141 matches
-
sunt reuniți întru Iisus Hristos; deoarece Mesia cel așteptat a sosit, poporul evreu, care-i vestise venirea, nu mai are nici o rațiune de a rămâne la fel și trebuie să se convertească; noul popor ales va fi Biserica; sărăcia și nonviolența vor fi singurele căi către mântuire; condiția eternității e iubirea; acumularea de averi nu mai înseamnă binecuvântare; progresul nu se mai bucură de nici un interes. Așadar idealul iudeo-grecesc este serios modificat. Se conturează un sincretism între gândirile creștină, romană, greacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
idealurile inițiale. Unii catolici vor reproșa tot mai agresiv liberalismului faptul că neagă ordinea divină; se vor opune din ce în ce mai mult democrației, pieței, valorilor iudeo-grecești, pentru a apăra fără compromisuri puritatea credinței. Alții vor continua să apere, chiar în sânul Bisericii, nonviolența, iubirea și dreptatea. în avangarda acestor lupte se vor afla unele Biserici protestante. Printre acestea, un loc de frunte îl va deține evanghelismul, venit din mai multe state din sudul Statelor Unite - „Bible Belt” - și care este împărtășit de peste 70 de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
un sat, că bunăstarea este posibilă, fiecare putând trăi mai mult și mai bine. Mai concret, putem deduce în mod rațional că apa și energia pot fi disponibile în cantități suficiente, clima poate fi stabilizată, obezitatea și sărăcia pot dispărea, nonviolența e posibilă, prosperitatea este o realitate pentru toți, democrația poate deveni universală, întreprinderile pot servi binelui comun; de asemenea, poate fi imaginată protejarea tuturor diferențelor, ba chiar pot fi create altele noi. Și totuși, conștiința existenței acestor potențialități n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
de rând, au fost o mină de aur. A trebuit ca să vină timpul, când unor conducători de imperii ,să li se deschidă ochii de perspectiva extraordinară de supunere a poporului, pe care le-o punea la dispoziție această religie a nonviolenței, a existenței placide de dobitoc, mânat la muncă pe această lume, fluturându-i în față frumusețile unei vieți viitoare, (bineînțeles, după ce a dat totul de ce a fost în stare, pe pământul acesta și a crăpat creștinește, cum este sorocul fiecărui
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
mișcări politice viabile. Din această perspectivă postmodernă, filmul proiectează o viziune sumbră și nihilistă asupra viitorului, marcată de lipsa speranței și de colapsul politicii negrilor din epoca modernă. În acest context, reforma politică și apelul lui Martin Luther King la nonviolență nu par să mai fie instrumente viabile ale schimbării. Însă violența nu este prezentată, în mod clar, drept o opțiune atractivă și, de aceea, am putea înțelege filmul și ca o punere sub semnul întrebării a violenței sociale, demonstrînd că
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
evanghelistul Ioan. Alungând negustorii din templu, Cristos s-a folosit de un bici din funii. Valoarea istorică a unui asemenea detaliu este secundară, întrucât s-a păstrat nonviolent, din moment ce cuvintele lui Isus sunt mult mai eficace decât efectele unui bici. Nonviolența nu este o atitudine pasivă în fața nedreptăților și nici o complicitate silențioasă cu asupritorii. Evanghelia ne sugerează să reacționăm în vederea neutralizării răului printr-o logică opusă celei care o inspiră: iubirea activă. Componenta esențială a acesteia este iertarea nelimitată a celui
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și adevărul. Vrea să-i responsabilizeze, cu toată tăria iubirii sale active, pe fariseii adormiți într-o viață sclerotică, cărora le era mult mai comod să nu înțeleagă ori să evite intenționat necesitatea directă a cooperării pentru venirea împărăției evanghelice. Nonviolența autentică nu este lipsită de curajul de a arunca în fața celor puternici adevărurile neplăcute, pentru a realiza și intui posesia capacității personale de a recunoaște adevărul iubirii. Se poate constata cu ușurință că învățătura sa etică nu aparține unui sistem
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Mt 26, 53: Sau ți se pare că nu pot să rog pe Tatăl meu și să-mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?, apare incontestabil refuzul violenței ca sistem de apărare și de luptă. Chemarea la nonviolență, tocmai când se vorbește de legiuni exprimă o atitudine generală relativă față de refuzul unei intervenții militare. Cuvintele lui Ioan Botezătorul adresate unor soldați: Să nu asupriți pe nimeni, nici să învinuiți pe nedrept, și să fiți mulțumiți cu solda voastră
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
anumită adversitate față de activitățile războinice, în timp ce Părinții ambientului latin (Tertulian, Ciprian, Hipolit etc.) interzic cu desăvârșire prestarea serviciului militar. În scrierile Părinților Bisericii întâlnim o evoluție a motivațiilor antimilitariste: Tertulian era preocupat de problema antiidolatrică; Lactanțiu era interesat de motivația nonviolenței, iar Ambroziu din Milano, Ioan Crisostom, Maxim din Torino și Augustin susțineau serviciul militar în favoarea Imperiului creștin în plină formare. Răspunsurile lor, foarte vii și elocvente, ne descriu situația epocii și a contextelor sociale cu care se confruntau creștinii și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
noul raport dintre ființele umane, raport instaurat de Cristos prin îndepărtarea războaielor antico-testamentare și refuzul unui mesianism bazat pe violență, râvnit de evrei și de unii iudeo-creștini. În Apologia prima pro Christianis ad Antoninum Pium, 14, filozoful pune accentul pe nonviolența creștină care nu comportă pasivitatea, din moment ce este pătrunsă de iubirea activă față de toți dușmanii; derivând din convertire, tinde la depășirea oricărei bariere rasiale și a oricărei diviziuni religioase căutând chiar și anularea dușmăniei, prin convingere și convertire. Asistăm la o
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
tinde la depășirea oricărei bariere rasiale și a oricărei diviziuni religioase căutând chiar și anularea dușmăniei, prin convingere și convertire. Asistăm la o concepție revoluționară, comparabilă ideii moderne de rezistență activă: adevărata convertire a dușmanului poate fi dobândită doar prin nonviolență. Conceptul, reluat în Apologia prima pro Christianis ad Antoninum Pium, 16, 4, subliniază eficacitatea exemplului etic al creștinilor față de dușmani. Depășind etica restrânsă la detaliu și ignorând discursul asupra serviciului militar, autorul ne conduce spre centrul chestiunii constituit din iubirea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
putem fi capabili să ucidem noi, care nici măcar nu suportăm să vedem aceasta pentru a nu fi contaminați și mânjiți? În Legatio pro Christianis, 11, 2, reluând textul din Mt 5, 44, Atenagora constată creșterea creștinilor într-un climat de nonviolență, care îi educă la iubirea tuturor dușmanilor: Așadar, care sunt principiile noastre în care am fost crescuți? „Eu vă spun: iubiți pe dușmanii voștri, binecuvântați pe cei care vă blestemă, rugați-vă pentru persecutorii voștri, pentru ca să deveniți fiii Tatălui vostru
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
nu este explicită. Opinia atotcuprinzătoare a Bisericii este grăitoare: tinde să valorifice mesajul evanghelic pe tema iubirii față de dușmani și să arate împlinirea profețiilor lui Miheea și Isaia despre actualizarea păcii în lume. Se subliniază astfel valoarea blândeții și a nonviolenței, ca rod al convertirii săvârșite de către Cristos în om. Deși nu este încă prezentă ideea unei obiecții de conștiință față de serviciul militar, totuși, e destul de vie obiecția față de întreaga etică păgână în ansamblul ei. 2.2. Literatura creștină apologetică de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
unor rezultate legiuite pentru care se luptă o armată, fără a fi o solidaritate belicoasă, întrucât creștinului nu-i este îngăduit să ucidă. În Contra Celsum, III, 8, se dezminte acuzația potrivit căreia creștinii ar fi motivați de o răzvrătire iar nonviolența este prezentată ca o caracteristică a creștinului. Isus, prin legislația sa, a produs o ruptură cu trecutul: dacă anterior era posibil să-i fi apărat pe cei de același neam, noua lege interzicea acum absolut (pánte) și indiferent de motivații
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
scriitorul alexandrin e foarte departe de formularea chiar și fugitivă a vreunei teorii despre războiul drept. El vrea să afirme doar necesitatea unei limite în cazul violenței din timpul său. Dacă oamenii nu reușesc să înțeleagă mesajul de pace și nonviolență al lui Cristos, atunci să privească albinele: chiar și insectele sau animalele sunt mai potolite, decât omul în luptă. Ineficacitatea războiului se poate vedea și în Contra Celsum, VIII, 70, unde, referindu-se la un discurs precedent în care îl contraataca
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a comportamentului dintre creștini și păgâni era dictată de confidența celor dintâi în Dumnezeul biblic. Persecuția nu a provocat rebeliune în sufletul discipolilor lui Cristos, care aveau conștiința că mai degrabă sau mai târziu Dumnezeu le va face dreptate. Așadar, nonviolența creștină care nu subînțelegea pasivitatea și nici nu delega lui Dumnezeu rezolvarea problemelor, nu pretindea nici măcar participarea activă în fața nedreptăților ori a eventualelor pericole. Puțin mai apoi, în Ad Demetrianum, 20, autorul ne prezintă cea mai eficientă metodă de exprimare
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
care nu subînțelegea pasivitatea și nici nu delega lui Dumnezeu rezolvarea problemelor, nu pretindea nici măcar participarea activă în fața nedreptăților ori a eventualelor pericole. Puțin mai apoi, în Ad Demetrianum, 20, autorul ne prezintă cea mai eficientă metodă de exprimare a nonviolenței creștine: asemenea lui Origene, ne spune că rugăciunea este cea care are capacitatea de a aduce un serviciu enorm statului prin îndepărtarea potrivnicilor și favorizarea păcii. În concluzie, ideea nonviolenței creștine, chiar și în gândirea lui Ciprian, este strâns legată
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
autorul ne prezintă cea mai eficientă metodă de exprimare a nonviolenței creștine: asemenea lui Origene, ne spune că rugăciunea este cea care are capacitatea de a aduce un serviciu enorm statului prin îndepărtarea potrivnicilor și favorizarea păcii. În concluzie, ideea nonviolenței creștine, chiar și în gândirea lui Ciprian, este strâns legată de cea din militia Christi și considerată ca o luptă cotidiană al cărei apogeu poate consta și în martiriu. 2.2.7. Arnobius Orientat spre creștinism de pesimismul său față de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Inițial a fost tentat să încerce o sinteză între revelația creștină și valorile moștenite din tradiția clasică, care va avea un succes deplin prin marii teologi din secolul IV. În această operă, întâlnim un Lactanțiu profund antimilitarist și susținător al nonviolenței. În Divinarum Institutionum, I, 18, teoria euhemeristă care îi considera de zei pe eroii divinizați pentru beneficiile aduse umanității este respinsă de exemplul lui Hercule. Nu a fost numărat printre zei deși a făcut bine oamenilor, potrivit autorului, ci numai
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
popor sunt asociate dezavantajelor altuia, o vătămare gravă adusă dreptății care se află într-o profundă antiteză cu folosirea armelor și este cu certitudine absentă acolo unde domnește legea celui mai puternic. Conceptul de dreptate este legat de cel al nonviolenței și al păcii: nimeni nu poate ajuta patria printr-o violență potențială ori prin ură și nici prin prepotență și crimă colectivă. Principiul de patrie, specific mentalității curente timpului lui Lactanțiu, era contrar ideii de fraternitate umană, deoarece judecata de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
stare de slăbiciune morală. Atitudinea dominant morală care evită confruntarea, conflictele, este Însă nonviolentă. Ea nu este o stare de pasivitate, Întrucât este trăită și practicată Într-o atmosferă rațională, de luciditate perfectă, chiar atunci când conflictele se pot declanșa imediat. Nonviolența este o atitudine morală care refuză conflictul, chiar când el te provoacă direct, fiind aparent inevitabil. Ea este atitudinea de dominare a adversarului agresiv, cu calmul și indiferența ta dezarmantă. Nonviolența este ignorarea celuilalt sau a unei situații periculoase. Pot
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
luciditate perfectă, chiar atunci când conflictele se pot declanșa imediat. Nonviolența este o atitudine morală care refuză conflictul, chiar când el te provoacă direct, fiind aparent inevitabil. Ea este atitudinea de dominare a adversarului agresiv, cu calmul și indiferența ta dezarmantă. Nonviolența este ignorarea celuilalt sau a unei situații periculoase. Pot fi oare evitate toate situațiile vieții? Pot eu oare evita toate persoanele cu care este posibil să intru În conflict? Incontestabil că nu. Sunt persoane și situații cu care nu pot
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
persoana sau instituția care poate rezolva problema în mod adecvat; să îndrume copiii către psihologul instituției; să participe la echipa interdisciplinară și să contribuie la planul specific de intervenție pentru copilul victimă a abuzului. Educația nonviolentă Atât violența, cât și nonviolența își au originea în însăși natura umană care, în sine, nu ar trebui să reprezinte deloc o problemă. Între două sau mai multe persoane, în mod inevitabil, vor exista diferențe legate de temperament, de modul de a fi, de comportament
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
actuală și, la prima vedere, pare cel mai ușor de folosit. Această modalitate este „predată” copiilor de către părinți, profesori și educatori și încurajată ulterior, în viața adultă. Pat Patfoort propune în contrast cu modelul superioritate-inferioritate, generator de violență, modelul echivalențelor, bazat pe nonviolență. El răspunde instinctului de conservare al omului, permițând celui care îl folosește să evite plasarea, voită sau nu, pe o poziție de inferioritate. Modelul echivalențelor se bazează pe fundamente (foundations), și nu pe contraargumente. Fundamentele se referă la motivele pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
care se poartă cu copilul. Canalul adult-copil/copil: felul în care reglementează adultul relaționarea lui cu copilul și a copiilor între ei. Comportamentul ulterior al copiilor va depinde de modelul de creștere aplicat de către părinți. A crește copiii în spiritul nonviolenței presupune ca prin toate cele trei canale copiii să fie expuși cât mai mult posibil la modelul de echivalență. Bibliografie Acriș, C.; Dumitru A., Pedagogie socială aplicată. Intervenția în munca socială, Editura Carte universitară, în curs de apariație. Brisset-Chapman, S.
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]