638 matches
-
și a altor academicieni, l-au obligat pe Miller să-și înceteze muncă asupra acestui subiect până după moartea lui Lomonosov. Deși textul tipărit al discursului original a fost distrus, Miller l-a retipărit în 1768. Unii ruși susțin "teoria normanda", printre ei numărându-se Nicolai Karamzin (1766-1826) și Mihail Pogodin (1800-75), care, considerând însemnările din "Povestea anilor care au fost" demne de încredere, cred ca este adevărat că slavii de răsărit i-au chemat pe varegi să-i conducă și
Rusii () [Corola-website/Science/302073_a_303402]
-
Sigismund von Herberstein, Dmitri Ilovaiski, Boris Rîbakov și alții au postulat teorii ale originii nenormande a cuvântului "ruși". Faptul că vikingii foloseau un nume special pentru zona, si anume "Gardarike" ("castele" sau "forturi"), este prezentat că un argument împotriva teoriei normande. Cu exceptia Gutasaga, nici o șaga nordică nu aduce aminte de teritoriile locuite de slavii răsăriteni. În plus, nordicii nu considerau Kievul ("Kaenugardr"), ci Novgorodul ("Holmgardr") ca fiind capitala țării rușilor. Conform afirmațiilor lui F. Donald Logan, "În 839, rușii erau suedezi
Rusii () [Corola-website/Science/302073_a_303402]
-
de obicei de un cavaler. Nobilii au ajuns la Constantinopol fără multe alimente, așteptând provizii și ajutor de la Alexius I. Acesta era suspicios după experiențele cu cruciada țăranilor și, de asemenea, deoarece între cavaleri se afla și vechiul său dușman normand, Bohemund. În același timp, împăratul bizantin nutrea speranța de a putea prelua controlul asupra cruciaților, pe care aparent îi considera o forță auxiliară bizantină. În schimbul proviziilor, Alexius le-a cerut conducătorilor cruciați să-i jure supunere și să cedeze Imperiului
Prima cruciadă () [Corola-website/Science/304708_a_306037]
-
ale Teritoriilor de peste mări. i au provenit de la variatele grupuri etnice care au stabilit în arhipelag înaintea secolului al XI-lea. Celți, britoni, romani, anglo-saxoni, precum și vikingi s-au amestecat de-a lungul secolelor schimbând structura populației esențial, până la cucerirea normandă din 1066. Cucerirea și unificarea multiplelor entități statale a facilitat, schimbul cultural și lingvistic, precum și a facilitat căsătoriile mixte între popoarele din Anglia, Scoția și Țara Galilor în timpul Evului Mediu, dar și în perioada medievală timpurie și până în prezent. Începând cu
Britanici () [Corola-website/Science/328878_a_330207]
-
dezbaterea parlamentului la sfârșitul lui 2006, aceasta trebuind să devină o nouă colectivitate în 2007. La ultimul referendum, din 1999, populația recenzată a insulei a fost de 6.845. Majoritatea locuitorilor sunt în marea majoritate descendenți ai colonilor bretoni și normanzi. Este singura insulă franceză din Caraibe ce nu are o populație de origine africană, datorită faptului ca după abolirea sclavagismului, în 1847, deoarece insula nu dispunea de terenuri agricole pe care să le exploateze, populația neagră, proaspăt eliberată, a emigrat
Saint-Barthélemy () [Corola-website/Science/305806_a_307135]
-
dar la jumătatea secolului al IX-lea își dobândește independența și este organizată ca regat medieval. În secolul al X-lea regatul se prăbușește datorită luptelor interne și a atacurilor vikinge, dar în anul 939 o armată bretonă învinge trupele normande, redând astfel independența teritoriului. Un număr mare de bretoni au participat la invazia lui William Cuceritorul în Anglia, dar zece ani mai târziu acesta încearcă să cucerească peninsula, fiind oprit de presiunile regelui Franței. În următoarele secole Bretania este un
Bretania () [Corola-website/Science/300169_a_301498]
-
Boemond i-a fost încredințat comandamentul unei unități militare. În același an, luând parte la suprimarea unei rebeliuni feudale împotriva tatălui său, a demonstrat un curaj considerabil, deși nu a obținut succese militare importante fiind învins de unul dintre conții normanzi răsculați. Așa cum a subliniat biograful lui Boemund, el a început să joace un rol de sine stătător abia de la începutul anilor '80. Boemond au luat parte la invazia asupra provinciilor din Balcani ale Imperiului Bizantin, inițiată de tatăl său în
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
Robert Guiscard. În ajutorul bizantinilor sosind flota venețiană, Boemund a fost desemnat pentru a conduce negocierile. Excedat de glumele pe care membrii delegatiei venețiene le făceau pe seama bărbii sale, Boemond a dat ordinul de atac. După o luptă cumplită, armata normandă a fost înfrîntă, fiind nevoită să se retragă. Curând însă orașul a căzut în urma asediului realizat de armatele celor doi comandanți, Boemond și Robert. Nevoit să se retragă în Italia, ca urmare a tulburărilor de acolo, Robert l-a lăsat
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
Guiscard îl lăsase pe Boemund la comandă cu ordinul precis de a continua înaintarea în Balcani, eventual până la Constantinopol însuși. Ca urmare, în primăvara anului 1082, Boemund a părăsit Kastoria pentru a asedia Ioannina, regiune populată de "foederati" vlahi. Comandantul normand se pare că a ajuns la înțelegere cu aceștia, probabil obținând sprijin militar din partea lor, motiv pentru care și-a permis să lase în urmă mai multe locuri fortificate fără a le mai ataca. Trupele bizantine ale lui Alexios Comnen
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
înțelegere cu aceștia, probabil obținând sprijin militar din partea lor, motiv pentru care și-a permis să lase în urmă mai multe locuri fortificate fără a le mai ataca. Trupele bizantine ale lui Alexios Comnen au intrat în contact cu invadatorii normanzi în împrejurimile Joanninei, care fuseseră deja devastate. După tatonări strategice (care denotă capacitățile militare ale ambilor comandanți militari), victoria a aparținut normanzilor, care au administrat o nouă înfrângere bizantinilor la Arta, imediat după aceea. Prestigiul bizantin în regiune a avut
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
drepturile sale asupra titlului ducal, el a continuat să caute să obțină un statut mai mare pentru sine. După cum considera cronicarul Romuald de Salerno, Bohemond "căuta întotdeauna imposibilul." În 1096 Boemond, îndată după ce a aflat de revolta izbucnită împotriva puterii normande în Ducatul de Amalfi, a adunat o armată și a asediat Amalfi, alături de unchiul său, Roger Bosso, contele de Sicilia. În acest moment, după cum este amintit în Gesta Francorum, el a primit un mesaj privind pregătirile ce se făceau pentru
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
probabil aceste cifre sunt exagerate, dat fiind că Ana Comnena, în "Alexiada" în mod repetat subliniază faptul că inițial armata lui Bohemund era cu mult mai mică decât a altor lideri ai Cruciadei. Potrivit lui Jean Richard, dimensiunea mică a armatei normande era compensată prin disciplina mare a soldaților și prin experiența lor în luptele din Orient. De asemenea, normanzilor li s-a alăturat o parte a cruciaților francezi, care nu a reușit să navigheze până la Constantinopol și care au iernat în
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
anterior, în 1082-1084. Se pare că el ar fi cerut soldaților săi să jefuiască terenurile din jur. În ciuda acestui fapt, armata sa a fost atacată de mai multe ori de către bizantini, care nu au uitat vechea vrăjmășie față de normanzi. Prințul normand a respins atacurile și a capturat câțiva ostași însă, din motive politice, i-a eliberat fără să le provoace vreun rău. De asemenea, Bohemond a încheiat cu trimișii bizantini o înțelegere, prin care armatele sale găzduiau reprezentantul permanent al împăratului
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
creștini localnici (neputându-i deosebi) alături de musulmani, inclusiv pe fratele lui Firouz. Yaghi-Siyan a încercat să fugă, dar a fost prins de creștinii sirieni în afara zidurilor cetății, decapitat, iar capul i-a fost oferit lui Bohemund. Potrivit înțelegerii anterioare, conducătorul normand a intrat în deplina posesie a orașului în ianuarie 1099, el rămânând în apropierea Antiohiei pentru a-și asigura poziția, în vreme ce ceilalți cruciați și-au continuat înaintarea spre sud, către Ierusalim. Ulterior, Bohemund s-a deplasat și el la Ierusalim
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
fost capturat și legat cu lanțuri, fiind dus prizonier în Neo-Caesarea (astăzi, Niksar). El a lâncezit în închisoare până în 1103. Aflând de luarea lui Bohemund în captivitate, împăratul Alexios I Comnen, considerându-se în continuare jignit de faptul că principele normand rupsese jurământul făcut la Constantinopol prin aceea că reținuse Antiohia pentru sine în loc să o cedeze Bizanțului, s-a oferit să răscumpere pe comandantul normand pentru 260.000 de dinari, cu condiția ca Ghazi Gümüștekin să îl predea împăratului pe prețiosul
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
Bohemund în captivitate, împăratul Alexios I Comnen, considerându-se în continuare jignit de faptul că principele normand rupsese jurământul făcut la Constantinopol prin aceea că reținuse Antiohia pentru sine în loc să o cedeze Bizanțului, s-a oferit să răscumpere pe comandantul normand pentru 260.000 de dinari, cu condiția ca Ghazi Gümüștekin să îl predea împăratului pe prețiosul său prizonier. Atunci când Kilij Arslan I, seniorul selgiucid al emirului danișmenid, a auzit de această propunere, a cerut pentru sine jumătate din sumă, amenințând
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
de la Manzikert din 1071 a fost distrus tagmata profesională, cea care era baza armatei bizantine. Pierderea ulterioară a Asiei Mici a lipsit Imperiul de principalul centru de recrutare. În Balcani, în același timp, Imperiul a fost expus la invaziile Regatului Normand al Siciliei și la raiduri pecenege de-a lungul Dunării. După Cruciada a Patra, Constantinopolul devine capitala Imperiului Latin de Răsărit. Jefuirea Constantinopolului de către cruciați a fost una din marile tragedii ale perioadei medievale.
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
mai mare, Guy, a guvernat alături de tatăl lor din ianuarie 984 până în 988. În 994 (alte surse indică anii 998 sau 999), tatăl său a murit și Guaimar a rămas singur la guvernare. În anul 999, o ceată de pelerini normanzi aflați pe drumul de întoarcere de la Ierusalim s-a oprit îm portul Salerno. Pe timpul șederii lor, orașul a fost atacat de cptre pirații sarazini. Salernitanii s-au temut să intră în luptă directă cu agresorii, însă luptătorii normanzi s-au
Guaimar al III-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324495_a_325824]
-
de pelerini normanzi aflați pe drumul de întoarcere de la Ierusalim s-a oprit îm portul Salerno. Pe timpul șederii lor, orașul a fost atacat de cptre pirații sarazini. Salernitanii s-au temut să intră în luptă directă cu agresorii, însă luptătorii normanzi s-au încumetat să îi înfrunte pe musulmani. În curând, temeritatea normanzilor i-a cuprins și pe locuitorii din Salerno și împreună au pus corpul expediționar musulman în derută. Imediat după aceea, Guaimar le-a adresat normanzilor numeroase rugăminți de
Guaimar al III-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324495_a_325824]
-
luat naștere (după creștinare) state puternice: Suedia, Norvegia, Danemarca. Regele danez Knud cel Mare a cucerit Norvegia (în sec. XI). După moartea lui, Norvegia și-a recăpătat independența. În 1245 regele Haakon IV a cucerit Islanda. În anul 1071, contele normand Robert Guiscard a cucerit sudul Italiei de la bizantini și Sicilia de la arabi și a întemeiat un regat normand care cuprindea aproximativ aceleași teritorii ca Regatul celor două Sicilii din sec. al XIX-lea (inclusiv regiunea Neapole). În 1099 Bohemund de
Regate germanice () [Corola-website/Science/304224_a_305553]
-
sec. XI). După moartea lui, Norvegia și-a recăpătat independența. În 1245 regele Haakon IV a cucerit Islanda. În anul 1071, contele normand Robert Guiscard a cucerit sudul Italiei de la bizantini și Sicilia de la arabi și a întemeiat un regat normand care cuprindea aproximativ aceleași teritorii ca Regatul celor două Sicilii din sec. al XIX-lea (inclusiv regiunea Neapole). În 1099 Bohemund de Taranto, fiul lui Guiscard, și nepotul său Tancred au participat la prima cruciadă. Regele Roger al II-lea
Regate germanice () [Corola-website/Science/304224_a_305553]
-
-lea (inclusiv regiunea Neapole). În 1099 Bohemund de Taranto, fiul lui Guiscard, și nepotul său Tancred au participat la prima cruciadă. Regele Roger al II-lea a fost un protector al culturilor arabă și bizantină. În 1221, suveranul acestui regat normand a devenit împăratul german Friedrich al II-lea, regatul devenind astfel provincie a Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană. După moartea lui Friedrich, regatul a intrat în posesia regilor Franței. În sec. al IX-lea a luat naștere regatul creștin
Regate germanice () [Corola-website/Science/304224_a_305553]
-
provincie a Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană. După moartea lui Friedrich, regatul a intrat în posesia regilor Franței. În sec. al IX-lea a luat naștere regatul creștin al Danemarcei. În 911, danezii au întemeiat colonia vikingă (normană sau normandă) Normandia. Regele Knud cel Mare a cucerit Anglia și Norvegia și parțial Suedia. În 1389, prin căsătoria lui Haakon al Norvegiei cu Margareta a Danemarcei și regentă a Suediei, cele trei regate Scandinaviascandinave]] s-au unit sub tutela Danemarcei. Regii
Regate germanice () [Corola-website/Science/304224_a_305553]
-
și au adoptat franceza medievală ca limbă oficială în noul lor stat. Acțiunile de jaf au încetat, însă normanzii și-au menținut înclinația spre organizarea unor expediții militare în ținuturi îndepărtate, ceea ce s-a soldat în final cu întemeierea regatelor normande: al Angliei și al celui care incorpora Sicilia, sudul Italiei și Malta (aproximativ teritoriul pe care exista în sec. al XIX-lea regatul celor două Sicilii). În sec. al XI-lea, Anglia era un stat micanglo-saxonă. În 1066, normanzi conduși
Regate germanice () [Corola-website/Science/304224_a_305553]
-
Richard I Inimă de Leu, iar celuilalt fiu, Ioan fără de Țară Plantagenet, i-a lăsat moștenire bogațiile coroanei. Richard I a participat la cruciade și a murit în 1199, pe tronul Angliei succedându-i fratele său, Ioan fără de Țară. Dinastia normandă a Plantageneților s-a sfârșit în tragicul război al celor două roze, început după dezastruosul „război de o sută de ani”. Cu istoria normandă s-a încheiat epopeea popoarelor germanice. Vikingii - cunoscuți în estul Europei sub denumirile "varegi", "varangi", pe
Regate germanice () [Corola-website/Science/304224_a_305553]