529 matches
-
îl străbată anterior, în 1082-1084. Se pare că el ar fi cerut soldaților săi să jefuiască terenurile din jur. În ciuda acestui fapt, armata sa a fost atacată de mai multe ori de către bizantini, care nu au uitat vechea vrăjmășie față de normanzi. Prințul normand a respins atacurile și a capturat câțiva ostași însă, din motive politice, i-a eliberat fără să le provoace vreun rău. De asemenea, Bohemond a încheiat cu trimișii bizantini o înțelegere, prin care armatele sale găzduiau reprezentantul permanent
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
le provoace vreun rău. De asemenea, Bohemond a încheiat cu trimișii bizantini o înțelegere, prin care armatele sale găzduiau reprezentantul permanent al împăratului, care răspundea ca localnicii să furnizeze cruciaților cele necesare, dar care urmărea și evitarea jafurilor de partea normanzilor. Acest lucru a provocat mânia lui Tancred, nepotul de Bohemund, care intenționa la un moment dat să distrugă Kissosul. Totul a ajuns chiar la o luptă deschisă între susținătorii și soldații lui Boemund, respectiv ai lui Tancred, însă în cele
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
sultanului de Iconion, preferând puterea Islamului morții de foame. Situația politică externă a Imperiului era nu mai puțin deplorabilă. Fiul lui Barbarossa, Henric VI de Hohenstaufen, împăratul Germaniei și regele Siciliei, a cerut printr-un ultimatum să le fie redate normanzilor pământurile de la Dyrrachion până la Thessalonic, amenințând cu războiul. Romeii l-au îmbunat pe cumplitul dușman, promițându-i tribut, însă în visteria pustiită de familia Angelos nu erau bani de ajuns pentru plata acestuia. Încercarea lui Alexios III de a introduce
Alexios al III-lea Angelos () [Corola-website/Science/316367_a_317696]
-
oprit îm portul Salerno. Pe timpul șederii lor, orașul a fost atacat de cptre pirații sarazini. Salernitanii s-au temut să intră în luptă directă cu agresorii, însă luptătorii normanzi s-au încumetat să îi înfrunte pe musulmani. În curând, temeritatea normanzilor i-a cuprins și pe locuitorii din Salerno și împreună au pus corpul expediționar musulman în derută. Imediat după aceea, Guaimar le-a adresat normanzilor numeroase rugăminți de a rămâne alături de el, dar fără rezultat. Totuși, înainte de a pleca spre
Guaimar al III-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324495_a_325824]
-
agresorii, însă luptătorii normanzi s-au încumetat să îi înfrunte pe musulmani. În curând, temeritatea normanzilor i-a cuprins și pe locuitorii din Salerno și împreună au pus corpul expediționar musulman în derută. Imediat după aceea, Guaimar le-a adresat normanzilor numeroase rugăminți de a rămâne alături de el, dar fără rezultat. Totuși, înainte de a pleca spre Normandia, normanzii au promis că vor face cunoscută nevoia de luptători pentru sudul Italiei. Ca element al conducerii longobarde independente a sudului Italiei, Guaimar a
Guaimar al III-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324495_a_325824]
-
a cuprins și pe locuitorii din Salerno și împreună au pus corpul expediționar musulman în derută. Imediat după aceea, Guaimar le-a adresat normanzilor numeroase rugăminți de a rămâne alături de el, dar fără rezultat. Totuși, înainte de a pleca spre Normandia, normanzii au promis că vor face cunoscută nevoia de luptători pentru sudul Italiei. Ca element al conducerii longobarde independente a sudului Italiei, Guaimar a sprijinit răscoala condusă de Melus din Bari împotriva autorității bizantine. După înfrângerea lui Melus din anul 1011
Guaimar al III-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324495_a_325824]
-
IV-lea de Capua, supranumit "lupul din Abruzzi", la care Conrad s-a conformat. Imediat după aceea, Pandulf a purces la asediul vechii sale capitale, Capua, o acțiune în care s-a bucurat de sprijinul lui Guaimar, ca și al normanzilor aflați sub comanda lui Ranulf Drengot și al catepanului Vasile Boioannes. În 1015, Guaimar l-a numit pe fiul său (rezultat din căsătoria cu prima sa soție, Porpora de Tabellaria, d. cca. 1010), în poziția de co-principe, sub numele de
Guaimar al III-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324495_a_325824]
-
teritoriae ale regatului. Astfel între 1461 și 1789 au fost achiziționate următoarele teritorii: Ultimii Carolingi și-au disputat controlul asupra Lorenei cu saxonii din Germania. Ca duci de Paris, Capetienii au câștigat un prestigiu considerabil după ce i-au respins pe normanzi. Au profitat de conflict pentru a se impune, iar membrii familiei lor au fost aleși între anii 888-922 în locul Carolingilor. Când Ludovic V din dinastia Carolingilor a murit în 987 fără să lase urmași, Hugo Capet a preluat tronul cu ajutorul
Regatul Franței () [Corola-website/Science/315102_a_316431]
-
feudale puternice, principalele forțe politice din Europa apuseană. Principalul rol istoric al grupărilor germanice migratoare a fost fondarea unor națiuni noi. În perioada dintre secolele al VIII-lea si al XI-lea, vikingii (numiți în Europa de vest și normani, normanzi, iar în est și varegi, varangi și ruși), plecați din Peninsula Scandinavă și arhipelagul danez au făcut numeroase incursiuni în diverse regiuni ale Europei, ca soldați jefuitori, ca negustori și ca întemeietori de formațiuni statale (de tip ducat, regat și
Regate germanice () [Corola-website/Science/304224_a_305553]
-
teritoriu în schimbul incursiunilor de jaf. Rollo a primit teritoriul fertil și bogat Neustria, mai cunoscut cu numele Normandia. Danezii s-au creștinat și au adoptat franceza medievală ca limbă oficială în noul lor stat. Acțiunile de jaf au încetat, însă normanzii și-au menținut înclinația spre organizarea unor expediții militare în ținuturi îndepărtate, ceea ce s-a soldat în final cu întemeierea regatelor normande: al Angliei și al celui care incorpora Sicilia, sudul Italiei și Malta (aproximativ teritoriul pe care exista în
Regate germanice () [Corola-website/Science/304224_a_305553]
-
regatelor normande: al Angliei și al celui care incorpora Sicilia, sudul Italiei și Malta (aproximativ teritoriul pe care exista în sec. al XIX-lea regatul celor două Sicilii). În sec. al XI-lea, Anglia era un stat micanglo-saxonă. În 1066, normanzi conduși de Wilhelm Cuceritorul (franceză: Guillaume) îi înfrâng la Hastings pe saxonii lui Harold al II-lea. Wilhelm a devenit regele Angliei și duce al Normandiei și totodată cel mai puternic suveran din vest-european. Anglia a devenit un mare stat
Regate germanice () [Corola-website/Science/304224_a_305553]
-
(n. cca. 1033 - d. iulie 1122) a fost prima soție a normandului Robert Guiscard, duce de Apulia (1059-1085), cu care s-a căsătorit în 1051 sau 1052, pe cînd el era doar un baron de mică însemnătate din Calabria, însă aflat în plină ascensiune. Alberada era tânăra mătușă a seniorului Gerard de
Alberada de Buonalbergo () [Corola-website/Science/328206_a_329535]
-
Casei de Wessex după o perioadă de dominație daneză, de când Knut cucerise Anglia în 1016. Când Eduard a murit în 1066, el a fost urmat de Harold Godwinson (cumnatul sau) care a fost învins și ucis în același an de către normanzii lui William Cuceritorul în Bătălia de la Hasting. Eduard este numit "Confesorul", fiind porecla unuia care a trăit o viață de sfânt, dar care nu a fost martir. El a fost canonizat în 1161 de către Papa Alexandru al III-lea și
Eduard Confesorul () [Corola-website/Science/312678_a_314007]
-
Atunci când longobardul Arduin, numit chiar de către bizantini în funcția de "topoterites" de Melfi, iar mercenarii normanzi ai acestuia s-au răsculat împotriva autorității bizantine, liderul întregii răscoale a devenit chiar principele de Benevento, Atenulf. După asasinarea catepanului bizantin Nikefor Doukeianos, normanzii plănuiau alegerea unui conducător din rândul lor, însă, după cum consemnază cronicarul Guglielmo de Apulia, Atenulf le-ar fi acordat normanzilor aur și argint, astfel încât aceștia au căzut de acord să treacă sub comanda sa. În data de 3 septembrie 1041
Atenulf al IV-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324471_a_325800]
-
răsculat împotriva autorității bizantine, liderul întregii răscoale a devenit chiar principele de Benevento, Atenulf. După asasinarea catepanului bizantin Nikefor Doukeianos, normanzii plănuiau alegerea unui conducător din rândul lor, însă, după cum consemnază cronicarul Guglielmo de Apulia, Atenulf le-ar fi acordat normanzilor aur și argint, astfel încât aceștia au căzut de acord să treacă sub comanda sa. În data de 3 septembrie 1041, răsculații l-au înfrânt pe noul catepan bizantin, Exaugustus Boioannes, fiul celebrului general Vasile Boioannes, și l-au luat prizonier
Atenulf al IV-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324471_a_325800]
-
au înfrânt pe noul catepan bizantin, Exaugustus Boioannes, fiul celebrului general Vasile Boioannes, și l-au luat prizonier, ducându-l la Benevento. Cam tot în aceeași vreme, principele de Salerno, Guaimar al IV-lea, a început să îi atragă pe normanzi de partea sa. În februarie 1042, simțindu-se abandonat și probabil mituit de către greci, Atenulf a negociat răscumpărarea lui Exaugustus Boioannes, după care a fugit cu banii pentru răscumpărare în teritoriul aflat sub stăpânirea bizantinilor, unde a murit în uitare
Atenulf al IV-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324471_a_325800]
-
putere din partea rudelor pentru a-i susține cauza. În consecință, Witenagemont l-a ales pe Harold Godwinson, fiind omul cel mai bine plasat pentru a apăra țara împotriva aspirărilor străine concurente. După moartea lui Harold în Bătălia de la Hastings împotriva normanzilor care au invadat în octombrie, Witanagemot l-a ales rege pe Edgar. Noul regim stabilit a fost dominat de cei mai puternici membrii supraviețuitori ai casei conducătoare engleze, Stigand, Arhiepiscopul de Cantebury, Ealdred, Arhiepiscopul de York și frații săi, Ediwin
Edgar Ætheling () [Corola-website/Science/330968_a_332297]
-
Normandia a fost îndoielnică și răspunsul militar pe care l-au organizat la Norman a fost ineficient. Când William a traversat Tamisa la Wallingford, a fost întâmpinat de Stignad, care îl abandonase pe Edgar și trecuse de partea invadatorului. În timp ce normanzii s-au închis în Londra, susținătorii lui Edgar din oraș au început negocierile cu William. La începutul lunii decembrie, celialți membrii din Witan la Londra s-au întâlnit și au decis să-l ia pe tânărul rege neîncoronat pentru a
Edgar Ætheling () [Corola-website/Science/330968_a_332297]
-
Sweyn din Danemarca a declanșat un nou val de revolte engleze în diferite părți ale țării. Edgar și alți exilați au navigat la Humber, unde au luat legătura cu rebelii din Northumbria și danezii. Forțele combinate i-au copleșit pe normanzii din York și au preluat controlul la Northumbria, dar raidul mic condus de Edgar în Lindsey s-a încheiat într-un dezastru și a scăpat doar cu o mână de adepți și s-a alăturat armatei principale. Mai târziu în
Edgar Ætheling () [Corola-website/Science/330968_a_332297]
-
când William a invadat Scoția și l-a forțat pe regele Malcolm să se supună suzeranității sale. Termenii acordului dintre ei au inclus, probabil, expulzarea lui Edgar. Acesta s-a stabilit în Flandra la Robert Frisian, care fusese ostil cu normanzii. Cu toate acestea, în 1074 el a fost capabil să se întoarcă în Scoția. La scurt timp după sosirea sa acolo, a primit o ofertă de la Filip I al Franței, care se alfa de asemenea în contradicție cu William, primind
Edgar Ætheling () [Corola-website/Science/330968_a_332297]
-
în apropierea frontierelor din Normandia, pentru a fi capabil să atace mai ușor dușmanii. El a pornit cu discipolii săi pentru Franța, însă o furtună a distrus navele de pe coasta engleză. Mulți dintre oamenii lui Edgar au fost vânați de către normanzi, dar el a reușit să scape prin Scoția, pe uscat. În urma acestui dezastru, el a fost convins de către Malcolm să facă pace cu William și să se întoarcă în Anglia ca supusul său, abandonând orice ambiție de a recâștiga tronul
Edgar Ætheling () [Corola-website/Science/330968_a_332297]
-
din Țara Galilor, este locul de vărsare a râurilor Ystwyth și Rheidol. Din punct de vedere geografic, Aberystwyth poate fi considerat izolat de restul Țării Galilor. Clima locală este dominată de influența Curentului Golfului, care încălzește întreaga regiune. Cu mult înainte ca normanzii să înceapă să-și construiască castelele, culmea Pen Dinas fusese folosită de locuitorii din epoca fierului pentru a ridica o imensă fortificație, care se vede și astăzi de departe, când te apropii de Aberystwyth dinspre sud. Primul castel normand, construit
Aberystwyth () [Corola-website/Science/301554_a_302883]
-
secolului al XV-lea, dar el considera că a ajuns în Asia. Ulterior, cartograful german Martin Waldseemüller a numit noua regiune a lumii America, în cinstea lui Amerigo Vespucci. Oficial, Cristofor Columb a descoperit America, dar există dovezi conform cărora normanzii au fost primii care au descoperit teritoriul american, ei au pășit pe aceste meleaguri cu 5 secole înainte de Cristofor Columb, descoperind mai întâi Groenlanda, la sfârșitul secolului X, sub conducerea lui Erik cel Roșu, iar apoi sub conducerea lui Leif
Descoperirea Americii () [Corola-website/Science/319348_a_320677]
-
Ioan al II-lea (d. 1069) a fost duce de Amalfi de la 1029 la 1069, cu mai multe întreruperi, fiind ultimul duce de Amalfi cu oarecare rezonanță anterior cuceririi normanzilor din 1073. Ioan a fost fiul ducelui Sergiu al II-lea de Amalfi cu Maria de Capua, sora principelui Pandulf al IV-lea de Capua. În 1014, el a fost numit co-regent și succesor al tatălui său. În 1028, alături de
Ioan al II-lea de Amalfi () [Corola-website/Science/324722_a_326051]
-
orașe de coastă, inclusiv Napoli, unde Ioan și-a găsit adăpost, în condițiile în care ducele Sergiu al IV-lea de Neapole acordase refugiu și ducelui depus de Gaeta, Ioan al V-lea. Pandulf a căsătoria sorei lui Ioan cu normandul Rainulf Drengot, mercenar care recent rămăsese văduv după moartea sorei ducelui de Neapole. Astfel, Pandulf s-a folosit de nepoata și de sora să pentru a acapara puterea în Amalfi și i-a îndepărtat pe susținătorii normanzi de lângă ducele Sergiu
Ioan al II-lea de Amalfi () [Corola-website/Science/324722_a_326051]