132 matches
-
care, ce-i drept - așa cum se obișnuia atunci -, a putut fi trecută definitiv sub tăcere, dar care a fost reînnoită decenii mai târziu. Cercetători ai arhivelor afirmau că serviciile secrete americane, CIA, ar fi promovat, din calcul politic, pictura numită nonfigurativă și informală de dragul inofensivității ei decorative, și pentru că astfel noțiunea de „modernism“ promitea să rămână în proprietatea fermă a Vestului. Când îmi evoc din perspectiva de astăzi această dispută și o cântăresc, devine limpede cât de mult a contat vrajba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
să nu fii de acord cu principiile lui Stanislavski : dar ele sunt ca legile lui Newton - absolut obiective”. Corect! Ca să te lepezi de Stanislavski, trebuie ca mai Întîi să lucrezi după sistemul lui. Ca și-n cazul Picasso : ca să pictezi ...nonfigurativ, trebuie Întîi să demonstrezi că poți lucra clasic. Dar cîte lucruri nu-nveți din cartea lui Dodin! Spre exemplu, că nu trebuie să stai mereu În fotoliul destinat regizorului, fiindcă nu vezi montarea din toate unghiurile; că nu Întotdeauna satisfacțiile
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
pierderea tradițiilor umaniste ale artei, viziunea lui Goya înseamnă un prim moment: acela al demonizării chipului uman. În scurt timp arta cunoaște ridiculizarea omului în operele lui Daumier, trecerea lui în rândul obiectelor în Impresionism și negația sa în curentele nonfigurative și antiumaniste ale secoluli al XX-lea.” Francisco Goya a cunoscut angoasa și vidul însinguratului care descoperă o umanitate peiorativă și deformantă. Francisco de Goya Această etapă a operei sale se caracterizează prin imagini demoniace ale figurii umane concretizate în
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
de a inaugura cu adevărat exegeza românească a operei lui Brâncuși (ale cărui opere cu tentă abstracționistă fuseseră reproduse pentru prima oară în paginile revistei sibiene Luceafărul, în 1907, cf. Barbu Brezianu), operînd importante deschideri estetice către arta primitivă și nonfigurativă (v. observațiile privind „ideizarea” formei, cu distrugerea [reducerea] ei „savantă” la „cea mai esențială sintetizare materială, spre a impune cu putere simbolizarea” și „abstracțiunile senine”). Alte judecăți rețin retrospectiv atenția: „decorativismul exotic apropiat de Gauguin” și „emotivitatea transcendentă” a picturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
colecție de platitudini moderniste; situat în contextul de idei al epocii, el își dezvăluie însă implicații semnificative. Definirea poeziei ca experiență interioară („stare sufletească”), ca elementaritate și ca evanescență („e un element precum: apa, eterul, lumina”) trimite la ideea purismului nonfigurativ, antimimetic și autotelic: „pentru a fi redată, nu necesită nici obiect, nici anecdotă, nici logică, nici punere în scenă”. Acestea sînt vehicule „depășite”, noii poeți năzuind către poezie „dintr-odată, fără ajutorul vechilor mijloace de transport”. Se vede foarte bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
e constitutiv mai ales suprarealismului; Principiile... sintetizează, de fapt, reluînd pe alocuri aproape ad litteram un text publicat anterior în Cuvîntul liber: „Le Rayon invisible. Suprarealismul lui Breton“. Pornind de la primul manifest al Suprarealismului, Vinea își reafirma aici crezul estetic nonfigurativ, antimimetic, foarte apropiat esteticii mistice a rayonismului rus enunțate de pictorul Mihail Larionov: „Lirismul contimporan a încetat de a fi desvoltarea retorică a unei idei, imagini sau simțiri. Poezia nu e nici psihologie, nici logică, nici anecdotă. Elementele acestea erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nr. 1, 26 ianuarie 1924). O atare poziție încerca să dea o replică tradiționaliștilor, pentru care modernismul era un fenomen de import, inaderent la spiritul locului. Pentru Vinea, ca și pentru expresioniștii de la Gîndirea, adevărata tradiție autohtonă este una a nonfigurativului, prezent și în arta noastră populară. Numai că, în vreme ce ultimii recuperau abstracționismul cu argumente spiritualist-autohtoniste, Vinea îl privește invers, ca pe o sursă „primitivistă” de legitimitate autohtonă a avangardei cosmopolite. În irepresibilul său elan, autorul pare să fi uitat însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
O viață“ al foarte tînărului Claudian (probabil viitorul sociolog social-democrat Alexandru Claudian). Reproducerile de „plastică nouă” și informațiile despre activitatea avangardelor artistice europene nu lipsesc din paginile Contimporanului. Încă din numărul 4, o notă informa discret cu privire la trăsăturile artei noi, nonfigurative. Începînd cu numărul 32 (februarie 1923), apar reclame la publicații avangardiste din străinătate (revistele futuriste Noi și Cronache d’actualità, revista abstracționist-expresionistă Der Sturm, revista L’Ésprit nouveau a lui Ozenfant și Jeanneret, publicația dadaistă 391 a lui Francis Picabia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
manifestul fiind unui „de sinteză”: Futurismul e accesat întru combaterea trecutului expirat, constructivismul - întru construirea viitorului luminos. În faza „activismului artistic”, Contimporanul va populariza — oarecum nediscriminativ — toate orientările novatoare europene, chiar dacă ponderea dominantă o va reprezinta constructivismul abstracționist, purist și nonfigurativ. În această etapă, poetul-fanion al grupării este Ion Barbu, care își publică în Contimporanul aproape toate textele care vor face parte, în 1930, din volumul Joc secund, dar și poeme pitorești, ludice și „corozive”, pe care nu le va include
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai „stridente”, mai radical-demitizante, cu tentă avangardistă mai pronunțată - tipărite în Punct, 75 HP sau, accidental, în unu (lettristul „Eleonora“) - poemele din Contimporanul nu au, cu puține excepții, nimic agresiv: cele mai multe sînt în nota obișnuită a lui Vinea: lirism fantast, nonfigurativ, discret confesiv, lamentouri angoasate, elegii crepusculare, maladiv interiorizate. Colajul „simultaneist”, în flash-uri al versurilor e mai degrabă static, infuzat de melancolii și spaime. Prin sistemul lor nervos circulă crispări expresioniste, apocaliptice. „Acroșul” la linia revistei se manifestă fie prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la nivelul poemului sau al tabloului. Cu excepția unor experimente extreme și a cîtorva manifeste, nu se poate vorbi nici despre existența unei „literaturi dadaiste” propriu-zise. Dacă acceptăm ideea că există, la Contimporanul din perioada 1924-1927, o dominantă constructivistă, abstracționistă și nonfigurativă, trebuie să subliniem totodată ponderea masivă - cel puțin egală cu aceea a literaturii - pe care au avut-o în economia revistei artele vizuale: arhitectura, sculptura, pictura modernă, teatrul și filmul, artele decorative. Acest constructivism hibrid, impur, impregnat de futurism și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de atitudinea pozitivă față de tehnică, urbanistică și industrie, așa cum punctul de întîlnire dintre constructivism și expresionism este dat de cultul „anonimatului” colectiv, al „stilizării” și al „esențializării” formelor artistice, iar cel dintre constructivism, dadaism și onirismul suprarealist - de elogiul artei nonfigurative, sintetice și sincretice, bref de refuzul imitației exterioare. VI.4. Declinul. Etapa postavangardismului „eclectic” (1929-1932) În 1928, Contimporanul își încetează apariția, revenind - în 1929 - pe format mare, cu o atitudine sensibil modificată. Începe acum cea de-a treia fază - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dintîi fuseseră îndeplinite. Vocile reprezentanților „tinerei generații” își fac tot mai des auzită vocea în paginile revistei, fiind receptate, probabil, ca tendințe „novatoare” de către Vinea & Co, pe fondul creșterii seducției orientalismelor și arhaismelor (consonante cu „bizantinismul” constructivist și cu ideea nonfigurativului de extracție folclorică). Încep să fie tipărite poeme tot mai „cuminți”, iar adevăratul purtător de cuvînt al Contimporanului devine, în această ultimă etapă, tînărul Romulus Dianu, autor avînd atingeri tot mai superficiale cu avangardismul. Estetici și ideologii divergente coabitează în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
interioritate și subconștient, respingerea „imitării naturii” în favoarea „creației autonome” (nonreferențiale) sînt elemente care îl apropie pe Ion Vinea de abstracționismul cubist și constructivist, fapt evident cu precădere în comentariile sale despre plastică. „Note de pictură“ - primul său text despre pictura nonfigurativă - face o succintă trecere în revistă a evoluției artei moderne: pictura mimetică, apoi pictura-interpretare (fază în care „asemănarea rigidă e jertfită și lăsată fotografilor”), „sforțarea înceată a picturii de a se degaja de constrîngerea realității pentru o cît mai liberă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
noi ca pe un rebus de descifrat, în loc de a le lua drept ceea ce sînt: creațiuni strict subiective, construcțiuni intelectuale în care nu intră mai nimic din realitatea exterioară”. Termenul de „natură nouă”, atribuit de Iancu, vine să precizeze caracterul nonreferențial, nonfigurativ și organic al abstracționismului, bazat strict pe „raporturi de forme și culori”: „Trebuie repetat publicului, pus în fața unui tablou abstract, să-l ia ca pe o realitate de sine stătătoare, ca o nouă formă de viață, un organism inedit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Vinea - apare cu adevărat, sub presiunea „stilului nou al planetei unificate”, posibilitatea construcției unei tradiții (moderne) universalizabile prin intermediul acțiunii unei elite independente și novatoare, pornind de la necesitățile „colective” și de la filonul artei noastre populare „fără subiect”. Nevoia de ancorare a nonfigurativului modern („arta fără anecdotă”) într-o tradiție premodernă balcanică - în cazul de față, musulmană - e afirmată în parabola euristică din „Promisiuni“, sub forma unui dialog între Hamlet și Polonius: „Mohamet a interzis credincioșilor reproducerea chipului omenesc și porunca lui s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de autor, Editura Humanitas, București, 1990, p. 179). Cu deosebirea esențială că tradiția internă este negată integral, iar cultura tradițională țărănească - repudiată ca minoră și „fatalistă”. Mai „futurist” și mai „constructivist”, în această privință, decît Vinea și Iancu (care valorizau nonfigurativul artelor populare), eseistul disperării admiră „cultura de tip funcțional”, monumentală și industrială, arhitectura lui Le Corbusier, muzica atonală, filozofiile nesubstanțiale, costumele simple ale muncitorilor și „uniforma” politică a țărilor dictatoriale, deplînge paseismul și reacționarismul naționalismului românesc, pledînd exaltat pentru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de unde spectacolul universal se întinde nesfîrșit, divers, contradictoriu” (Mențiuni critice III, ed. cit., p. 293). Comparația - din nou, contrastivă - între „abstractizarea” romantică (subiectivă, „laminată” expresiv și profund personală: „stilul eminescian e unic”, „imposibil de imitat”) și cea modernisto-avangardistă (imagistă, impersonalizată, nonfigurativă, mult mai pîndită de „spiritul de școală”, de tirania „formulei”) îi prilejuiește lui Perpessicius cîteva relevante disocieri teoretice între poezia tradițională și cea (ultra)modernă. Treptat, adeziunea criticului la poezia lui Voronca se transformă în critică de susținere. Comentariul despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Hristache), pe Caragiale, pe Minulescu, pe Barbu (care se crede așa de altfel decît Arghezi), pe Arghezi, pe Mateiu Caragiale, pe Urmuz și alții, pe marii sensibili schimonosiți”. Poezia ludică a lui Arghezi din Hore este plasată - apoi - în zona nonfigurativului de extracție folclorică, pentru Călinescu folclorul fiind adevăratul nostru clasicism și, totodată, un filon „specific” al poeziei pure: „Intenția de joc se face din ce în ce mai clară în poezia lui Arghezi, ca dealtfel în toată lirica română și, lucru de reținut, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Expozițiile internaționale, spectacolele sincretice de artă nouă, relațiile privilegiate cu avangardele străine beneficiază de o atenție particulară în cadrul prezentei lucrări. Eforturile celor doi conducători ai revistei de a căuta în folclor și în bizantinism o posibilă tradiție autohtonă a artei nonfigurative au fost puse în relație cu demersurile artiștilor expresioniști de la revista tradiționalistă Gîndirea (un element de legătură reprezentîndu-l aici Adrian Maniu, „convertit” de la estetismul iconoclast și ironic al începuturilor la imagismul htonic de coloratură tradițională, din anii ’20). Format în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
evident, mai numeroase și mai complexe). Cu toate că pledează pentru integrarea într-o „internațională a artiștilor de pretutindeni” (corespunzînd „noului ritm al planetei unificate”), Contimporanul se deosebește de celelalte reviste și grupări avangardiste printr-o obsesie românească vizînd, deopotrivă, universalizarea artei nonfigurative autohtone (prin intermediul relațiilor internaționale) și legitimarea ei locală (prin tradiția artei populare și bizantine); într-un text programatic, membrii grupării își asumă misiunea de a „îndruma societățile înapoiate din Balcani” și de a „atrage atenția militanților celebri ai artei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu arc, dintre "cămara" corectorilor și zețărie, pocnește, făcîndu-mă să tresar. Mă așez la masa mîzgălită. Nea Pătruț o acoperă cu o coală proaspătă-proaspătă, o mîndrețe de coală, pe care o transform, după ce dau "bunul de culoare", într-un tablou nonfigurativ: înmoi o sfoară groasă în cerneluri negre-albastre, mixez cu galben strălucitor. Sfoara o petrec prin coala îndoită anume, trag de ea și iese ceva à la Hartung. Din tentația mai-binelui, exersez cu sfoara. Așa-zișii Picabia, Kandinsky, Arp, Mondrian, colajați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
compoziții în două, trei, patru, cinci etc. registre care etajează narațiunea plastică și ne propune o citire pe orizontală a întâmplărilor asemenea unei istorisiri în imagini. Arta modernă a făcut saltul de la compoziția narativă la compoziția liberă de forme plastice nonfigurative, care impresionează prin noile sale structuri și noul mod de organizare a imaginii. Este interesant de constatat că și grafica de șevalet contemporană ne propune compoziții în mai multe registre, povestiri în genul benzilor desenate, lucrări care ies din tiparele
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
Economiei prin sumarizarea adevărurilor cu care operează distinct nivelurile micro-, macroși socioeconomiei ceea ce ar ieși n-ar avea capacitatea de reflectare a unui sistem, a unei unități funcționale, ci mai degrabă ar fi vorba despre un mozaic, cu un desen nonfigurativ lipsit de ceea ce se cheamă centrul privirii. Dar toate aceste constatări sunt provocate de defectele de conceptualizare, a căror corecție rămâne ca o miză deschisă pentru teoreticieni. Soluția ar putea să fie dată, pornind de la aceste constatări, părăsind exemplul configurării
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
o ființă antropomorfică: el ar putea, de exemplu, să ia forma unui covor zburător, a unei mese, sau a unei corporații. Mai mult, actorul poate fi individual (Ion, Maria), sau colectiv (mulțimea dintr-un metrou), figurativ (antropomorfic, zoomorfic etc.), sau nonfigurativ (Destinul). În sfîrșit, un actor poate reprezenta mai mulți actanți diferiți, și mai mulți actori pot reprezenta unul și același actant. În romanțuri, bunăoară, protagonistul funcționează adesea atît ca SUBIECT, cît și ca DESTINATAR; iar în poveștile de aventuri, diverșii
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]