin Ciubotaru. Motivele
Florin Ciubotaru () [Corola-website/Science/323251_a_324580]
-
Lui celei sfinte, când va binevoi să ne conducă în lăuntrul tainelor celor duhovnicești și ne va deschide marea credinței în cugetarea noastră<footnote Tâlcuirea Pr. D.Stăniloae: Sfântul Isaac nu desparte credința de cugetare. Prin credință cugetarea intră în nesfârșirea de înțelesuri, mai presus de înțeles, ale vieții dumnezeiești. De aceea, cugetarea e și credință, sau credința e și cugetare. Ochiul acesta al doilea ne face să vedem pe Dumnezeu în lăuntrul nostru, în acest ocean ce intră în noi
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
și formase ceața aceea ușoară care acum Înălbăstrea Întinderea colinelor În fața ochilor lui. Jacopo era singur. În spate un cimitir acum gol, În mâini trompeta, În față colinele care fumegau tot mai albastre, una În spatele celeilalte, către un fel de nesfârșire vătuită, iar deasupra capului său, răzbunător, soarele În toată libertatea. Hotărâse să plângă. Dar, pe neașteptate, apăruse dricul cu vizitiul lui Înzorzonat ca un general al Împăratului, muiat numai În negru și argintiu, cu caii Împopoțonați cu niște măști barbare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Victoria devenea greu de dus mai departe de copitele cailor pe pământuri străine și amenințătoare. Nu se putea merge decât la trap, din cauza căruțelor cu răniți. Încetul cu Încetul, În spatele lor se ivea o geană de lumină. Undeva departe, dincolo de nesfârșirile unduitoare de iarbă ale stepei, de munții Caucazului și de Întinderile de nisip și piatră ale pustiurilor stăpânite de Hoarda de Aur, soarele răsărea deja. Aici, câmpia mai era străbătută de umbre. - Căpitane! strigă, deodată, arcașul Modruz. Oană se Întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
ochii mijiți, umflați, ca și cum s-ar fi aflat Într-o necontenită trezire dintr-un somn care, totuși, nu voia să dispară, devenise Îngrijorat. Cinci cai și o căruță cu blănuri nu mergeau cu viteza unui cal lansat În galop spre nesfârșirea câmpiei cu iarbă tot mai rară. Abia când trecuseră râul Kuma și Începuseră să urce primele dealuri Împădurite, neliniștea că vor fi ajunși din urmă se mai spulberase. Dar Începuse o alta, pe care o Împărtășea chiar și Amir. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de pin și de brad, ceea ce o ferea de asprimea vânturilor. De acolo, valea pe care urcaseră se vedea, În zilele fără ninsoare, ca o șerpuire albă care se pierdea În cețurile altor văi, vegheate de alte culmi, Într-o nesfârșire de păduri Înghețate. Zăpezile care continuaseră să cadă o acoperiseră, În doar câteva zile, făcând-o de netrecut. Nu s-ar mai fi putut Întoarce, chiar dacă ar fi Încercat din răsputeri, și nu mai puteau Înainta, căci aceleași zăpezi acoperiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Ne vom revedea, spuse Ștefănel. Amir zâmbi. - E singura veste bună pe care mi-ai dat-o În noaptea asta. Cred În ea. Ne vom revedea. Pe curând, Andà. - Pe curând, Andà, răspunse copilul. Cei doi se Îndepărtară Încet În nesfârșirea stepei, până când Întunericul nopții Îi acoperi cu totul. Ștefănel ridică privirile. Deasupra stepei și a tropotului lin al cailor mai stăruia Încă, Înaltă și ademenitoare, Calea-Lactee, drumul luminos și singuratic al rătăcitorilor. * Cei cinci călăreți ajunseră când soarele se ridica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
un albastru profund, care continua să se Întunece fără a deveni altceva decât misterul dispariției unei culori. - Capătul culorii albastru... șopti Ștefănel. Yamabushi nu spuse nici acum nimic. Privea cum orizontul devine tot mai apropiat, pe măsură ce noaptea se așază peste nesfârșirea oceanului. Era o priveliște rară pentru unul dintre „cei ce dorm În munți”, iar bătrânul savura tot ce era rar, știind că orice frumusețe este absolută doar fiindcă este irepetabilă. Niciodată el și Copilul Albastru nu vor mai privi aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
În care toate se Întâmplaseră mult prea repede. Hangiul rămăsese lângă ușă, Încercând să-și stăpânească tremurul Întregului corp. Lumina de afară deveni cu o pană de Înger mai intensă. Zorii soseau, În sfârșit, după o călătorie prea lungă prin nesfârșirea nopții. Copilul Albastru făcu prima mișcare, o mișcare lentă, aproape blândă, cu care readuse Katana În teaca de catifea de la spate. Hangiul făcu un pas Înapoi. Midori Își coborî privirile spre tatăl ei. Apoi se auzi un geamăt. Oan-san Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
nici la doi pași. Fiecare luptător putea vedea doar până la omul de lângă el. Comenzile se auzeau șoptit, propagate parcă printr-o perdea de pâslă. Se auzea, vag, câte un nechezat de cal. Clinchetele de arme se pierdeau și ele În nesfârșirea ceții. Tropote se apropiau, apoi se depărtau și dispăreau În neant. Ceva, totuși, se mișca. Porunci treceau din om În om. În fiecare grup apăruseră luptători cu semnul scutului și spadei, purtând arcuri mari și câte trei tolbe de săgeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Ordinului Cuceritorilor. Îngenuncheară negustori, ieniceri, iscoade, spioni, cerșetori. La capătul pieței mai rămăseseră doar războinicii lui Midhat, călări, dar și aceștia descălecară și căzură În genunchi. Dincolo de acea mare de oameni Învinși, Oan-san văzu malul mării și freamătul valurilor. O nesfârșire de spumă care Îl despărțea de ținuturile Dobrogei și de curgerea majestuoasă a Dunării. Și de Moldova, unde se afla trecutul și viața lui parcă uitată. Trebuia să reziste și să facă exact ceea ce tradițiile acestui colț de lume Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Într-un moment crucial pentru soarta țării. Sau pentru soarta unei persoane de mare importanță pentru familia căpitanului Oană. - Ce vești, Cosmin? se auzi glasul Erinei, care se apropiase abia după ce mesagerul părăsise tabăra. Căpitanul ridică privirile deasupra ei, spre nesfârșirea câmpiei. Aveau drum lung până la Prut, și de acolo până la Murgeni. O privi tăcut și intens, ca și cum ar fi vrut s-o ferească de propriile lui cuvinte. Dar nu mai era timp pentru amânări. Întreaga Moldovă murea puțin câte puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de vedere estetic, motivul labirintului are rolul contrapunctului, străbătând cu fidelitate și aria formală a volumelor și ideile consemnate, de orice natură ar fi. Labirintul mitic este nesfârșit, dar paradoxal, e un univers închis, altfel spus, un multivers limitat în nesfârșirea lui. Haosul din labirint nu poate fi ordonat nici de Minotaur ori Tezeu, nici de Icar ori Dedal. Doar Ariadna "pune ordine în Haos" (8176), prin firul ce "ține de la naștere la moarte" (713) și "luminează" conștiința. Glisând de la lumea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ordonat nici de Minotaur ori Tezeu, nici de Icar ori Dedal. Doar Ariadna "pune ordine în Haos" (8176), prin firul ce "ține de la naștere la moarte" (713) și "luminează" conștiința. Glisând de la lumea mitică în cea reală, Theodor Codreanu constată nesfârșirea burților-labirint în care Iona-omul își rătăcește trecerea: "[...] Suntem prizonieri fără scăpare, în labirint" (5363). Intrarea în labirint e o "încercare", care începe cu "păcatul" și se sfârșește cu ieșirea-moarte: "5681. Partea fascinantă, estetică a labirintului este intrarea. Construită de un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Muncii, maestrul ar fi vrut să intre Repetentu În locul lui: „Te duci frumos Înăuntru, le dai ceva În plic, acolo, și gata! Ai grijă să aibă adeverința pe ea toate ștampilele, parafele și semnăturile, ca să nu mai facem Încă o dată nesfârșirea asta de coadă!”. Pe holul Îngust, zeci de oameni se Înghesuiau, se Împingeau, asudau și se Înjurau până să apuce, Într-un sfârșit, să intre În râvnitul cabinet. Când, după aproape două ceasuri, ajunsese În fața ușii, tânărul Îl chemase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lui Charles Wagner, Viața cumpătată. În comentariile literare, cu mici incursiuni în arie estetică, C. se declară, în spirit maiorescian, un adept al artei netendențioase (izvodită în „uitare de sine”) și un partizan al revizuirii continue a valorilor, „în perspectiva nesfârșirii”. Alte „observări” au în vedere poveștile lui I. Creangă, poezia lui O. Goga, junimismul și sămănătorismul, rolul imaginilor în literatură. Impresionist în fond, C. se amăgește a fi un spirit teoretic. Ca poet, C. este, în îngânările lui epigonice, de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286283_a_287612]
-
o substanțială informație în materie de fenomenologie poetică, revelatoare în acest sens fiind confesiunile despre Lucrarea în cuvânt, unele cu totul remarcabile. Ni se spune aici că în afară de nostalgia infinitului spiritual, nici o alta nu l-a tentat. "Dorul de alte nesfârșiri nu mă mistuie. Nesfârșirea e fără trecut, iar eu sunt o ființă iubitoare de toate care au un început, un trecut. Eu sunt o ființă prea casnică, legată de firul de iarbă, de firul izvorului". Îl tentează necontenit orizontul deschis
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
materie de fenomenologie poetică, revelatoare în acest sens fiind confesiunile despre Lucrarea în cuvânt, unele cu totul remarcabile. Ni se spune aici că în afară de nostalgia infinitului spiritual, nici o alta nu l-a tentat. "Dorul de alte nesfârșiri nu mă mistuie. Nesfârșirea e fără trecut, iar eu sunt o ființă iubitoare de toate care au un început, un trecut. Eu sunt o ființă prea casnică, legată de firul de iarbă, de firul izvorului". Îl tentează necontenit orizontul deschis, autodepășirea, fuziunea cu înconjurimea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]